2,276 matches
-
bucurie pe care i-o puteai dărui cuiva. Dan avea 43 de ani, iar viața trecuse pur și simplu pe lângă el. Avea mare nevoie de timp. Domnul editor Socec-fiul puse manuscrisul jos, zwickerul pe masă, și scrise mare, cu cerneală violetă: NU. Era primul manuscris pe care-l respingea după moartea tatălui său. EPILOG A stăzi strada Fântânei poartă numele de Berthelotși duce la Radiodifuziunea română. Strada Sfântul Ionică din dosul Teatrului Național a dispărut, la fel și Pasajul Român și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nu prea des ca să nu mă "compromită". Și își simți măruntaiele zguduite de un râs amar: "O femeie de 60 de ani compromisă"... O să joc poker la 5 bani deschiderea, după spălat am să fiu din nou cu părul prea violet pentru că am pus prea mult chimic, la vară o să mergem la Covasna... Șerbănică o să cumpere un teanc de cărți poștale... Cărțile lui poștale completate în stil bombastic și cu o caligrafie care urcă. La toamnă se va lăuda cu hotelul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și luați loc. Arătă câteva x-uri cu perne de piele, risipite în jurul unei măsuțe lungi cu un sfeșnic de cristal și o scrumieră de argint. Melania Lupu își plimbă ochii discret prin odaie. Se uită la marina uriașă ― mult violet, alb și albastru-cobalt ― de-o stridență agreabilă, acidulată ca un pahar de șampanie foarte sec, apoi la fotografia așezată pe bar lângă un pur sânge englezesc de abanos. O femeie brună, foarte zveltă, cu bucle paj și un obraz mic
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pe umeri, se uită încă o dată în jur. Îl trase pe mâneci, mormăind mulțumit: ― Cred că asta e totul. Dascălu se privea încîntat în oglindă. Împrumutase din garderoba lui Scarlat o haină în dungi, o cămașă galbenă și un papion violet. ― Nu prea țin chestiile astea dimineața, remarcă zâmbind Raul Ionescu. Parcă ești un papagal. Cârnul îi scoase limba și continuă să se strâmbe în oglindă. Morfina încă nu-și făcuse efectul și Nucu Scarlat închise ochii. ― Aș rămâne aici... Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
delicate ale bătrânei aspirau arome vechi din casa bunicii. Mosc și Patchuli, vanilie și mere ionatane adăstând lucioase și roșii peste iarnă, parfumul butucilor din soba înaltă de porțelan, tutunul auriu prizat dintr-o tabacheră albastră, mirosul călimării cu cerneală violetă... Își ridică brusc capul Scuturîndu-și buclele albe. ― De ajuns, Melania! Nu e acum momentul să visezi. Îți propun s-o iei sistematic. În primul rând, trebuie să fii absolut convinsă că domnul maior va discuta mai întîi și întîi cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
este mai important, pentru că Isus a înviat; de aceea, timpul sărbătoririi durează mai mult. Timpul de pregătire al Crăciunului (Adventul) și acela de pregătire a Paștelui (Postul Mare) sunt ca un urcuș ostenitor pe munți. De aceea, preotul îmbracă culoarea violetă, ca semn de așteptare, de post, de Timpul sărbătorilor, în care se îmbracă culoarea albă a bucuriei, este delimitat de culmile munților, adică cel de la sărbătoarea „Crăciunului” până la „Întâmpinarea Domnului”, cât și cel de la „Paști” până la „Rusalii”. La Rusalii, în
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcînd-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ai despre Bătrînul? Ești aici de mai multă vreme". "De ce mă întrebi?" îmi aruncă el o căutătură alarmată. Fiindcă vreau să știu părerea ta". Ne plimbam pe țărm, în zona stâncilor de marmură. Se opri, vru să rupă o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. Florile astea nu pot fi culese", zise el, explicîndu-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. "Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ei..." Și ca să-i dovedesc că nu glumeam, am întins mâna, am strâns din dinți pentru că ghimpii scaieților mi s-au înfipt în carne ca niște cuțite și nu m-am lăsat până nu i-am arătat, ruptă, o floare violetă, pe care după câțiva pași am aruncat-o discret fiindcă mă înțepa. "Deocamdată, am continuat, încă mai aștept. Dar sper că ai reținut: "deocamdată" și "încă". Și pe urmă, nu-ți ascund că mă interesează această vestită sală cu oglinzi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și, vrând nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut într-adevăr că nu poate exista ceva mai dumnezeiesc decât acel țărm cu stânci de marmură răsărind albe dintre florile violete ale scaieților. A trecut atunci pe acolo Vecu, despre care se zicea că în tinerețe fusese poet. Era un bătrân foarte taciturn, uscat la trup, deșirat, adus din spate, cu o claie de păr blond spălăcit în care nu se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de școlar... Cu toată încrederea, în ajunul deschiderii școlii, merg la prăvălia domnului Tachi Gheorghiu și mă înarmez cu ustensile necesare școlarilor mai mari: toc de scris cu penițe strălucitoare, gumă de șters (radieră) și o zdravănă călimară cu cerneală violet, mai ochioasă, să tot am la scriere. La școală învățătoarea ne-a spus că va mai trece timp până vom ajunge la scrierea pe caiet cu cerneală și mi-a recomandat s-o păstrez pentru vremea respectivă. Vrând să-mi
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
câteva luni, mai mult din greșeală, și i-a întrevăzut imediat potențialul. Acum, încercând să imite gusturile țipătoare ale unei adolescente, scoase o piatră roz, punând-o pe un șirag, pe care se aflau deja un rubin fals, un țechin violet și capacul metalic al unei sticle de Coca-Cola. Zâmbi. Arăta ca o brățară fermecată de prost gust, o înșiruire de elemente la modă pe care ar purta-o o adolescentă, ar rupe-o și nu și-ar mai aminti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și JELEU KRAFT așteptau să fie acoperite, așa cum spusese domnul Reilly, cu vopsea maro și câteva dungi albe, ca să sugereze lemnul. Deasupra dulapurilor cu registre, în câteva pahare de carton în care fusese înghețată, încolțiseră deja lujere de fasole. Draperiile violete din pânză groasă de bumbac, care atârnau la fereastra de lângă biroul domnului Reilly, creau o atmosferă meditativă în partea aceea a încăperii. Acolo soarele arunca o lucire de-un roșu-bordo pe statuia de ghips a Sfântului Anton, înaltă de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vrei să nu ne sară-n cap. Doamna Reilly puse degetul pe buze ca să indice că pierderea cărții trebuia să rămână secretă. — Bine, dă-mi haina ta, dragă, spuse Santa nerăbdătoare, smulgând aproape de pe doamna Reilly vechea jachetă de lână violetă. Era hotărâtă să nu lase fantoma lui Ignatius J. Reilly să-i bântuie sindrofia, așa cum se întâmplase în multe seri la popicărie. — Ai casă frumoasă, Santa, spuse cu respect doamna Reilly. E curată. — Mda, da vrau să-mi iau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
locu’ ăla. Și apoi, Burma Jones m-a pus să mă uit în dulăpioru’ de sub bar. — Ai pus la cale un raid de unu singur, Angelo. Angelo? Chipul lui deveni un spectru cu tot felul de nuanțe între portocaliu și violet. — Nu m-ar surprinde dac-o să fii avansat pentru asta, spuse sergentul. Ai fost agent de stradă destul timp. Și, nu mai mult decât în urmă cu câteva zile mă gândeam că nu-i nimic de capu’ tău. Ce zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și a Început s-o imite pe bunică-sa. — Draga mea, draga mea! Pământul e mămica ta, apa e tăticul tău. Bunica Gülsüm s-a făcut că nu observă. Încurajată de indiferența ei, Asya și-a continuat parodia. Era rândul violetei africane să fie udată. Preferata bunicii Gülsüm. Aceasta a gângurit spre floare: — Ce mai faci, draga mea? — Ce mai faci, draga mea? a gângurit Asya În bătaie de joc. Bunica Gülsüm s-a Încruntat și a strâns din buze. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Ținându-l deasupra eprubetei, dădu drumul unei ploi rapizi de picături. Pe loc, conținutul eprubetei deveni albastru ca cerneala. ă Ei bine, uitați-vă aici, spuse doctorul Pervoiedov. Govorov vorbește. Sau mai degrabă stomacul său o face. Capitolul douăzeci și unu Corespondența violetă lilac stationary Porfiri Petrovici stinse țigara și o aruncă în spatele său în timp ce deschidea poarta imobilului cu numărul 17 de pe Strada Bolșaia Morskaic. Pășind înăuntru simți în gură un gust neplăcut, metalic și vâscos. Era așa de puternic încât crezu pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
viselor. Încrezător în ceea ce ochii își închipuie c-au văzut, creierul din cap afirmă că, în funcție de lumini și de umbre, de vânt și de liniște, de umezeală și de uscăciune, plaja e albă, sau galbenă, sau aurie, sau cenușie, sau violetă, sau orice altă culoare, dar apoi vin degetele și, cu o îmbrățișare, de parcă ar strânge holdele, ridică de la pământ toate culorile care sunt pe lume. Ce părea unic este plural, ce este plural va fi și mai mult. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai despre Bătrânul? Ești aici de mai multă vreme”. „De ce mă întrebi?” îmi aruncă el o căutătură alarmată. „Fiindcă vreau să știu părerea ta”. Ne plimbam pe țărm, în zona stâncilor de marmură. Se opri, vru să rupă o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. „Florile astea nu pot fi culese”, zise el, explicându-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. „Și cum aici nu prea plouă, ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ei...” Și ca să-i dovedesc că nu glumeam, am întins mâna, am strâns din dinți pentru că ghimpii scaieților mi s-au înfipt în carne ca niște cuțite și nu m-am lăsat până nu i-am arătat, ruptă, o floare violetă, pe care după câțiva pași am aruncat-o discret fiindcă mă înțepa. „Deocamdată, am continuat, încă mai aștept. Dar sper că ai reținut: «deocamdată» și «âncă». Și pe urmă, nu-ți ascund că mă interesează această vestită sală cu oglinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și, vrând nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut într-adevăr că nu poate exista ceva mai dumnezeiesc decât acel țărm cu stânci de marmură răsărind albe dintre florile violete ale scaieților. A trecut atunci pe acolo Vecu, despre care se zicea că în tinerețe fusese poet. Era un bătrân foarte taciturn, uscat la trup, deșirat, adus din spate, cu o claie de păr blond spălăcit în care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Înconjurată de admiratori. ținîndu-se ceva mai departe, admirînd o pictură de Hans Arp, stă un firicel de femeie, ai cărei umeri de paloarea ciupercii sînt acoperiți de o pălărie extraordinară. Se uită pe sub borul larg către Wakefield cu niște ochi violeți, ca ai lui Elisabeth Taylor. — Persefona, strigă doamna Redbone. Te-am căutat peste tot. Acesta este invitatul nostru special, domnul Wakefield. — Unde este Redbone, apropo? Asta ar vrea să știe și Wakefield. — Doar Îl știi, o să vină cînd va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]