1,402 matches
-
spectacol e pe cale să înceapă... Cu mâinile pe lângă corp, într-o poziție foarte naturală, Malerick trecu de colțul coridorului și pătrunse în sufragerie. Capitolul XXXII - Hei, cum merge? întrebă omul în costum gri, îndreptându-se decis spre Luis Martinez, detectivul voinic și liniștit din slujba lui Roland Bell. Acesta din urmă stătea pe canapea în fața televizorului, cu ediția de duminică a ziarului „New York Times” pe genunchi. - Frate, ce m-ai speriat, spuse el schițând un salut și privind în trecere insigna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
opusul, fiind vorba despre oameni cu mentalități foarte asemănătoareă. Toată viața și-o petrecuse în Canton Falls și îi plăcea aici. Erau atâtea locuri în care puteai vâna, deși niciunul din ele nu era oficial. Oamenii de aici erau toți voinici și amabili și știau mersul lucrurilor („mentalități asemănătoare” se aplica tuturor locuitorilor din Canton Fallsă. Hobbs avea aproape mereu posibilitatea de a face ce-și dorea. De pildă, să predea la școala de duminică. Cu opt clase terminate și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
casă „într-o zi atât de frumoasă”, chiar și înainte de accident. Rhyme spuse: - Glumeam. Thom, poți să aduci dubița, te rog? - Nici nu trebuie să mă rogi, răspunse asistentul. Privind în jur prin sala ponosită, Rhyme observă o femeie foarte voinică de culoare privindu-i insistent. Se ridică încet de la locul ei și veni lângă ei, așezându-se lângă Sachs. Făcu un semn cu mâna către Rhyme și îl întrebă dacă el era polițistul despre care îi povestise Kara. Răspunse afirmativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ajut. Arăta mai degrabă ca un puști care își dezamăgise părinții. În ciuda grijilor exprimate de Sellitto, luarea amprentelor și fotografierea trecură fără incidente și, imediat după, fu încătușat la mâini și la picioare. Welles și Hank Gersham, un agent foarte voinic al Departamentului, îl apucară de câte un braț și porniră agale pe coridor spre celulă. Welles avusese de-a face cu sute de criminali aici, în Centrul de Detenție, și credea că este imună la rugămințile, protestele sau lacrimile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
purtate de ofițerii superiori japonezi erau mult mai impresionante decît cele Webley. Tocurile de lemn le atîrnau pînă la genunchi, aproape ca niște teci de pușcă. Jim Îl urmări pe sergentul japonez de la punctul de control, un bărbat mărunt dar voinic, care Își folosea pumnii ca să-i dea Înapoi pe chinezi. Era aproape copleșit de țăranii care se luptau cu căruțele și ricșele lor. Jim ședea lîngă Yang, pe locul din față al Packard-ului, ținînd strîns aeroplanul din lemn de plută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
putoarea amețitoare, care Îi reîmprospăta gîndurile despre spital și aviatorul japonez mort În canalul de dincolo de sîrme. Venise timpul să uite morții. În felul lui, lagărul revenea la viață. Zilele cu lapte praf și batoanele de ciocolată Îl făcuseră mai voinic, dar Încă nu era capabil să facă lungul drum Înapoi la Shanghai. Alți oameni se vor Întoarce În lagăr și poate că mama și tatăl lui i se vor alătura acolo. Chiar și dacă nu vor mai fi atîtea ajutoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
înmormântării am ascultat în picioare predica preotului. Elsa se afla lângă mine, cu un văl negru brodat care îi atârna pe frunte, și plângea. Nu știu prea bine de ce. Doar pentru că i se părea normal să o facă. Un bărbat voinic cu părul alb apăru de după o coloană și trecu pe lângă mine. Avea cravata de mătase neagră descusută, cu eticheta internă ieșită în afară, pe cămașă. S-a apropiat de microfon și a citit o pagină scrisă de mâna lui. Cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
seamă, când, din pricina lui, mi se scoteau perinile din pătuc în fiecare dimineață și eram lăsat descoperit pe salteaua de fier, unde rămâneam înghemuit până ce mătușa Sarina venea să mă ia pe sus și să mă ducă în brațele ei voinice sub apa rece, a robinetului. Mătușa Sarina lua baia în fața mea și a fraților mei. Stătea în picioare cu trupul gol și alb în ligheanul cu apă. Numai eu îndrăzneam să mă apropii și să-i mângâi coapsele. Dânsa făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și eu să văd cum te miști și cum umbli. Iscălește-mă pe poliță și sparge casa pentru femei, că-i a ta și după lege și după toate drepturile. Sparge-o cu tăria bărbăției tale, că ești tânăr și voinic”. Băiatul tace și vorbele mi se spulberă ca bătute cu prafornița. Când am văzut că nici așa nu ies la capăt, m-am gândit ca să-l fac de rușine în mahala, și am pornit la dricar. „Bună ziua, vecine”, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de icre negre și untură de morun. Cu toate că din prima zi făcu surcele din opincile de lemn, părăsindu-și pentru totdeauna pitorescul ei costum cu bretele la pieptar și malacovul ondulat, Albertina rămăsese pentru mine pescărița cu bujorii în obraji, voinică la trup și cu chipul alb ca urda scoasă dintr-o hârtie scrisă cu cerneală roșie, parcă. Îmi plăcuseră de la prima vedere, ochii vineți, genele castanii, de aceeași patină ca și părul lins, plecat din boneta care-i ascundea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
casa cu grădină din Lenzburg, ca valoare adăugată: pe cele două surori ale Annei. Cea mare, Helen Maria, ar fi putut să mă facă să ezit, și a și făcut-o, în taină; cea mai tânără, Katharina, era o codană voinică și mergea încă la școală. Și, așa cum biblioteca de acolo m-a incitat să scriu toată viața povești conținând doze diferite de adevăr și, de îndată ce firul se rupe, să-l înnod din nou, tot așa mi-a rămas peste decenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
eu zâmbind, emoționată de fascinația lui. Mi s-a părut că faptul că un bărbat mare și puternic voia să-mi vadă copilașul era cea mai dulce chestie de care auzisem vreodată. Cam ca atunci când un șofer de tir foarte voinic plânge la cântece country sau la westernuri. Ceva atât de ieșit din comun și de emoționant. I-am dat-o cu grijă pe Kate, iar Adam a luat-o în brațe cu infinită atenție. Kate nici măcar nu s-a trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
aveți acea forță de atracție magnetică, dar selectivă În același timp”. Așa simte ea, pe Înserat, cînd stă singură și coase, c-a fost selectată de magnetul poetului. La sfîrșit se ivește o caracterizare aflată sub semnul ovulului părăsit: „SÎnteți voinic și frumos - voinicul Tudor”. Femeia abia așteaptă să-i culeagă merele de aur. Deși par desprinse din Monitorul oficial, informațiile următoare apar În cel neoficial. Le rezum: „71% din femei declară că se simt satisfăcute după o Îmbrățișare tandră urmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un nasture, nasturele lipsă declarat la poliție zburase prin tracțiune, totul indica faptul că nu doreau decît să-i scarmene pe români. Scena a durat cam cinci, șase minute, fiind privită cu multă Însuflețire de la ferestrele gării de-un impiegat voinic și mai multe funcționare recent coafate. După ce atacatorii au plecat la treburile lor, tinerii Îmbătrîniți s-au Îndreptat năuci și plini de sînge spre sediul miliției, situat la cîțiva pași de locul bătăliei. La miliție au fost plimbați cu viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
L-a văzut pe fiul doamnei Marga Pop, înalt și subțire, cu obrazul tras, nebărbierit, cu ochii adânciți, închis în el, tăcut, sprijinindu-și nu soția, ci cealaltă mătușă. L-a văzut în sfârșit pe profesorul Pop, un bărbat cândva voinic, acum adus ușor de spate, cu hainele largi pe el, cu părul alb, demn, arogant, impenetrabil. I-a văzut pe mulți din cei care, cu două luni în urmă, se bucuraseră de bunătățile pregătite în clipele de alinare - femei țepene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
douăzeci și patru de ani, Ioana Sandi păstra încă o parte din sentimentele copilăriei. Își adora și acum tatăl, dar altfel, îl socotea o victimă și ar fi vrut să nu-l dezamăgească. N-o moștenise pe maică-sa. Era suplă, nu voinică, avea un glas melodios, nu dogit, îi plăcea să petreacă și să se îmbrace bine, dar fără extravaganțe. Învățase să aibă secretele ei și într-o zi și-a spus că, oricât i-ar displăcea maică-sa, simte cum alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar face decât rău. Nu poți impune sentimente cuiva. Nu trebuia să vă spun, nu știu ce mi-a venit. Dar n-am vrut să... n-am vrut să credeți că aș fi părăsit-o.“ Nu-l asculta. Umbla agitată prin încăpere, voinică și impunătoare. Izbucnea din nou: „Și ce-o să spună lumea? Am prietene care știu că se pregătește să se mărite... Aveați de gând să vă căsătoriți, nu-i așa? Ce-o să spună lumea?“ Cafeaua i se păru brusc și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mirosind a medicamente. O soră a intrat s-o cheme la patul unui bolnav, a repezit-o, s-aștepte, s-aștepte, s-aștepte, că doar nu se prăbușește lumea. Continua să vorbească, plimbându-se acum în lungul cabinetului, o masă voinică de alb agitat. Și a izbucnit: „I-am spus de atâtea ori! I-am spus de atâtea ori să-și găsească un alt bărbat, cu altă meserie, nu unul care cunoaște lumea și care... I-am spus și nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nici măcar nu trebuie să fie frumoasă. Uneori, astea, frumoasele, nu-s bune de nimic - știi ce vreau să spun? Se gîndesc prea mult la ele, nu vor să-și strice coafura, să-și mozolească buzele. Aș vrea o fată simplă, voinică și proastă. O fată simplă, voinică, proastă și recunoscătoare. Știi ce-aș face cu ea, Pearce? De fapt nu vorbea cu Duncan, se adresa Întunericului și lui Însuși. Poate că murmura asta prin somn. Dar efectul era mai intim decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Uneori, astea, frumoasele, nu-s bune de nimic - știi ce vreau să spun? Se gîndesc prea mult la ele, nu vor să-și strice coafura, să-și mozolească buzele. Aș vrea o fată simplă, voinică și proastă. O fată simplă, voinică, proastă și recunoscătoare. Știi ce-aș face cu ea, Pearce? De fapt nu vorbea cu Duncan, se adresa Întunericului și lui Însuși. Poate că murmura asta prin somn. Dar efectul era mai intim decît dacă ar fi șoptit la urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
venind în valuri din mulțime, dar furnicile-soldați pentru nimic în lume nu și-ar fi răsucit lucioasele lor țeste cu antene, deși ardeau de pofta de a recolta din ochii privitorilor admirația cea multdesmierdătoare de orgolii. Înșelați de tunetul tobelor voinice, cei câțiva nori bucălați, tolăniți leneș sub boltă, se ușurară brusc de poverile lor lichide. Textura firelor de apă și ceața alburie nu mai lăsară să se deslușească translările corpurilor marțiale pe întinsul platou de paradă, dar regimentele ignorară meteoricul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Doctorul care a asistat-o chiar s-a mirat că soția mea a născut așa ușor, parcă nici nu ar fi fost la prima sarcină. Tot el a fost cel care mi-a spus că am un băiețel frumos și voinic de aproape patru kilograme. Iar acum o lună i-am făcut și o surioară, continuă medicul zâmbind vesel. Felicitări! Să vă trăiască și să aibă noroc în viață. Așa să fie! Transmite-ți doamnei sărutări de mâni. Cum se simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
patruzeci și cinci de ani, ea, o doamnă zveltă, distinsă, cu o fizionomie ce amintește de cea a unei nordice, el, un domn prezentabil, extrem de degajat în costumul a cărui croială perfectă îl face să vină ca turnat pe trupul voinic. "Și dă robilor Tăi acestora Viorel și Cella, viață pașnică, lungime de zile, înțelepciune, dragoste unuia către altul întru legătura păcii, dar de prunci, seminție cu viață îndelungată, cununa cea neveștejită a măririi. Învrednicește-i pe dânșii a-și vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu vine ploaie multă, ce facem cu porumbul? Vorbim cu popa Spiridon să scoată sfinții din biserică și facem slujbă. Da' ce e băi Vasile, de ai fața asta așa lungă? O vreme, cel întrebat, un soldat tânăr, înalt și voinic, având fruntea înfășurată într-un bandaj pătat cu sânge, cumpănește dacă să răspundă sau nu. Își scarpină cu degetul arătător ceafa tunsă scurt și brusc, se hotărăște: Păi, cum să spun...Când plecai pe front, lăsai acasă muierea cu doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ridice curioși capetele. Zgomotul se apropie tot mai mult și încep să-și dea seama că vine dinspre șosea. Curând își face apariția o mașină șenilată de teren. Frânează brusc chiar în apropierea lor și din ea coboară un căpitan voinic, într-o scurtă de piele îmblănită. "Ce dracu mai vrea și ăsta?" Hei, gașcă de eroi, cine comandă aici? Leutnant Janke. Ieșit dintr-un adăpost improvizat, locotenentul pocnește din călcâie și se prezintă. Discută un timp cu noul venit, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]