12,849 matches
-
eu: cinci minute singur cu ticălosul ăla bolnav. Mi-ar ajunge. Am nepoți de vârsta aia. Logan plăti ziarul și plecă fără să zică un cuvânt. Începuse din nou să ningă. Fulgi mari cădeau din cerul Întunecat, iar norii erau luminați În portocaliu murdar, reflectând luminile de pe stradă. Pe tot Union Street, cele douăsprezece zile de Crăciun sclipeau și străluceau, dar Logan nu vedea nimic din toate astea. Stătea În fața chioșcului de ziare, citind la lumina ce venea dinspre ferestrele magazinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
după lăsarea Întunericului. Era la nici o aruncătură de băț de căminele studențești ale Universității Aberdeen, așa că era un flux constant de nou-veniți naivi, cu bani În buzunare. În ziua aceea semăna cu o scenă din Doctor Jivago. Cerul nu se luminase o dată cu venirea zilei și doar atârna, aruncând zăpada peste orice. Logan tropăi dintr-o parte În cealaltă a parcului, făcând urme pentru un agent de poliție Îmbrăcat ca un eschimos, care venea În spate. Afurisitul se folosea de Logan ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
În punga de gunoi. Asta atrase atenția lui Doug de la televizor. Stătea, rezemat pe o jumătate de duzină de perne, uitându-se la Logan cu ochiul lui bun. Apoi din nou la televizor. — Ticălos mic. Liniștea se Întinse În penumbră. Luminat de strălucirea fantomatică a televizorului, Doug Disperatul arăta ca un schelet, cu obrajii săi supți și cearcănele negre din jurul ochilor. Dantura Încă Îi plutea Într-un pahar. — De ce-ai ucis-o, Dougie? — Știi... spuse bătrânul. Vocea Îi era joasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
purtase cu agenta Jackie Watson când conduseseră pe exact același drum. Când Insch trase mașina după colț, Îndreptându-se către spital, ceva Îi veni În minte lui Logan. Se uita lung la toate casele de la stradă. Un ren de plastic luminat În Întregime, cu tot cu nasul strălucior roșu neon, Îi trezi memoria. Acolo-l văzuseră pe tatăl lui Peter Lumley. Încă rătăcind pe străzi, căutându-și copilul dispărut. Chiar dacă știa că fiul lui vitreg e mort... — Ai o față ca un cur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Cineva l-a făcut ciur. Un zâmbet amar contorsiona fața cu urme de lacrimi a lui Lumley. — Al naibii mod de a scăpa de el. Afară, fulgii micuți de un alb delicat cădeau ușor din cerul portocaliu Întunecat. Nori cenușii luminați din jos de luminile de pe străzile orașului. Logan și Insch priviră cum Jim Lumley e băgat pe bancheta din spate a unei mașini de patrulă și dus de acolo. — Bine, zise inspectorul, cu respirația ieșindu-i sub forma unor aburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pui. Vântul șuiera În spatele caselor, ridicând de pe jos o perdea de zăpadă Înghețată, amestecând-o cu fulgii proaspeți, Înghețați, care veneau de sus. Se agățau pe pereții caselor ca și cum cineva le Învelise În vată sclipitoare. Pomii de Crăciun străluceau și luminau ferestrele Întunecate; Moși Crăciuni veseli agățați la geam. Și, pe ici pe colo, unii Încercaseră să refacă ferestrele de modă veche, lipite cu bandă, folosind bandă izolatoare neagră și spray cu zăpadă artificială. Watson trase mașina după un colț, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
În cele din urmă, reuși să se ridice-n picioare și s-o ia spre ușă. Se opri În prag. În nici un caz nu putea s-o lase așa pe Watson. Se Împletici Înapoi spre locul unde se afla aceasta, luminată de o lanternă căzută. Urme roșii furioase Îi Înfloreau pe stomac și pe coapse, iar o pereche de urme de mușcături sângerau liber pe podeaua de beton. Își simți coastele mișcându-i-se din loc pe sub piele când Îi desfăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
zăpada care cădea să strălucească de parcă ar fi luat foc. O siluetă alunecă oprindu-se, la mai puțin de două sute de picioare distanță. Strichen. Se răsuci, bâjbîind cu copilul care se zvârcolea, căutând un loc unde să fugă, cu fața luminată de lanterna puternică. — Hai, Martin, spuse Logan, șchiopătând prin zăpadă către el, cu o mână Încleștată pe organele interne care ardeau. S-a terminat. N-ai unde să fugi. Poza ta e peste tot, toată lumea știe cum te cheamă. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
oamenilor, la dezastre și distrugere, la planuri malefice și suferința provocată de întunericul apăsător și ascuns al lumii... mai trist este atunci când aud strigătele sufletelor nedreptățite care-mi cer eliberarea de întuneric, malefic și minciună... de aceea sunt aici, ca să luminez drumul cu făclia mea și să arăt oamenilor o speranță de mai bine... să le arăt că există adevăr, dreptate și eliberare spre infinitul absolut pozitiv... și poate când va veni o zi să devină lumea mai bună, eu mă
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
arăt că există adevăr, dreptate și eliberare spre infinitul absolut pozitiv... și poate când va veni o zi să devină lumea mai bună, eu mă voi afla aici ca să văd asta... și să mă bucur. Însă până atunci, aștept... și luminez. Vezi că vine vaporul, mergi cu bine! M-am grăbit să prind vaporul înapoi și după ce am sărit pe punte am privit iarăși spre statuia care rămânea pe insulă, impasibilă la vremuri și iradiind o lumină indescriptibilă ... Valea incertă Am
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
mele de energie în acel moment. Simțind că nu mă susțineam îndeajuns, m-am așezat înapoi. E prea dificil..., am zis privind în ochii ei și așteptând un răspuns. Atunci, am văzut că ținea în mână o făclie arzătoare care lumina până undeva în înălțimi infinite. În jurul capului îi apăruse o coroană de raze și avea o carte în cealaltă mână, paginile deschizându-se la întâmplare, aruncând sclipiri în jur. Am privit-o cu fascinație, aproape nevenindu-mi să cred. Libertate
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Și tu cine ești? Eu sunt iubirea absolută. Iar sfera este eternitatea vieții. Lampa infinitului. Soarele interior al sufletului. Dacă uiți de lumina aceasta, își pierde din intensitate și se încetinește. Am observat atunci că sfera și-a reluat viteza, luminându-se din ce în ce mai mult, pe măsură ce-i înțelegeam semnificația și-i acordam importanță în mintea mea. Și dacă voi uita vreodată de soarele acesta? am întrebat-o pe aceea care-și spunea Iubirea absolută. Dacă vei uita, îți voi aminti eu. Dar
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
te-ai stins? m-am mirat eu aterizând lângă felinar pe stâncă. Nu știu... am fost o flacără foarte intensă, am stat multe secole în felinarul acesta și pe vremuri mă aflam undeva în vârful unui far, la malul oceanului... luminam drumul pentru vapoare și semnalizam stâncile din zonă... dar a apărut eclipsa de soare și mi s-a cam stins flacăra. A venit și furtuna și m-a aruncat aici, cu tot cu felinar. Acum aproape nici nu mai văd bine prin
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Dacă îți schimbi viziunea, găsești drumul și o să ajungi unde vrei... și unde trebuie. E garanția principală a labirintului. Am pășit prin cadrul ușii, așteptându-mă să întâlnesc întuneric și un tunel încâlcit, însă de la primul pas, peisajul s-a luminat deodată. Am ieșit dincolo de ușă pe platforma înaltă a unei clădiri, un turn sau un munte, nu știam exact, pentru că nu se vedeau decât norii și albastrul senin al cerului, pretutindeni. Din loc în loc, era și câte un cadru iridiscent
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
zăpadă, nimic care să-mi arate drumul. Cred că ai fost unde am fost și eu... sau ceva asemănător. Dar cum ai găsit ieșirea până aici? M-am luat după razele lunii... am văzut o lună aurie, palidă, care a luminat ușa... Atunci am urmat-o și am ieșit în partea asta. Știi cumva ce e pe-aici? E un etaj... oricum, pare mai bine decât acolo de unde venim noi. Am găsit niște stânci și ne-am așezat, contemplând împrejurimile. Alergătorul
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
și am pus jumătatea de medalie în buzunar. Apoi am pășit prin cadrul ferestrei, care era o altă ușă ireală a labirintului... Am sărit pe nisipul plajei și un val a ajuns la picioarele mele. Viitorul întreg Mergând pe plaja luminată de razele eternului ocean care foșnea cu valurile sale atingând nisipul ca printr-o sită de lumină, am observat că urmele pașilor mei nu apăreau în spatele ci în fața mea și dispăreau imediat ce puneam piciorul pe nisip. Era ca și cum fiecare pas
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
la mine. Iar tu ești alături de mine întotdeauna. Pentru că eu sunt, am fost și voi fi mereu... arborele universal. Infinitul...” Atunci, în momentul în care am terminat de citit, s-a oprit ploaia, a apărut soarele și insula s-a luminat deodată, ca de o mare fericire... în zare am observat razele coroanei imense a libertății - ca o apariție și o minune, fiind de fapt, dincolo de aparențe, însuși arborele universal care-mi zâmbea cu bunăvoință invizibilă... iar eu am rămas cu
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
păstra numai pozitiv, pentru a avea în structura noastră numai latura bună a lumii... pentru că aparținem arborelui universal, ne vom simți bine doar în lumină... ramurile care se întunecă se desprind de arbore la un moment dat... acelea care se luminează cresc libere înspre infinit. Ne aflăm în această lume amestecată cu misiunea de a curăța arborele - adică pe noi înșine - de umbre sau orice firimituri de negativ pe care le-am avea cu noi, cu sau fără voia noastră... de
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
și ne veghează, ne îndrumă și ne apără, inspirându-ne și iluminându-ne de dincolo de noi, din dimensiunea perfecțiunii dincolo de timp, materie și spațiu... atunci când înțelegem cine suntem, când înțelegem că există acest arbore universal, înțelegem că noi suntem precum lumina... și pentru a fi astfel, trebuie să devenim pozitivi. Ca să ajungem să fim, să devenim, să ne identificăm... cu arborele infinit. Însă pentru asta avem nevoie neapărat de iubire... Iubirea În ce fel definim iubirea? Iubirea este lumina care alimentează
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
lumina din noi, este vocea sufletului pe care ar fi posibil s-o înțeleagă fiecare... în felul său, dacă vrea, va înțelege... Și de unde știm noi că nu este o iluzie? În conștiința noastră avem acces la adevărul care ne luminează sufletul... iluzii sunt aparențele, suprafețele, exteriorul... nicidecum esența, adevărul absolut pe care vrem să-l aflăm... vom ști dacă este bine sau nu ceea ce ni se pare inspirație de moment, ceea ce ne spune instinctul care se leagă de fluxul universal
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
fața brăzdată de riduri izvora, poate, dintr-un sublim dispreț. — Vouă vă place să glumiți. Dar n-ați înțeles. În limba sacră se numește ta te-hen, pământul și cerul, adică mintea omului care se înalță în căutarea divinității și se luminează când o întâlnește. Folosea vocabule și construcții sintactice care duceau cu gândul la autorii antici; cunoașterea sa aulică a limbii grecești se datora probabil cărților. — Dacă veți călători mult în sus pe fluviu, veți ajunge într-un loc numit Muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
s-au întâmplat în vremuri atât de îndepărtate, încât tu nici măcar nu ți le poți închipui. Soarele din ziua numită de romani solstitium - Germanicus observă că silabisea cuvântul latin cu o exactitate conștientă -, ziua cea mai lungă din an, a luminat templul de la Ab-du de patru mii două sute cincizeci de ori de atunci. Gajus crescuse în pădurile neprimitoare, îndepărtate de pe malul Rhenus-ului. Zise: — Ținuturile acelea de la miazănoapte și templul acesta de aici, din deșert, sunt strânse, în același moment, în mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mea mă uit în spatele lui, ca și cum l-aș aștepta pe tata. Întotdeauna mergea așa, cu câțiva pași în fața lui“. Dar Creticus fusese și durul susținător al procesului împotriva lui Calpurnius Piso, ucigașul lui Germanicus. — L-au arestat înainte să se lumineze de ziuă, îi anunță Drusus. Mulțumită priceperii cu care se acționase, imensa surpriză a arestării și a procesului apropiat tulbura mintea acuzatului, nedându-i timp pentru mărturii și apărare. Și, în timp ce Nero blestema, Gajus se îndreptă tăcut spre bibliotecă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Silius — N-aș fi crezut că ivirea zorilor poate provoca teamă, spuse Drusus. Orice glas care răsuna mai tare în liniștea grădinii îi făcea să tresară; zorii erau momentul arestărilor neșteptate, iar soarele aducea noutățile polițienești de peste noapte. Abia se luminase de ziuă, când își făcu apariția cavalerul Tatius Sabinus - cel care plânsese de emoție în ziua triumphus-ului lui Germanicus - și-i anunță, disperat, că se instruia un proces împotriva lui Cremutius Cordo, cel mai drag prieten al lui, blândul istoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și mângâierile acelea îl vindecau; erau primele momente minunate de încredere absolută. Bătrâna Antonia, cu ochii plini de lacrimi, vedea în băiatul acela umbra fiului ei, care fusese otrăvit în Syria. — Eu sunt foarte bătrână, spuse, și un zâmbet îi lumină chipul pe care nu se întipăriseră semnele timpului, și destinul a vrut să-mi dea o memorie lungă. Memoria ei era un subteran în care de decenii nu intra nimeni. — Dar nu vreau să te umplu de ură. Augustus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]