1,325 matches
-
ideea să zdrobească reflectorul?... În loc de răspuns, în suflet îi răsări deodată lumina albă pe care o gâtuise adineaori, strălucind ca un far într-o depărtare imensă. Și strălucirea i se părea când ca privirea lui Svoboda sub ștreang, când ca vedenia pe care a avut-o în copilărie, la biserică, în fața altarului, sfârșind rugăciunea către Dumnezeu... Lumina îi înăbuși întrebările și-i liniști inima ca și cum i-ar fi deschis o cale dreaptă, netedă, într-un ținut sălbatic și neumblat. Cu un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
schimb, muscalii au fost respinși în pozițiile inițiale... Povestirea soldatului însă i-a adus aminte nădejdile din noaptea aceea și i-a pus iarăși în fierbere toate gândurile de atunci. A avut câteva clipe de neliniște, ca un fața unei vedenii dojenitoare. Pe urmă, vreo trei zile, gândurile, dezlănțuite dintr-o toropeală prelungă, l-au chinuit și i-au sfâșiat sufletul. Își zicea că toate sforțările lui de a ocoli soarta s-au zdrobit și că de azi încolo numai moartea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pentru Rodovica, sperând în taină că Apostol îi va povesti din fir în păr ce-a pățit cu notarul. Apostol fu grăbit tot timpul, tăifăsui cu ea până târziu, dar numai despre întîmplări din trecut, stăruind mai cu seamă asupra vedeniei lui în biserică, odinioară, întru bucuria mamei, care îndată îi împrospătă toate amănuntele acelei "minuni cerești", găsind și prilejul să observe, în treacăt, că "o, Doamne, cu cât învață oamenii mai mult, cu atâta se depărtează de Dumnezeu..." Apostol nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atât de cumplit, de mustrător, parcă ar fi stat în fața lui Dumnezeu în ziua judecății de apoi. Simțământul straniu îl stăpâni numai o secundă, și totuși parcă îi deschise larg porțile adâncimilor nepătrunse, unde clocotesc explicațiile tuturor tainelor vieții. Apoi vedenia spânzuraților pieri brusc, și în inima lui Apostol coborî o liniște mare. Privirile lui îmbrățișau munții, și văile, și cerul... Prin răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag și clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
asemenea cu cască, ținând ceva pe brațul stâng și în mână, cu privirea speriată, ca și cum ar fi fost sigur că pretorul are să-i facă vreo observație aspră. În întunericul ușii, afară, se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca o vedenie dintr-o baladă sângeroasă. In mijloc, neclintit, cu părul lung, puțin vâlvoiat, Apostol cerceta din ochi, fără a-i învîrti în orbite, cu luciri repezi, fața pretorului, hârtia din mâna lui, casca plutonierului. Și în fiece clipă milioane de gânduri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
noi!“ i s-a spus când a insistat că asta era ceea ce văzuse - voi vorbi despre episodul acesta mai târziu. Josăphine nu a dat înapoi. El era. Ea era. Și nu o făcuseră cele cinci înghițituri de băutură să aibă vedenii! Și după aceea? Ce e rău în discuția dintre Destinat și micuța floare? O cunoștea. Și ea îl cunoștea pe el. Că-i văzuse în locul în care fetița va fi găsită strangulată în dimineața următoare - ce dovedește asta? Nimic. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
negii minusculi și primeam în față respirația lui mirosind a grăsime și a ceapă, izurile de vinuri scumpe, aromele de carne și cafea amară. — Nu s-a întâmplat nimic, mă auziți? Nebuna asta a visat... Fantezii, povești, delir de bețiv, vedenii! Nimic, înțelegeți? Și vă interzic să-l deranjați pe domnul procuror, vă interzic! De altfel, v-am adus deja la cunoștință că ancheta a fost preluată de colonelul Matziev. Primiți ordine de la el. Puteți pleca. Și Josăphine Maulpas? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
visează și se gândi brusc la giupâneasa lui Calomfira, o femei cât malu’, pe care abia de-o puteau cuprinde trei bărbați voinici cu brațele, drept pentru care suratele ei mai subțirele o porecliseră „Stejarul”. Băgând de seamă că dulcea vedenie nu-i dispare din fața ochilor, spătarul se răsuci în așternutul curat ca lacrima și-l strigă încetișor pe Barzovie-Vodă, care, ca unul ce mai dormise în odăile viziriului și știa câte poți păți dormind singur, odihnea într-un pat alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
trupurile voastre, zburătăcindu-vă sufletele și trimițându-le să vâslească spre ceruri. — Deși poate că nu-i clipa cea mai potrivită pentru aceasta - spuse cu umilință mitropolitul Nazazarie - nu mă pot opri, Măria-Ta, să nu fiu adânc mișcat de vedenia sufletelor noastre vâslind ca un șir de netrebnici cocori spre ceruri. Și cred - întoarse capul mitropolitul - că, zicând acestea, sunt în asentimentul tuturor. — Așa e, așa e! - întăriră boierii. — Mulțumesc - le tăie Vodă vorbăraia. Să venim la ale noastre. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bună, ei, și într-una din zilele astea pe cine credeți că l-am văzut prosternat în fața Madonei, gata să dea cu scăfârlia de pământ, ce mai, n-o să credeți, măi, ei, bine pe...nu, nu era vorba de nici o vedenie, mă, nu venise, ca mine, să caște gura acolo, nu, era prosternat de-a dreptul, c-o față de senil idiot, în transă, bătea mătănii, dacă-l înțepenea sciatica nu se îndura să facă douăzeci de genuflexiuni să-și dezmorțească articulația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ceea ce conștiința sa construise cu migală, într-o ordine constantă, aparent imbatabilă, milimetru cu milimetru de zone ale creierului său câștigate pentru sine, ca într-o zi oarecare, într-un loc anodin, o stație de autobuz, să zicem, să aibă vedenia delirantă, halucinantă a trecerii timpului, să vadă niște chipuri de oameni necunoscuți, unii oprindu-se în dreptul atelierului foto, alții intrând în cofetăria de peste drum, o forfotă obișnuită ce apărea în ochii ei ca o goană, o urmărire atroce, niște secvențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Gherla). După ieșirea din detenție, devine preot al parohiei Gârcina (Neamț), unde își doarme somnul de veci din 1991. Preot, scriitor și publicist. Opera: Taina Gabrielei (roman, debut), În satul lui Negrea (povestiri), Slujitor sub trei patriarhi (memorialistică, două volume), Vedeniile sihastrului Vichentie (nuvelă psihologică), Dochița sau căderea Sarmisegetuzei (piesă istorică în cinci acte și prolog). Întemeietor al revistei "Credința Neamului" (cu sprijinul Mănăstirii Bistrița), a colaborat la ziarele "Dreptatea" și "Ceahlăul". A lăsat în manuscris numeroase lucrări de istorie, memorialistică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
bordeiele rămaseră tăcute, mai triste parcă, în liniștea iernii. Vătaful porni la trebile lui, Niță se întoarse la vite cu Sărmanu. Dar spre sară toți bordeienii adunați la vetre începură a vorbi iar despre întâmplarea așa de deosebită, și despre vedenia din alte lumi, care trecuse prin viața lor. Iarna urmă domoală; oamenii și vitele o duceau bine. Nimic nu mai tulbura așezarea singuratică. Numai c-o zi înainte de ajunul Crăciunului, un preot ș-un dascăl se abătură călări, de la satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o parte din timp, pe care nu știe cum l-a întrebuințat. Ornicul cu lanțuguri din părete, între ferestre, arată ceasul al doilea după miezul nopții. Limba lui bate grăbit: toc-tic. Privește toate câte sunt împrejurul lui ca pe niște vedenii și închide ochii. Jarul i-a scânteiat în coada pleoapei. Așa a clipit ursul din râpă, cătră el, numai c-un ochi. L-a clătinat de umăr nana Floarea. L-a clătinat de două ori; era căzut cu pieptul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și din riscurile ei. Eram novice. Poate altădată... Când am trecut pe lângă Francisc și am ajuns pe coridoarele obișnuite ale azilului, mijeau zorii; ferestrele se înălbeau de o lumină murdară și mă simțeam obosit; parcă toată noaptea mă luptasem cu vedeniile unui coșmar strălucitor. 20 (Din caietul cu visuri) Bătrânul râse și împreună cu el mii de alți "el" s-au pornit să râdă în sala cu oglinzi. După care a repetat invitația. ― Îndrăznește, domnule sculptor. Nu e nimeni aici în afară de noi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care se privea, blând și nedumerit, licornul. ...și doar licornul stătea lângă ea, povestind, povestind mereu, dar nu cum știai tu sau eu sau stăpânii pietrelor pe care le ducem cu noi sau oricine altcineva, ci cu totul altfel, după vedeniile din oglinda cu chenar de argint în chip de ghirlande din frunze de laur și flori albe de măceș și păsări, înlăuntrul căreia își privea fața nobilă licornul... Pe gâtul, umerii și sânii Doamnei răsunau clopoțeii de argint strânși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pentru mine! 24. afară de ce au mîncat flăcăii, și partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eșcol și Mamre: ei pot să-și ia partea lor!" $15 1. După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie, și a zis: "Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău, și răsplata ta cea foarte mare." 2. Avram a răspuns: "Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc." 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
mai trăiește! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte." $46 1. Israel a plecat, cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Șeba, și a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac. 2. Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie noaptea, și a zis "Iacove! Iacove!" Israel a răspuns: "Iată-mă!" 3. Și Dumnezeu a zis: "Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat și iată că rugul era tot un foc, și rugul nu se mistuia deloc. 3. Moise a zis: "Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, și pentru ce nu se mistuie rugul." 4. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă, și Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, și a zis: "Moise! Moise!" El a răspuns: "Iată-mă!" 5. Dumnezeu a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
mereu în zbor pe deasupra mamei sale, căreia i se arătase mai înainte în vis. El se retrage la sosirea Hecubei, iar femeia intră în spațiul tragediei înspăimântată de visul avut. Hecuba poartă în ea această imagine înscrisă în inima înfricoșătoarelor vedenii ale nopții, în inima acelor „vise cu aripi negre”, izvorâte din pământ și zămislite de întuneric, copii ai aceleiași nopți, ai acelorași tenebre care nu sunt altceva decât tărâmul morților. Apariția în vis a lui Polidoros face ca în sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ale Clitemnestrei, devenită la rândul ei fantomă răzbunătoare. Hăituit de ele, Oreste va fi condamnat să rătăcească de colo-colo fără să-și afle liniștea, pândit de nebunie la tot pasul. Prins între două fantome, prizonier al acestora și bântuit de vedenii pe care nu are cui să le împărtășească și nici cu cine să le împartă, eroul lui Eschil trăiește o experiență a tenebrelor, pătrunde într-un altundeva unde nici măcar Electra nu-l va putea însoți. Oreste din Hoeforele a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
forma unei grandioase imagini protectoare a stirpei. Iar corul, îndată după aceea, își va afirma convingerea că visul este adevărat. El anunță că se va face dreptate și că vor sosi eriniile. Fantoma apărută în vis dobândește valoare de oracol. Vedeniile nopții se vor adeveri în realitatea faptelor, se vor împlini prin moarte, prin violența criminală și justițiară a lui Oreste, mesagerul morților din adâncuri. Cadavrul tragic naște fantometc "Cadavrul tragic naște fantome" Dar și cei morți de curând refuză să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ce oare se lasă văzuți de către oameni, Dioscurii aceștia, așadar, vin să-l anunțe pe Oreste că va fi vânat de erinii, de cumplitele Kere, zeițele cu chipuri de cățele, și că va cădea pradă unei sminteli legate de aceste vedenii, sminteală pe care trebuie să o îndure înainte de a fi iertat. Iar Oreste a lui Euripide va descrie, de asemenea, această tulburare a minții, această maladie (o mania echivalând cu un adevărat nosos) în care este aruncat eroul, autorul sângerosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
febră, prin privirile lui rătăcite, chipul lui Oreste îi evocă lui Menelau pe acela al unui strigoi sosit de pe alte tărâmuri. E un chip pe care se citește oroarea nelegiuirii făptuite - asasinarea mamei sale - oroare asociată delirului, nebuniei iscate de vedeniile nopții: trei fecioare semănând cu noaptea, ale căror nume sacre trebuie trecute sub tăcere. La vederea lor, Oreste începe să delireze (baccheuein), iar cauza acestei tulburări a minții este obsesia terorizantă a matricidului său. Delirul lui e o adevărată boală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
hăituit de fantome, de nălucirile unui delir care-l împinge din acea clipă spre moarte. Plăsmuirile nebuniei, precum apariția fantomatică sau imaginea din vis, închid în ele o egală prezență a invizibilului și a forțelor sale ambivalente. Ca și fantoma, vedeniile ce bântuie delirul sunt deopotrivă capcană și adevăr. Că fantoma care se arată ori că imaginea din vis au același statut ca și halucinațiile apărute în crizele de nebunie o atestă numeroase tragedii; un fapt rămâne totuși neclar: delirul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]