1,112 matches
-
umede ochi-s isvoare, Ca-n vânt se leagănă sveltele poze Prin păr ce flutură cununi de roze... Și beți de muzică plutesc ca vântul, Jocul e repede, încet e cântul Și pe când sufletul stă de beție Plutesc ființele... e vijelie... Până ce aria dispare, trece... O rază timidă în ziua rece. Apoi perechile stând risipite S-adun în grupele-orînduite Și din amestecul de vise dalbe Din trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine Sau cum din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
giganți -; Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantasia unui Scald. Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche, Glasuri din trecut străbate l-a presentului ureche - Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. Și-atunci Memphis se ridică, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei - Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre mestecate numa-n stele Despre-orașul care iese din pustiile de jele. Din pământ și de sub mare, s-aud sunete ce cresc. {EminescuOpIV 115} Marea-n fund clopote
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
plin de sânge e-mplîntat în baricade, Clopotele url-alarma pe Bastilia ce cade Și poporul muge falnic, ca un ocean trezit; Sfarmă tot și pe-a lui valuri, ce le urcă cu mândrie, El înalță firi cumplite, cari-l duc, o vijelie, Să îngroape sub ruine, ce-n picioare a strivit. Și prin negrele icoane unor zile fără frâuri, Unde viața e-o scîntee, unde sânge curge-n râuri, Palid, adâncit, sinistru, trece tigrul Robespierre; Și privirea-i sângeroasă s-alintează ca spre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
urmărindu-l cu ardoare, Zeci de mii cad, pe-a lor urme răsar alte zeci de mii, Steaua-i duce, ei urmează printre veri și printre ierne, 1145Pînă unde-eterna iarnă munți de neaua-n câmpi așterne, Unde crivățul visează uriașe vijelii. Ș-atunci Nordul se stârnește din ruinele-i de ghiață, Munții plutitori și-i sfarmă și pe-a câmpurilor față El ridică visuri nalte... volburi mari de frig se văd 1150Și trecând peste oștire o îngroapă... Și cu fală El
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de lemn sfânt; Ș-apoi vrură ca din chipu-ți să explice toate. Mută La rugare și la hulă idola de ei făcută Rămînea!... Un gând puternic, dar nimic - decât un gând. În zădar trimit prin secoli de-ntrebări o vijelie Să te cate-n hieroglife din Arabia pustie, Unde Samum își zidește vise-n aer, din nisip. Ele trec pustiul mândru ș-apoi se coboară-n mare, Unde mitele cu-albastre valuri lungi, strălucitoare, Înnecînd a mele gânduri de lungi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
163} Deodată vede că nori se despică În două și cale îi fac printre ei. Ajunsu-i în culme, sub dânsul o clică De vânturi s-alungă prin nouri și-și strică Aripa de stînce, se clatin-în văi. Sub el vijelia cea neagră, turbată, Cu caii de fulger cutreer-nebuni Și bate în vânturi, pe nori răsturnată, Ea stîncile-ndoaie și grindină fată, Amestecă lumea, frământă furtuni. De-asupra-i pe bolta albastră, senină, Cald soare lucește și îmblă cu drag. Pe-a muntelui streșnă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
A cerurilor scară în sbor am să o sui... "Să strig cu răzbunarea pe buze-n lumi deșarte: Te blestăm, căci în lume de viață avui parte!! " (Fulgere) "O, fulgeră-mă numai... o, joacă comedie, Comediant bătrâne cu glas de vijelie! Nu vezi că nu poți face tu v-un mai mare bine "Decît pe vecinicie să mă omori pe mine? {EminescuOpIV 303} "Au crezi tu că eu tremur, dar vezi - mai cred în moarte - "Ai fi prea blând să ai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
barcă de vânt. 6. GENAIA (cca 1868) Creațiunea pământului după o mitologie proprie română. Pământul gând al poetului Rom. În 20 de cânturi. {EminescuOpIV 460} CÎNT I Orbul poet Rom care-a-nvățat să cânte amorul de la filomelă - disperarea de la vijeliile înfiorătoare ale cerului - durerea din mirosul florilor mormântului de sfinți își paște oile de aur ale gândurilor sale; - dă aripi moi pe plaiurile cerului și într-o noapte luminoasă s-a întîmplat să viseze pământul. Lumea moartă nu, cunoștea dor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Floarei - Doina Dainei ca și Klage des Ceres Und wie die Welt bewegt sich der Gedanke Aus Gedanken besteht der Mensch Der Mensch ist sein Gedanke Muma vântului e movibilitatea (neconstanța) Muma munților suflă vânt de primăvară Mumi mării îmflă vijelia prin turbidele valuri Muma ernei desghiață aripele crivățul[ui] din stâncile de ghiață Muma florilor respiră jelița plină de miros Muma pustiei Siroco arzător A pustiei mumă arsă cu-a [ei] suflet-sterp și sec Mări arzîndul vânt Siroco suge viața
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și bucurie, Să văd trecutu-n viață, să văd româna dramă, Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă Și muzica română chemând din munți-n nouri, Din stelele căzînde, din văile-n ecouri, Din brazii ce suspină l-a iernei vijelie, Din fluerul cel jalnic, din buciumu-n câmpie, Chemând doina română, a inimelor plângeri, A sufletului noapte, a dorurilor stîngeri. Romînu-n trecut mare e mare-n viitor! Și tu vrei ca poetul să fie trecător, Pe-a țărei sale țărmuri să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pe-a țărei sale țărmuri să n-aibă ce să cînte? Dar nu-s colori destule în lume să-nvesmînte A munților Carpatici sublime idealuri Ce-noată-n a lui suflet cum noată-n mare valuri Și-n creeri-i aleargă de gânduri vijelii Cum ginii se sfarîmă-n ruinele pustii. 8. O STEA PIN CERURI... (cca l869) O stea pin ceruri o văd că trece Și eu un nume i-am pus din sbor, Numele unei inime rece Fără fior. Ea nevăzută acum se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dramatic (1869 ) Persoanele MUREȘANU GENIUL LUMINEI ANUL 1848 SILFI DE LUMINĂ Scena înfățișează un peisagiu de o romanticitate sălbatică în munți. Pe de o parte stânci sparte și răsturnate, de alta brazi acățați pe vârfuri de stânci, unii răsturnați de vijelie și torente. În fund pe-un deal se vede ruina încă fumegândă a unui sat de colibi; mai în avanscenă, turnul vechi și negru a bisericei satului - c-o mică biserică de lemn, cu ferestrele mici și cu zăbrele, cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
armonii. Nu vezi că moartea-ntinde umbroasele-i aripe? Nu vezi?... poporul doarme! O clipă... două clipe Și pe-a națiunei frunte al morții rece vis Va sta-n Eternitate - cât lumea în abis. Eu, anul aspru, palid, adus-am vijelii Și... (arată la ruina fumegândă a satului) ... legea mea e moarte... gîndirile-mi pustii! Din secolii din carii auzi națiuni cum plâng Eșit-am eu ca astăzi națiunea ta să sting! Privește-n noaptea lumei!... A morții albă pară Adoarme orice popol
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
auziau Vuind încet și lin. "Atît de mult am suferit Dureri, mărirea gre Și astfel toate s-a sfârșit Și-ntreb: de ce? de ce? Ea auzise cumcă el Murise-n bătălii Și de durere ea s-a stins Ca floarea-n vijelii. 36. ADIO, CĂCI DEJA (cca 1875) Adio, căci deja Pe noapte stele cresc. Dar tu, nu tremura Căci te iubesc. {EminescuOpIV 495} Rămâi în dulce-alin Lângă isvorul alb, Când luna[-i] în senin Cu chipul dalb; Când ape plâng încet
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și apoi rușii îi făcuseră testele cu carbon: patru mii de ani depășiți. I se mai spunea copacul lui Abraham sau al lui Ibrahim, dacă cel care îți vorbea era musulman ori creștin. Tulpina îi crescuse în torsade chinuite de vijeliile din deșert și asprite în coajă, încât de departe se zăreau ca tendoanele lui Matusalem, sprijinind o corolă în freamăt. Omar mai fusese la Abarkouh o singură dată, însoțit de bunicu-său, dar atunci se dusese cu bicicleta. Era o nesăbuință
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
poarte ca un sugar! Unde a dispărut omul ăsta? Copiii l-au căutat pretutindeni, iar vilegiaturiștii de weekend, care încercau să găsească ieșirea din labirint, au spus că nu l-au văzut nicăieri. La amiază a plouat și a fost vijelie, iar Veterinara și-a dus calul la adăpost, apoi l-a așteptat pe Omar în bucătăria de jos, până a adormit cu o carte în mână. Femeia în casă a învelit-o cu o pătură și nici când Godun s-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
potop de ploaie peste Cuțarida. Prăpădul începuse devreme. Pe la prânz cerul se albise tot. Dinspre margini se adunau norii, vălătuci-vălătuci. Apoi s-a iscat un vânt. Gutuile galbene se scuturau în grădini. Muierile alergau prin curți după rufe. Le luase vijelia cu prăjini cu tot. Alergau și ocărau. Marița se păruise cu o vecină, că li se încurcaseră trențele. Maidanul fusese cosit de scaieți. Pământul aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Vântul se ogoise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
piciorul, ceea ce declanșa bineînțeles o competiție zgomotoasă. Când ultima placă era găsită și apărea pe ecran, ea Îmi amintea de o călătorie din prima mea copilărie, prin lungul și Întunecatul Tunel St. Gothard, În care trenul nostru pătrunsese În timpul unei vijelii, dar când noi ieșisem, aceasta se terminase, și În acel moment Albastru, verde și portocaliu, uimiți De frumusețea și norocul lor, Peste o stâncă curcubeul s-a lăsat Și-a prins acolo o gazelă demnă. Trebuie să adaug că În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
spre seară, se schimbase brusc timpul. Venise un vânt puternic și ninsese toată noaptea. Se adunase atâta zăpadă, că nu puteai ieși din casă. Dimineața, frații tăi făcuseră cărări, ca să poată aduce cele de trebuință în casă. Afară, era o vijelie de nu îndrăznea nimeni să iasă din casă, iar troienile erau înalte. Făcusem focul în sobă și, după ce vă hrănisem pe voi, tu erai mică, poate să fi avut un an, aud că cineva bate în ușă. Intră o femeie
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
un an Tot atâția baci avea Cu mii turme - alăturea, Turme mii de mielușele, Ciobănașii după ele, Turme mândre și de oi, Ciobănașii din napoi Cu fluere și cimpoi, Mai avea de mă pricepi, Herghelii de cai sirepi Ce ca vijeliile Îi împleau câmpiile, Îi pășteau moșiile, Și de - a lungul râurilor S'așterneau pustiurilor, Și în valurile ierbii Pășteau ciutele și cerbii, Și prin munți pierduți în nouri Avea cârduri mari de bouri, Ș-avea munți, ș-avea păduri Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ea veninul ce-i răscolea inima pestriță. - Hai, ia-ți-l - zise-n sfârșit. El se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere. Părea că fața pustiului se ia după urmele lui, și sbura ca un gând, ca o vijelie pintre volburele de năsip ce se ridicau în urmă-i. Într-o pădure îl aștepta fata fugită. El o urcă pe cal după dânsul și fugea mereu. Noaptea inundase pământul cu aerul ei cel negru și răcoare. - Mă arde-n
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-l omorâse pe Făt-Frumos. - Nu zău, răspunse calul - pentru c-a încălecat pe un frate al meu, care are șapte inimi, pe când eu n-am decât două. Genarul își înfipse pintenii adânc în coastele calului, care fugea scuturîndu-se... ca o vijelie. Când îl văzu pe Făt-Frumos în pustiu, zise calului său: " Spune frăține-tău să-și arunce stăpânul în nori și să vină la mine, că l-oi hrăni cu miez de nucă și l-oi adăpa cu lapte dulce. Calul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
adună în biografiile lor principalele aluviuni politice și culturale ale epocii lor. Chiar dacă mori de hemoroizi pe front, tot erou ajungi. Oamenii de geniu sunt ca focul. Nu te poți apropia prea tare de ei. Când talentul capătă aspect de vijelie, geniul e pe aproape. Orice culme poate fi și țeapă? Câți regi nu ar vrea acum să slujească la curtea lui Voltaire! Cu timpul, geniile se retrag în adăposturi subterane. Rămân operele și statuile lor ca să înfrunte vitregiile vremii. Când
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din viața lui personală. Anii copilăriei: simpli, într-adevăr, aparent frumoși, poate chiar fericiți, dar au dispărut precum visul unei ființe efemere; prea naivi și prea lipsiți de conținut. Au zburat mult prea repede, au trecut pe lângă el ca o vijelie de vară, lăsând doar amintiri vagi estompate de timp, care cu vremea s-au evaporat, precum fulgii de zăpadă căzuți pe palma unui magician. Poate... Anii adolescenței: plini de frământări inutile, lecturi de-a valma care i se lipeau de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]