3,613 matches
-
Acasa > Versuri > Spiritual > CÂND BATE CLOPOTUL... Autor: Ion I. Părăianu Publicat în: Ediția nr. 1259 din 12 iunie 2014 Toate Articolele Autorului CÂND BATE CLOPOTUL... Când bate clopotul, Răsună văzduhul. Cu siguranță Un alt amărât și-a dat duhul. E mijloc de săptămână, Zi de muncă, La biserică o pomană... Din sat și-mprejurimi toți săracii se-adună. E ortodox obiceiul; Pe ultimul drum Să fie condus, fără prejudecăți, Orice
CÂND BATE CLOPOTUL... de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1259 din 12 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349793_a_351122]
-
spectatorilor iubitori de muzică populară, căci Elena-Daniela Cuculici alătură într-o indestructibilă armonie, plăcuta voce muzicală cu superbitatea corporalității unei fete pentru care mândrii de altădată, ca să-i fie miri, i s-ar fi strecurat în suflet precum șoimul în văzduh și razele lunii prin canaturile iatacului prințesei care palpită de dor! E „Frumoasa Oltului”, înaltă, înmlădiată ca floarea soarelui pe raza luminii, merge pe vârfuri, tremurând suplu ca firul crinului și cântă fermecător! Străluminează în glasul ei de dropie a
ELENA-DANIELA CUCULICI. MAIESTATEA SPIRITULUI NOBIL de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1259 din 12 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349795_a_351124]
-
Acasa > Strofe > Delicatete > FIOR Autor: Lia Zidaru Publicat în: Ediția nr. 1389 din 20 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului Din dorul tău, țese iubirea haină frigului inimii mele. Sărate îți sunt buzele de la lacrimile dorului meu. Și căntă văzduhul, se zbuciumă marea, se dezgolesc crengi și crește încă mătasea măngăierii în toate poienile sub răsuflara-ți dezmierdării! Nici ploaia nu poate stinge sau opri, tumultul fiorului tău ajuns în cerul clipei mele. Referință Bibliografică: Fior / Lia Zidaru : Confluențe Literare, ISSN
FIOR de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1389 din 20 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349834_a_351163]
-
Măneanu Publicat în: Ediția nr. 1179 din 24 martie 2014 Toate Articolele Autorului Eleonora Dondesi O RAMURĂ O ramură Am rupt, Și încă una, Din pomul Înflorit, Parfumul Înmiresmează, Aerul, Ce primăvară A chemat, Glasul Neuitat, Ce înaltă Pasărea, În văzduhul Ce varsă Seninul, Pe pământul Ce respirtă Și în palmă Tot adună Vioriul. Referință Bibliografica: Eleonora Dondesi / Varvară Magdalena Măneanu : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1179, Anul IV, 24 martie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Varvară Magdalena Măneanu
ELEONORA DONDESI de VARVARA MAGDALENA MĂNEANU în ediţia nr. 1179 din 24 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349885_a_351214]
-
adunați la mormântul lui Lazăr l-au ovaționat pe învățătorul iubit cu cuvintele: ,,Mesia! Mesia! Tu ești fiul lui Dumnezeu”! Văzând acea minune unii se aruncau în țărână să-l atingă, să sărute picioarele învățătorului, alții strigau cu bucurie spre văzduh iar alții plângeau văzându-l pe Lazăr ieșind încet din deschizătura întunecată a mormântului. Cei care ajutaseră ca Lazăr să fie pus în mormânt erau poate cei mai uimiți fiindcă știau gradul de descompunere al corpului celui mort de patru
AL SAPTELEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1264 din 17 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349796_a_351125]
-
părul, nemângâiatul tău par, lungimea potrivită cu palma călâului o s-o aibă. Fiindcă niciun rost nu are descăpățânarea, dacă la sfarsit nu poți, de păr apucându-l, capul retezat către cer să-l ridici pentru a-l arată, sfidător, păsărilor văzduhului. Referință Bibliografica: Cuțitul / Râul Bâz : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1357, Anul IV, 18 septembrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Râul Bâz : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului
CUŢITUL de RAUL BAZ în ediţia nr. 1357 din 18 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349920_a_351249]
-
infinitul foșnind ca o hârtie, iar trupul se-nfioară, iar Dumnezeu privește, poetul-lumânare-ntr-o noapte se topește. Dansând cu cartea de citire, coboară tot mai în adâncuri, acolo latră, scos din fire ,crâncen câinele pământului. Subțire rochia de mireasă valsează undeva-n văzduhuri, căruța mortului e trasă și tremură în iarnă murgul, o, câine al pământului, vezi bine că eu sunt în război cu timpul, străbunii mei purtară flinte, eu retopesc plumbii-n cuvinte. Eroare mare, cred, se face, când râde-un om
ANII SUNT LA LOCUL LOR, STIMA ŞI IUBIREA de BORIS MEHR în ediţia nr. 1286 din 09 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349984_a_351313]
-
toată Grote și izvoare țâșnitoare din maluri Peșteră cu intrarea ascunsă, ciudată Serpuită de apa coborâtoare în valuri Nestrămutat așteaptă !. Altar din piatră modelată Și multe ierburi, vie ofrandă Celui fără de margini, fără de hotar doar chip legendar Duh Risipit în văzduh Veghetor Deasupra norilor Așteaptă ! Invocatorul Rezemat de spectrul luminii în răsărit Numără pietrele albe, Cercetează stigmatele aleșilor Pătrunzând nepătrunderea lor Fruntea sa, plină de lumină-între plete albe Și ochii luminoși ca astrele în serile albastre adânci ca o pădure a
MISTERE DACICE de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 551 din 04 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344468_a_345797]
-
din vremuri antice. Cu toate cercetările făcute, totuși, omul rămâne un mare mister al Creatorului precum și trecerea lui în cealaltă dimensiune a Univesului. De câte ori îmi dau târcoale aceste întrebări, îmi pare că în urechi aud clopotele bisericii care trimit în văzduh gândul că există ceva răscolitor de profund în existența omenească și trebuie privit cu întreaga noastră ființă. Elena Buică Pickering, Toronto, Canada 31 octombrie 2013
CE E DINCOLO DE GRANIŢA VIEŢII? de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1035 din 31 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/344520_a_345849]
-
momentul, a cîntărit bine lumina care bate în tablourile legate cu șnur de mărțișor, a măsurat cu grijă umbletul nuanțelor. Rostul acesta artistic, chibzuit cu cea mai organică psihologie, face să pară că toate picturile au fost aduse acolo prin văzduh, liniștit și cuminte, ca primăvara pe muchia de colină, răsărind din inspirația renăscută a naturii însăși. Combinația reușită de culori transmite cu multă concentrare starea de bine a naturii, ațipită static la soarele inspirației și protejată cu deplină maturitate de
NOBLETE SI VALOARE de MARIA DIANA POPESCU în ediţia nr. 96 din 06 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348170_a_349499]
-
leghe e o treaptă Pe valul depărtărilor întinse Cu cântec din adâncuri abisale, Călăuziți de soare și de stele, Îmdepărtate timpuri ancestrale Pe nesfârșite drumuri paralele. Ne vom opri în insule vrăjite, De pretutindeni cântec de sirenă Din ape, din văzduhuri însoțite De fâșâit molatec de carenă. Ieșind din timp, corabia minune Cu marile iluzii înțesată Aleargă, inedită viziune, Uitând de toți, dar și de toți uitată. Adrian Simionescu Referință Bibliografică: Sus ancora ! de Adrian Simionescu / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare
SUS ANCORA ! DE ADRIAN SIMIONESCU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 271 din 28 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348187_a_349516]
-
spuma-i albă-n sidefiu de perle Iar falduri de albastru-și sapă drumul Spre-abis, în murmur de iubiri eterne. Se scutur' pescăruși deasupra-i, tandri, Cu-aripi de îngeri însetați de zări, Plutind ușor, c-un gest de copilandri, Văzduhul sărutând rostesc chemări. În care țipă doruri ce-au fost mute Ținute-n mare taină de-un străjer. Se pierd în zări, ca un sobor de fluturi Ce-și cată liniștea-ntr-un colț de cer. Eu tac, din larg
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1190 din 04 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347442_a_348771]
-
Acasa > Strofe > Delicatete > ÎN VARĂ... Autor: Aura Popa Publicat în: Ediția nr. 1122 din 26 ianuarie 2014 Toate Articolele Autorului Cu păpădii am tatuat poeme Și în văzduhul tău le-am scuturat Dar vântul nerăbdării prea devreme Le-a risipit și nici n-ai observat Cum s-au desprins din bulgării de rouă Semințele de râs și de senin. A început să tune și să plouă Prin gândul
ÎN VARĂ... de AURA POPA în ediţia nr. 1122 din 26 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347558_a_348887]
-
de-a lungul marginii pădurii, am coborât în vale, deasupra unui luminiș de lângă râu, unde au apărut niște turiști. Un miros tare îmi venea dinspre ei, care mă înnebunea. Simțeam mirosul irezistibil de fripturi și de cozonaci ridicându-se în văzduh până la mine, de-mi venea să strănut de plăcere și poftă. - Și? Și? Ce-ai făcut ? - Ei, Pufosule, am luat-o tiptil la vale, rostogolindu-mă ușurel să nu mă simtă turiștii. Am ajuns în spatele brazilor unde erau ei, și-
PENTRU COPII de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1159 din 04 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347643_a_348972]
-
geruri și vânturi să prindă adierea de-abia perceptibilă a unei brize răcoroase de la miazănoapte, iar ramurile golașe ale copacilor să înceapă să freamăte, fluturând puținele frunze care au mai rămas pe vârful rămurelelor. Negura grea să acopere cerul și văzduhul și văile și pădurea, departe, în toate zările, iar nori mari și tulburi să se îngrămădească pe spinările neguroase ale dealurilor. Baierele ninsorilor să se dezlege, să ningă întâi cu fulgi mici, apoi cu fulgi din ce în ce mai mari, într-un dans
CUM SĂ FIE ZĂPADA de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1091 din 26 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347697_a_349026]
-
Eu rămân aici. Piatră: Nu ai pic de bărbăție în tine, Păpădie! Păpădie: Mai bine așa, Piatră, mult mai bine, decât să alunec și să mă fac bucăți. Sfinx: E așa de plăcut să simți nepătrunsul în aerul rece al văzduhului. Păpădie: Tu ești puternic, Sfinx! Eu sunt asemeni apei domoale care se ferește să-și sape drumul prin păduri întunecoase și văi adânci. Sfinx: Într-o zi vântul de câmpie îți va răpi și ție coroana. În acel moment vei
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
nu calci în piatră seacă“. Piatră: Eu nu „fug de scapără pietrele“ din fața greutăților. Păpădie: Acum de ce „arunci cu piatra“ în mine? Piatră: Nu este cazul, pentru că o faci singur. Păpădie: Eu te sfătuiesc să stai la poalele muntelui, pentru că văzduhul e încărcat de nori. Sfinx: Și va ploua cu piatră, Păpădie, multă piatră! Păpădie: Gheață. Sfinx: Care se topește ca tine. E puternică o clipă, pe urmă se dilată sub povara apei. Piatră: Păpădie! Păpădie: Da, Piatră. Piatră: Dă-mi
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
de furtună, de vânturi, de nori. Eu sunt mulțumit în lumea mea. Sfinx: Ești ca un flutur ce se pierde în paradisul unei flori, se lasă îmbătat de parfum și-n clipa următoare închide ochii. (Un fulger pare să despartă văzduhul. La scurt timp un tunet strigă mânios din înălțimi.) Păpădie: Mi-e teamă. (Aleargă spre deschizătura de la baza muntelui.) Veniți! E un adăpost pentru vreme rea. E un loc sigur. Sfinx: Nimic nu este sigur. Păpădie: Veniți! Piatră: Noi nu
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
din 09 ianuarie 2015 Toate Articolele Autorului Se-aud plutind fărâme de zăpadă (Migrând din albul unui nor târziu) Învăluite-ntr-o privire caldă -Cetate pură-n care vreau să fiu-... Ninge duios și-n mersul meu sonor Vremea dospește văzduhul violet, Eu vreau în poezie să cobor, O, prind a bate ceasurile-n suflet! Se-ntâmplă,-atunci, secunda să ivească Un sunet cald, (eu amețind ușor), O umbră lânga mine să se-oprească Și să-și întindă brațele de dor
SĂLBATICĂ ARMONIE de LIA RUSE în ediţia nr. 1470 din 09 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350110_a_351439]
-
ies acestuia - de sub abdomenul silabelor - picioarele baletând artificii miriapode - apoi - în urmă - sunetul vocii sale de fruct al minunii frazale coace și aprinde palatul Lui Dumnezeu - aprinde pădurile raiului - aprinde flori în auz și-n lenile sfânt scrise de albinelor văzduhului limba română e cea în care Dumnezeu a făcut Cele Patru Răsărituri - apoi pe Adam Eva heruvii serafii - iar la urmă a râs - vesel ca un copil - aplecat peste ghizdurile înalte ale Întregii Creații STRĂINILOR DE DACIA sleios străin obraznic
POEMELE SFÂNTULUI VALAH (1) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350152_a_351481]
-
tuna nea Martin. A intrat pe scenă și privighetoarea. Ce vis!... Nu triluri ieșeau din gușa ei, ci boabe de mărgăritar ce cădeau ușor, ușor, pe pământ, ca niște fulgi, și se transformau în lăcrămioare, albind pământul. Sau zburau prin văzduh, împrăștiind un parfum amețitor... Blânda lună albise și ea, lăcrimând amețită de trilurile privighetorii. Și tot pământul se umplu de rouă. Lângă mine nea Martin sforăia pierdut. Purcelușul se scărpina pe burtă, grohăind mulțumit, cu ochii închiși. Vițelul era preocupat
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
Odată, într-o zi cenușie, de toamnă târzie, când oamenii plângeau și tușeau, când orașele și satele se înecau în noroaie, iar copacilor, biciuiți cu stropi de ploaie, li se furau ultimele frunze, pe aceste meleaguri a sosit, plutind prin văzduh, o frumoasă vrăjitoare. Avea ochii negri, strălucitori, plete lungi, liliachii, și rochia albă, cu trenă lungă, fluturând în urma ei. Diafana vrăjitoare râdea și sufla într-o sită prin care cernea peste tot o pulbere argintie. Se uitau mirați oamenii și
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
soldații curajoșii/luptătorii cei victorioși/cu buulgări de zăpadă/și cu măturaa/lovim!lovim!/morocănoșii și plângăcioșii/tristețea peste tot o nimicim!stângu!drept!stânguu! În acest amestec de uimire, teamă, veselie și animație, un om întrebă pe prințesa din văzduh: - Cine ești tu, frumoasă vrăjitoare? - Vă place cum v-am împodobit casele și copacii? răspunse vrăjitoarea tot cu o întrebare. - Daaa! răspunseră în cor oamenii din jur. - Vreți să scăpați de toate mizeriile și murdăriile? îi întrebă din nou vrăjitoarea
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
erau enigmaticii slujitori ai Iernii? Unul, mătăhălos și burtos, buzat, cu nasul borcănat și cu ochii bulbucați, s-a aciuat în turnul cel mai înalt al palatului. Purta o manta vineție, lungă, care-i atârna hăt, departe, când plutea prin văzduh. Îi zicea NOR VÂNĂT și comanda oștile de NORI VINEȚI, niște uriași cu mantale vineții,grași, greoi, pletoși, nespălați, cu fălci enorme și buci umflate, din care spulberau prin ceruri fulgii de nea și revărsau pe pământ munți de zăpadă
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
stâncă, spulberând totul în cale, într-un zgomot infernal. Era înzestrat cu multe perechi de aripi care-i permiteau să zboare cu viteza unui reactor. Când zbura și șuiera furios, spulbera totul în cale: smulgea acoperișurile, purtându-le prin hăurile văzduhului, azvârlea în ceruri crengile copacilor și casele oamenilor, precum și mașinile de pe șosele.Ușor se mânia și sufla ca turbatul, și multă vreme mai trecea până când se potolea. Acesta era blestematul de VISCORILĂ, comandantul armatelor de FULGOI, ostași cu mantale și
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]