10,586 matches
-
poate, sau o stewardesă de la Air France? Îi mima oare din instinct pozițiile, transformând în propria sa persoană magnifică rănile unui accident banal, petele de sânge și suturile repede date uitării? Ședea în mașina avariată ca o zeitate ocupând un altar consacrat ei în sângele unui membru neînsemnat al grupului său de adulatori. Deși mă aflam la o distanță de zece pași, stând lângă un inginer de sunet, contururile unice ale corpului și ale personalității ei păreau să transforme vehiculul distrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de film era deja moartă. Tot ce-i mai rămânea acum de făcut era să se ocupe de formalitățile legate de timp și de loc, de intrarea trupului ei într-un mariaj cu el însuși, o uniune deja oficiată pe altarul însângerat al mașinii lui Seagrave. Ne-am întors la mașină. Vaughan deschise portiera pasagerului, uitându-se țintă la mine de parcă m-ar fi văzut clar pentru prima oară. - Spitalul Ashford, îmi spuse, făcându-mi semn să mă mișc. Acolo o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cum îmi mișcam eu ochii. Cadranele de pe tabloul de bord îmi iradiau pielea cu acele și cifrele lor luminoase. Carapacea consolei, planurile înclinate ale tabloului de bord, marginile metalice ale radioului și scrumierei scânteiau în preajma mea ca niște piese de altar, geometriile lor întinzându-se spre corpul meu ca îmbrățișările stilizate ale unei mașinării hiper-cerebrale. În depozitul de mașini dezmembrate, un scut colectiv de caroserii zăcea în lumina mereu schimbătoare, modificându-și contururile de parcă le-ar fi suflat adierea vremii. Fâșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
negativ principal ajunge la căință și suferință (ca în Purgatoriul), deslușim optimismul și credința luminoasă din sufletul autoarei. Meritul deosebit al acestei scrieri constă în faptul că se vrea un semn pentru neuitarea vechilor tradiții și este un obol, pe altarul, de neregăsit, al copilăriei. Cuprinsă de caracatița cotidianului unui mare oraș, Vasilica Ilie rămâne sufletul pur, călit de soarele și vânturile Bărăganului. Veți citi cu plăcere și vă veți reafla în atmosfera povestirii, copii sau adulți.
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Soarbe ultimele picături de vin și zice: — De pe bar am luat-o. De-acolo, de lângă castronul cu portocale și statueta de alamă. Și Mona își înfige amândouă mâinile în codițele roșii și negre și-și apasă creștetul capului. — Ăla e altarul! zice. Arată cu degetul spre paharul gol și zice: Ai băut ofranda mea pentru Zeiță! Helen înfige paharul gol în palma Monei și zice: Păi ce-ar fi să-i mai aduci o ofrandă Zeiței, dar dublă? Suntem în apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
piept și pe fund. Părul pubian îi seamănă izbitor cu cele două fire crețe care mi-au rămas lipite în palmă după ce am dat mâna. Mâna lui Helen se retrage în manșetă; se duce la consolă, ia o portocală de pe altar și începe s-o curețe de coajă. Sosește un bărbat pe nume Bursuc, cu un papagal adevărat pe umăr. Sosește o femeie pe nume Clopoțel. Sosește Campanulă. Sună la ușă Sticlete. Pe urmă Oposum. Pe urmă sosește cineva pe nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
forma unui bun rămas copacii care se înălțau din spatele gardurilor au reliefat umbre dantelate, întunecate și împietrite. Mi-am predat osemintele îmbătrânite, alții trufașele armuri ale sufletului, un soldat și-a smuls un os să-l așeze ca jertfă în altarul casei. Dintr-o dată niște guri strâmbe strigau nume de mame, de tați, neveste și copii. Orașul rămase încoronat până la ziuă în doliu Adolescență Etapele se succedau într-un ritm accentuat; primii bani, prima țigară, primul contact sexualultimele noastre griji erau
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de eternități din pocale de timp neantul prelins peste margini mi-a atins buzele șuierătoare de psalmi răzvrătiți mi-am clădit temple în lumină dar nimeni n-a îngenuncheat în ele bolți de văzduh policandre de stele icoane de păsări altare de ape s-au prăbușit sub buldozere de indiferență la porți mulțimea râdea demonic urla în limba șerpilor noi avem alte temple mai albe zeul tău a căzut în desuetudine prea bine mi-am zis i-am iertat Doamne sunt
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe un petic de hârtie, Că vin snobii și pedanții să mă-nvețe poezie! Trebuie să fiu ca dânșii, altfel risc să par obscen, Convertindu-mi sentimentul în metafore de lemn; Trebuie din copci de ghiață sufletul să-mi fac altar, Ca să nu mă invadeze patetismul literar! De experți în poezie nu mă tem că au s-apară, Stilul meu cel non-poetic să îl facă de ocară, Exigenți ce căuta-vor să m-azvârle către laturi Cu discursuri îmbâcsite de-ale
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Să ajungă-n ceruri, sus. Am vorbit de una, alta, Cu săteniice-au rămas Împăcați de-acum cu soarta; Piere satul pas, cu pas... Doar biserica străbună Și un preot plin de har, Sub clopotniță-i adună Să se roage la altar. Poate că auzi de sus Rugăciunea lor, fierbinte; Mamă, roagă-l pe Isus, Niciodată să nu-i uite!... Amiază Umbre pe pământ, Norii din cer Își destramă peste păduri Hainele purtate De vânt... Stoluri de păsări Trec prin trupul meu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
că nici două sute de ani n-o să ne-ajungă!... În afară de faptul că, așa taciturn cum era, emitea periodic astfel de idei, vrednice să intre în folclorul studențesc, Mircea Cartojan era un tip chibzuit și cumpănit, cu simțul sacrificiului individual pe altarul învățământului matematic, care nu numai că nu alerga, precum amicul Dobrescu, după fete, dar avea și o filozofie un pic misogină în această privință. A, obișnuia el să spună, când venea vorba despre colegele lor din facultate, ce-mi tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cer. Urcând mereu pe piedestaluri. Nebunia este un lux mare, Pe care nu și-l poate permite orișicare. Îl vedeți pe poet în zare cum vine La flux, ca valul cel mare. Cu sufletul atârnând de lună, A vieții lumii altar, Într-o noapte cu cerul de spumă, Cu lumină difuză, ca-ntr-un portal. Mă plimbam pe aleea cu frunze roșii... Ce multe s-au schimbat de-atunci! E toamnă iar și timpul, anii noștri. Trec repede și ei, căci
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
trecutul parcă-n stoluri Precum un cârd de porumbei albaștri Care-mi continuă visele în aștri. Iar luna niciodată nu va răsări Fără ele... fără stelele călăuze, Prin bezna nopții, ele-s niște muze Ce o conduc pe-aleasă la altar. Iar când și-n apele limpezi de munte Va curge-un sânge roșu-azuriu, Atunci îmi voi aduce chiar și eu aminte De trecutul cel aspru, dar real și viu Pe care luna-l clădește seară de seară, Pe raiul albastru
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
simbioză și oamenii împleteau cotidianul (profanul) cu lucrurile sfinte (sacrul), în tot pasul, fiind oameni religioși ce venerau puterile supranaturale, „homo religiosus”. Pentru acești oameni, tabuurile actuale, pe care le considerăm noi subiecte tabu, erau pentru ei la fel ca altarele din temple, cum ar fi știința de a mânca sau sexualitatea, ce sunt în momentul de față doar niște simple procese organice. În rândurile de mai sus vă este prezentată introducerea cărții ,,Sacrul și Profanul” de Mircea Eliade care, în
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
sfîșiate. Pe un colț al plicului, În stînga, figura antetul spitalului din Brest. Scoase din plic niște foi acoperite cu un scris mărunt și chinuit, apoi se Îndreptă de spate, merse cu pas hotărît pînă la făcliile care străluceau lîngă altar și, fără urmă de șovăială, arse mărturisirea fiului ei. În timp ce foile se răsuceau În flăcări, avu sentimentul că-l răstignește. Toată noaptea, bărcile de pescuit brăzdaseră cei o sută cincizeci de kilometri de coastă, unele dintre ele ajungînd la mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lanterna să lumineze locurile, știa deja despre ce era vorba. Se aflau Într-o vastă cavitate naturală și circulară - avînd cel puțin zece metri diametru - scobită chiar În stîncă de apa mării În vremuri imemoriale. În centru se Înălța un altar primitiv, cioplit rudimentar În granit, după modelul dolmenului de la Ty Kern. - Un sanctuar celtic, murmură Marie, uluită. Cripta asta e un autentic templu păgîn, un loc de cult. Druizii săvîrșeau aici ritualuri legate de sufletele morților. Întoarse o privire strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
le zări, săpate În stîncă, aidoma acelora care figurau pe menhiri. - Semnele, șopti el. Pasărea, crabul, peștele... Efectuă o mișcare circulară și se Încruntă. - SÎnt toate aici, În afară de unul. Marie Îl descoperi pînă la urmă, săpat pe piatra plată a altarului. În plin centru. Un cerc Înconjurat de mici linii perpendiculare. Ca un soare. Se uită scurt la cele cinci semne care figurau pe pereții circulari și la al șaselea din mijloc. Fruntea i se Încreți de efort În timp ce căuta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În timp ce căuta cu disperare să descopere ce anume Îi amintea. - Piatra care ținea vălul! exclamă ea brusc. Piatra era rotundă, ca sala asta. Cele cinci semne erau dispuse În jur, iar acesta, adăugă ea arătînd spre micul soare săpat pe altar, era În mijloc. Nu era o Întîmplare. - Poate. Deocamdată, asta tot nu ne spune unde se află ieșirea. - Poate că nu există. - Nu prea mi-i Închipui pe druizi trecînd prin grotă și prin galerie ca să vină să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Lucas făcu o strîmbătură dubitativă. - Ce fel de mesaj? - Un mecanism secret care deschide un pasaj pe faleză. Un mecanism situat În miezul stîncii. Ca semnul ăsta. Și, Însoțind vorba de faptă, Marie apăsă În centrul micului soare săpat În mijlocul altarului. Degetul se afundă. Îi adresă o privire triumfătoare lui Lucas. - Ce mai zici? - Rezultatul mă uimește, zise el amuzîndu-se. RÎsul Îi Încremeni cînd se făcu auzit un ușor declic, ca acela al unui pistol căruia i se trage piedica. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o vibrație surdă zgîlțîi grota. - Dumnezeule mare, doar n-o s-o ia de la... Se opri brusc. Sub ochii lor uluiți, o bucată din perete Începu să basculeze În timp ce un fascicol de lumină țîșnea din creștet, izbind soarele săpat În inima altarului. Se făcu iarăși liniște. Încremeniți, contemplară micile trepte Înguste tăiate În stîncă și care urcau pînă la faleză. Marie le urcă prima, cu un sentiment de reculegere. Avînd senzația că Își așază pașii În urmele strămoșilor și că trăiește o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
conciliabulele lor. Noi nu ne ducem niciodată Într-acolo, ca să nu tulburăm somnul morților, dar glasurile lor ajung până aici. — Ce spun? — Nu se poate desluși; vorbe amestecate, discuții... Uneori se roagă. Dante Își mângâie bărbia, perplex. Pentagrama desenată În fața altarului, pentru invocarea diavolilor... Își ridică brusc privirea spre interlocutorul său. Mutra lui Giannetto ieșea dintre bandaje asemenea botului unui șoarece dintr-o gaură În zid. În minte Îi Încolți Îndoiala că ar fi putut fi vorba de o Înșelătorie. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi scape o Înjurătură. Trebuia să se Întoarcă la Priorat și să se descotorosească, În sfârșit, de acea piedică. 12 În aceeași zi, după-amiaza târziu Dante intră În micul naos Întunecat al Celor Patruzeci de Martiri și se apropie de altar ținându-se pe lângă perete, ca să nu bată la ochi. Spre fund, alături de masa simplă din piatră, Înconjurată de scaune din lemn, fusese aranjată o estradă grosolană din scânduri. De pe acel amvon improvizat, un om vorbea adresându-se micului grup de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încetișor. — Iar Duhul tău cere În schimb jertfe de sânge? Avu impresia că ciungul Încerca să Îi evite privirea. — Și ceilalți? Căror duhuri și-au consacrat ei credința? — Ceilalți? Cine? — Învățații care par să Își fi ales taverna ta ca altar al riturilor lor. Ce știi despre ei? Nimic. Sunt oameni de știință. Ce ar putea avea ei de a face cu mine? — Multe, dacă știința lor e aceea a intrigii. Iar În știința asta, și tu ai putea fi doctor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de ultimele cocioabe, era mare, goală, relativ confortabilă, cu pereții tencuiți pe dinăuntru. Pe jos avea pământ, acoperișul, de stuf și trestie se sprijinea pe un stâlp central, iar zidurile erau lipsite de orice podoabă. În fund, pe un mic altar, acoperit cu ramuri de palmier și încărcat cu lumânări ce nu izbuteau să împrăștie pe de-a-ntregul întunericul încăperii, se zărea o superbă cromolitografie înfățișând un Sfânt Gheorghe nespus de chipeș care străpungea cu lancea un balaur mustăcios. Sub altar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
altar, acoperit cu ramuri de palmier și încărcat cu lumânări ce nu izbuteau să împrăștie pe de-a-ntregul întunericul încăperii, se zărea o superbă cromolitografie înfățișând un Sfânt Gheorghe nespus de chipeș care străpungea cu lancea un balaur mustăcios. Sub altar, un fel de firidă împodobită cu hârtie creponată adăpostea, între o lumânare și o strachină cu apă, o mică statuie de argilă, vopsită în roșu, înfățișând un zeu cu coarne, ce flutura în aer, cu o mișcare sălbatică, un uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]