1,592 matches
-
Cu ce ochiu amerințat. Iată-l, iată-l, vine Roșie fâlfâie pana sa, 465 {EminescuOpVI 466} Învălit într-o manta De-a mai bună catifea, Tremurați! Departe în furtună Unde des echo răsună: Diavolu, diavolu, diavolu! De l-au văzut vrăjmașul Cumplit, grozav amerințînd Dulce, vesel tot rîzind. Pe câte întîlnește Poate spune mândra sa, Cum știe le mângâia Încât nu-l mai pot uita. Tremurați departe în furtună Unde des eco răsună: Diabl', diabl', diabl'. No. 76 Ah! M-ați
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
din stăpân recunoscut al lucrurilor, am ajuns rob la curțile de fum ale cuvântului (nobilă robie) care-i face cinste perpetuă. În „Iartă-i, Mareșale”, apoteotizează numele eroului național din vremuri vitrege când „Eram loviți din trei părți de vechii vrăjmași ai unității noastre și numai tu ai avut puterea să te opui răului din afara și din lăuntrul țării... Iartă i, Mareșale, pe acești obedienți pigmei. Tu ești simbol al apărării hotarelor, pe când ei strică hotare și datini... Iartă-i pe
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ce nouă plută? Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă. Se desface - care poartă? Se deschide - care ușă? Ies vârstele și-mi pun pe cap aureolă de cenușă. Întârziind subt vremi schimbate, îmi taie drumul - care prieten? Îmi taie pasul - ce vrăjmaș? Ah, pasărea Foenix ca altădată nu mai zboară peste oraș. [1928] * CAP APLECAT Mă îndemn să fiu și o clipă mai sânt Undeva pe câmp a murit fratele vânt. Toamna sângerează peste un mers bătrân. Printre umbre prelungi rostul mi-amîn
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cu soția și cei doi băieți, în timp ce Rotari i-a luat casa în primire, luând cu sine toate lucrurile bunicului. A venit cu el și Hermelinda, care avea grijă de skala fratelui ei, cupa decupată din țeasta celui mai valoros vrăjmaș ucis. Eu am redactat hârtiile prin care sclavii și bunurile lui Faroald treceau în posesia lui Rotari. Prin voința bătrânului, doi din cei zece cai ai săi i-au revenit lui Ariald, șapte lui Rotari și unul mie. Tot în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bucate și vinuri alese. Așa se face că în timpul unei slujbe, dat fiind scandalul care se aprindea la omilie, un predicator a profitat de ocazie, îndreptând spre mine toate invectivele și protestele. A rostit cu voce tare că la Brescia Vrăjmașul și-a găsit sălaș. În tăcerea neașteptată, și-a îndreptat arătătorul spre mine, numindu-mă păcătos public și definindu-mi casa drept adăpost al tuturor infamiilor. Și, cu cât ceilalți erau mai tăcuți și mai atenți, cu atât se înflăcăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sa și a patriarhului de Bizanț. - Nu știu dacă o să-ți fie de folos! Poate da, poate nu. Însă în exarhatul Ravennei documentul ăsta înseamnă imunitate absolută. Iar eu n-am nicio obligație față de cineva care, din păcate, îmi este vrăjmaș. Astfel, cu acea bucată de cruce și cu pergamentul puse la brâu pe sub tunică, m-am îmbarcat pentru a mă-ntoarce în Italia. XIII Anafesto, în schimbul unei zecimi din ceea ce socotea că avea să câștige din vânzarea mărfii aduse, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ieșit învingători. Vom învinge și în acest asediu al cetății numite Gaila. III Cât mai rămăsese din iarnă, dar și primăvara și vara am lăsat deoparte planurile de război și am avut grijă să recuperăm orașe și castele unde cuibăreau vrăjmași și să potolim fervoarea celor din Padova, Monselice și din insula Comancina; am avut ciocniri până și cu bavarezii din ducatul Trento, care căutau să pună stăpânire pe pământuri și pe vii, și i-am pus pe fugă în câmpia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fi cunoscut durerea sufletească sau trupească, ori pe amândouă, căci altfel moartea n-ar fi cu putință. Dar această fatalitate poate deveni mai puțin dureroasă dacă îți împlinești scurta viață cu fapte de iubire. Așa că iubiți-i chiar și pe vrăjmași și pe trădători. Aceasta a fost lecția Gailei. Oricât i-aș fi prețuit aceste cugetări filozofice, a trebuit să recunosc că mintea i-o lua razna, ceea ce m-a pus serios pe gânduri. Nu în calitate de prieten, ci în cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
puse într-o ladă, în mare secret, dar cu acordul lui Ago. Ascunzând-o sub urcioare mari pline cu mei și dughie, am dus-o până la Gruse sub paza unor falși negustori, oameni bine plătiți, gata să ia gâtul oricărui vrăjmaș. Fără să mai trec pe la neamul Ariberti, am luat-o spre biserică pe o scurtătură. I-am alungat pe cei care se aciuiseră în azilul dorit de Garibaldo și am închis ușile, asaltate de curiozitatea sătenilor. Oamenii au săpat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zi, pe când în regat domnea liniștea, își făcu apariția pe neașteptate, uriașul. Amirion cel Viteaz ordonă armatelor, cu infatuare și supremație, doborârea inamicului. Dintr-o lovitură însă, jumătate din oaste fu doborâtă și la scurt timp căzură toți în mâinile vrăjmașului hotărât să preia conducerea împărăției, convins fiind că puterile sale de uriaș sunt de neînvins. Pretutindeni se instaurase panica, disperarea se citea pe fețele tuturor celor care aveau încredere într-o armată atât de numeroasă și de strategic organizată. Nemaiavând
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
limpezi, dar erau ușor de priceput. Pădurea dădea tot soiul de sunete. Scârțâituri. Foșnete. Cârâituri. Pfuuh, pădurea era loc de oameni lași. Aveau unde să se ascundă ca să lovească fără să fie văzuți, nu ca pe munții mei Înalți unde vrăjmașul te vede din zare. Pe munții mei ne luptam știind că o să ne luptăm. De aia și făcuse Moru mai mult cuvinte pentru lucruri limpezi. Nu m-aș fi gândit la cuvinte precum aici și acolo la mine În munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
crezi tu că nu e doar o singură clipă potrivită ca să Începi ceva? Tu trebuie să le dai lor, Îi arătă el pe oamenii din jur, ceea ce urmăritorii tăi n-ar dori să le dea niciodată. Vindecătorii care ne sunt vrăjmași au avut o grămadă de vreme ca să zădărnicească cele puse la cale de Moru. Așa că, te mai Întreb o dată: dacă ai plecat prea târziu la drum? Am tăcut mâlc. Îmi părea rău că nu știam să vorbesc ca oamenii uscățivului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spre crâng. - Moru trebuia să-ți zică să iei cu tine măcar bâtă. - Sunt toiagul și bâta Tatălui, am rostit În minte cu vorbele cele grele meșteșugite de Vindecătorul meu din munți, dar Enkim nu păru convins de asta, iar vrăjmașii nici atât: se repezeau pe urmele noastre din toate părțile. Auzirăm din nou șuierul acela - părea el Însuși cuvântul ce spunea moarte. Ne-am azvârlit În colb, rostogolindu-ne mai departe spre crâng. Îi văzurăm și pe vrăjmași, din ce În ce mai mulți - răsăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de asta, iar vrăjmașii nici atât: se repezeau pe urmele noastre din toate părțile. Auzirăm din nou șuierul acela - părea el Însuși cuvântul ce spunea moarte. Ne-am azvârlit În colb, rostogolindu-ne mai departe spre crâng. Îi văzurăm și pe vrăjmași, din ce În ce mai mulți - răsăreau de peste tot și erau mari cu toții, de parcă Tatăl le greșise Întreg neamul când Îi pusese la cale. - Bune ar fi fost femeile alea acum, măi Krog! - scrâșni Enkim, cu furie, În spatele meu. - Cin’ te-a pus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
petrecea mereu când curge sângele Între oameni: frica n-apuca să-și facă loc În mintea proștilor. Își reveni iute, așadar, și aținti spre mine o suliță din cele subțiri. Eu aveam deja bolovanul În mână. L-am azvârlit În vrăjmaș. El s-a ferit, dar eu n-aveam nevoie decât două-trei clipe ca să ajung lângă el. I-am repezit capul În burtă, numai că era mai neclintit decât copacii bătrâni. - Enkim! am strigat, iar prietenul meu azvârli cu un bolovan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
când te uitai prin satul lor. Era răcoare. Stâncile din jur erau netede și lucioase, ca niște spinări de bouri grași. Se auzeau zgomote potolite de peste tot, de parcă neamul lor n-ar fi cunoscut niciodată necazul, furtuna, sau fuga de vrăjmași. Păsări de toate felurile se opreau fără frică printre casele lor, ciugulind fără ca nimeni să Încerce să le prindă. Până și mistreții mergeau În voie - Îi auzeam cum grohăiau liniștiți prin pădurea apropiată și nici un vânător nu se repezea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sus, am dat peste o salcie pitică. I-am tăiat un mănunchi de crengi și ne-am Întors alături de Enkim. - Acum, hai să tragem bulumacul În apă, am spus, și m-am cățărat pe malul scund, pe cât puteam de grijuliu. Vrăjmașii tot ne pândeau, răspândiți prin ascunzișurile pădurii. Sigur aveau să ne simtă când aveam să tragem de bulumac, așa că ne-am mai uitat o dată spre Enkim, ca să știm și cu ochii Închiși unde-l lăsasem. Era chiar pe marginea apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
culcuș pentru el, ne-am uns toți trei cu măruntaiele ciutanului și am pornit prin pădure, căutând să nu ne Îndepărtăm prea mult de apa care curge. Când și când, unul din noi cobora spre apă, căutând urme de-ale vrăjmașilor, dar până la miezul zilei n-am dat de ei. Se făcuse de prânz când le-am auzit glasurile. Horcăiau și se scremeau așa cum se Întâmplă mereu când sunt mulți oameni și femei laolaltă. Câțiva umblau după urme prin pădure, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de neînțeles. Știau cu toții Însă că la mijloc era vorba de soarta Întregului sat așa că, ori de câte ori se Încingea discuția, restul oamenilor mormăiau Încetișor, după cum credeau că le e interesul. - Cuvintele astea o să ne aducă numai chin, tot spunea unul dintre vrăjmașii lui Moru. Îl chema Scept și era ditamai omul, mare și falnic, spătos, cu pletele și barba neagră. Când vorbea, Își rostogolea ochii bulbucați peste cei strânși În poiană. - Ați văzut unde s-a ajuns cu casele lui Dilc, zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
foc și se uită la vânătorii lui care Înlemniseră privindu-mă. - Hm. Ia zi: cum se cheamă sulițele alea mici ale lui Krog? Întrebă Vindecătorul după o vreme, micșorând ochii. - Săgeți. Le pui În arc așa, și le ațintești asupra vrăjmașului. Runa! am strigat În minte, iar ea s-a ridicat, cu burta mare de-acum, și a scos arcul cu săgețile din traiste. A văzut un trunchi de copac rătăcit În peșteră și a tras În el trei săgeți care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Miazănoapte și Îi zăriseră pe urmăritorii mei. - Știam că-s plecați pe urmele tale, căci așa mi-au lăsat bătrânii: că o să vină unul să ne spună că trebuie să vorbim cu vorbele Tatălui, numai că va fi urmărit de vrăjmași mulți-mulți. Eh, cu bătrâni sau fără, eu oricum auzisem de tine și mai aflasem și că ți-au luat unii urma... Dar, nu știam că-s așa de mulți. Cică sunt câtă frunză și iarbă. Sunt din patru sau cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dacă nu-mi ieșea chiar din ochi, așa eram de supărat. Enkim, Enkim, mi-am spus. Of, of, Enkim, tu m-ai trecut prima apă mare pe care am văzut-o vreodată și tot tu m-ai scos din mâinile vrăjmașilor, iar eu te-am cărat peste munte când aveai piciorul frânt și ți-am purtat pruncul În brațe prin inima nisipului - ne-am tot scăpat unul pe altul din brațele Umbrei și ne-am Împărțit mâncarea și apa, iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mi-a zis un lucru care m-a pus pe gânduri: - Tu ești mai norocos decât oricare alt om. Chiar și decât noi, care l-am văzut pe Dogon. Tu și toți cei din jurul tău sunteți tare norocoși... Până și vrăjmașii tăi, despre care Logon mi-a spus că te urmăresc Încă de la plecare, până și ei sunt tare norocoși. - Vrei să spui că am avut noroc că am scăpat cu viață când am trecut prin inima deșertului? - Nu. E vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bine Înfipt În minte. Mai Întâi am aflat că, dacă era rău și nemilos, ceva mic putea să ucidă ceva mare. Pe urmă, am aflat că, dacă pleci la lupta de sânge cu tovarășii potriviți, n-ai ce alege din vrăjmaș. Și, În sfârșit, am aflat că noi, oamenii neamului meu, ne meritam numele de scoborâtori din lupi. De ce nu se repeziseră bourii ăia asupra lupilor? Ce-i făcuse să stea locului? De ce erau atât de nepăsători? - mă gândisem atunci deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
erau mulți. - Fiecare cu limba lui... am Înțeles, În sfârșit. Vor ca fiecare neam să vorbească pe limba lui, of, of... - Da. Asta spus Minos să spun la tine. Fiule Logon, du-te la Krog și spune că asta vor vrăjmașii: fiecare cu limba lui. Asta Învață la toți: voi ăștia din pădure, ce să vorbiți ca pelticii ăia de munteni? Dacă vreți vorbe, spuneți vorbe de pădurari! Tatăl spune că suntem mulți oameni acum. Tatăl spune că ne trebuie multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]