10,579 matches
-
se înnorase din nou; o ploaie măruntă începu să cadă. Am ieșit din casă în speranța că o să găsesc pe cineva care să mă ajute să car cufărul. În jur, nici țipenie de om. O clipă am scrutat îndepărtările. Am zărit prin ceață un bătrân cocoșat, așezat sub un chiparos. Nu-i puteam vedea fața, acoperită cu un fular mare. M-am apropiat încet de el. Înainte să-i fi adresat vreun cuvânt, începu să râdă discordant, sec și înspăimântător, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Să fi fost oare locuințe construite pentru umbra creaturilor celeste? Vizitiul alesese fără îndoială un itinerar insolit sau un drum ocolit. În astfel de locuri, doar trunchiuri retezate și arbori diformi se ridicau în împrejurimile drumului. De-a curmezișul, se zăreau case, unele joase, altele înalte, dar mereu cu o anume formă geometrică, conice sau trunchiuri de con, cu ferestre strâmte și strâmbe, din care ieșeau nuferi albaștri, ce se cățărau de-a lungul pereților. Dintr-odată, spectacolul dispăru dincolo de ceața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ar fi văzut ieri ar fi văzut un tânăr debil și bolnav, dar astăzi ar vedea un bătrân cocoșat, cu părul albit, ochii destrămați, buză-de-iepure. Mi-era teamă să privesc afară, pe fereastră, teamă să mă văd în oglindă. Pretutindeni zăresc umbre, multiplicate la nesfârșit... Și totuși, pentru a-i explica mai bine viața mea umbrei mele rupte în două, trebuie să povestesc ceva. Oh! Câte povești despre zilele copilăriei, dragoste, raporturi sexuale, căsătorie și moarte, nici una adevărată! Născocirile, frazele frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Mă topeam din zi în zi. Câteodată, mă examinam în oglindă: obrajii îmi erau stacojii, luaseră culoarea cărnii de pe tejgheaua măcelăriei. Ardeam de febră, iar ochii mei aveau o expresie tragică și voluptuoasă totodată. Mă complăceam în această nouă stare. Zăream, în fundul ochilor mei, umbra morții. Ghicisem că trebuia să mor. Chemară medicul, doctorul canaliei, doctorul familiei, care, cum se spunea, ne îngrijise pe toți. Intră, cu turbanul de culoarea urinei și trei fire de păr în barbă. Omul ăsta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă gândesc la cel al doicii mele. Nu știu ce asemănare era între cele două siluete. Mergând de-a lungul muntelui, am dat de o priveliște veselă, împrejmuind un cerc de coline. Pământul era acoperit de nuferi albaștri. Pe această creastă se zărea o cetate construită din cărămizi masive. Eram ostenit; m-am așezat pe malul râului, pe nisip, sub un bătrân chiparos. Locul era pustiu și liniștit. Mi se părea că nimeni nu se aventurase încă până aici. Deodată, întorcând capul, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
rodea unghiile de la mâna stângă. Se deplasa de parcă ar fi alunecat, cu un mers nonșalant și sfios. Aveam impresia că o mai văzusem și că o cunoșteam. Dar o distanță destul de mare mă despărțea de ea și de-abia o zăream. N-am apucat să-mi dau seama cum de, brusc, dispăruse. Am rămas acolo, stupefiat, incapabil de cea mai mică mișcare. O văzusem cu ochii mei trecând prin fața mea, risipindu-se. Era o ființă în carne și oase sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sărut lung și fierbinte tocmai părăsise buzele sale întredeschise. Am sărutat gura pe jumătate deschisă, ca a soției mele; buzele aveau gustul amar și acru al miezului de castravete. Fără îndoială, buzele târfei aveau același gust. În aceeași clipă, îl zării pe tatăl său, bătrânul cocoșat, cu un fular în jurul gâtului. Ieșea din casă. Trecu pe lângă de mine fără să mă privească. Râdea sacadat, oribil, ți se zbârlea părul pe cap. Râdea atât de tare, că-i tremurau umerii. Îmi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
În partea de jos ar fi putut exista un schelet, care speria femeile piesei; În fine, În cercul-cadran, la un moment dat ar fi putut apare poza lui ...Ionesco! Toate ideile, justificate de text. Deci, de reținut... În centrul Vienei , zăresc Într-un magazin de lux , teniși...cu toc (Înalt!) de plastic! Brrr!!! Ce zice dramaturgul G. Astaloș despre actori? Ceva măgulitor pentru ei ( se vede că n-a avut ocazia să și lucreze DIRECT, cu histrionii!) : „Ca În calendare - noi
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
dos, căci , pe cîtă vreme mama brechtiană nu are astîmpăr, Liubov rămîne nemișcată”(114); „Livada de vișini a fost balena albă a lui Lopahin”(127); „Vocea sîngelui [pînza lui Magritte] evocă Livada de vișini : un copac imens, În trunchiul căruia zărim, așezate În două intrînduri separate, o casă burgheză și un ou enigmatic”(131); „Lopahin acțio nează asemeni lui Alexandru cel Mare și greșește”(142)... Comparațiile marelui teatrolog, completate cu comparațiile propuse de regizorii care au montat piesa ( cum ar fi
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
după aia, privind retrospectiv, realizez că poantele alea au fost cam nesărate. Tot e bine că, uite, am puterea să o mai și recunosc. Așa cum la fel de trist e și faptul că această glorioasă conștientizare se produce întotdeauna cam târzior, când zăresc privirile iritate și gurile lejer pungite ale interlocutorilor. Atunci îmi găsesc scuza că ăștia nu prea au simțul umorului. Da' ce m-a apucat pe mine să încep așa? Ei, poftim! Așa mi-a venit și gata, ce n-ndietilamina mea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Ușa metalică de la apartament, solidă și perfect izolată, fusese închisă. Așa că am ajuns pe balcon, iar de aici afară, pe peretele exterior. O situație inedită pentru mine, dar în același timp cam periculoasă. Dacă vreun drăgălaș de păsăroi m-ar zări, s-ar putea să-i trezesc instantaneu pofta. Rândunicile vânează din zbor, dar pe lumea asta există doar rândunici? Vrăbiile sunt niște oportuniste lacome și sângeroase. Niște bestii, ce mai! Nu-mi rămânea decât să mă furișez printre rosturile și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
câteva ori, apoi își trase zgomotos nasul, mârâind: Acu' poate și răcesc..." Intră în odaie și aprinse becul ce lumina cât de cât curtea interioară. Aruncă o privire asiguratorie în jur, pregătindu-se să se culce din nou. Abia atunci zări bidoanele răsturnate lângă canal. Înlemni cu ochii holbați la ele. Când își mai reveni cât de cât spuse înspăimântat: "Am rupt-o-n fericire! Să-nlemnesc, dă n-am rupt-o". Porni cu pași nu tocmai siguri spre canal și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mă", face Vasile, închizând telefonul. Se duse în baie să se spele pe picioare. Când ieși din cadă nu se putu abține să nu se uite în oglindă. Ce văzu îl amărî și mai tare. Ochii abia i se mai zăreau de sub pungile vineții, iar nasul i se umflase îngrozitor, căpătând o interesantă culoare violacee. Partea mediană a feței se deformase în așa fel încât nici el nu se mai recunoștea. În plus, o durere surdă îl sâcâia încontinuu, iar sângerarea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Vadim la înaintare", făcu blând colegul. Am dat-o pă politică! Nu, tată, da' așa suntem noi proști!" "Corect!", aprobă candid Anton. Tot agitându-se, nea Vasile ajunse pe lângă tomberoanele de gunoi. Cu toate că era transportat de un vădit avânt patriotic, zări cele două sticle dosite de Petrică. Se opri din nobilul puseu oratoric cu ochii holbați la ele. Icni uluit ca de o mare minune: Ia uite, ia!". "Ce-i, bre?", se interesă colegul. "Uite, dom'ne, uite! Sticlele, poftim!" "Păi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
un subînțeles evident bărbatul, fixând-o pe duduia Monica. Contabila, grăsuță și mai în etate, se uită la tânăra zveltă și scump îmbrăcată, scăpându-i fără voie un zâmbet de satisfacție. Reuși să și-l reprime imediat, înainte ca să fie zărit de domnul director. "Cu tine vorbesc mai târziu", mârâi Ciucurel, făcându-i lui tanti Mery semn către ușă. Funcționara nu așteptă alt îndemn și ieși de urgență. Relu se sprijini de un fotoliu, își aprinse o țigară și întrebă pe
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
aseară, bănuitor și ofticos cum ești, az-dimineață, dă la prima oră, mi-ai zis să-ți dau cheia d-aci?", făcu triumfătoare și totodată jignită secretara. "Ba da", făcu tânărul manager, evitându-i privirea acuzatoare. Deschise sertarul de la birou și zări cheia așezată cu grijă în colțul din dreapta. Oftă încruntat. "E acolo, nu?", făcu Monica, trecând imediat la contraofensivă. "Da-i mai ușor să-ți sară dracii pă mine. Ți-ai și găsit un motiv ca să te scoți pentru bulșităria cu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Pârvuleasca și flirtul senzual al doamnei ministru secretar de stat se potoli. Nou-sosita se proțăpi lângă masă: "Bună, Nuțico! Vai, dragă, da' ce bine arăți! Ai fost la salon, nu?", o trânti amica cu un zâmbet nonșalant, nepărând să-l zărească și pe domnul Ciucurel. "Da, Mariano, d-acolo viu", recunoscu acru Țuți. Acu' un minut am intrat și io înăuntru, aici. M-am întâlnit cu domnu' Relu, că avea Sandu o chestie cu dumnealui și am mai schimbat o vorbă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o firimitură oi găsi eu. M-am cățărat pe masă cu ușurință, de acum aveam ceva antrenament, și am pornit în direcția hangarului ce adăpostea pâinea. Prin întunericul spart de luminile străzii ce se reflectau cam neguros din tavan, am zărit termosul coanei Cateluța. Deci mai trecuse dumneaei pe aici. Setea era de departe cel mai greu de suportat, așa că m-am grăbit în direcția recipientului. Noroc că avea dopul desfăcut! M-am suit până în buza lui oarecum amețit de tăria
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fată, statuie de statura unui om, cea mai frumoasă de altfel din întreg cimitirul (o așa statuie și-ar fi comandat și el pe eventualul mormânt dacă timpurile erau timpuri și lumea lume). Pe plăcuța de marmură neagră se mai zăreau încă numele cu litere aurite: Emerik Soukal 18121890; Erika Soukal 18301910; Alberta Soukal 18451866; Carol Kelemen 1885-1967; Magda Kelemen 1892 1975 și Adalbert Kelemen 19011920. Deasupra ultimelor nume era o fotografie cu o pereche tânără în haine de epocă. Probabil
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în surghiun, Karin nu visase nimic dubios. Ar fi trebuit însă, să viseze. Nu visase dar, chiar dacă visase, nici nu-și mai amintea ce. Doamna General deschise fereastra, ca să poată vedea întreaga stradă în pacea serii, ambele trotuare, să-l zărească pe Epa și, eventual să-l strige. De coborât în stradă n-avea cum să coboare cu cârjele pe care se sprijinea abia-abia. În același timp, nu obișnuia să se piardă cu firea. Dacă o fi ca Epa să nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
nu știu, dar vântul s-a făcut simțit în cele din urmă în toată puterea lui... „Sunt salvat!” - m-a fulgerat gândul. Când am văzut soarele, m-am târât cât am putut de repede spre un loc unde se mai zăreau câteva tufe, semn că troianul nu era atât de înalt. Acolo, răsturnat cu fața în sus, am stat să judec ce am de făcut... „Să merg înainte, nu era altă cale decât prin locul de unde abia am ieșit. Și dacă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
vânt prin crengile cireșului de pe creastă m-a trezit la realitate: „De aici și până acasă mai este doar o azvârlitură de băț, dar...vine gârla Șărpăriilor...Și acolo să vezi nămeți!” Îmi încordez privirea și mi se pare că zăresc lumina de acasă... „Ce-o fi gândind sărmana mama? Cum de n-am ajuns încă acasă? Crede că mi s-o fi întâmplat cine știe ce!... N-aș vrea să fiu în locul ei...” Merg îndârjit, cu ochii țintă la luminița de acasă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
gârliciul drumului... Ninsoarea se prefăcea în fuioare răsucite în neștire, care păreau că se fugăresc unul pe altul. Îndată mersul săniilor a devenit mai anevoios. Unde nu te așteptai te întâmpina câte un mal de zăpadă... Cu mare trudă au zărit cumpăna fântânii de la Crâșma din drum. Ia te uită! Am ajuns și la jumătatea drumului, oameni buni! - a strigat Hliboceanu. Mai oprim sau mergem înainte? - a întrebat Mitru ță. Nu oprim. Am să intru, să-i spun lui Costache că
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
adună puterile, ca să întoarcă firea pe dos...Cărăușii se conduceau după orice beldie știută de ei, uitată în marginea drumului. Apariția unui copac din vârtejul viscolului era un semn că nu au greșit drumul. După o lungă vreme, s-au zărit, ca într-un vis, primele case din marginea târgului. Au răsuflat ușurați. Să vezi ce mutră are să facă ovreiul când ne-o vedea! Și să auzi cum turuie: „Da’ ce? Aiștia-s oameni? Aiștia-s lupchi!.. Când îi prăpădul mai mare... hop
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
urmă, s-a hotărât să se întoarcă că... cine știe? O fi căzut omul în vreo groapă de pe lângă drum sau să nu-i fie rău din cine știe ce cauză... A mers o bună bucată de cale, dar nici vorbă să-l zărească... „Doamne! Unde poate fi? L-o fi înhățat vreo jivină!... Hliboceneee! Mă auzi, Hliboceneee! Răspundeee! - a strigat Iordache cu înfrigurare. Nici un răspuns însă. A mai strigat de câteva ori, dar, degeaba. Fiorii unei primejdii necunoscute au început să-i alerge
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]