11,146 matches
-
unor piese artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale. De asemenea, acesta poate fi ars ca tămâie. Cu excepția arilului roșu, toate organele plantei sunt toxice, în popor, spunându-se că până și umbra tisei este otrăvitoare. Toxicitatea arborelui este determinată de un alcaloid numit "taxină" și de un glicozid - taxacatina și este dovedit că gradul de toxicitate a frunzelor variază în funcție de anotimp, iarna acestea fiind mai toxice decât în timpul verii. Taxina se utiliza în vechime atât la
Taxus baccata () [Corola-website/Science/311958_a_313287]
-
tămâie. Cu excepția arilului roșu, toate organele plantei sunt toxice, în popor, spunându-se că până și umbra tisei este otrăvitoare. Toxicitatea arborelui este determinată de un alcaloid numit "taxină" și de un glicozid - taxacatina și este dovedit că gradul de toxicitate a frunzelor variază în funcție de anotimp, iarna acestea fiind mai toxice decât în timpul verii. Taxina se utiliza în vechime atât la prepararea otrăvurilor sau a muniției (săgețile galilor erau tratate cu o fiertură din semințe sau frunze de tisa), cât și
Taxus baccata () [Corola-website/Science/311958_a_313287]
-
în multe farmacopei, fiind utilizate în medicina umană și veterinară pentru combaterea viermilor intestinali și în special împotriva teniei. După administrarea dozelor terapeutice, se administra un purgativ, de obicei ulei de Ricin. Astăzi s-a renunțat la această recomandare din cauza toxicității rizomului și a reacțiilor adverse frecvente. Substanțele active din rizom paralizează musculatura netedă a celor mai multe specii de tenie, dar și a altor specii de viermi ce parazitează intestinul ("Ankylostoma", "Ascaris", "Bothriocephalus"). Rizomii de ferigă sunt toxici în perioada de încolțire
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
netedă a celor mai multe specii de tenie, dar și a altor specii de viermi ce parazitează intestinul ("Ankylostoma", "Ascaris", "Bothriocephalus"). Rizomii de ferigă sunt toxici în perioada de încolțire. Conservarea îndelungată a drogului și administrarea cu un purgativ uleios îi mărește toxicitatea. Intoxicația se manifestă prin greață, vomă, colici abdominale, diaree, enterite hemoragice, icter, midriază până la amauroză, aritmie cardiacă, dispnee, stări convulsive, paralizii. În cazuri acute apar dureri de cap, amețeală, halucinații, orbire, afecțiuni cardiace și renale.
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
numit "pyrolysis gasoline". Acesta poate fi amestecat cu alte hidrocarburi și folosit ca aditiv pentru benzină sau distilat pentru a separa substanțele componente. Înainte de anii 1920, benzenul era utilizat frecvent ca solvent industrial, mai ales pentru degresarea metalelor însă din cauza toxicitatii sale ridicate a fost înlocuit cu alți solvenți. Principala sa întrebuințare este cea de reactiv intermediar pentru sinteza altor compuși chimici. Derivații benzenului care se produc în cantități importante sunt stirenul, utilizat în fabricarea polimerilor și a materialelor plastice, fenol
Benzen () [Corola-website/Science/310905_a_312234]
-
operații descrise aici. Newton spera că astel va lămuri structura microuniversului, pe care să o coreleze cu cea a sistemului cosmologic. Chimia organica dă și ea o puternică lovitură iatrochimiei lui Paracelsus și speranței de a găsi elixirul tinereții, arătând toxicitatea substanțelor cu care lucrau alchimiștii. Cu timpul "Ars Magna" (ca și alte discipline ezoterice ca: astrologia, cabala) a fost ostracizată, exclusă chiar, din studiile universitare, atribuindu-i-se epitetul de superstiție. A mai rămas doar la nivel popular, unde credulitatea
Alchimie () [Corola-website/Science/310969_a_312298]
-
le permite să poată trăi câteva luni fără hrană. Femela depune după împerechere până la 13 ouă rotunde în găuri umede; la circa 30 de zile eclozează puii care au o mărime de 20 cm. Datorită culorii lor de avertizare a toxicității nu sunt vânate de multe animale, cu excepția coiotului, păsărilor răpitoare și omului. Șopârlele pot atinge vârsta de peste 20 de ani. După ce a mușcat prada și a injectat otrava, șopârla nu lasă victima ci prin mișcări de masticație face o masare
Helodermatidae () [Corola-website/Science/309069_a_310398]
-
Anatoxinele sunt toxine microbiene atenuate prin metode fizice sau chimice, folosite la producerea de vaccinuri. Sunt lipsite de toxicitate, dar își păstrează proprietățile antigenice, fiind capabile să inducă imunitate față de toxina din care au fost derivate. Prima mențiune despre atenuarea virulenței unei toxine datează din 1923, când Alexander Glenny și Barbara Hopkins arată că virulența toxinei difterice se poate
Anatoxină () [Corola-website/Science/309146_a_310475]
-
1923, când Alexander Glenny și Barbara Hopkins arată că virulența toxinei difterice se poate elimina prin tratarea acesteia cu formol. În același an, Gaston Ramon descoperă că produsul obținut prin tratarea chimică a toxinei difterice cu formaldehidă este lipsit de toxicitate, dar își păstrează puterea imunogenă specifică. Vaccinurile obținute prin acest procedeu chimic de eliminare a virulenței toxinelor sunt cunoscute sub numele de anatoxine (în țările de limba engleză se folosește denumirea de toxoid). Primele vaccinuri cu anatoxină au fost introduse
Anatoxină () [Corola-website/Science/309146_a_310475]
-
infractus", "Inocybe rimosa", "Amanita virosa" și "Boletus satanas" din cauză că se pot confunda ușor cu ciupercile comestibile. Ca o curiozitate se poate aminti de ciuperca toxică Gyromitra esculenta" care se consumă în nordul și estul Europei, oamenii de acolo zicând, că toxicitatea s-ar descompune prin fiebere, fiind termolabilă. Este greșită părerea de a crede că ciupercile consumate de melci sau insecte n-ar fi toxice pentru om. La culesul ciupercilor este indicat să fie considerat toxică orice ciupercă necunoscută.
Ciuperci otrăvitoare () [Corola-website/Science/310861_a_312190]
-
din alveole, împiedicând schimbul normal de gaze din pulmon. Spre deosebire de iperită care acționează și prin piele, fosgenul acționează numai prin pulmon. În prezent fosgenul este utilizat la producerea halogenaților acidului carbonic, a maselor plastice ca poliuretanul, sau a insecticidelor. Datorită toxicității mari a gazului, se iau măsuri de protecție deosebite la manipularea și transportul fosgenului.
Fosgen () [Corola-website/Science/310857_a_312186]
-
supraconductibile, care conțin și titan și staniu, sunt folosite pe scară largă în magneți supraconductori pentru scannerele IRM. Alte aplicații ale niobiului includ folosirea să în sudura, industria nucleară, electronică, optică, numismatica și fabricarea de bijuterii. În ultimele două folosințe, toxicitatea mică și abilitatea de a fi colorat prin anodizație a niobiului sunt avantaje particulare. Numele metalului provine din mitologia greacă, fiind numit după fiica lui Tantal, "Niobe". Descoperirea metalului a fost făcută de către chimistul englez Charles Hatchett în anul 1801
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
de niobiu, două chimicale care sunt solubile în apă, au fost testate pe șoareci. Șoarecii tratați cu o singură injecție cu pentaclorura de niobiu au arătat o doză mediana letală (LD) între 10 și 100 mg/kg. Pentru administrarea orală toxicitatea e mai scăzută; un studiu pe șoareci a avut LD după 7 zile de 940 mg/kg. O mare parte despre comportamentul niobiului în interiorul organismului este bazat pe studii asupra perechii radioizotopice 95Zr-95Nb, un produs comun al fisiunii nucleare. Un
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
acest element are, de asemenea, două meta stări. Izotopii ceriului au o masă atomică ce variază intre 123 u (unitate de masă atomică) (Ce) și 152 u (Ce). Ceriul, ca toate pământurile rare, are un grad redus, până la mediu de toxicitate. Ceriul este un puternic agent reductiv și este spontan inflamabil la contactul cu aerul intre 65-80 °C. Fumul rezultat în urma arderii ceriului este toxic. Apa nu se folosește în stingerea focurilor de ceriu, deoarece, acestea reacționează, formând hidrogen gazos. Muncitorii
Ceriu () [Corola-website/Science/305266_a_306595]
-
cu un timp de înjumătățire de doar 330 zile) se trasformă în izotopul californiu-249, care este un foarte puternic emițător de radiații alfa și este mai degrabă periculos și trebuie manipulat numai într-un laborator supradotat. Multe date referitoare la toxicitatea berkeliului provin din cercetările făcute pe animale. De exemplu, la ingestia șobolanilor, numai 0,01% din cantitatea de berkeliu introdusă a ajuns în fluxul sanguin, iar de acolo, 65% va merge către oase (unde va rămâne pentru 50 ani), 25
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
este reabilitat. În 1923, Alexander Glenny și Barbara Hopkins arată că formolul poate fi utilizat pentru eliminarea virulenței toxinei difterice. În același an, Gaston Ramon descoperă că produsul obținut prin tratarea chimică a toxinei difterice cu formaldehidă este lipsit de toxicitate, dar își păstrează puterea imunogenă specifică. Vaccinurile obținute prin acest procedeu chimic de eliminare a virulenței toxinelor sunt cunoscute sub numele de anatoxine (în țările de limba engleză se folosește denumirea de toxoizi). Primele vaccinuri cu anatoxină au fost introduse
Vaccin () [Corola-website/Science/305310_a_306639]
-
9.81 g/cm) Cel mai dens material similar este dioxidul de toriu, cu o densitate de 10 g/cm, însă toriul pe care îl conține este radioactiv. Ca și celelalte pământuri rare, lutețiul este privit ca un metal cu toxicitate scăzută, însă compușii săi trebuie tratați cu grijă: de exemplu, inhalarea de flourură de lutețiu este periculoasă, fiind un compus care irita pielea. Azotatul de lutețiu poate fi periculos pentru ca poate exploda sau arde când este încălzit. Pudra de oxid
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
nu a fost monitorizată cu privire la conținutul de lutețiu, astfel încât nu se știe în ce cantitate este ingerat, dar estimările indică în jur de câteva micrograme pe an, provenind din vegetale. Sărurile solubile de lutețiu sunt ușor toxice, celor insolubile lipsindu-e toxicitatea.
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
biologică, dar poate fi foarte toxic pentru oameni și alte animale. Compușii hidrosolubili ai ytriului sunt ușor toxici, iar cei nonhidrosolubili nu sunt deloc. În experimente pe animale, ytriul și compușii săi au provocat probleme la plămâni și ficat, deși toxicitatea variază în funcție de diferiții compuși. Efectele pe termen scurt sunt considerate a fi senzația de iritare la nivelul ochilor (oameni) , iar pe termen lung, efectele observate la animale includ iritari pulmonare, rani oculare, posibil blocaj hepatic. La șobolani, inhalarea citratului de
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
Intoxicațiile cu ciuperci pot fi mortale, dar uneori, ciupercile necomestibile produc numai intoxicații ale sistemului nervos sau intoxicații gastrointestinale. Toxicitatea ciupercilor se datorează conținutului lor în diferiți alcaloizi care provoacă numeroase sindroame clinice. Din punct de vedere al practicii clinice, intoxicațiile acute cu ciuperci sunt împărțite în intoxicații cu perioadă scurtă de incubație și intoxicații cu perioadă lungă de incubație
Intoxicația acută cu ciuperci otrăvitoare () [Corola-website/Science/303459_a_304788]
-
extremităților corpului, slăbirea pulsului. Moartea survine după 24 ore sau 5-6 zile, în funcție de cantitatea de ciuperci consumate și de rezistența individului. În cazuri mai puțin grave, bolnavul se restabilește treptat, dar păstrează mult timp simptomele de boală, uneori toată viața. Toxicitatea acestor ciuperci se datorează mai multor compuși toxici, printre care falina sau amanita-hemolizina (substanță hemolitică), amanitina și faloidina. Acestea sunt principalele tipuri de intoxicații provocate de ciuperci, menționate în literatura de specialitate.
Intoxicația acută cu ciuperci otrăvitoare () [Corola-website/Science/303459_a_304788]
-
doua oară cu cisteină și acid mercapturic și eliminat renal. Această oxidare cu 2 electroni a acetaminofenului la N acetilbenzosemichinonimină, de către PHS implică probabil formarea unui produs de oxidare cu un electron, Nacetil-benyosemichinonimină, radical liber, ambii metaboliți fiind implicați în toxicitatea renală. Există controverse în legătură cu identitatea acestui metabolit intermediar. O serie de dovezi experimentale sugerează că ar fi "N-acetilimidoquinona". În afară de aceste căi de inactivare, în ficat paracetamolul mai suferă și conjugare cu cisteină și deacetilare (rezultând para-aminofenol).După cum se observă activarea
Paracetamol () [Corola-website/Science/301493_a_302822]
-
glutation. Gluationul poate deveni destul de repede insuficient în intoxicațiile masive, și astfel N-acetilimidoquinona liberă difuzează în citoplasma hepatocitelor, ajungând să reacționeze ireversibil cu glicoproteinele membranare. Sunt afectate și endomembranele, rezultând practic eliberarea așa-numitelor componenete "microsomale". Acesta este mecanismul de toxicitate al paracetamolului, dar și al altor compuși care epuizează rezervele hepatocelulare de glutation. Se ajunge la citoliză, cu necroză hepatică generalizată și implicit insuficiență hepatică. Majoritatea datelor experimentale indică faptul că depleția de glutation la care apare citoliza este de
Paracetamol () [Corola-website/Science/301493_a_302822]
-
de glutation la care apare citoliza este de circa 70%. Semnele unei intoxicații apar la doze foarte variate, începând cu 5-8 g. În cazul indivizilor tarați sau al copiilor dozele periculoase pot fi mult mai mici. Relația dintre riscul de toxicitate hepatică manifestă, timp și concentrația plasmatică a paracetamolului. Se observă că pragul de alertă este o concentrație de 150 de µg/ml la 4 ore, și certitudinea afectării ireversibile a ficatului apare în cazul unei concentrații de 200 µg/ml
Paracetamol () [Corola-website/Science/301493_a_302822]
-
ORIGINALI Autor: Minodora Balteanu Coordonatori: Șef. Lucr. Dr. Ovidiu Bredetean, Șef. Lucr. Dr. Ing. Liliana Vereștiuc. Universitatea de Medicină și Farmacia”Gr.T.Popa” Iași Facultatea de Bioinginerie Medicală Direcția de Studiu: Biotehnologii Medicale. Scopul studiului a fost de a determina toxicitatea în vivo a polimerilor PVI - poli(vinilimidazol) și PNVIB -poli(β-ina), doi polimeri originali, sintetizați de un colectiv de cercetători de la Institutul “Petru Poni”. S-a evaluat toxicitatea acută după o singură administrare de polimer, având ca obiectiv numărul de
STUDIUL TOXICITATII AL UNOR POLIMERI SINTETICI by Minodora Balteanu () [Corola-other/Science/84279_a_85604]