12,028 matches
-
care le petrecuse În Închisoare, despre nevasta lui care aproape a murit de foame ca să Îi fie alături cu un devotament exemplar, despre copiii lăsați În grija unui vecin binevoitor, despre călătoria lui zadarnică În căutare de lucru și despre tovarășii săi, dispăruți În chip misterios, despre care se spunea că sînt pe fundul mării. Cei doi, amorțiți de frig, strîngîndu-se În brațe noaptea, În deșert, erau o imagine vie a proletariatului din lumea Întreagă. Nu aveau nici măcar o amărîtă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
doi aproape că se pierdeau În distanța care se lărgea Între noi și ei, Încă mai vedeam chipul bărbatului, pe care se citea o hotărîre remarcabilă, și ne-am amintit de invitația fermă pe care ne-a făcut-o: „Haideți, tovarăși, să mîncăm Împreună. Și eu sînt un vagabond“, arătîndu-și astfel disprețul subînțeles pentru natura parazitară pe care o vedea În călătoria noastră fără țintă. Ce păcat că asemenea oameni sînt asupriți. Indiferent dacă colectivismul, „drojdia comunistă“, reprezintă un pericol pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a alăturat aymarașilor În dezbaterile fără de sfîrșit Între experții din regiune, Împotriva coyașilor, pe care i-a calificat drept ladinos∗ lași. Tot el ne-a oferit răspunsul În ceea ce privește ritualul neobișnuit pe care-l observaserăm mai devreme În ziua aceea la tovarășii noștri de drum. Ajuns În cel mai Înalt punct al muntelui, indianul Îi dăruiește toată tristețea sa Pachamamei, Pămîntului-Mamă, sub forma simbolică a unei pietre. Treptat, acestea se strîng grămadă pentru a forma piramidele pe care le-am văzut. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fiecare dată cînd vorbea despre indienii săi, rebelii aymarași, cei care au ținut cîndva armatele incașe Într-un șah continuu, iar toată forța i se stingea atunci cînd vorbea despre condiția actuală a indienilor, brutalizați de civilizația modernă și de tovarășii lor, care le sînt și cei mai Înverșunați dușmani, metișii, care se răzbună pe Aymarași pentru propria lor poziție, prinsă Între două lumi. A vorbit despre nevoia de a se construi școli care să le ofere oamenilor o direcție În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a făcut apariția un polițist, să afle ce era cu tot scandalul. L-a băgat pe sergent Într-un colț, să vorbească cu el. CÎnd s-au alăturat din nou grupului nostru, sergentul s-a lansat Într-o tiradă Împortiva tovarășului meu de călătorie și, pe deasupra, Îi mai și făcea cu ochiul, pentru ca acesta să Înțeleagă: — Ia ascultă, argentinianule, mai ai petarde ca aia pe care ai aprins-o mai devreme? Alberto s-a prins repede și a spus, afișînd o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
era șef de post, un tip atent, ne-a invitat la masă, iar noi am mîncat destul cît să ne facem depozite pentru orice ne rezervase viitorul. Oricum, În cele două zile care au urmat, doar foamea, pînă acum un tovarăș care ne-a Însoțit În fiecare zi din călătorie, și plictiseala au fost singurele lucruri remarcabile; era aproape imposibil să ne avîntăm prea departe de punctul de control, din moment ce șoferii de camioane erau nevoiți să treacă pe acolo pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zgîndărim tăciunii aprinși ai focului abia făcut, că un camion ce se Îndrepta spre Oxapampa s-a oferit să ne ia și pe noi. Interesul nostru ridicat de a ajunge În acel loc izvorîse din faptul că mama unuia dintre tovarășii noștri din Argentina locuia acolo - cel puțin, așa credeam noi. Ne agățaserăm de speranța că ea ne-ar putea ajuta să ne omorîm foamea pentru cîteva zile și poate chiar să ne Împăneze cu un sol sau doi. Așa că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
roțile din spate depășind treptat marginile abrupte - nu era tocmai un spectacol liniștitor. Alberto și cu mine ne-am ghemuit fiecare În cîte un colț al camionului, pregătiți să sărim pe pămînt la cel mai mic semn de accident, dar tovarășii noștri de călătorie nu au mișcat nici un mușchi. De fapt, frica noastră nu era total nefondată, din moment ce o grămadă de cruci marcau, În aceste părți ale munților, nenorocirile șoferilor mai puțin norocoși care merseseră pe acest drum. Și fiecare camion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
oase, ne-a lăsat, la ora două dimineața, În San Ramón, la mai puțin de jumătatea distanței pînă la Lima. Șoferul ne-a spus să-l așteptăm pînă schimbă mașinile și, pentru a alunga orice suspiciune, l-a lăsat pe tovarășul său cu noi. După zece minute, tipul s-a dus să-și cumpere țigări, iar la ora cinci dimineața, deștepții de noi ne Înfruptam la micul dejun doar cu constatarea amară că am fost fraieriți. Tot ce mai speram era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mergem la spitalul local. De această dată, Alberto era cel copleșit de o timiditate ciudată, iar eu a trebuit să găsesc cuvintele potrivite pentru a ține următorul discurs diplomatic: „Doctore“ - găsiserăm unul În spital - „sînt un student la medicină, iar tovarășul meu este biochimist. SÎntem amîndoi din Argentina și ne este foame. Am vrea să mîncăm ceva.“ Surprins de acest atac frontal, bietul doctor nu a putut face nimic altceva decît să ne facă cinste cu o masă la restaurantul unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
decît un gest convențional. Dată fiind starea noastră precară, pe moment fiind pe drumuri, nu putem să recurgem decît la cuvinte, iar acum aș vrea să mă folosesc de ele ca să-mi exprim recunoștința - atît a mea, cît și a tovarășului meu de drum - față de Întregul personal al coloniei, care, aproape fără să ne cunoască, ne-a oferit această frumoasă demonstrație de afecțiune, sărbătorindu-mi ziua de naștere ca și cînd ar fi fost o sărbătoare intimă, ținută pentru unul de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și fericiții din cer au ajuns prin suferințe în cea mai intimă prietenie cu Dumnezeu. Dumnezeu ne trimite suferințe pentru ca să ajungem în cer. Povestea spune că era odată un băiat ghebos, care, din pricina deformității trupului era luat în râs de tovarășii săi și nu era primit în jocurile lor. Iar el îndura toate acestea din dragoste către Cristos. S-a întâmplat că a murit acest băiat într-o zi frumoasă de primăvară. Și când voiră să-l pună în sicriu, găsiră
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Nu-ți mai spun toată problematica morală prin care am trecut - fapt este că perspectiva de a sta în „centru“ și numai cu patru în cameră (la asta revin avan tajele principale) a învins. Transportul bagajelor sub privirile suspicioase ale tovarășilor care nu știau încă, comentariile furioase când au aflat etc. etc. Dar viața ne învață multe, nu-i așa? Când, a doua zi, discutam problema cu Cosma și îi vor beam de „situația falsă“ în care mă aflu prin acest
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Chișinău, în URSS; Mihai - la Torino, în Italia! Fiind băieți cu pretenții, eram îmbrăcați cam fistichiu pentru acele vremuri și apoi vorbirea noastră într-o limbă străină, harta topografică a muntelui și a regiunii - totul pleda împotriva noastră, inclusiv ranchiuna tovarășului nostru de drum, care fără doar și poate simțise că ne amuzaserăm pe socoteala lui... Legătura cu secțiile de miliție din București, pentru a verifica dacă într-adevăr aveam domiciliile indicate pe buletin, a durat peste o jumătate de oră
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
vieții el nu mi-ar fi putut oferi alt loc decât acela destinat liberților sau, poate, favoriților... Nu te lăsa deci amăgit, Suflete, de pornirile generoase și naive ale inimii, ci nu uita niciodată: eu și patricienii suntem doar întâmplători tovarăși de drum! 8 martie 1954 Ore lungi, ba chiar și zile se trec în indiferență și în con ven țional... Dar vine o clipă în care reticențele dispar și în care teama de a fi noi înșine în ceea ce avem
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Direcția Ind. Chimico-Farmac. În atenția tov. Popovici Vă rugăm să binevoiți a ne mai elibera 100 (una sută) fiole Glutamat de Sodiu sol. 10%, necesare bolnavului Sirin Petre internat în 21.VI.954 cu o hepatită epidemică gravă, stare precomatoasă. Tovarășul e student la Institutul de Cinematografie. În timp util vă vom comunica rezultatele experimentării cli nice pe numărul total de cazuri adunate. Medic Primar (indescifrabil) 22 iunie 1954 Câte griji, câtă alergătură pe sărmana Augusta! Profitând de toate relațiile ei
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nou la Prefectură. De data aceasta am fost închis într-o celulă mai mare, a cărei capacitate era de 8-10 persoane, și chiar atâția eram, așa că aveam loc să dormim cu toții pe cele 4-5 paturi din plăci de fier. Printre tovarășii de celulă se aflau însă de data aceasta și doi „spanioli“: Petrică R. și Nicu E., pe care îi știam din vedere. Bineînțeles că toți trei eram incognito. Acum, că eram „vindecat“, ședințele de anchetă se întețiră. În chip logic
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
comme c’est absurde qu’il n’y ait rien de plus réel que la vie, cette vie qui est tellement ridicule! „Mușuroiul de termite“ este o realitate, mai ales acum și mai ales la noi... Cum de îndrăzniți dar, tovarăși, să-i spuneți pe nume?! Ne este teamă să sclipim prea tare, căci aici, la noi, sclipirea înseamnă moarte! Lipsa aceasta de sclipire a timpurilor noastre are însă și partea ei bună - autenticitatea. Căci nimic nu e mai fals pe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai bună calitate. Astăzi, miercuri 12 ianuarie 1956, am simțit că a început un an nou. 16 ianuarie 1956 Am terminat prima parte a cărții lui Robert Graves Eu, Claudius împărat. Cartea m-a prins și mi-a fost un tovarăș plăcut în aceste zile plicticoase de dinainte de examene. Fără să vreau, mă urmărește ideea analogiei dintre mine și Claudius: această retragere din viața activă în virtutea unor cauze obiective și subiective, renunțarea benevolă la vanitățile dorite ale existenței și închinarea totală
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de ora nouă, pentru ca, atunci când vor sosi cu mașina, totul să fie terminat... Alice îmi dădu un cearșaf nou, dintr-o garnitură pe care și-o comandase Mihai în timpul din urmă și pe care o cususe Nicu E., fostul meu tovarăș de detenție, croitor de meserie și, de fapt, ultimul prieten al lui Mihai. Mă rugă ca înainte de punerea în sicriu trupul să fie învelit în cearșaful acesta, căci tare mult se bucurase Buțu de noua lui achiziție, dar nu avusese
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Basmul mergea așa mai departe: „Gura și cerbul semănau precum o pădure cu alta, precum un pom și-o creangă și-o frunză cu altele, precum un steag ori un bob de mazăre c-un altul, precum, chiar așa, un tovarăș c-un altul“. Păstram o bună vizibilitate asupra labirinturilor noastre de propoziții, dețineam un soi de suveranitate asupra teritoriului în care ne mișcam atât de ocolit și lăsând atâtea urme că începea să ne vâjâie capul. Am inventat acum aceste
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în fața altora, arătând cât eram de străină și cum căutam cu tot dinadinsul să-mi ocup mintea cu ceva, vrând să deosebesc între adevăr și falsitate pe temeiul unor nimicuri. Oricâte gânduri mi-ar fi trecut însă prin cap despre tovarășii mei de călătorie, nu uitam nici o clipă că-mi doream s-o am la mine acasă pe Inge Wenzel și s-o pot privi oricând voiam. Nu am furat niciodată o rochie de la manechinul de ceară Inge Wenzel. Dar Căilor
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
bățul. Acești copii căutau să mă silească să le satisfac nevoia de bătaie. și se simțeau abandonați, suspendați într-un vid isteric, deoarece nu-și încasau de la mine cuvenita porție de bătaie. Plânsetele lor sub ploaia de bețe a celorlalte „tovarășe“ erau tot ce-i mai făcea să se simtă persoane. Plânsul îi distingea de masa colectivului. Trecând pe lângă ușile întredeschise ale celorlalte săli de clasă, auzeam bețele lovind și trosnind și copiii plângând. În ce mă privește, și directoarea, și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
un limbaj suburban, caracteristic celor vânduți regimului comunist, lingușitorilor și perverșilor. Oprește! Ce-ai acolo? Ce-ai furat? Ia te uită, hoața! Poftim! Mâncare și pâine. Ai furat, nenorocita dracului! Ai furat de la cantină, hoață ticăloasă ce ești! Hai la tovarășul director! Și o îmbrâncea și o împingea cu brutalitate ținând-o strâns de reverul paltonului. Pe fondul acestor sonorități stridente și primitive, domnul director Gomoiu a ieșit din biroul său, asistând la o scenă revoltătoare. Mama în imposibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de a opune rezistență în fața acestui mamut, pierdută și aproape leșinată era împinsă cu o forță demențială și târâtă pe mozaicul spălat de ea cu puțin timp în urmă, în niște urlete asurzitoare. Ce se întâmplă aici? Ce faci domnule? Tovarășe director, am prins-o furând. Uitați-vă aici! Măi nenorocitule, femeia aceasta este angajata spitalului nostru. Are dreptul, ca noi toți, să-și ducă porția de mâncare acasă, la copii. Ai înțeles? Bagă la cap ce ți-am spus. Ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]