1,600 matches
-
mult sau mai puțin complezentă. „-Știi la ce visează infirmul?”-îl întreabă pe Doctor. „La membrul întreg, viu. Mînuind o armă.” Doctorul se apropie de fereastra deschisă. „-Ce pasăre o fi aceea?”-întreabă el. V. din spital observ că înaripatele vitraliului meu au dispărut lăsînd cerul mării pustiu. Pătrund pentru o clipă în visul tînărului V. și descopăr și acolo o stranie pasăre neagră planînd în juru-i. Surprind pentru cîteva clipe privirea acesteia și tresar speriat. E un vultur cu ochii
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și psihiatrul” -îi răspunde tînărul V. fericit și sterp ca o lehuză. „-Ești și tu personajul meu!” Dar tresare imediat pentru că surprinde, ca o imagine suprapusă, chipul vulturului reptilian foarte aproape de sine, gata să-l înhațe pe cînd aici, în vitraliu, păsările își iau zborul pe traiectorii năucitoare, țipînd speriate. Dincolo de sticla timpului Doctorul îl întreabă din nou: „-Tu știi de ce te vînează lumea? Pentru că ești dezertor iar ea are nevoie de soldați încolonați, să-i servească, să-i întrețină starea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
propriul stăpîn, că tu hotărăști totul. Și iată că te mîngîie dintr-o dată cea care, pe toate drumurile fiind și-n toți, e invizibilă. Pas’ de te luptă cu ea. Nu poți să-i știi niciodată următoarea mișcare.” Din interiorul vitraliului îți simt, tinere, suferința, așa cum stai și nu vezi nimic în fața ferestrei. Ai avut iluzia că viața ți-e pur și simplu un partener. Și ai dorit să-ți construiești tu însuți zeii care să-ți apere soarta și să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
timpul. Te aruncă înapoi într-un trecut fantastic ca o uitare de zei. Îl văd pe V. tînăr întorcîndu-se în zîmbetul său și înțelegerea mea trece brusc înăuntrul lui, eu rămînînd pentru cîteva momente amorf. Un luciu inocent pe suprafața vitraliului. V. tînăr presimt strategia Doctorului. E o metodă subtilă de a-și aduce pacienții la fructul imediat al vieții pe care-l pot ușor atinge. La plăcere. Dar cuvîntul sună frumos doar cînd aceasta e stăvilită. Cînd răsună între pereții
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu mîinile legate. Ca orice loc al imposibilei reîntoarceri, un anotimp al regretelor. Nu-ți va părea rău că ai trăit ci că ai făcut-o greșit?” Din spital, maturul V., urmăresc discuția. În camera alăturată de care mă desparte vitraliul se aud voci în contradictoriu. Aproape o ceartă. Umbre agitate întunecă din cînd în cînd porțiuni de sticlă. Toată imaginea s-a aburit de o umbră lăptoasă. Vocile tac. O ușă se trîntește. Apoi un plîns de femeie; un minut
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mint. Că moartea e adevăr irevocabil și concret stă dovadă, în ceea ce ne privește, inutilitatea cuvintelor. Mergînd înspre moarte, pășești încet într-o tăcere plină. Doar ea te silește să speri cu adevărat.” Să speri? Închis în limpezimea înghețată a vitraliului, V. din spital îmi pare că toată lumea pînă la mine, într-un efort de trezire la moarte, se modifică. Că fiecare acces la viață este ieșirea la un terminal de templu. Toți sînt oficianți. Fiecare specialist e conștient că știe
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ești în stare să-i dăruiești. Abia așa te vei putea cîntări cu adevărat.” Și m-a plimbat cîteva zile printr-o zonă a suferinței. V. din spital îi simt din nou repulsia celui tînăr pentru că, pînă aici în adîncimea vitraliului acum cenușiu, mirosul care l-a cutremurat pe el pătrunde murdărind totul oricîte dezinfectante și arome crude sar împrăștia în jur: transpirația umană. Dar tînărul V. a avut tăria să reziste pînă la capăt încercării. S-a îmbuibat cu pastile
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
are decît distrugerea. Orice far pus la marginea mării este pîndit de surpare.” Doctorul se oprește o clipă din plimbarea sa prin cameră și se uită atent la mine. „Da?”-replică el. „-Atunci, de ce nu te faci critic?” Deasupra mării vitraliului meu răsare încet soarele luminînd păsările, învelindu-le într-o lumină roșie. Cerul e cuprins de raze vineții dincolo de orizont. Privesc cu speranță acolo. Ce eliberări va declanșa această zi neanunțată? Dar spaima se cuibărește încet, încet, din nou în
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
în zgomotul infernal, printre miile de buturi agățate în cîrlige picurînd încă, senzația ce se degajă e de nemăsurată virilitate. Ochii se dilată de încîntare. Îl văd, V. din spital, îl urmăresc pe cel tînăr îmbătat de sînge. Închis în vitraliu privesc îngrijorat, cu blînda mea pasăre violet încălzindu-mi umerii, cum fluxul urcă apele peste noi. Și nu mai am timp să-mi pregătesc ca Noe o corabie. Nici n-aș avea cu ce o umple. N-am cum să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
din care se scurge viața și se amestecă cu balta din jur. Deschid ochii și, cu toate că îl văd pe Doctor lîngă mine îmi persistă în nări mirosul dulce amărui al abatoarelor. Înfricoșat de cele văzute de cel tînăr, V. din vitraliu capăt îndărătnicia de a mă ridica împotriva furiei mării amenințînd în fața digurilor părăsite. Și eu și Doctorul, noi toți ne-am condamnat la infern căci mereu am întors privirea către înapoi. Și-acum aștept ca dintr-o clipă în alta
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a inimii, atunci cînd totul te îneacă? În suferința finală devii vierme și tu crezi că un vierme mai poate fi fericit!...” 14 La căpătîiul meu, Doctorul privește cu atenție. Examinează îndelung aparatura, lenjeria, mobilierul. Apoi, ochii lui zăbovesc asupra vitraliului. Concentrarea e maximă, privirea, fierbinte. Deschide o carte și începe a recita cu voce tare. Cuvintele sale plutesc parcă în aer, umplînd încăperea și prind a intra încet în lucruri îmbibîndu-le. Invocă un demon pe care dorește să-l alunge
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
în niciuna din propriile imagini iar trupul din pat îmi pare un manechin. E o emoție apăsătoare căci știu că va veni noaptea și după ea, o altfel de zi. V. tînăr tresar și vederea sinelui meu închis în cleștarul vitraliului dispare, cade ca un zgomot, ca un lest. Am senzația că Doctorul mă ocolește în ultima vreme. Cu fiecare replică a sa pare că se leapădă de mine. E speriat de cînd i-am spus că am întrezărit adevărata geografie
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
deși sînt greu și presimt căderea. Îmi sînt dragi și indiferenți Doctorul tînăr și cel bătrîn, trupul dureros din pat și silueta lui V. tînăr. Refuz cu îndîrjire un drum al pierderii și renașterii. Refuz ca din obiect, din mineralul vitraliu, să trec, pe rînd, devenind plantă sau animal către vre-o nouă naștere. Către o nouă condamnare de a fi. 15 Întins pe un pat de spital. Un miros puternic de putreziciune acoperă totul. Întorc capul în stînga și-n
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
unde? Imagini de-o clipă îmi străfulgerează retina. Mă văd urmărit de păsări și șerpi care vor să mă învenineze după ce, avînd puterea asupra lor, le-am pierdut controlul. Mă privesc consternat ca din afara oricărei vîrste. V. cel închis în vitraliu izbește cu furie în pereții de sticlă strigîndu-i celui tînăr un mesaj neauzit. E ultimul moment cînd poate încă să-l mai oprească și, astfel, ultima sa șansă de a se vindeca. Cei doi îmi par niște străini și-i
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mă prefac păgubaș. Să strig după ea, s-o implor, s-o amenint. Și să sfîrșesc prin a o pedepsi înăuntrul meu atît de crîncen încît pedeapsa se întoarce acum asupra mea și mă mistuie...” Între două capete ale disperării, vitraliul rece și camera lui V. tînăr plină de mirosul greu al remușcării, doresc să mă retrag altundeva, ca într-o scăpare.. Cine sînt eu? Mă întreb din nou căci nu sînt nici Judecătorul pe care-l simt încă în mine
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pentru a zări ieșind din uriașul ceas al turnului din piață statuetele care indică ora Într-un chip cu totul inedit. N-au ieșit. Rămînem cu frustrarea de-a nu fi văzut ineditul. Alost (Aalst): Grande Place, Biserica Saint Martin. Vitralii enorme, sobrietatea interioară În echilibrat contrast cu finețea detaliilor sculpturilor exterioare. Între Lebbeke și Aalst, izolată alb În pădure, vila enormă a unui medic, care murise de curînd. Probabil că de singurătate. Louvain (Leuven): oraș universitar, unul dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se simțea de câteva zile. Un aer cald plutea în jur. Nu și-a dat seama cât de cald este decât după ce îngrijitorul a deschis ușile și a putut urca treptele de piatră, pătrunzând în capela răcoroasă, gălbui luminată prin vitralii. Sicriul se afla în mijloc, iar la capul lui, crucea de un ocru strident, cu numele ei cel lung și anii nașterii și ai morții, 1898-1975, desenate cu tuș negru, ușor tremurat. I-a sărutat mâna și fruntea rece. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nu-l cunoșteam pe domnul McGanny, directorul general al editurii, și nu știam la ce să mă aștept. În primul rând, m-a luat prin surprindere somptuozitatea biroului lui: se fălea cu fotolii de piele și o imensă fereastră cu vitralii care dădea spre parcul local. Cât despre tip, i-am dat între cincizeci și șaizeci de ani: avea o față de cal - poate de rasă, dar cam slăbănoagă și șireată - și în loc de accentul scoțian la care mă așteptasem, vorbi în dulcele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
monumentală. Aceasta se deschide neașteptat de ușor și împins de forța propriului său avânt se prăbușește în holul bisericii cu un icnet înăbușit. Ca trasă de un resort invizibil, ușa se închide tăcută în urma lui. Înăuntru, lumina cernută zgârcit printre vitraliile strâmte cade peste câteva rânduri de bănci simple din lemn, așezate de-alungul zidurilor îngălbenite de vreme. Miroase a lumânări arse și tămâie. Darie se ridică cu greutate și sprijină copilul de perete. După o examinare rapidă își dă seama, ușurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cărți, cu plafoanele ornamentate, fotolii și scaune aurii, covoare scumpe pe jos, patul conjugal uriaș, o sufragerie și un hol cu drugi negri de lemn transversali în plafon, nișe nenumărate cu geamuri vechi, parcă din secolele trecute, colorate ca în vitraliile catedralelor, sobe de teracotă albă; nici n-ai fi zis că sânt sobe, atât de fine erau plăcile și brâiele cu incrustații și semne ornamentale... Biroul lui Petrică era atât de spațios încît simții invidia, mi-ar fi plăcut și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
două arcade pe două coloane, ceea ce dădea apartamentului o oarecare somptuozitate și mai ales mult aer în casă. Cele trei odăi ale copilăriei și adolescenței mele erau mai mici luate împreună, decât holul casei Matildei. În sufragerie, un geam cu vitralii care dădea în curte, rămânea veșnic închis. Culorile lui, albastru viu și roșu intens, ingenios combinate, împreună cu cele două coloane, te trimiteau în evul mediu, senzație care se destrăma dacă îl deschideai. Arcadele se meschinizau, apartamentul devenea un simplu spațiu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dar nu stătu nici o clipă acolo, se ridică în genunchi, puse mâna pe vaza încărcată cu flori aduse de musafiri și în clipa următoare această vază trecu ca un proiectil pe lângă capul meu și se sparse în curte prin frumosul vitraliu... Resimțit șocul violenței neînfrînate, țipătul geamului spart, apoi bufnitura și explozia, ca un semn de sinistru, a vasului de sticlă. "Să nu mai îndrăznești, gâfâi ea revenind în fotoliu. Niciodată să nu mai îndrăznești..." Și arăta extrem de satisfăcută de ceea ce
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
n-o să mă apuc eu acuma și să nu mai gândesc ce-mi place, bineînțeles însă că o să fiu mai atent la omul din fața mea." Și tăcui și începui să mă uit pe tavan. Pe urmă mă uitai îndărăt. A! Vitraliul! Mă ridicai și îl cercetai atent. Da, se putea drege, vaza-proiectil îi făcuse doar o gaură, restul rămăsese întreg. Se putea combina cu geam obișnuit și tot rămânea el frumos. Sigur că eu știam ce pățise, dar nu strica un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mâna la gură. Parcă ar fi spus: ce vesel a fost, nici n-am văzut ce figuri au făcut, poți să-mi spui tu? Vino cu mine, îi spusei, vesel și eu, dar resemnat ca în fața morții. Ce zici de vitraliul ăla?" "Îmi pare rău, nu știu ce m-a apucat", zise cu o frățească sinceritate. "Un meșter bun o să-l repare, îi spusei. Dar nici un meșter, oricât de priceput, n-o sa poate drege ceea ce mi-ai făcut tu mie astăzi!" Și măsurai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ca un nimb al minciunii, cu secretul ei care ar fi vrut să-mi pară indescifrabil. Îmi aprinsei o țigară si începui să mă plimb pe gânduri prin vastul apartament... XVIII Nu e nici un secret, îmi spusei oprindu-mă în dreptul vitraliului spart de vaza proiectil care trecuse prin el. (Matilda chemase un meșter și îl dresese, nici nu se mai cunoștea, în centrul lui, unde fusese găurit, meșterul pusese un geam alb și tăiat oval care părea firesc cui nu știa
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]