1,887 matches
-
ultim resort la "reproducerea obiectivă a unui crâmpei de viață". Rezumând, dacă memorialistul se prezintă mai mult ca un "povestitor" ingenuu și lipsit de "metodă", prozatorului îi revine rolul unui "regizor" care știe să "romanțeze" povestea vieții și s-o pună în scenă convingător. Liantul dintre memorialistică și epica autobiografică rămâne deci interesul pur psihologic ("intelectualist"), din perspectiva căruia e privit mereu "documentul". Altminteri, ca să recurg la vocabularul lovinescian despre personalitate, Memoriile constituie opera temperamentului, pe când literatura de imaginație devine expresia voinței de
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
scară, de la locul de întâlnire, întâmplarea o face să audă din gura unei femei din popor cuvântul cu care, în toată cruditatea ei, morala publică îi califică fapta" (p. 269). Subiectul nuvelei, rezumat în paginile memorialistice, va constitui nucleul narativ pus în scenă cu mijloacele melodramei în romanele ciclului eminescian. Interesant e că în eroina nuvelei care a constituit sursa de inspirație a lui Lovinescu se regăsesc și Mite și Bălăuca prima salvându-și onoarea cu ajutorul ipocriziei, cealaltă, mai sinceră, având de suportat
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care greșisem atribuindu-l doar unei traduceri căznite"400. Timpul are însă surprizele lui. În aprilie 2009, trupa de teatru l'Avant-scène401, aparținând comunității române din Luxembourg, înființată în martie 2009 și afiliată Asociației Culturale a Instituțiilor Europene din Luxembourg, pune în scenă O noapte furtunoasă. Piesa se joacă în limba română, dar deasupra scenei, pe un ecran, e proiectată traducerea realizată de Monica Lovinescu. Același procedeu e folosit și la montarea piesei O scrisoare pierdută în martie 2012 la Centrul Cultural Abbaye
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
canalie decât Cațavencu“: onorabilul, stimabilul, neicusorul, puicusorul, Agamiță Dandanache. ÎNCHEIERE Prin urmare, prin capodopera sa O scrisoare pierdută, Caragiale instituie în teatrul românesc un stil dramatic ce prefigurează farsa tragică și comedia timpurilor moderne. Valorificând superlativ toate formele comicului, dramaturgul pune în scenă „povestea“ scrisorii de dragoste, care devine simbol al moravurilor vremii: corupția și traficul de influență, șantajul și arivismul politic, compromisul și imoralitatea vieții private, incul tura și depersonalizarea individului întro „lumelume“ în care până și sentimentele (iubirea, onoarea, prietenia etc.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
zile de sărbători, liceenii se adunau la căminul cultural unde, sub conducerea talentatului învățător Ioan Pavel (fie-i țărâna ușoară), învățau să interpreteze cântece pe patru voci, să recite poezii și să dea viață personajelor din micile piese de teatru puse în scenă cu mijloace puține, dar cu mare dăruire. Formația de dansuri populare, alcătuită din băieți și fete îmbrăcați în costume naționale, specifice zonei, reușea să redea, în bună măsură, frumusețea jocului popular moldovenesc. Repetițiile pentru programele artistice se bucurau de prezența
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
de apartenență la comunitate. Valoarea simbolică a gestului pacifică actul și împiedică frenezia martirologică ce ar fi putut decurge din religiozitatea individualizată în care martirul comunică cu Împăratul ceresc ocolind mijlocirile clasice. Discursul despre suferință este motorul acestei simbolizări. El pune în scenă suferința și ajută la depășirea ei. Sfârșește prin a nu mai fi doar expresia suferinței, ci și adjuvantul ei. Consolează mai mult decât provoacă suferință 21. Și se îmbogățește de-a lungul secolelor de catastrofe care se abat succesiv asupra
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Se suferă astăzi la fel cum s-a suferit ieri. Foarte clar, proiectul religios este cel care ghidează istoria de suferință. Și, în contrast cu ce se întâmplă în istoria profană, această întrepătrundere subliniază ineluctabilitatea suferinței. În acest cadru, nu se mai pune în scenă o fatalitate, ci se raționalizează evenimentul. Apărută în 1653 la Veneția, cronica lui Nathan Hannover, Yeven Metzula ("Noroi adânc", tradusă în franceză cu titlul Fond de l'abîme), este un document esențial care relatează evenimentul conformându-se canoanelor cronicilor clasice
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
politică sau alta, mai ales în problema palestiniană, colonii din teritorii, inclusiv și în special colonii ortodocși, au făcut la fel când li s-a cerut să evacueze Gaza în vara lui 2005. Ba chiar, într-un fel, l-au pus în scenă în fața presei din lumea întreagă. Purtarea stelelor lui David de culoare portocalie (amintind de revoluția portocalie din Ucraina), afișarea unor postere cu mențiunea Judenrein care înfățișau copii cu brațele ridicate și steaua pe piept, inspirate din celebra fotografie a băiatului
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de reprobare. Ura îi face de acum pe oameni să viseze și chiar se transformă în revendicare a unui drept la ură, paralel cu un altul, dreptul la victimizare, revendicare a suferinței ca pașaport. Atunci unii pot fi tentați să pună în scenă un drept sau altul, pentru a trage atenția aceleiași prese care, în alt mod, le pune și ea în scenă. Există totuși grade pe scara de "valori" care se aplică urii. Cum arabofobia se bucură de mai puține ecouri în
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
librării (Chapters, Virgin) dispun acum de baruri, fotolii, mici saloane care dau spațiilor de vânzare o dimensiune de convivialitate. Alte magazine fac eforturi să dea o notă de farmec ansamblului, creând o atmosferă de vis, de poezie sau de joc, punând în scenă universul copilăriei (Apache), al naturii (Animalis, Nature & Découvertes), al sportului (Andaska, Citadium) și al produselor vechi (Résonances), amenajând în mod spectaculos locurile de vânzare conform principiilor fun shopping. Fapt prin care ele reînnoadă cu tradiția demersului „feeric” al marilor magazine
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ci a început să exalte viziuni asupra lumii, să pună în circulație mesaje, judecăți de valoare și „idei” în vederea fidelizării clienților: Just do it (Nike), Be yourself (Calvin Klein), Think Different (Apple). Altădată, ea afișa fața radioasă a mărfii: acum, pune în scenă războiul, sida, pedeapsa cu moartea, respectul față de mediul înconjurător, rasismul, drepturile omului. Nu este vorba doar de a stimula nevoi și reflexe condiționate, ci și de a crea legături emoționale cu marca, promovarea imaginii devenind mai importantă decât cea a
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
triumfătoare a drepturilor omului, a moralității minimale ori a ecologiei? Controlul brandingului asupra culturii? Suntem departe de asta, publicitatea nu exaltă decât ceea ce e acceptat prin consens 23. Cu cât comunicarea se vrea mai creativă și mai societală, cu atât pune în scenă sisteme referențiale pe care nu le-a constituit singură, acestea fiind deja consacrate de către corpul social. Publicitatea hipermodernă apare mai mult ca o cutie de rezonanță decât ca un agent de transformare socială și culturală. Ea îl educa pe consumator
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
asimilăm modelul alimentației sănătoase cu naufragiul lui homo gastronomicus. Cărțile de bucate și noile rețete culinare care detaliază plăcerile gurmande au invadat rafturile librăriilor. Niciodată gastronomia, maeștrii bucătari, restaurantele și vinurile bune n-au fost mai comentate, mai ascultate, mai puse în scenă de mass-media. În același timp, piața (vinul, cafeaua, ceaiul, brânzeturile, pâinea, apa etc.) evoluează spre niveluri calitative superioare: dacă vinurile obișnuite sunt în declin, cele de calitate sunt în creștere. Peste tot, oferta se diversifică, în ton cu cererea tot
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
vieții sociale fiind acum integral impregnat de ideologia depășirii de sine. Divertismentele? Multe dintre ele funcționează, ca și activitatea productivă, după o logică a forcingului, a atacului susținut, a exploatării intensive a timpului, a spațiului și a corpului. Mass-media? Aceasta pune în scenă, prin programele de reality-show îndeosebi, un univers al învingătorilor și al învinșilor în care trebuie să fii cel mai bun, să realizezi performanțe pentru a deveni starul de mâine. Noile obiecte de consum? Vechiului model bazat pe pasivitatea consumatorului i
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
în știință a fericirii, singura efectiv utilă oamenilor. Morală a fericirii, dar și vise de beatitudine: discursurile utopice care imaginează o societate de un tip nou, reconciliată cu fericirea, se înmulțesc; romane și poeme, cântece și piese de teatru o pun în scenă 3; până și cadrul de viață (locuință, interioare, grădină, mobilier, bibelouri, decorațiuni) concretizează noul primat recunoscut plăcerilor și vieții împlinite 4. Secularizarea lumii a mers mână în mână cu sacralizarea fericirii aici, pe pământ. Cea mai mare parte a speranțelor
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
am ascultat dialogând, răspunzându-și unul altuia. Primul dintre ele, cel teatral, era înscris într-un text al lui Gordon Craig, „Despre fantomele din tragediile lui Shakespeare” (în cartea Arta teatrului). Craig vorbește aici despre obligația celor ce vor să pună în scenă tragediile shakespeariene de a nu încerca să evite dificultățile inerente unei reprezentări a spectrelor. Aceasta este marea provocare cu care trebuie să se confrunte regizorii operelor lui Shakespeare, autor în al cărui univers dramatic forțele nevăzute joacă un rol esențial
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ceea ce nu poate fi reprezentat, luptă dusă pe fondul tensiunii dintre vizibil și invizibil, material și imaterial, pe care ea nu o rezolvă nicicând pe de-a-ntregul, dar care îi definește câmpul de acțiune. Mult mai târziu, în perioada când punea în scenă Hamlet, Antoine Vitez 1 va deveni întru câtva continuatorul acestui discurs al lui Craig. „Suveranitatea teatrului”, va spune el, „constă tocmai în capacitatea sa de a reprezenta nereprezentabilul, adică de a incarna fantoma”. Un nereprezentabil imposibil de disociat de acel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
câtva prima întoarcere a fantomei ce-și povestește propria moarte. Teatru în teatru sau a doua revenire a fantomei, această a doua revenire fiind însăși dovada că prima apariție fusese adevărată! Numai că acum regizorul piesei este chiar Hamlet: el pune în scenă o reluare, o repetiție a evenimentelor, o repetiție jucată, desigur, dar la vederea căreia Claudius părăsește în grabă sala, fugind de la fața locului așa cum ar fi făcut-o în prezența unei adevărate fantome. Asemănarea ca probă a realității apariției efective
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
scenei, pe de altă parte. Potrivit lui Craig, nimeni mai mult ca Shakespeare nu obligă un regizor să conștientizeze această contradicție și să se străduiască să-i găsească o soluție. Craig a afirmat în repetate rânduri că Hamlet nu poate fi pus în scenă, dar, iată, spectacolul pe care i l-a consacrat a constituit marea sa aventură teatrală. După ce scrisese în 1908: „Mă tem că o montare perfectă a lui Hamlet e ceva imposibil”, el însuși se încumetase, în 1912, să purceadă la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a găsi mijlocul de a fi simultan fantomă și ființă „izbitor de reală”. Opoziția dintre personajul „virtual” și cel „în carne și oase” e dezvoltată de Artaud în comentariul la piesa Șase personaje în căutarea unui autor a lui Pirandello, pusă în scenă de Georges Pitoëff la Teatrul Champs-Elysées1. Artaud subliniază modul în care se produc aici toate acele „alunecări” succesive ce realizează în final întrepătrunderea dintre realitatea carnală și spirit prin intermediul unui artificiu teatral. Un artificiu de care, bineînțeles, nimeni nu se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
însuși mărturisește. Avem nevoie și de tenebre, avem nevoie și de lucruri ce rămân neînțelese, iar teatrul ar putea să ni le ofere. Simțul gravității, simțul misterului - iată ce-i cere Genet lui Roger Blin atunci când acesta se pregătește să pună în scenă Paravanele. De altfel, asimilarea spectacolului teatral cu o ceremonie închinată morților va constitui ideea de bază din întregul volum Scrisori către Roger Blin1. În textul consacrat Paravanelor, exigențele amintite mai sus se înscriu într-o definiție mai largă a teatrului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
preferință închis (aceeași adolescenți se întâlnesc în mod regulat într-un cadru definit). Grupul este uneori rezervat doar adolescenților deprimați, dar cel mai adesea primește adolescenți ce prezintă patologii mai diversificate (Chapelier, 1999). Psihodrama este fie individuală (un singur pacient pune în scenă un scenariu pe care l-a propus cu ajutorul unor co-terapeuți care joacă unele roluri, în regia unui persoane care este responsabilă), fie de grup (mai mulți adolescenți joacă rolurile pe care și le-au repartizat, după ce au elaborat împreună un
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
permit niște concluzii asupra subiectului. Abia niște conjecturi, niște ipoteze, niște supoziții. Un text ciudat al lui Diogene Laertios - îndepărtat fără nicio explicație de critica universitară cu un simplu gest de respingere, într-o scurtă notă, ca neaparținând efectiv corpusului... - pune în scenă un Diogene care elogiază consumul de carne de om! Anecdota ar putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor și canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
la Academie. Și, prin urmare, că-și scrie foarte adesea dialogurile ca un om de scenă și gândește ca un luptător, în ciuda punctului de vedere al tradiției, care este în întregime de partea lui... Într-adevăr, dialogurile sale pot fi puse în scenă fără nicio dificultate. Decorurile reduse la minimum, acțiunea cvasiinexistentă, personajele transformate în purtători de cuvânt ai unei teze simple, uneori chiar simpliste, unul adoptând rolul de personaj pozitiv - cel mai adesea Socrate -, iar ceilalți, de personaje negative, binele triumfând asupra
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
poate spune despre Philebos, care dă numele dialogului filosofului - un luptător însărcinat să incarneze Plăcerea? Dar despre Protarh? Istoria ideilor nu reține aceste două nume, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul numelor altor interlocutori mai mult sau mai puțin celebri puși în scenă în dialoguri. Cu ajutorul etimologiei, vedem că Philebos îl desemnează pe amatorul de băieți, iar Protarh pe șef, guvernator. Ironia lui Platon transpare clar în alegerea acestor două nume de botez, căci unul dă numele dialogului, desigur, dar apare o singură
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]