1,209 matches
-
cămașa-jerseu din lână care își pierduse, se vedea, prin purtare excesivă, culoarea și forma. Atârna pe trup mototolită, răsucită anapoda. O bucată de curea uzată ieșise din pantaloni, pendulând în deschizătura hainei. Se zguduia, înăbușit. Capul îi căzuse între umeri, zvâcnind, ca și pieptul uscat. Se înroșise și dunga, tot mai lată spre creștet, a cheliei. Băgase mâinile în buzunarele hainei. Scotea, în pumni, câte o batistă, pe care o ducea, alternativ, cu câte o altă mână, la nas... strănuta ! Femeia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-se. — Am o alergie, știți. Cel mai mic... cel mai slab... cel mai slab curent mă, mă aiurește, pur și simplu, pufni el, ieșind de după birou, grăbindu-se spre ușă. O împinse, deși era închisă. Se ghemui, tremurând, icnind, răpus, zvâcnind, zguduit, în seria de salve, aplecat, parcă împușcat, deasupra mânerului ușii. Încercă pași mari, împiedicați spre fereastră. Se sprijini de fotoliul femeii, pipăi marginile de lemn, pervazul, închizătorul ferestrei, toate erau la locul lor... totuși strănuta, parcă și cu plăcere
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
șansă de-a deveni, de-a se exprima, de-a fi... treceau pe lângă tarabele înguste din piață, la un pas unul de altul, uitaseră de femeia despre care vorbeau. Fata în față, cu mersul abrupt, voinicul în dreapta, încordat. Genunchi sticlos, zvâcnind ritmic : pelerina se despica, roșie, peste piciorul lung, tocul fulgera caldarâmul, trupul tresărea, lovit de fiecare dată de șocul și sunetul atingerii. Bărbatul șchiopăta discret și păstra pasul lent, dar distanța rămânea aceeași, ca și cum alerta fragilei făpturi din stânga nu parvenea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a faptelor noastre. Idealurile sunt precum merele. Chiar și în cele mai frumoase dintre ele se poate ascunde câte un vierme. Elita autentică înseamnă aristocrația spiritului. Dependența de confort ne cenzurează idealurile. Fă tu măcar jumătate de drum spre celălalt. Zvâcnim încă între imediat și cosmic. Omul este o individualitate, nu un generic. Suntem profani, dar măcar speranța să ne fie sfântă! Numai oamenii foarte puternici pot da totul fără să primească nimic. Complicitatea unui ideal se dobândește cu efort și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și al artei este revelația. Arta nu trebuie să fie neapărat ... sedativă. Pe artiști îi dezbină politica. Dar și cultura. Rezistă arta proiectată să tulbure. Grijile existențiale ne împuținează măduva creației. Capodoperele împing spiritul spre absolut. În poezie, sensurile cuvintelor zvâcnesc precum stridiile. Poeții au acute cardiopatii sufletești. Arta - acest mercenar în slujba frumosului. Arta - acest tulburător concubinaj al zbuciumului cu lumina. De mii de ani, arta stoarce cu disperare sensurile vieții. Debutantul nu - i permite nici lui Dumnezeu să - l
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
așa că refuzam să mă pregătesc pentru înnoptare. Speram ca blambecul ăla de portar să revină dacă a ieșit să-și ia ceva, sau să-l treacă ceva și toaleta să fie undeva în zona de rezonanță a zgomotelor noastre. Mai zvâcneam din când în când, cu două, treii bătăi ritmice învățate în copilărie: "Tam-tam, tatatam, tatatam, ta-tam." Era chiar și o melodie care după urlimul "ta-tam" avea și un let's go! Mai stăteam un minut, după care o luam de la
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
uită de jos în sus la mine evident orbit de strălucirea mea, nu de soarele puternic de dimineață, ușor aplecat, mișcând sprâncenele de jos în sus, interogativ. Mă domina. Deși eu eram în picioare și el aplecat, vedeam mușchii cum zvâcnesc de fiecare dată când încerca să ridce puntea, semn că trebuia să mă hotărăsc. Nu puteam să capitulez acum. Tot jocul meu s-ar fi dus de râpă. Dar asta era, eram înfrînt de cineva pe care n-o să-l
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
firmele pe lângă care treceam pe stradă: Alimentara, încălțăminte, Pâine, Gostat, îmi deveniseră neinteligibile și ostile. Iar când treceam serile, ritualic, prin fața casei "iubitei" (am aflat mai târziu că oftasem, de fapt, toată vacanța în fața unei case greșite), numărul casei îmi zvâcnea în fața ochilor, schimbîndu-se rapid ca zecimile de secundă la un ceas digital, iar pe plăcuța de la colț, numele lui Barbu Văcărescu se transforma și el, cu o viteză amețitoare, în Grigore Alexandrescu, Heliade Rădulescu, Emanuel Elenescu... 50 Ajunsesem o ruină
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
rapid ca zecimile de secundă la un ceas digital, iar pe plăcuța de la colț, numele lui Barbu Văcărescu se transforma și el, cu o viteză amețitoare, în Grigore Alexandrescu, Heliade Rădulescu, Emanuel Elenescu... 50 Ajunsesem o ruină. Bulbii ochilor îmi zvâcneau din când în când în bufeuri rapide, atât de neplăcut că trebuia să mi-i opresc cu degetele. Șoapte ciudate îmi sunau în urechi, pronunțate însă prea repede ca să pot înțelege ceva. Nu mai puteam sta locului: tot ce mișca
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
aproape la fel cu celelalte și i-l așeză peste cap, strîngîndu-l ușor de jos până i-l lipi bine de gât. Un maț ieșind din acest glob fu prins de o cutie pe care, într-un fel de ochi, zvâcnea o luminiță. Când luminița aceasta se liniști, Auta începu să simtă cu uimire că trage în piept același aer din lanul de grâu, poate chiar mai înmiresmat. Copleșit de asemenea minuni, Auta se gândea acum dacă într-adevăr acești străini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din podea, până atunci nevăzute. Al patrulea străin și femeia rămâneau în turn. Când se așezară, legîndu-și pieptul și picioarele cu anumite curele pe care le avea fiecare scaun, Auta auzi un horcăit ușor și simți cum tremură totul. Apoi, zvâcnind pe neașteptate, această luntre mică a văzduhului sări de pe pământ și în scurtă vreme călătorul pământean înmărmurit văzu prin lunga fereastra din podea un fel de ceață destrămată, iar după alte câteva clipe, când această ceață se depărtă, își dădu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care nu semăna cu cele cu care de obicei se hrăneau. Cârmaciul îl văzu cum se uită și-i spuse: - Astea ne ajută să respirăm mai ușor aerul vostru. Cred că în curând nu le vom mai folosi. Apoi luntrea zvâcni în văzduh și Tefnaht închise o clipă ochii, facîndu-se palid. Cârmaciul îl privi îngrijorat, dar preotul își veni repede în fire și începu să se uite uimit la pământul care se depărta sub ei, la norii ca niște câlți lăptoși
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a pus cum se nimerise. După aceea se așeză pe scaunul lui de lângă cârmaci și-și prinse curelele. Intrară și ceilalți. Iahuben nu se mai temea de zbor; dimpotrivă, era chiar mândru că zboară prin văzduhuri laolaltă cu zeii. Luntrea zvâcni de la pământ și pluti lin. Iahuben, care privea jos, deodată strigă: - Auta, roagă-i pe zei să oprească! Într-adevăr, jos se vedeau câteva sute de soldați fugind și mai multe grămezi de arme părăsite. Luntrea se lăsă la pământ
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
igienică. Apoi mă scarpin ca naiba dar mă ustură căci, Îmi dau seama, Încă mai am sub unghii grăsime de la ruloul cu șuncă. Mă hârșâi și iar mă hârșâi având o senzație delicioasă de ușurare când rana se sfâșâie și zvâcnește. M-am umplut de sânge pe degete. Îmi Îndes niște hârtie igienică Între fesele curului, ca să nu se mai atingă una de cealaltă provocând frecarea care face să mă mănânce pielea. Coaiele nu sunt prea nașpa. Urc Înapoi fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
primă mână. Iar dacă iea nu te satisface, te duci și dai la buci n altă parte. Știu că acum aș putea să mă duc și să dau la buci uite-așa, trosnesc din degete În fața lui, făcându-l să zvâcnească pe scaun, adică dacaș vrea. Chiar crezi că-i așa ușor? — Binențeles că e al dracu de ușor. Sunt multe pizde excitate, să-mi bag pula. În orașuăsta, În orice rahat de oraș. Peste tot În lumea largă, fac un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
teribil. Ca un organism simplu ce sunt, cred că nu ar trebui să mă apese astfel de griji. Totuși, presupun că Transpir cpe toți ar trebui să ne preocupeitului de parcă litri de whisky se revarsă problema supraviețuiriiri iar capul Îmi zvâcnește ca curu. A fost o Întrunire ca dracu de nebunească aseară la masoni, mai ales cu Bladesey, puțoiu ăla mic și sonat. O să se simtă rușinat ca curu În dimineața asta. Mațele-mi sunt unsuroase, iar cantitatea de condimente din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
care se mulțumește cu foarte puțin și care nu poate Înțelege ce furie violentă stârnește atitudinea și comportamentul lui În noi ceilalți, pentru care nimic din lumea asta n-ar putea vreodată să fie cât de cât suficient. Pieptul Îmi zvâcnește când mă așez pe scaunul de la bar. Mânile mă furnică și vocile Îmi răsună În urechi, vorbind o limbă pe care n-o pot Înțelege, dar nu greșesc simțindu-le intențiile criminale. Bladesey. Trebuie să mă Întorc la Bladesey. Bladesey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
că i-am Înregistrat plângerea. — Nu-mi Încălca proprietatea Stronach, ce dracu! Dacă ai vreo reclamație de făcut că-i prea multă gălăgie, sună la poliție ce pula mea! E Crăciun, ce pizda măsii! Îl Îmbrâncesc În piept, iar el zvâcnește În spate din prag. Îi trântesc ușa-n nas. Puțoiu ăla a avut un an Întreg să doarmă. Io muncesc tot anu. Încerc să mă uit la televizor cu un ochi. E un film pe Channel Four, unde ni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
în el o suferință aprigă. „Eu sânt bătrân... și, dacă, fata, ferească Dumnezeu, rămâni fărî tată!“ Gândul ăsta îl doborî cu totul... îi venea să urle ca lupii. Aceleași gânduri îl luaseră în stăpânire și pe Anton... În zori, când zvâcni prima fluturare de lumină, Anton încă nu pusese geană pe geană. Se ridică de pe laiță și se pregăti de plecare. Dimineața era răcoroasă, cu cer senin, vântul sufla slab dinspre miazăzi, vremea era bună... Ceața așternută pe vale de decuseară
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
recunoscu lupoaica din noaptea aceea, dinspre Bobotează, când s-a născut Anuca, și el a împușcat-o în picior. Și, iarași, cu o ultimă sforțare, animalul căscă larg gura, vrând parcă, să recheme viața în adâncul mădularelor lui, de unde plecase zvâcnind fără întoarcere. Luna se ascunse după o zdreanță de nor... Codrul tăcut, înghițea zvâcnelili fiarei și a omului, străpuns de un fior înghețat. Anton, deși vânător încercat, rămase deznădăjduit... parcă și prin el trecuse nevăzută, umbra amară a acelui sfârșit
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Și, atunci, peste urletele prelungi de chemări ale străbunilor, înainte ca prădătorii să pornească la atac, ca un trăsnet căzu detunătura, care vui năpraznic peste pădure, răscolind văile cu ecou vălurit. Cu un salt larg, lupul ochit drept în cap, zvâcni lunginduși trupul în aer,cu labele spre cer, de parcă ar fi vrut sa se agațe cu ghearele. Era imens... părea nesfârșit de lung. Încă o zvâcnire spre cer, cu o răsucire în aer și se prăbuși la pământ zvârcolindu-se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
unei cascade. Clănțănind dinții cu o căutătură sălbatică în ochi, mârâind amenințator, lupul era gata să se arunce și să sfâșie. O spaimă cumplită îl înfricoșă, și o subită teamă de moarte îl cuprinse; își închise ochii strâns așteptând... și, zvâcni. Totul se petrecu într-o clipită... o clipă, cât o bătaie de inimă grăbită. Un trosnet surd de os sfărâmat... un icnet subțire, jalnic, și frumosul animal se rostogoli în vale, întinzându-se moale, nemișcat, pe omătul alb. Cu o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
inima lui, care îl crescuse... Dar el nu-l mai auzi. Poate și lupul avea lacrimi în ochi... plângea... În ceardac se auziră pași... zgomot de om.. Afară se făcu răcoare, zorile începură să se ivească... În zare, de după creastă, zvâcni prima fluturare de lumină... Și, iarăși zilele și săptămânile... se scurseră... așa-i rostul lor, să se scurgă... CAPITOLUL XI Mărețul codrilor Hățișurile de fagi piperniciți se întindeau până sub creasta Mălușteniului... Acolo începea pădurea de fag și gorun. Mierlele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un copac doborât, intră în tufișuri și înlemnește în apropierea unor urzici care se mișcau... doar, ciotul de coadă tresare agitat, în răstimpuri. Din nou se târăște mai aproape, apoi un salt și aterizează în încâlcitura de vrejuri. Dar, iepurele zvâcnește și scapă... Parcă rușinat, „vânătorul rege“ se strecoară mai departe... se cațără pe un copac răsturnat și se întinde de-a lungul lui, și curând ai fi zis că a adormit cu adevărat. ...Noaptea își toarce caierul mai departe... Bufnița
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dor de bunicul ei, bătrânul Toma. Drumul spre cimitir cotește mereu, pe coastă, căutând pante mai blânde. Pe partea dreaptă, se cască o vale care pornește de sus de pe coamă și se lățește treptat până în vale, în șes. O pasăre zvâcni dintr-un tufar de cătină, fâlfâind aerul cu aripile într-un șuierat ascuțit, și se afundă în crâng. Tufișuri și hățișuri, clătinându-se de vietăți, mărginesc drumeagul până sus. De departe, acolo sus se vede pâlcul de salcâmi înalți... Acolo
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]