24,313 matches
-
c-am fost promovat, de azi sunt gardian rezident al Centrului. Cipriano Algor întoarse capul spre ginere, îl privi de parcă îl vedea pentru prima dată, azi, nu poimâine, nu mâine, azi, a avut dreptate presentimentul. Azi, ce anume, se întrebă, amenințarea care se ascunde în întrebările sondajului, sau cea de acum, împlinită în sfârșit, după ce a fost promisă de atâta timp. S-a văzut, deși mai puțin în viața reală decât în cărțile care spun povești, că o surpriză subită îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pot folosi și alte metode dacă ești căpățânos”. „De pildă?” s-a grozăvit Dinu. „De pildă, te bat până-ți ies gărgăunii din cap”, l-a lămurit, prompt, frate-său. Dar nu s-a intimidat. N-a luat în serios amenințarea. „Ei, nu zău, l-a înfruntat el. Încearcă numai dacă vrei s-o încasezi”. În clipa următoare s-a petrecut ceva neașteptat. Maică-sa a venit în spatele lui și i-a prins mâinile, strângându-l cu toată puterea. „Leagă-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a lăsat să înțeleg Domnul Andrei, nu fusese de fapt un accident. Cel care scăpase în copcă primise înainte câteva avertismente, fiindcă își permisese să vorbească prea liber, necuviincios despre taina Bătrânului; omul găsise în cameră, pe pat, scrisori de amenințare, compuse cu litere tăiate din ziar prin care era anunțat că dacă nu-și ținea gura și-și permitea în continuare să etc. etc. va trage consecințele. Nu dăduse atenție acestor scrisori, le luase în derâdere, le arătase tuturor susținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dumnezeu, ca să ies eu în evidență. Nu mai țin minte în ce împrejurare, în copilărie, într-o seară, tata mi-a azvârlit un cuvânt pe care nu-l mai auzisem: „eretic”. Am bănuit că trebuia să fie ceva rău, o amenințare, o batjocură și, cum s-a culcat tata, am șterpelit dicționarul din bibliotecă și am căutat la litera „e”. Cum nici de-acolo nu m-am lămurit, am citit pe ascuns în săptămânile următoare tot ce-am reușit să găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-o tristețe care îți ardea sufletul ca un acid. Aflasem de la Domnul Andrei povestea acelui cântec nefericit, pe care Mefista îl cânta calmă, absentă. Era o poveste care începuse, devreme, cu un viol, într-o magazie murdară, urmat de amenințările tatălui vitreg, continuase cu o fugă de-acasă și părea să intre în banal; cutreierând străzile, fata a nimerit pe mâinile unui dulgher care i-a dat un pat și mâncare pentru treaba pe care o făcea, iar mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am constatat că scăpasem cu viață printr-o minune aterizând din întâmplare într-un luminiș. Puțin mai devreme sau puțin mai târziu, avionul s-ar fi zdrobit de pădurea ecuatorială. Îngrijorați, am aprins un foc ca să ne apărăm de eventualele amenințări pe patru labe și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care nu părea îngrijorat. Se juca învârtind o nuia în foc. Atât ne-a spus: „Voi încerca să repar mâine aparatul de radio-emisie”. După care a amuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
urmă am trișat ca să-mi obțin înfrângerea. Atunci, Bătrânul deveni radios. — Sunteți un jucător irezistibil, i-am zis și m-am pregătit să mă retrag. Să mai facem una, hotărî el. Era ceva între rugăminte și poruncă. Între dorință și amenințare. A trebuit să mă supun. Și, din nefericire, am câștigat următoarea partidă. Bătrânul s-a enervat foarte tare. — Încă una, zise el. Se congestionase la față, tăcea arțăgos și întreaga mea situație atârna, simțeam, de un fir de păr. Respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pericol. Până atunci, umbra neîndurătoare și magică a Bătrânului veghease asupra existenței lor mizerabile, silind-o să rămână în matcă. Acum erau liberi, dar ce puteau face cu libertatea lor? Ea îi speria, lăsându-i la cheremul întâmplării, al tuturor amenințărilor. Unii umblau cu ochii umeziți, izbucnind din senin în accese de tuse care erau, bănuiesc, hohote stăpânite, alții păreau înfricoșați. Se uitau cu teamă spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că era un laș, iar De Angelis Îi demonstrase că puțini oameni sunt eroi. La Paris avusese probabil primul contact și-și dăduse seama că Ei nu-i credeau cuvintele. Erau prea simpli. Acum se așteptau la o dezvăluire, sub amenințarea cu moartea. Belbo nu avea dezvăluiri de făcut și, ultima dintre lașitățile lui, se temea să nu moară. Și atunci Încercase să-și piardă urma și mă chemase. Dar ei Îl prinseseră. 111 C’est une leçon par la suite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În urmă, la Milano - e alta... Eu n-aș fi fost În stare să-l citesc așa cum l-a citit prizonierul, de aceea căutam atunci ajutor. Și trebuie să spun că n-am Întâlnit Încurajări, ci numai neîncredere, sfidare și amenințări...“ Poate mai voia să spună ceva, dar, uitându-se țintă la Agliè, fixa și Pendulul, care acționa asupra lui ca o vrajă. Hipnotizat, căzu În genunchi și spuse doar atât: „Iertare, fiindcă nu știu.“ „Ești iertat, pentru că știi că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
poetul repetă: — Fulcrum. — La noi În Kentucky i se spunea spată. Poetul reia. Nu este nici fum, nici fulcrum, ci fourme d’ambert. E o parte componentă din Sfeclă la Cuptor și Fasole Salomée. Cine și-ar fi Închipuit? Sub amenințarea reluării da capo a recitării, Paulee privește amenințător spre Sherrill. Din nou, toată lumea rîde. Este o adunare de veterani. Au trecut Împreună prin mai multe recitări de meniuri decît fanii concursurilor de poezie; ca să parafrazăm, au auzit cele mai bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de ușă. — La mulți ani pentru ce? Nu pot să umblu așa prin zăpadă! Paharul tău, Wakefield, Îi reamintește vocea casei. — Îmi place. Nu pot să-l iau cu mine? — Paharul aparține casei, Wakefield! În voce se simte o ușoară amenințare. Sherrill intervine. Ia paharul din mîna lui Wakefield și Îi dă drumul În geanta ei. — E un cadou, spune ea sec. —Va trebui să raportez asta, spune casa. Facem inventarul În fiecare zi. — Cățea. Sherrill ignoră vocea, dar Îi aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tare ciudate au ieșit la iveală după căderea comunismului, În legătură cu mitologia naționalistă și rasistă. Probabil că a atins un punct sensibil, pentru că anumite persoane de acolo, din România, au devenit pur și simplu paranoice. Primea tot felul de mesaje de amenințare, care Îl acuzau că și-a trădat țara, că era un iubitor de evrei, un pervers, chestii de astea. Dar a continuat să scrie și să publice articolele alea, majoritatea despre folclorul din Balcania și despre cum tot ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
În sine două lumi. Pare fragilă, dar puternică. Pune, pentru o clipă, un braț pe după umerii slăbuți ai lui Susan, apoi și-l trage la loc, stînjenit. — Era un om minunat, foarte drăguț. Nu voia ca mami să afle de amenințările alea... Ea era cam Îndrăgostită de el. Și eu eram. Nu bagă de seamă că doamna Petrovici stă acum În pragul camerei. — Era subțire ca paiu’, dar Îi plăcea cum gătesc. N-am reușit să pun cărniță pe el. GÎndea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
am armă. Dacă ăia vine aici, păzea, spune cu patos doamna Petrovici. Poate că o s-o folosesc Într-o bună zi Împotriva lui taică-tu. Ochii Îi scapără. Susan trece cu vederea această din urmă remarcă și Încearcă să minimalizeze amenințarea bărbaților În negru. — Ei, mami, poate că oamenii ăia sînt doar artiști, ăia Întotdeauna se Îmbracă În negru. Cartierul nostru atrage artiștii, știi asta. — Mirosul, Susan. Îi ginesc după miros, ascultă la mine, aș fi putut fi parfumieră. Artiștii miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Începe!“ Capetele se Întorc, În căutarea sursei acestei provocări și o femeie micuță și Îmbrăcată cum se cade se ridică. — Tu mi-ai ruinat dorințele! Wakefield Își dă seama că femeia este fosta sa soție, care Își pune În practică amenințarea. Mariana, care cînd a văzut pentru prima oară New Yorkul, de la fereastra taxiului, a exclamat „Asta este ceea ce-mi doresc tot timpul!“ Wakefield ia o gură de apă și merge Înainte. Și așa ajung la tine, Mariana, soția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
În mișcare În multe orașe, ceea ce este nou este viteza acestei deplasări. Aproape peste noapte, artiștii care amenajaseră studiourile au fost dați afară de antreprenori cu bani mulți. — Avangarda imobiliarelor nici nu trebuie să fie neapărat arta, ci e de-ajuns amenințarea artei, un supțon de stil, spune Susan, pe un ton profesoral. Orice aluzie la formarea unei comunități artistice și speculanții parcă adulmecă sînge. Aceasta este cauza principală, crede Susan, pentru care comunitățile artistice vii ar trebui să aibă prioritate În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
noi vieți pentru el, pentru Maggie, pentru bietul copil pe care l-ar fi putut crea. — Mai bine, nu, Majestatea Ta Scabroasă, sau Pactul cade, de tot! strigă Wakefield cu voce tare. Nu știe exact ce vrea să spună cu amenințarea asta; poate că se oferă voluntar să moară mai degrabă decît să forțeze la existență o nouă viață. Wakefield se holbează la ecranul computerului, șoptind, aproape rugîndu-se, „te rog, te rog, nu“. Apoi Maggie Îi răspunde prin instant messenger: „Ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
din motive egoiste și superficiale, cum ar fi acela că era îndrăgostită de altcineva. Fran nu se putea gândi decât că scăpase ca prin urechile acului. Oare Laurence o iubise vreodată sau considerase că va constitui o pavăză în calea amenințării reprezentate de scandalul bine ascuns? Dacă era căsătorit cu redactorul-șef al ziarului local, s-ar fi bucurat de o oarecare imunitate. Și chiar dacă aventura lui cu Carrie era doar urmarea unui moment de slăbiciune, trebuie să fi știut cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ajuns să întrețin și relații sexuale cu ea. După un timp a început să mă tot preseze să îmi reiau activitatea pe care o aveam (să le vând droguri), dar văzând că îi tot refuz a început să treacă la amenințări spunându-mi: dacă nu-ți vei relua activitatea și nu ne vei mai ajuta o să fac în așa fel încât să te trimită pe cea mai periculoasă secție din penitenciar și tu ști foarte bine că într-un penitenciar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
în momente deosebite, de apariția violentă a Faclei, de izbucnirea Chemărei cari s-au înverșunat, pe rînd, împotriva urii și intoleranței, propagate și pilduite de cărturarii și politicienii neamului, împotriva antisemitismului și a apărării claselor sărace și a conruperei, prin amenințare sau bacșiș, a tineretului încorporat anual prin administrații. În același spirit, Contimporanul nostru reia încercările cari au dus, cît de cît, la crearea, în cercuri de cititori, puțini la număr, a unei mentalități nouă”. Pornind de la ideea că, „în contrast cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe furiș noaptea, deasupra planetei... Cine, oare, se gîndește la fața-i vînătă și crispată, la limba cinic turgescentă, deasupra baletului universal, la ochii ei care-și holbează idealurile, respinse, în viitor; la pletele-i violente ce-și flutură nemărginit amenințarea de incendiu?” Pamfletul gazetăresc trece aici în proză alegorică pe un traseu deja cunoscut: descriere persiflantă, antropomorfizare grotescă, deformare caricaturală a trăsăturilor. Ov.S. Crohmălniceanu remarcă vădita notă expresionistă a textului: „Și viața pulsează analogă și aproape simultană: în cîmpuri au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trei ori. Mai întâi un asalt asupra timpanului: țipa la el de jos, din hol. Încă pe jumătate adormit, nu-i deslușea cuvintele. Atacul acesta putea fi parat cu un simplu „da, da“ sau „îhî“. A doua oară trecea la amenințări sau proceda ca acum, tropăind zgomotos pe scări și strigând la el. Nici de data aceasta nu avea de ce să se teamă. Răspundea pur și simplu că tocmai se îmbracă. — Vezi să nu mă minți! — Bine. Zău că vin! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
negri sclipitori când el, școlar fiind, încerca să o șteargă la joacă cu golanii de prin vecini în loc să învețe. Și când s-a urcat pentru prima oară pe acoperiș ca să fumeze, tot ea a fost cea care l-a descoperit. Amenințarea cu bătaia nu o făcea să se potolească. Nici când era copil n-a vărsat o lacrimă, indiferent ce-i făcea el. Doar refrenul „te spun lui tata“ îl mai domolea, iar când venea tatăl lor de la serviciu, ea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
E cam scump. Mă-chan ieși în ușa bucătăriei și, cu mâinile în șolduri, se uită încruntată la Shōsuke. — O să avem un musafir străin, așa că presupun că o să comandăm mai multă carne. Ai grijă să ne servești ca lumea. — E o amenințare? Shōsuke își desfăcu prosopul din jurul capului și-și șterse sudoarea de pe față cu el. — Ia te uită ce clientă pretențioasă! — Se-nțelege. Nu știi că străinii nu mănâncă decât carne? — Bine, fie! Vă las mai ieftin. Treizeci și cinci de yeni... Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]