1,315 matches
-
cea bună. Legați printro dragoste mai presus de cuvinte, cei doi soți se cunosc atât de profund, încât Vitoria intuiește toate acțiunile și deciziile lui Nechifor, refăcând drumul lui fără greș, comunicând cu el întrun alt plan, care sfidează moartea (vedenia [...] grăind lămurit numai pentru urechile ei). Aceeași înțelepciune se manifestă și în modul în care Vitoria regizează, magistral, mo mentul dovedirii vinovăției celor doi ucigași. Scena care constituie punctul culminant al ro manului e de un intens dramatism: în fața celor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Moroi Copiii care mor nebotezați se fac moroi*; ies noaptea din mormînt și fac diferite neplă ceri și daune - și pînă la al șeptelea an tot strigă în fiecare noapte: „Botez!“ Moroii ies la șepte ani și se arată în vedenii, mai ales cînd e lună, și atunci intră pe fereastră și sug rărunchii copiilor mici. Moși în ziua de Moși de vară se cearcă lut pe lut (se cearcă blidele de-s tari) și Dumnezeu rîde de toți. Dacă plouă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
boala de friguri, amenințarea lui Gheorghe, tensiunea din noaptea Paștelui. În nuvela În vreme de război, popa Iancu are bani, iar Stavrache, fratele său, îl moștenește. Eroul are obsesia revenirii personajului de care se teme, are friguri, este bântuit de vedenii. Întoarcerea popei Iancu produce un dezechilibru în viața hangiului Stavrache. Alte narațiuni sunt inspirate din motive folclorice (La Hanul lui Mânjoală, Calul dracului, Abu-Hassan) românești sau orientale sau din opere ale literaturii universale. Caragiale tratează fantasticul cu umor (atmosfera intimă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pe Iancu, de astă dată ofițer care râde prăpăstios, în fața hangiului: "Gândeai c-am murit, neică?" Protagonistul avea reacții ciudate, devenise irascibil, suspicios, avar, nemilos (de pildă, scena cu fetița care vine să cumpere marfă pe datorie); are gânduri tulburi, vedenii, halucinații, confundă planul real cu visul și se degradează psihic. Punctul culminant este reprezentat de întâlnirea reală dintre frați, în timp ce afară "viscolul urla". Iancu venise să-i ceară cincisprezece mii de lei, ca să acopere suma delapidată din fondurile regimentului. Intrând
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
omului cu natura primordială; boierii de viță veche purtau "căciuli de breb"). "Kesarion" repezintă natura spirituală eternă, iar "breb" natura materială efemeră. Protagonistul a renunțat la fericirea umană și a trecut cu succes proba iubirii-suferință, în relație cu Maria: "O! vedenie a frumuseții eterne". El a cunoscut procesul dureros de purificare ascetică și s-a transformat treptat, de la o întâlnire la alta, îndepărtându-se de uman, și privind viața cu seninătate androginică. În ziua sorocită, Kesarion Breb s-a despărțit de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
gulerul înalt și tare, de unde se vedea vârful metalic al butonului, hainele acelea demodate, dar periate până la ultimul fir de praf, toate îmi erau cunoscute până la cel mai mic amănunt". De aici, începe, așadar, întrepătrunderea dintre oniric și real, dintre vedenie și adevăr, prin care tânărul intra într-o țesătura complicată de stări confuze, delirante, vecine cu nebunia. La nici una dintre interogațiile ce încep să îl macine ("Ce înseamnă asta?"; "De unde ieșea vedenia?"; Cum pătrunsese omul din vis în viață cea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
începe, așadar, întrepătrunderea dintre oniric și real, dintre vedenie și adevăr, prin care tânărul intra într-o țesătura complicată de stări confuze, delirante, vecine cu nebunia. La nici una dintre interogațiile ce încep să îl macine ("Ce înseamnă asta?"; "De unde ieșea vedenia?"; Cum pătrunsese omul din vis în viață cea adevărată?" etc.) nu poate da un răspuns rațional mulțumitor, de aceea conchide, el însuși, că s-a întâmplat ceva îngrozitor, ca a început să-și piardă conștiința de sine, într-un prim
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
un vânat sau o femeie". Târziu, dimineața, simte gustul amar al victoriei, dar nu îl poate savură nici macar după plecarea unui Ordeanu copleșit de pierderea ultimelor resurse ale uriașei sale averi. Îngrozit de singurătate, obosit de un somn "chinuit de vedenii" (între care cea mai intensă rămâne, și după trezire, cea a sinuciderii lângă Agață), Theodorescu decide să îl mai vadă o dată pe Ordeanu. Află că acesta s-a sinucis, prelungind într-un act viu, real actul similar consumat de personajul-narator
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
unsprezece octombrie, pe la ora două, iar mama tocmai termina de spălat vasele, când bunica, șezând, după obicei, lângă orologiul casei, cu fața spre poartă, pronunță fraza magică : "Eeei! Ia uite-l pe Taïaut!" El era, bunica nu visa, nu avea vedenii. Întâi s-a dus la castronelul lui și, cum l-a găsit gol, a plecat liniștit să facă o plimbare prin sat, să-și revadă amicii. Putea să aștepte și seara pentru a mânca. Important era că-și regăsise, în
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
rațiune valoarea supremă. * * * Așadar, numai copiii, poeții, filosofii sau nebunii mai iubesc ursul? În 1807, în Ariège, ținutul expozanților de urși și al celor care se opun existenței ursului, în comuna Vicdessos, doi vânători de capre negre au avut o vedenie: se făcea că o femeie stătea la soare goală, pe o piatră, liniștită. Să tot fi avut vreo patruzeci de ani, poate mai puțin; voinică, destul de bine făcută, cu un chip ademenitor, cu pielea sănătoasă, nu avea, drept veșmânt, decât
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
o piatră, liniștită. Să tot fi avut vreo patruzeci de ani, poate mai puțin; voinică, destul de bine făcută, cu un chip ademenitor, cu pielea sănătoasă, nu avea, drept veșmânt, decât păru-i lung și blond. Ei bine, nu-i o vedenie, vânătorii nu visează: când cei doi bărbați se apropie, apariția o ia la goană, sărind printre stânci. O urmăresc, dar în zadar. Este mult prea agilă, mult prea iute pentru ei. Oamenii povestesc despre asta în sat, în întreg ținutul
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
se naște și mișună puiul de țăran Baudolino, un fantezist și jumătate, ca să nu zicem mincinos. Fabulează și născocește de mic, și culmea, cam tot ce-și imaginează produce istorie. În plus are darul limbilor (ca apostolii), dar și al vedeniilor, ca de pildă cea cu Sf. Baudolino sau cu licornul, ambele având sfârșit profitabil, fie pentru inițierea sa erotică, fie mai ales pentru evadarea dintr-o viață fatalmente anonimă. Baudolino este un talent genuin ce, o dată intrat sub tutela lui
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și se oprește la Amsterdam. La sediul unei corporații navale internaționale i se oferă postul respectiv de meteorolog. Acceptă și iată-l acum în prima noapte în casa părăsită de la antipozi. Ca un Ulise ispitit de sirene, are parte de vedenii fantasmatice tip E.A. Poe, cum ar fi mâna horror cu degete unite printr-o membrană aparținând unor ființe între om, rechin și batracian care se îmbulzeau să ia clădirea cu asalt, să dea buzna peste el. Episodul este relevant nu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
său, Francisco. Crescut de doica Titina, dependent de aceasta și înfricoșat de comenzile cazone paterne (singurul fel de afectivitate cunoscut), micul Joaõ este senzorul/martor al vieții de la Palmela, metamorfozată în imaginarul său infantil într-o seamă de coșmaruri cu vedenii tip Goya. Ca adult căsătorit, va fi repudiat de familie și alungat din casă, lipsit cum era de simțul practic al agoniselii unor obiecte de fală. Scos țap ispășitor, ajuns la sapă de lemn, Joaõ are toate datele unui destin
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dintre verosimil și neverosimil, acest interval al fricțiunii pe care l-am numit terifiantul de frontieră. Am ezitat, astfel, mai ales între Troița (descriind uluitoarele aventuri nocturne, sub amenințare lupilor, ale unui grup de soldați în pragul unei convertiri disperate), Vedenia (înfățișând o poveste extraconjugală, sub amenințarea unei închipuite fantome care împrumută, inconștient, ceva din materialitatea spectrului din A Tale of an Empty House de E.F. Benson) și Frigul. Dacă am ales în favoarea celui de-al treilea text a fost numai
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
câtuși de puțin diversificarea afinităților și analogiilor posibile pornind de la modelele clasice sau sculptura impresionistă către arta modernă, prin simbolism și secesionism. Cu un ton sarcastic, nelipsit însă de observații judicioase, Francisc Șirato așeza noua generație de sculptori, "terorizată de vedenii convulsionate", sub semnul unei paternități rodiniene într-o expresie epigonică. Tzigara-Samurcaș remarca reducerea dimensiunilor artei statuare ca trăsătură generală, fapt care-și găsea un sens aparte pentru sculptura simbolistă recuperabilă, mai degrabă, pe portativul expresivității și modelajului decât pe cel
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simetrie armonică de două pâlcuri de arbori și două coroane de lauri. Pe lângă dulcegăria constitutivă a manierei, răzbate și un fel de naivitate, care convine subiectului preluat din feriile locale. D. Karr este prezent cu două poezii, "Veac stins" și "Vedenii", iar Alexandru Bogdan- Pitești cu o poezie în franceză, "Berceuse d'amour", al cărui macabru decadent este ilustrat convingător de N. Vermont, aproape în stilul lui Félicien Rops, accentul cinic-satiric al acestuia fiind prezent într-un detaliu, moartea poartă ochelari
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la Paris, spre satisfacția voluntarei "franțuzoaice", care se vede din nou stăpână pe situație. Pe scurt, înclinația către "duioșie" și milă (aprobată și de propria judecată) s-ar datora moldovenismului temperamental, pe când dorința de răzbunare ar fi de natură inconștientă ("vedeniile inconștientului" e o sintagmă predilectă), asemeni unei tainice puteri ce-i încătușează voința. Cu voința te-am iertat chiar de la început", se spovedește Andrei, ca trezit din coșmar, "dar peste dânsa se înălțau alte voințe mai puternice". Nu peste mult
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și să asculte tot mai intens de vocile interioare, să-l cheme în gînd pe Nechifor-Gheorghiță, improvizînd „împreună” cîte un crîmpei de dialog. Asta se întîmpla în momentele de singurătate, de criză lăuntrică și de insomnie: „- Gheorghiță, șopti ea asupra vedeniei, să-mi răspunzi dacă ești cu alta. Flăcăul se răsuci și deschise ochii. -Ai spus ceva, mămucă? -N-am spus nimic, răspunse ea, cu ochii ațintiți asupra geamului”. La plecarea din Călugăreni căpătase convingerea deplină că Lipan-Gheorghiță al ei murise. Primise
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
candelei poleind blând patul, fiecare din ei credea că nu înțelege ceea ce înțelesese și că nu este adevărată clipa pe care o trăia. Vesel, din întunericul odăii celei mari, Nicos mirele intră în odaia Laviniei. Se sperie ca de o vedenie. În cămeși albe de pânză de in cusută cu arnici au dat buzna mai toți ai casei. Lavinia se ridicase în capul oaselor și un gând nebunesc o făcu să țipe: — Degrabă cheamă vecinii să fie martori! Hai, dragă Nicos
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
primăvară. Băteau clopotele într-o dungă pentru doamna Stanca a lui Radu Vodă Iliaș, cel răpus de darul beției... Să fie semn rău? Aș, de unde, c-a răposat săraca chinuită de fierbințeli, țipând și văitându-se că n o lăsau vedeniile să se despartă de lumea asta. Doar când a venit popa cu sfânta împărtășanie, doar atunci s-a liniștit. A spus femeia ce avea pe suflet, a primit Sfânt Sângele și Trupul lui Hristos și a închis ochii creștinește cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de lumea asta. Doar când a venit popa cu sfânta împărtășanie, doar atunci s-a liniștit. A spus femeia ce avea pe suflet, a primit Sfânt Sângele și Trupul lui Hristos și a închis ochii creștinește cu zâmbetul pe buze. Vedenii? Era boala și fierbințeala, că nu puteau doftorii lui vodă în nici un chip s-o răcorească. Îi ardeau cocoanei creierii în țeastă. Degeaba ține măria sa doftor grecesc și nemțesc, bașca și unul frâncesc pe deasupra tuturor, l-au chemat și pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mânăstire Colțea, cel de-l plătește domnia sa fostul mare spătar Mihai, moșul lui vodă, geaba au scos valurile de albituri și le-au înmuiat în apă rece, ca s-o învelească să nu facă aprindere la piept, în zadar. Ce vedenii? I se năzărea doamnei Stanca, așa cum era vegheată de surorile domniei sale, că roșul pe care-l arunca lumina candelei, pe pereți și pe pavele, vezi Doamne - la curte candelele-s în pahare de cleștar roșu -, era sânge, nu lumină, și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Țipa și striga cât o ținea gura. I se părea, atunci la fierbințeală că-l vede pe Constandin, taică-său însângerat, sculându-se din colțul dinspre răsărit al odăii, de sub icoana Domnului Hristos Pantocrator... „Ce-ai taică, striga ea către vedenie, de unde luași sângele ăsta?” Așa vorbește tot neamul lor când e la ananghie, oltenește. „Aoleou, taică, ce făcuși, de ce nu-ți ținuși capul cu mâna, uite-l colea jos...” se zvârcolea doamna Stanca arătând cu degetul o floare din scoarța
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
toace și să bată clopotul de utrenie, porunci arhimandritul, scoțând capul pe ușă, să intre lumea în biserică, o să vin și eu. — Sfinția ta, crezi că și-a pierdut mințile? rugător întrebă vodă. — Mi-e teamă. Parc-ar avea o vedenie. Să vină cineva să stea cu dânsa, să-i citească psalmi, o monahie bătrână. Să trimită maica stareță pe cineva care a văzut multe... Să mergem, măria ta, să mergem să ne rugăm pentru ei... N-au avut mult de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]