12,690 matches
-
de la circa 15.000 în 1810 la circa 200.000 în 1917 (din care peste jumătate se afla în jumătatea de nord a Ținutului Hotin), în principal din cauza migrației din Podolia (de peste râul Nistru). În timpul Primului Război Mondial, colțul de nord-est al Ținutului Hotin a fost singura porțiune a Basarabiei, care a fost ocupată temporar de către Austro-Ungaria. Odată cu prăbușirea Imperiului Rus în timpul Primului Război Mondial, Basarabia s-a proclamat independentă de Rusia în anul 1917 și s-a unit cu România la 27 martie/9
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia . După ocuparea Basarabiei, serviciile secrete bolșevice au început arestarea și deportarea populației de origine română din zona Hotinului sub acuzația de spionaj și de exploatare a clasei muncitoare
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
puritatea, grosimea și gradul de tectonizare al rocilor; structura; prezența sau absența unor formațiuni detritice acoperitoare. b) Condiții hidrologice se refera la sursele care pot furniza apa, CO2 și diferiți acizi (apele ascendente, atmosfera, procesele biochimice, descompunerea resturilor organice). Apele ținuturilor reci conțin mult CO2, fiind de 4 ori mai agresive decât cele din zona temperată. Totuși în zonele temperată, mediteraneeană, precum și cele subtropicală și tropicală umede carstul se dezvoltă intens. Aici litiera prin descompunere generează diferiți acizi care accelerează efectul
Relief petrografic () [Corola-website/Science/300770_a_302099]
-
Sibiciu), devenite apoi așezări permanente; este cazul unor sate ca Păltiniș și Furtunești sau al unor sate astăzi dispărute (Lunca Pârciului, Roscoi, Argăsălești) devenite astăzi parte a altor sate. Alte așezări au fost întemeiate de oieri și țărani din sudul Ținutului Secuiesc (actualul județ Covasna), fie că au fost etnici români (ca în satul Vadu Oii) sau maghiari (ca în satul Nemertea). Proprietatea în devălmășie a moșnenilor a intrat în conflict cu cea a boierilor proprietari în zonă, din familiile Persescu
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
Voievod, care a murit la anul 6973 (1465), noiembrie 4"". După domnia lui Ștefan cel Mare, o lungă perioadă cronicile nu menționează evenimente importante care să se refere la cetate, amintind doar pârcălabii cetății, care-și exercitau autoritatea asupra întregului ținut Neamț. Domnitorul Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) a dispus efectuarea unor lucrări la Cetatea Neamț, solicitând printr-un document din 10 mai 1529 conducătorilor orașului Bistrița să-i trimită un zidar priceput. După fuga domnitorului în Transilvania în 1538, Cetatea Neamț
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
denumit Delureni, urmând ca în anul 1996 să revină la numele său inițial (Legea 35 / 18.05.1996). Primele atestări documentare apar în anul 1406 și sunt nominalizate că "possessio Walachalis", Beznea fiind, așadar, un sat românesc. În timpul feudalității maghiare, ținutul comunei Bratca făcea parte din domeniul cetății Sinteu. Tradiția locală atribuie lui Matei Corvin înnobilarea locuitorilor din satul Beznea, cu ocazia unei călătorii (1464) pe aici a regelui ungar. De atunci datează toponimia - Dealul Crai, Piatra Craiului. În 1660 Bihorul
Beznea, Bihor () [Corola-website/Science/300845_a_302174]
-
că dar un iepure și fiecare casă câte o găină. Fierăria lucra 5 zile pe săptămână, producând 25 măji de fier săptămânal. Localitatea Lunca (1588 Lonka) se află în sud-vestul județului Bihor, la 84 km de Oradea, încadrându-se în ținutul Munților Codru-Moma, situată pe limită dintre cele două unități de relief (Munții Codru-Moma și Munții Bihorului) că o punte formată dintr-o zonă de dealuri la cumpăna dintre Crișul Alb și Crișul Negru. Populație 2960[1] locuitori Climă comunei și
Lunca, Bihor () [Corola-website/Science/300857_a_302186]
-
fost construită în anul 1948 cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la “Marea revoluție din 1848” . Troița din piatră a fost sculptata de către un maghiar pe numele lui Mihai Kovaci. Acesta se pare că a comis o crimă în ținutul secuiesc, a fost alungat din acele zone și s-a refugiat în localitatea noastră. Aflându-se despre acesta că știe să sculpteze în piatră, preotul din sat din vremea aceea l-a îndrumat să sculpteze o troița din piatră și
Archiud, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300863_a_302192]
-
și dezvoltarea unei așezări durabile pe malul său. Înainte de jumătatea secolului al-XVIII-lea, revărsarea apelor și băltirea lor era de lungă durată datorită pantei reduse și a prezenței pânzei freatice la suprafață, ceea ce împiedică în mare măsură infiltrarea apei pluviale. Întreg ținutul dintre Crișuri era o rețea de brațe moarte, de bălți și mlaștini. La sfârșitul secolului al XIX-lea (între anii 1892-1899), la bordura dintre câmpia înaltă și cea joasă a fost construit, în lungime de 61 de km, Canalul Crișurilor
Cefa, Bihor () [Corola-website/Science/300850_a_302179]
-
nu s-au găsit documente scrise, decât fragmente de ceramică feudală târzie în săpăturile arheologice efectuate pe dealul Hegheriș. Între anii 1141-1161 a avut loc colonizarea acestor locuri cu coloniști originari din Flandra, Lotigen și Luxemburg. Odată cu venirea sașilor în ținutul Bistriței, locuitorii autohtoni români au fost împinși fie spre munți, fie spre marginea de sud și est a ținutului săsesc. În urma împărțirii ținutului în districte, satul Chintelnic este amintit în documentele scrise începând cu anul 1279. În anul 1264 este
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
Între anii 1141-1161 a avut loc colonizarea acestor locuri cu coloniști originari din Flandra, Lotigen și Luxemburg. Odată cu venirea sașilor în ținutul Bistriței, locuitorii autohtoni români au fost împinși fie spre munți, fie spre marginea de sud și est a ținutului săsesc. În urma împărțirii ținutului în districte, satul Chintelnic este amintit în documentele scrise începând cu anul 1279. În anul 1264 este amintit ca făcând parte din districtul Khiralier și satul Crainimăt, iar din anul 1453 sunt amintite și localitățile Șieu-Măgheruș
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
avut loc colonizarea acestor locuri cu coloniști originari din Flandra, Lotigen și Luxemburg. Odată cu venirea sașilor în ținutul Bistriței, locuitorii autohtoni români au fost împinși fie spre munți, fie spre marginea de sud și est a ținutului săsesc. În urma împărțirii ținutului în districte, satul Chintelnic este amintit în documentele scrise începând cu anul 1279. În anul 1264 este amintit ca făcând parte din districtul Khiralier și satul Crainimăt, iar din anul 1453 sunt amintite și localitățile Șieu-Măgheruș și Arcalia. Urmele și
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
vreme și de episcopi, a așezat personal racla cu moaștele sfinte pe altarul bisericii pentru ca împreună cu poporul maghiar, să aducă în mod deschis omagii ilustrului său predecesor. Mănăstirea a trecut sub oblăduirea călugărului Mercurius și a ordinului benedictin. Veniturile unor ținuturi au fost direcționate spre aceasta mănăstire. Regele a trimis un personal numeros, peste 100 de persoane, pentru întreținerea sfântului lăcaș. Așa încât la poalele mănăstirii s-a format un mic orășel cu numele "Szent-Jobb" uneori fiind numit ulterior și "Szent-Jog". Același
Sâniob, Bihor () [Corola-website/Science/300862_a_302191]
-
influenței politice (în zonă) și economice a continuat. Deja în anul 1531 în stăpânirea abației mai erau 7 sate: Sâniob, Cenaloș, Ciuhoi, Sârsig și Sâmiclăuș (Sânnicolau de Munte) în apropierea mănăstirii și Piscolt respectiv Ecseg la depărtare. Domnia paulinilor în ținuturile noastre n-a dăinuit prea mult. Contele Telegdy Miklós pătrunde în mănăstire cu câțiva soldați în anul 1556, ucide 7 călugări paulini și ia abația în stăpânire în numele Bisericii Reformate. Cetatea Sâniobului a fost pomenită în documente abia în anul
Sâniob, Bihor () [Corola-website/Science/300862_a_302191]
-
râului Ilva, la întretăierea paralelei 47 grade 21' 25" latitudine nordică, cu meridianul 24 grade 56' 20" longitudine estică. Aceasta înseamnă că localitatea se găsește la jumătatea distanței între Ecuator și Polul Nord, în mijlocul zonei temperate, unde nu se resimt căldurile ținuturilor tropicale și nici gerurile prelungite din zona polară. Amplasarea localității în culoarul amintit în imediata apropiere a cumpenei carpatine, a oferit posibilitatea ca în ambele sensuri să se deschidă spre bazinul Someșul Mare și cel al Bistriței Aurii, condiții naturale
Lunca Ilvei, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300882_a_302211]
-
boi, opt porci , un cal și oi. La 1700 satul cumpăra un Chiriacodromion tipărit la Bălgrad,un an mai devreme, pentru biserica din localitate. La 1734 satul înalță actuala biserică de lemn meșteri fiind Nicoară Freanț din satul Agrij din ținutul Sălajului și Petrică Gheorghie Fratele Mândruțului constructorul celei de la Brădet din anul anterior.Biserica semănă cu cea de la Brădet având un plan asemănător dar și câteva elemente care o aseamană cu edificiul din Fildu de Sus, construit de Nicoară. În
Valea de Jos, Bihor () [Corola-website/Science/300879_a_302208]
-
Cotul Tuchilați, iar partea dinspre N-V se numește Cotul Florești; câmpia este reprezentată prin Șesul Burlei, teren folosit pentru pășune și fânețe, des inundat primăvara; satul Blândești a aparținut din punct de vedere administrativ până in 1864 Ocolului Târgului, Ținutul Botoșani; din 1864 și până spre sfârșitul sec XIX a aparținut de comuna Gorbănești, ca apoi până în anul 1926 să aparțină de comuna Vânători; în 1926 s-a înființat comuna Blândești, care a ființat astfel până în anul 1968. Conform recensământului
Comuna Blândești, Botoșani () [Corola-website/Science/300892_a_302221]
-
Fauna este reprezentată de câteva exponate de urși, lupi, căprioare și iepuri. Date exacte despre întemeierea localității nu există, iar prima atestare documentara apare în 1245 într-un document al regelui maghiar Bela al IV-lea prin care vorbea de ținutul Vallis Rodnensis (Vallis Vallachis), care se bucură de drepturi și imunități deosebite avute din vechime. Numele localității se pare că ar proveni din slavonul "CHSECH" care înseamnă vițel (legat, poate, si de neamul cehilor și moravilor care ocupau odinioară întreg
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
100 m). In ansamblul său relieful teritoriului are un caracter sculptural, la care se adaugă forme ale reliefului de acumulare (terase, șesuri, glacisuri de acumulare), formate în lungul rețelei hidrografice. Clima comunei Manoleasa se încadrează în climă temperat continentală din ținutul deluros stepic cu temperaturi medii anuale în jur de 8,3 grade C, cu mari amplitudini termice, cu ierni friguroase și veri secetoase, cu precipitații reduse ce au un regim neuniform, cu vânturi dominate dinspre NV. Hidrografica comunei este reprezentată
Comuna Manoleasa, Botoșani () [Corola-website/Science/300916_a_302245]
-
descoperite se află la Muzeul județean de istorie Botoșani. Tot în zona fostei localități Jorovlea au fost descoperite blocuri de piatră sub formă de cruce, inscripționate, care sunt atribuite perioadei feudalismului dezvoltat (sec. XV-XVI). Există documente cu privire la organizarea administrativă a ținuturilor Hârlău și Botoșani (întocmite pentru plata impozitelor de către locuitori) care conțin informații despre localitățile comunei Copălău. . Spre exemplu, din datele recensământului din 1772-1774 rezultă că în satul Cotu (Ruși) existau 40 de case, cu un număr de 38 de birnici
Comuna Copălău, Botoșani () [Corola-website/Science/300903_a_302232]
-
m nord-est de satul Chișcăreni, pe dreapta Pârâului Podriga și pe stânga Pârâului Bașeu. Acest sat s-a întemeiat începând din vara anului 1940, când aici au venit și s-au stabilit câteva familii, care au părăsit satul Bahrinești din ținutul Cernăuți după ultimatumul din 26-28 iunie 1940, prin care Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței erau ocupate de Uniunea Sovietică. Primele familii care au venit aici, după ce și-au părăsit definitiv satul natal, și-au cumpărat locuri pentru case
Sat Nou, Botoșani () [Corola-website/Science/300923_a_302252]
-
vest la est, zona cea mai îngustă a comunei. Aici, la mijlocul traseului suhărean, Bașeul are o “piață” de adunare a apelor, a majorității afluenților săi de pe arealul comunei. Peisajul zonei de nord te duce cu gândul că te afli în ținutul depresiunilor bucovinene. Aspectul de depresiune este întărit de priveliștile “luate”de pe alte două puncte cu frumoasă vedere: fie de pe fruntea cuestei Coasta Morii de la vest de Smârdan, fie cea de pe Dealul Viei din nordul Plevnei, dar ambele spre aceeași direcție
Comuna Suharău, Botoșani () [Corola-website/Science/300924_a_302253]
-
Sarafinești. Teritoriul comunei Corni este așezat în partea de sud-vest a județului Botoșani, pe partea stângă a râului Siret, în cursul său mijlociu la o distanță de 20 km (în linie dreaptă 12 km) sud-vest de municipiul Botoșani, într-un ținut deluros cu altitudine redusă, în cea mai mare parte în jur de 300 m. Prin așezarea geografică teritoriul comunei Corni aparține în întregime Podișului Sucevei, la contactul cu Câmpia Moldovei. (fig.1) Din punct de vedere geo-mor-fo-lo-gic teritoriul comunei Corni
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
Siretului cu toate hotarele și cu toate veniturile-fost ascultător de Ocolul și de curțile noastre din Botoșani“. La recensămintele (catagrafiile) populației Moldovei efectuate în anii 1772 - 1773 și 1774, de către Imperiul Țarist, apare în fișa de recensământ localitatea Cornul din ținutul Botoșanilor, alcătuită din 24 e locuitori, șase case în care locuiai șase familii. În cadrul catagrafiei din 1772 - 1773, în cadrul Ocolului Siret - Botoșani, este trecut satul Costești, dăruit Mănăstirii Salcea, „ cu 23 case locuite și două case goale, cu 22 moldoveni
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
Jituiceroaia, văduva Jituicerului Gheorghe Cănănău, cu fii ei Șerban și Ioniță face schimb de moșii. Ea dă mănăstirea Solca, munții Cocoșul, Găina, Valea Porcescul, Mestecănișul, Petrișul, Fața Câmpulungului (Dea)și Muncelul la Strajă și primește în schimb satul Costești, din ținutul Botoșani. Măsurile luate de stolnicul Constantin Kogălniceanu după 1767pentr „a ridica și așeza în vatra satului pe oamenii ce șed împrăștiați pe moșie”, cât și inundațiile catastrofale care au avut loc în această perioadă în zona satului Costești din lunca
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]