1,403 matches
-
de prin păpădiile galbene. Cucul cel sfânt pentru țăranii mei ochește presurile, coțacii, privighetorile când se depărtează de cuiburi. Și vine cuculeana mută și își părăsește oul în casă străină. Aici va crește puiul lor, se va face mare și voinic, îi va arunca jos din cuib pe puii pământului și păsărelele vor hrăni o namilă de cuc, fără să priceapă că le-a distrus familia... Dar cucul e pasăre sfântă pentru țăranii mei frumoși... „Și, până la urmă, cine a furat
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
îmi șoptește Ion Irimia. „Păcat di el. Dumnezău nu bati cu ghioaga... Aici o fost pedeapsă gre, bre, pedeapsă gre, se bagă în vorbă și Ștefănică Burghelea. Ia uite că a venit și Teletin, cel cu taurul furat.” Un om voinic, înnegrit tuci de soare, își face loc prin lume, să intre și el mai în față. Îl vedeam pentru prima dată. Când a ajuns lângă mort, și-a scos pălăria decolorată, a făcut cruce și a spus apăsat, pentru el
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
și într-un colț strălucea o combinație hidoasă de ghinde, conuri de brad și alte produse forestiere vopsite cu bronz. Lui Titi, interiorul îi plăcu prin ordinea lui. Doi bărbați erau relativ tineri, ceva mai în vârstă decât Sohațchi, unul voinic, pătrat, altul slab în aparență, din cauza osaturii, dar mușchiulos. O tăietură adâncă cioplea un obraz al acestuia. La un cap al mesei se afla un bărbat mai în vârstă, chel și cu mustățile răsucite în furculiță. Pe scaun, lângă sobă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un bătrân cu barba tunsă, rumen. Lui Titi, după accent, i se păru a fi străin. O femeie bătrână, de înfățișare modestă, cu pantofi înciucurați în picioare, sta alături pe un scaun. Rezemată de sobă, privea spre ceilalți o fată voinică, mai degrabă doamnă, cu ochi îndrăzneți. Mai erau, în odaia astfel arhiplină, încă o doamnă în vârstă, cu pălărie plină de pene pe cap, și doi tineri. Sohațchi îl purtă pe Titi prin fața tuturor, și astfel, amețit puțin, acesta află
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vă fac o notă la un laborator, și apoi ne vom pronunța. Până atunci, alimentație rezonabilă, fără făinoase și zahăr. - Ce are, doctore? întrebă Stănică, foarte interesat, afară,crezi că se curăță? Moștenim? - Te cam grăbești. Bătrânul e jovial, destul de voinic. Poate fi o criză de glicozurie, se întîmplă la arteriosclerotici. Nu mi se pare grav. - Uite,-ți jur pe amintirea mamei mele, zise Stănică,reintrat în casă, că mi-a spus doctorul că n-ai nimic. Doctor excelent, face minuni
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
plăcut. Ea sta la tejghea, la dugheana din Iancului, și o clientă i l-a adus și le-a făcut vederea. Nouășpe ani avea ea, Vica, pe-atunci, era veselă și toți o iubeau. Și el era bărbat frumos și voinic, avea nasu drept și buzele subțiri și părul pieptănat lins, cu cărare-ntr-o parte - uite, ca-n fotografia prinsă pe perete. Chiar de-atunci este fotografia, de când s-a luat ei, și el era angajat la fabrică la Zamfirescu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a apela - la cine ! La presupusul ei amant ! După clipele de hotărâre : nu !, au urmat cele de șovăială, mai ales astăzi, când l-am văzut pe bietul vlăjgan, nu prea arătând a convalescent, dar destul de întunecat. Deși e tânăr și voinic, detestă armata și războiul, dar eu pot spune că le-am iubit ? Mi-am amintit cum a crescut printre picioarele noastre, ca un mic animal al casei, și m-am înduioșat chiar de răutățile lui : a refuza să fac orice
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
prea multe motive, a început a-l considera son fiancé - Sandu Geblescu. Comentam amândoi evenimentul zilei, când zărim un automobil oprindu-se în poartă : o delicată mână înmănușată în alb imaculat făcându-ne semn prin portiera deschisă. Apoi o siluetă voinică, pășind incredibil de grațios, zulufii poznași sub borul pălăriei, bine cunoscutul zâmbet prietenos, ironic- Marie-Liliane ! în același moment se deschide cealaltă portieră și radioasă, fluturând jurnalul îndoit - Sophie ! Și iată-mă înconjurat de sexul frumos ce nu acceptă a fi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spuse, dar peste două săptămîni o să-i ridic din nou. — Pentru ce? Un băiat din cartier, unul care nu e la școală cu noi, mi-a spus că, dacă-i ridic În fiecare zi, În două luni o să fiu mai voinic decît Fernandito. — De unde știi? — Mi-a zis un băiat din cartier, care nu e la școală cu noi. Cano Începu să se scarpine În cap și se uită la Julius cu un zîmbet Încrezător. Julius se gîndi de ce la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și tăticu“, Îi spuse Țanțoșa lui Julius, Julius ieși din ascunzătoare și trecu nu departe de mese, În drum spre grupul format din Susan, Juan Lucas. Luis Martin Romero, saltimbancii, care erau foarte simpatici și cei doi bărbați blonzi și voinici care veniseră acum cîteva ore cu ordiheea pentru Bobby. „Darling! exclamă Susan, văzîndu-l că apare, ai mîncat?“, Julius Îi spuse că nu și cineva probabil că l-a auzit, fiindcă imediat apăru un chelner de la „Murillo vă servește“, aducînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
decît bucuria. Uite-o! Uite-o că vine! Trecea prin fața lor ținîndu-se după ceilalți, prinși În horă și le făcea semn cu mîna, fericită, topindu-se de fericire; le făcea semn cu mîna saltimbancilor, lui Juan Lucas, lui Susan, blonzilor voinici, fotografilor care se țineau după ea, fiindcă dispărea din nou dansînd, sărind, cîntînd... Julius profită de zarva asta ca s-o Întrebe pe Susan cine erau blonzii cei voinici. Erau asociații lui Juan Lucas de la Tingo Maria, Atilio și Esteban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și-s fericit. Vlăjganul, Încercînd să se ascundă, hohotea pe Înfundate văzînd cum compatriotul lui Îi făcea mîna zob, prietenește, lui Lester. Trebuia să pui la socoteală faptul că Viceregele mergea pe treizeci de ani, iar Lester, deși era mai voinic, Încă nu Împlinise douăzeci și unu. Lester Însuși și-a dat seama de asta și din fericire a reușit să-și scoată mîna la timp din strînsoare. Viceregele zîmbi vesel, dar cînd o văzu pe Puicuța auzi din nou hohotul de rîs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și să-i abată gândurile într-o cu totul altă direcție. În situațiile extreme, generăleasa făcea de obicei ochii mari și, împingându-și un pic corpul pe spate, privea înainte în gol, fără să scoată o vorbă. Era o femeie voinică, de aceeași vârstă cu soțul ei, cu părul negru, încă des, dar deja bine încărunțit, cu nasul puțin coroiat, uscățiv, cu obrajii subțiri și cu buzele subțiri, supte și ele. Fruntea îi era înaltă, dar îngustă, ochii cenușii și destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dă prin urmare o muncă superioară calitativ. Ceea ce trebuie luat în considerare sunt factorii economici și sociali. Tractorul se va extinde numai în baza acestor factori. În regiunea grâului, înaintea tractorului a apărut combina gigant, trasă de 20 de cai voinici. Era firesc ca aci să fie preferat tractorul. Mecanizarea agriculturii se va extinde numai în măsura în care industria și orașele se vor extinde și în măsura în care populația rurală va diminua. Printre românii din Chicago Ultimele ore în Chicago le petrecem între membrii coloniei
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
de treierat. A fost o mică revoluție în viața satului. Cultura principală a statului Illinois o constituie porumbul, urmată de ovăz, trifoi și pășuni. Mai la urmă se situează lucerna și soia. Se muncește în mare parte cu cai mari, voinici, bine întreținuți și mai ales bine dresați. Pornesc la cea mai mică comandă și se opresc la fel, operație strict necesară la culesul porumbului, după cum voi arăta, când voi scrie despre cultura porumbului în Iowa. Cultura plantei soia, a luat
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
pentru prima oară un fermier care și-a construit pe tractor o cabină de scânduri. Fabricile nu fabricau pe acel timp tractoare cu cabine. Mai departe, un băiat călare conduce în pas grăbit echipajul unei semănători, compus din patru cai voinici. La capătul locului, fermierul, tatăl, aproviziona semănătoarea. În urma semănătorii niciun control. La Dickinson e ultimul punct nord-vestic al expediției noastre. De aci ne îndreptăm pe o șosea modestă spre est. Fermele se întețesc. Unele din ele au adevărate firme mari
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
În atâtea secole, a văzut atâtea capete rostogolindu-se și tot atâtea Întorcându-se la loc pe gâturi. Dar iată că sosește mae-de-santo, Ialorixá”. Întâlnirea cu stareța din terreiro a fost calmă, cordială, populară și totodată cultivată. Era o negresă voinică, cu surâsul sclipitor. La prima vedere ai fi zis că-i o gospodină, dar când Începurăm să vorbim am Înțeles de ce femeile ca ea puteau domina viața culturală din Salvador. „Dar acești orixás sunt persoane sau forțe?” am Întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Nici măcar nu trebuie să fie frumoasă. Uneori, astea, frumoasele, nu-s bune de nimic - știi ce vreau să spun? Se gîndesc prea mult la ele, nu vor să-și strice coafura, să-și mozolească buzele. Aș vrea o fată simplă, voinică și proastă. O fată simplă, voinică, proastă și recunoscătoare. Știi ce-aș face cu ea, Pearce? De fapt nu vorbea cu Duncan, se adresa Întunericului și lui Însuși. Poate că murmura asta prin somn. Dar efectul era mai intim decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Uneori, astea, frumoasele, nu-s bune de nimic - știi ce vreau să spun? Se gîndesc prea mult la ele, nu vor să-și strice coafura, să-și mozolească buzele. Aș vrea o fată simplă, voinică și proastă. O fată simplă, voinică, proastă și recunoscătoare. Știi ce-aș face cu ea, Pearce? De fapt nu vorbea cu Duncan, se adresa Întunericului și lui Însuși. Poate că murmura asta prin somn. Dar efectul era mai intim decît dacă ar fi șoptit la urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pielea de pe spate ca pe o kurta foarte strânsă. Țipă disperat, dar ei o ridică sus spre lumina care trece prin ea ca o văpaie sângerie nedefinită. Uneori, vin împreună cu părinții lui sau sunt îmbrăcați cu hainele acestora, sunt bărbați voinici, legați laolaltă în sariuri de nuntă, garnisite cu aur sau închiși până la gât în achkan-uri îngrijite, cu fețele rozalii ca fructele moi, înmugurind din gulerele înalte. Fetele din curte apar câte trei sau patru, plutind deasupra patului, invitându-l să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
iar eu ajung la Carrick Knowe cât ai zice pește. Bladesey se cacă pe el. Probabil are și de ce. Bunty pare destul de sobră, iar el s-a făcut muci azi-noapte. Am avut eu grijă de asta. E o femeie masivă, voinică, dar apasă-i butoanele care trebuie și curva aia babană o să explodeze ca un ceas deșteptător cu toate aerele ei. Știu eu genul ăsta. Se aplică aceleași reguli. Dar e de nădejde ca și altele ca ea. Nu-i nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
spectacol e pe cale să înceapă... Cu mâinile pe lângă corp, într-o poziție foarte naturală, Malerick trecu de colțul coridorului și pătrunse în sufragerie. Capitolul XXXII - Hei, cum merge? întrebă omul în costum gri, îndreptându-se decis spre Luis Martinez, detectivul voinic și liniștit din slujba lui Roland Bell. Acesta din urmă stătea pe canapea în fața televizorului, cu ediția de duminică a ziarului „New York Times” pe genunchi. - Frate, ce m-ai speriat, spuse el schițând un salut și privind în trecere insigna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
opusul, fiind vorba despre oameni cu mentalități foarte asemănătoareă. Toată viața și-o petrecuse în Canton Falls și îi plăcea aici. Erau atâtea locuri în care puteai vâna, deși niciunul din ele nu era oficial. Oamenii de aici erau toți voinici și amabili și știau mersul lucrurilor („mentalități asemănătoare” se aplica tuturor locuitorilor din Canton Fallsă. Hobbs avea aproape mereu posibilitatea de a face ce-și dorea. De pildă, să predea la școala de duminică. Cu opt clase terminate și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
casă „într-o zi atât de frumoasă”, chiar și înainte de accident. Rhyme spuse: - Glumeam. Thom, poți să aduci dubița, te rog? - Nici nu trebuie să mă rogi, răspunse asistentul. Privind în jur prin sala ponosită, Rhyme observă o femeie foarte voinică de culoare privindu-i insistent. Se ridică încet de la locul ei și veni lângă ei, așezându-se lângă Sachs. Făcu un semn cu mâna către Rhyme și îl întrebă dacă el era polițistul despre care îi povestise Kara. Răspunse afirmativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ajut. Arăta mai degrabă ca un puști care își dezamăgise părinții. În ciuda grijilor exprimate de Sellitto, luarea amprentelor și fotografierea trecură fără incidente și, imediat după, fu încătușat la mâini și la picioare. Welles și Hank Gersham, un agent foarte voinic al Departamentului, îl apucară de câte un braț și porniră agale pe coridor spre celulă. Welles avusese de-a face cu sute de criminali aici, în Centrul de Detenție, și credea că este imună la rugămințile, protestele sau lacrimile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]