12,301 matches
-
și a lui Ramon Berenguer al IV-lea al Barcelonei au cucerit Almería. În 1148 și 1149, victoriile spaniolilor au continuat cu eliberarea altor orașe: Tortosa, Fraga și Lerida. Cruciații germani, (luptători din Franconia, Bavaria și Swabia), au plecat în expediție pe drumuri terestre în mai 1147. Ottokar al III-lea al Styriei s-a alăturat lui Conrad la Viena, iar regele UngarieiGeza al II-lea, dușmanul lui Conrad, a fost în cele din urmă convins să permită trecerea prin Ungaria
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
viitorul împărat Frederick. Pentru a înrăutăți și mai mult lucrurile, câțiva soldați germani au fost uciși în timpul unei inundații de la începutul lunii septembrie. Pe 10 septembrie, cruciații au ajuns la Constantinopol, în condițiile în care relațiile dintre Manuel și liderii expediției germane erau tensionate, aceștia din urmă fiind convinși până în cele din urmă să treverseze în Asia Mică cât mai repede posibil. Manuel a cerut lui Conrad să lase ceva trupe în urmă, care să-l ajute pe împărat să respingă
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
care se temea de aspirațiile politice ale unchiului său. În Ierusalim, interesul cruciaților s-a îndreptat rapid către Damasc, ținta preferată a regelui Baldwin al III-lea și a cavalerilor templieri. Conrad a fost convins să ia parte la această expediție. Când a ajuns și Ludovic, Înalta Curte din Ierusalim a fost convocată la Acra pe 24 iunie. Aceasta a fost cea mai spectaculoasă întâlnire a Înaltei Curți, la ședințele ei fiind prezenți personalități precum Conrad, Otto, Henry al II-lea
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
creștinii s-au simțit trădați de partenerii lor de luptă. A fost făcut un nou plan pentru atacarea Ascalonulu, iar Conrad s-a deplasat acolo cu trupele, dar n au primit niciun ajutor, datorită lipsei de încredere a aliaților săi. Expediția împotriva Ascalonului a fost abandonată, iar Conrad s-a reîntors la Constantinopol pentru a întări alianță cu bazileul Manuel. În acest timp, Ludovic a rămas la Ierusalim până în 1149. În Europa, Bernard de Clairvaux a fost la rândul lui umilit
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
Relațiile cu Imperiul Bizantin erau schimbătoare, iar dinspre Europa Occidentală nu mai soseau ajutoare după dezastrul cruciadei a doua. Regele Amalric I al Ierusalimului s-a aliat cu bizantinii și a participat la o invazie a Egiptului în 1169, dar expediția a fost până în cele din urmă un eșec. În 1171, Saladin, nepotul unuia dintre generalii lui Nur ad-Din's, a fost proclamat Sultan al Egiptului, reușind să unească Egiptul și Siria și desăvârșind astfel încercuirea Regatului Ierusalimului. Alianța cruciato-bizantină s-
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
sa naufragiase, lordul și lady Glenarvan din Scoția dau un anunț la ziar, reușind astfel să intre în legătură cu Mary și Robert, cei doi copii ai acestuia. Impresionați de starea copiilor, lordul și soția sa hotărăsc să se îmbarce într-o expediție de salvare. Marea problemă este că pe hârtia mesajului coordonatele naufragiului fuseseră șterse parțial, astfel încât nu se cunoștea decât latitudinea (37 de grade); astfel, expediția ar trebui să facă înconjurul pământului de-a lungul celei de-a 37 paralele Sud
Copiii căpitanului Grant () [Corola-website/Science/306613_a_307942]
-
acestuia. Impresionați de starea copiilor, lordul și soția sa hotărăsc să se îmbarce într-o expediție de salvare. Marea problemă este că pe hârtia mesajului coordonatele naufragiului fuseseră șterse parțial, astfel încât nu se cunoștea decât latitudinea (37 de grade); astfel, expediția ar trebui să facă înconjurul pământului de-a lungul celei de-a 37 paralele Sud. Mesajul mai conține câteva indicii sub forma unor cuvinte în trei limbi: engleză, franceză și germană. Textul este lacunar, chiar și după coroborarea celor trei
Copiii căpitanului Grant () [Corola-website/Science/306613_a_307942]
-
pe Basiliskos din ce în ce mai mult. Intervențiile Verinei în favoarea fratelui său au ajutat la progresul carierei militare și politice a lui Basiliskos, el devenind consul în 465 și posibil și "patricius". În 468, Leon l-a ales pe Basiliskos să conducă faimoasa expediție militară împotriva Cartaginei. Invazia regatului vandalilor a fost una din cele mai mari acțiuni militare din analele istoriei, o operațiune combinată cu peste zece mii de vase și o sută de mii de soldați. Scopul operațiunii a fost de a-l
Basiliskos () [Corola-website/Science/306606_a_307935]
-
combinate s-au întâlnit în Sicilia, de unde cele trei flote au plecat la diferite momente de timp. Istoricii antici și moderni dau diverse estimări ale numărului de nave și de trupe aflate sub comanda lui Basiliskos, dar și pentru costurile expediției. Ambele erau enorme; Nicephorus Gregoras vorbește de o sută de mii de vase, Cedrenus spune că flota ce a atacat Cartagina era formată din 1113 vasem fiecare cu câte o sută de oameni la bord. Cea mai conservatoare estimare a
Basiliskos () [Corola-website/Science/306606_a_307935]
-
erau enorme; Nicephorus Gregoras vorbește de o sută de mii de vase, Cedrenus spune că flota ce a atacat Cartagina era formată din 1113 vasem fiecare cu câte o sută de oameni la bord. Cea mai conservatoare estimare a costurilor expediției este de 30.000 kg de aur, o sumă care depășea veniturile pe un an. Sardinia și Libia erau deja cucerite de Marcellinus și Heraclius, când Basiliskos a aruncat ancora lângă "Promontorium Mercurii", astăzi Capul Bon, la aproximativ 60 km
Basiliskos () [Corola-website/Science/306606_a_307935]
-
de la distrugere, dar aceste manevre au fost blocate de atacul altor vase vandale. Basiliskos a fugit din mijlocul luptei. O jumătate din flota romană a fost arsă, scufundată sau capturată, iar cealaltă jumătate l-a urmat pe fugarul Basiliskos. Întreaga expediție a fost un eșec. Heraclius s-a retras prin deșert în Tripolitania și a rezistat pe poziții doi ani până a fost chemat înapoi; Marcellinus s-a retras în Sicilia, unde s-a întâlnit cu Basiliskos; generalul a fost, însă
Basiliskos () [Corola-website/Science/306606_a_307935]
-
o ruptură nu numai dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolică, dar și dintre Occident și Bizanț. Cei mai importanți factori în cucerirea latină a Constantinopolului au fost: După eșecul celei de-a treia cruciade, interesul europenilor pentru organizarea unei noi expediții împotriva musulmanilor a scăzut extrem de mult. Ierusalimul era controlat acum de dinastia Ayyubidă, cea care controla și Siria și Egiptul, cu excepția a câtorva orașe de-a lungul coastei mediteraneene, care încă se mai aflau în stăpânirea a ceea ce mai rămăsese
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
lemn pentru corăbii provenit de pe țărmurile Adriaticii. Regele catolic al Ungariei fusese de acord să se alăture cruciaților, deși mai degrabă din motive politice decât din unele religioase, și tergiversase cât mai mult cu putință orice pregătire de plecare în expediția militară. Mulți cruciați nu au fost de acord cu propunerea venețiană și s-au întors la casele lor, printre aceștia și Simon de Montfort - viitor conducător al cruciadei albigensiene -, în vreme ce împuternicitul papal, cardinalul Pierre Capuano susținea atacul de pe coasta Dalmației
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
curtea Swabiei. Ceea ce se știe în mod sigur este faptul că Alexios fusese de acord ca dacă cruciații îl răsturnau pe uzurpatorul tronului tatălui său, să reunifice biserica bizantină cu Roma, să plătească o mare sumă de bani pentru organizarea expediției spre Egipt și în plus să se alăture și el în fruntea unui important corp de oasete cruciadei. Oferta părea foarte tentantă pentru cruciada care era amenințată cu rapida epuizare a fondurilor. Relațiile greco-romane erau foarte complexe de la Marea Schismă
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
cruciade a fost una amară, a trădării de către latini a coreligionarilor bizantini. Evenimentele din 1204 au făcut ca schisma dintre vestul catolic și estul ortodox să fie completă și ireversibilă. Papa Inocențiu al III-lea, cel care fusese inițiatorul acestei expediții, critica violent cruciații astfel: Imperiul Latin a trebuit să facă față în scurtă vreme unui mare număr de inamici, la care cruciații nici nu s-au gândit la început. În afara statelor grecești ale Epirului și al Niceii, Imperiul latin a
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
spus: "Cum să nu putem împărți, la o distanță de opt sute de ani, durerea și desgustul?" poate fi considerată ultima cruciadă de amploare organizată de papalitate, chiar dacă ea a fost scăpată de sub controlul Sfântului Scaun. După eșecul acestei cruciade, următoarele expediții militare similare au fost organizate și conduse personal de monarhi vest-europeni, având ca țintă principală Egiptul. Doar cruciada a șasea și-a atins scopul recuceririi Ierusalimului, și asta doar pentru scurtă vreme. Robert de Clari, Cei care au cucerit Constantinopolul
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
și neajutorate, incapabile să-și plătească transportul. La mijlocul lunii iulie 1212 plecau și copii germani conduși de un anume Nicolas din Köln, se pare nu mai mare de 8 ani, dar preferat de comunitatea copiilor în chip de conducător al expediției din cauza unui semn pe care îl avea din naștere pe umărul drept, interpretat ca semnul crucii. Nicolas era însoțit de tatăl său și probabil că el a jucat un rol în stabilirea itinerariului parcurs de pelerinii germani, în orice caz
Cruciada copiilor () [Corola-website/Science/306643_a_307972]
-
lăsat până în cele din urmă Orașului Sfânt în mâinile musulmanilor. Mai târziu, în 1218, o armată germană condusă de Oliver al Kölnului și o armată mixtă de olandezi, flamanzi și frizieni condusă de William I al Olandei s-au alăturat expediției. Pentru a cuceri orașul Damietta din Egipt, ei s-au aliat cu turcii selgiucizi din Sultanatul Rüm din Anatolia, care i-au atacat pe ayyubizi în Siria pentru a ușura sarcina creștinilor. După ocuparea portului Damietta, cruciații s-au îndreptat
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
ocupați de războaiele dintre ei. În același timp, papa nu ar mai fi dorit ca noua cruciadă să mai fie condusă de monarhi, deoarece cruciada a doua eșuase în trecut tocmai datorită ambițiilor și orgoliilor capetelor încoronate aflate în fruntea expediției. Papa a ordonat organizarea de procesiuni, rugăciuni și predici pentru a ajuta la organizare cruciadei, care ar fi trebuit să mobilizeze în principal oamenii de rând, mica nobilime și cavalerii. Mesajul cruciadei a fost propovăduit în Franța de Robert de
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
în principal oamenii de rând, mica nobilime și cavalerii. Mesajul cruciadei a fost propovăduit în Franța de Robert de Courçon. Spre deosebire de cazul cruciadelor trecute, în cazul acesteia din urmă foarte puțini cavaleri francezi s-au arătat dornici să participe la expediție, cei mai mulți dintre ei fiind deja antrenați în luptele cruciada împotriva catharilor. În 1215, Inocențiu al III-lea a convoacat Conciliu al patrulea de la Lateran, unde papa a discutat alături de Patriarhul latin al Constantinopolului Raoul de Merencourt printre alte probleme ale
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
numai la plata cheltuielilor unui războinic, dar nu pleca ei înșiși la luptă. Oliver de Köln a propovăduit cruciada în Germania, iar împăratul Frederick al II-lea al Sfântului Imperiu German s-a arătat dornic în 1215 să participe la expediție. Frederick era ultimul om pe care papa l-ar fi dorit să participe la cruciadă, datorită faptului că împăratul înfruntase Sfântul Scaun, (și avea să-l mai înfrunte și în anii care aveau să mai vină). În 1216, Papa Inocențiu
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
Mai spera poate regele ca prin participarea la o cruciadă să-și reconsolideze autoritatea, șubrezită mult în regat în urma fărâmițării feudale, mai ales, că nu mergea în cruciadă ca un conducător de oști oarecare. Fiind singurul cap încoronat înrolat în expediție, lui i-a încredințat papa conducerea cruciadei, deși calitățile sale militatre lăsau mult de dorit. Cruciații au plecat spre Acra în 1217 și i s-au alăturat forțelor lui Jean de Brienne, regele Ierusalimului, lui Hugh I al Ciprului și
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
părăsea iar cruciada, noii nobili cavaleri și luptători pedeștri din Europa și insula Cipru veneau în ajutorul îndrăzneților asediatori. Cu ei odată sosea și legatul papal, cardinalul spaniol Pelagius de Albano, numit de Honorius al III-lea șef spiritual al expediției, calitate de care avea să se folosească pentru a se institui, cu de la sine putere, conducătorul cruciadei, în ciuda faptului că, nefiind militar, nu avea nici un fel de înțelegere pentru problemele de tactică și strategie, singura lui călăuză în materie de
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
polonezi. În 1433, o armată husită de 7.000 de oamnei a intrat prin Neumark în Prusia și a ocupat Dirschau pe râul Vistula. Ei au avansat până la gurile Vistulei la Marea Baltică, lângă Danzig. Aici au sărbătorit cu fast reușita expediției pentru a arăta lumii că numai marea îi poate opri pe husiți. Istoricul prusac Heinrich von Treitschke avea să scrie mai târziu că ei au "salutat marea cu un cântec sălbatic ceh despre războinicii lui Dumnezeu și și-au umplut
Războaiele Husite () [Corola-website/Science/306674_a_308003]
-
l-a luat prizonier și l-a trimis în lanțuri la Edirne, din cauză că încercase să negocieze cu Leopold. În 1686 Thököly a fost eliberat din prizonieratul turcesc și a fost trimis cu o mică armată în Transilvania, dar în 1688 expediția a sfârșit cu un fiasco total. Turcii au devenit suspicioși și l-au întemnițat pentru a doua oară. În 1690, cu asentimentul sultanului și cu sprijinul politic și militar al domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, a intrat a treia oară
Imre Thököly () [Corola-website/Science/306684_a_308013]