2,160 matches
-
și străzilor orașului. În camera de gardă erau cei doi medici de pe ambulanță, Doc Fischer și doctorul Wilcox - unul stătea la birou și celălalt pe un scaun rezemat de perete. Doc Fischer era slab, avea părul nisipiu, buze Înguste, ochii vioi și niște mâini de cartofor. Doctorul Wilcox era scund, brunet și purta mereu cu el o carte plină de indexuri, Prietenul și ghidul tânărului doctor, o carte care, consultată pe orice subiect, Îți oferea simptomele și tratamentul. Era indexată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
putut oare să-i spună că ea a făcut prima ce n-a mai făcut nici una la fel de bine după ea și să-i amintească picioarele durdulii și maronii, abdomenul plat, sânii mici și tari, brațele care-l strângeau tare, limba vioaie, ochii goi, gura care avea un gust bun, apoi ceea ce era deopotrivă stânjenitor, strâmt, dulce, umed, minunat, mic, dureros, complet, final, nesfârșit, fără de sfârșit, fără a se sfârși vreodată, sfârșit dintr-odată, pasărea mare care a zburat ca o bufniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
clatină, încearcă să se miște, dar cade cât e de lung în țarcul din fața cotețului. Stă cu ochii-nchiși. Ai crede că doarme. Cum să-l fi ajuns, așa, deodată, somnul când, în urmă cu câteva minute numai, era foarte vioi și flămând tare. Poate a obosit mâncând, presupune Sorina. Sau a mâncat cu prea multă poftă și..., încească Sorin să-și dea o părere. „Nu, nu, e bolnav! Mârâie Cuțulache. Nu-l auziți? Geme, înseamnă că-l doare ceva”. ...S-
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
dezbrăcat ștrengarii pijamalele, le-au așezat în șifonier și, după ce și-au pus maiourile și slipurile, au ieșit pe prispă, să facă gimnastică. Puiu i-a auzit și a venit, de îndată, lângă ei. Doar și el trebuie să fie vioi, viguros și sănătos! Pe urmă s-au dus în grădinița din fața casei, unde fântâna cu apă proaspătă și dătătoare de sănătate îi aștepta. Când au venit în bucătărie, bunica le pregătește câte o cană cu lapte fiert și câte un
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
folosească latrina cu gaura ei riscantă. Oricât de rău ar fi arătat, preferaseră intimitatea În locul curățeniei În spațiu deschis. Harry plecase În căutarea unei toalete mai bune și văzuse o pereche interesantă de păsări cu pieptul roșu și ochi foarte vioi. Această tendință de a umbla brambura Începea să devină un obicei, Rupert și Harry luptându-se pentru primul loc În topul celor mai lenți. Când s-a adunat În sfârșit toată lumea, domnișoara Rong a Început să numere capetele: doamna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ați fost? Făceam năzbâtii. Eram plină de viață, poate cam gălăgioasă. În școala primară am întrerupt o jumătate de an studiile. De atunci am avut probleme cu migrenele și am luat bufferin până am devenit adult. Cu toate acestea eram vioaie ca o mică fiară. Aveam mulți prieteni. Nu puteam să învăț (râde). Am mers la o școală generală particulară de fete, iar apoi la un liceu particular de fete. Acolo mă distram așa cum fac toți. Nu eram interesată de băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
din sat, întrebându-ne: - Voi ce mâncați? Salam, pastramă, pâine și o sticlă de vin, e bine? Hai c-am plecat și vin imediat! Fără să mai aștepte, a sărit din cabină mult mai sprinten decât înainte, traversând în pas vioi strada și întorcându-se cu cele promise. Am înțeles atunci că munca îl înviorează pe om, pentru că ce altceva ar fi putut explica sprinteneala și buna dispoziție a lui nea Victor, dacă nu efortul de a căra singur lăzile cu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
o nouă sticlă de apă, că una deja o terminase. Biata de ea, poate o fi dat și în diabet, cine știe cât de traumatizată o fi fost de pierderea soțului! S-a întors în compartiment și așa cum observasem, era parcă mai vioaie, mai dornică de comunicare, dar George, trăsese pe dreapta mai mult pentru a evita discuția cu doamna. A mai privit puțin pe geam, a mai ieșit să mai bea din sticla de apă și se vedea că nu prea își
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
incapabil să mă angajez în vreun fel. Priveam însă din fundul amfiteatrului și mă felicitam că lipsea încă puțin ca să cunosc pe toată lumea. Un grup de trei fete, îndeosebi, mi se părea intangibil. Erau mereu împreună, fără amestec printre ceilalți, vioaie, grăbite, surâzătoare, pricepîndu-se, mi se părea, să fie politicoase față de toți și în același timp distante. Ușurința cu care se strecurau prin lumea multă, siguranța gesturilor și totuși singurătatea lor mă impresionau, și atunci o ambiție m-a străbătut: cunoștința
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă găseam ridicol. Sentimentul geloziei nu pretinde neapărat dragostea. Eu nu iubeam, eram convins de asta. Nu făceam nici un sacrificiu, aveam veșnic necazul de a fi legat fără voie, și, în genere, mă plictiseam. Și totuși, atunci, lângă Irina povestind vioi petrecerea, am suferit. Îmi trebuia o răzbunare imediată. Am urcat-o într-un automobil închis și am tras perdelele. Pe drum îmi vorbea despre nuntă. Am ajuns la o casă de petreceri cunoscută și obscură în același timp. Am cerut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
durut gândul. Ca s-o iscodesc, mă prefăceam că privesc cu interes. Apoi, la masă, cu Niki înaintea noastră. Niki abia întors din străinătate, și noi îl întrebam repede de toate, sărind și apoi revenind la același subiect. Irina era vioaie, întreba mereu, râdea, se apleca peste masă, cu gesturi sprintene din mâini, cu mișcări repezi din cap: "Și spune, Niki"... Apoi am plecat, și prin tot parcul a continuat vorba începută. Irina, între noi doi, îmi strângea din când în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
spre toate supozițiile, veșnic bănuitor, sunt atât de burghez că aș putea fi ușor înșelat. Sunt credul, indiferent de scenele ghimpoase pe care le fac. Trebuie puțin talent spre a fi mințit! Toată lumea de pildă, protesta împotriva vieții mult prea vioaie pe care o ducea Irina față de toți. Toată lumea se gândea la rău, numai eu, cu toate că veșnic cercetător, nu credeam nimic. Și am presupus dragostea ei mare! De fapt, mă doare mai puțin supoziția dragostei ei netrainice decât gelozia că va
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
perfect, totuși îmi dau seama că n-am fost niciodată surprins de vreo judecată dreaptă de a ei. Nu se interesa de chestiunile intelectuale decât ascultîndu-mă. Singură de o lăsam, vorbea de familie, de prieteni, de fapte cotidiene. Dar vorbea vioi. Mereu îi sclipeau ochii. Acum se zbat în mine toate micile observațiuni dureroase care le făceam odinioară. Am priceput totdeauna că o făceam să meargă pe o cale care nu-i aparținea. Se rătăcea imediat ce nu-mi simțea mâna alături
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ci va continua să-și facă tabieturile! Și la prima mână care l-ar mângâia, indiferent care, poate a CELUILALT, ar toarce din nou. Toată lascivitatea lui Ahmed nu-l împiedecă să fie la orele când e treaz bine foarte vioi. Când vrea să prindă ghemul de ață pe care eu sau Ioana îl trecem în toate chipurile pe dinaintea botului, face toate săriturile, utilizează toate șireteniile. Și ochii lui minunați, mari, profunzi, bine deschiși, cu scântei în ei! Cu ce curiozitate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dimineața, când căldura e mereu mai puternică, n-ai gustul melancoliilor. Azi îl găsim pe Ahmed ușor amorțit, parcă bolnav, și de-abia astfel ne aducem aminte de el. Ahmed fusese amator de toate trândăviile, dar la ocazii și foarte vioi, cu ochii rotunzi privind tot ce se petrece în jurul lui cu curiozitate, jucîndu-se cu vreun canaf și fugind cu coada în vânt prin ungherele camerei. Acum nu se mișcă de la locul lui (cînd mă îmbrăcam totdeauna mi se încurca printre
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
feminitate: ședea cu picioarele depărtate ca un bărbat, bea, vorbea, râdea, înjura ca un bărbat. Nu reușea nici măcar să-i ghicească vârsta: să fi avut șaizeci? Sau peste? Dar, mai mult decât orice, îl impresionau ochii ei, de culoarea cerului, vioi și atenți, cu pupilele ce păreau să strălucească, scormonind de-a dreptul în mintea celui cu care stătea de vorbă. Cercetând-o pe sub pleoape, nu putea să nu se întrebe dacă acei ochi se închiseseră vreodată de plăcere. Ei da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câte o femeie la volan. În câteva minute strada va forfoti de mulțimea grăbită de la orele prânzului. Dar acum, cu excepția femeilor, era aproape pustie. - Domnul Craig? Craig se întoarse. Era una din tinerele femei care stătuse lângă intrare, o femeie vioaie, cu o față ciudat de severă. Craig se uită la ea. - Hm! făcu el. - Sunteți domnul Lesley Craig? Craig se trezi mai bine din visare. - Da, de ce? Eu... ce... - O.K. fetelor, zise tânăra femeie. Surprinzător, în mâinile lor apărură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
este tratat ca un copil. Încruntat și furios, Craig se lăsă pe spate și-și studie răpitorii cu priviri ostile. Erau tipice femei "de modă nouă" cu fustele scurte. Cele două pistolărese păreau trecute bine de patruzeci, totuși erau suple, vioaie. Ochii lor aveau privirea aceea foarte strălucitoare a femeilor care făceau tratament cu medicamentul Equalizer - Care Te Face Egala Bărbatului. Conducătoarea grupului și fata din stânga lui Craig aveau aceiași ochi strălucitori. Arătau toate ca niște ființe capabile, eficiențe. Până să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
fi fost cele mai puțin capabile să-i contracareze intențiile. Alte trei femei, îmbrăcate tot în pantaloni largi, erau întinse la trei metri în stânga lui și, cumva, în spate. Erau prea aproape pentru a le ignora și aveau o înfățișare vioaie și atletică. O săritură sincronizată și ele i-ar sări în spate. Nu era deloc dispus să le subestimeze. Nu se îndoia că îi fuseseră repartizate gardiene suficient de puternice pentru a se descurca cu bărbați de calibrul lui. Dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
o gândire specific feminină, realistă. Apreciază fără menajamente portretul lui Schopenhauer, aflat în camera bărbatului, ironizează poezia, de altfel, dezastruoasă, a lui Carol Scrob. Persiflarea nu recomandă neapărat un acultural. Să mai amintim o singură scenă, grăitoare pentru ilustrarea spiritului vioi al Adelei. E vorba de "scena" mesei și a conversației de la maica arhondară, unde dl Dimitriu (alias Calistrat Hogaș) e într-o debordantă vervă. Naratorul e zgârcit în notații. Ceea ce consemnează despre Adela ni se pare suficient pentru desemnarea stării
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în găoacea lui nesănătoasă și-l întreabă, îngrijorat, ce-l doare, artistul sau neagă suferința sau pare incapabil să discute despre acest lucru în termeni constructiv clinici; iar dimineața, când până și marii poeți sau pictori sunt, probabil, ceva mai vioi ca de obicei, artistul pare și mai pervers hotărât să-și vadă boala urmându-și cursul, de parcă în lumina unei noi zile, o presupusă zi de lucru, și-ar fi adus aminte că toți oamenii, inclusiv cei sănătoși, tot mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
financiară solidă și cu perspective la fel de solide, sper, de a nu-mi azvârli cât colo furnizorul meu de arginți, pentru că anul ăsta n-o să fiu apt să intru în echipa de baschet sau pentru că salutul meu milităresc nu-i destul de vioi ca să mă trimită la Școala de Ofițeri. Și apoi, nu s-a scris niciodată o pagină de confesiuni care să nu miroasă a mândria scriitorului de a fi renunțat la mândria lui. Lucrul care trebuie ascultat, de fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și treceri sub tăcere. Dimpotrivă. Din 1948 încoace, am scris și am ars în chip histrionic cel puțin o duzină de povestiri ori schițe despre el și, ca să spun ce n-ar trebui să spun, unele dintre acestea erau destul de vioaie și de citibile. Dar nu erau Seymour. Încearcă să folosești subînțelesuri pentru Seymour și toate se vor preface, se vor maturiza, într-o minciună. O minciună artistică și, uneori, încântătoare, dar o minciună. Simt că trebuie să mai rămân treaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Îmbrăcați În niște gioarse, cu o mulțime de boccele la picioare. Un soldat patrulează de-a lungul peronului. Ajungând la capătul trenului, soldatul se urcă pe locomotivă, iar de acolo, de sus, le ține prizonierilor o scurtă cuvântare. E micuț, vioi, cu mustăcioară subțire răsucită căzăcește-n sus și un pic abțiguit. Le spune: „Stimați tovarăși și tovarășe, văd că sunteți flămânzi și obosiți. Nu vă faceți griji, În curând, puterea sovietică nu a uitat de voi. Veți dormi și mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
celor nouăzeci și trei de ani ai săi, avea o energie debordantă, mișcându-se prin casă cu o vioiciune uluitoare. Cu memoria Însă stătea cam rău. Ca și bătrâna Tatiana, confunda lucrurile Între ele. Inițial, văzând-o cât e de vioaie, Mașa nici nu Înțelese de ce ar fi trebuit s-o Îngrijească. Bertha părea să nu aibă nevoie de nici un ajutor. Bătrâna, originară din Tiraspol, absolvise Facultatea de Finanțe din Petersburg și lucrase o perioadă ca secretară În cabinetul lui Buharin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]