11,591 matches
-
străvechi avea câțiva pui, pe care copiii i-au luat ca să îi crească. Imaginația lui Martin a dus ideea mai departe, transformând-o într-o fantezie epică pe care a conceput-o ca o trilogie formată din trei cărți: "Urzeala tronurilor", "Dansul dragonilor" și "The Winds of Winter". Anterior, Martin nu găsise prea multă inspirație în acest gen, dar citind seria lui Tad Williams "Memory, Sorrow, and Thorn" s-a convins că el poate fi abordat într-o manieră mai matură
Cântec de gheață și foc () [Corola-website/Science/321956_a_323285]
-
and Thorn" s-a convins că el poate fi abordat într-o manieră mai matură decât o făcuseră ceilalți autori. După o pauză în care a produs episodul pilot pentru serialul de televiziune "Doorways", Martin a reluat lucrul la "Urzeala tronurilor" în 1994, terminând-o în anul următor, deși ajunsese abia la jumătate din ce își planificase inițial pentru primul roman. Prin urmare, Martin e extins seria la patru cărți, iar apoi la șase. "Urzeala tronurilor" a fost publicată în 1996
Cântec de gheață și foc () [Corola-website/Science/321956_a_323285]
-
a reluat lucrul la "Urzeala tronurilor" în 1994, terminând-o în anul următor, deși ajunsese abia la jumătate din ce își planificase inițial pentru primul roman. Prin urmare, Martin e extins seria la patru cărți, iar apoi la șase. "Urzeala tronurilor" a fost publicată în 1996. În Marea Britanie, cartea a constituit obiectul licitații strânse, câștigată în cele din urmă de HarperCollins pentru 450.000£. Publicitatea dinaintea lansării a inclus lansarea nuvelei "Sângele dragonului", care avea să câștige în 1997 premiul Hugo
Cântec de gheață și foc () [Corola-website/Science/321956_a_323285]
-
cartea a constituit obiectul licitații strânse, câștigată în cele din urmă de HarperCollins pentru 450.000£. Publicitatea dinaintea lansării a inclus lansarea nuvelei "Sângele dragonului", care avea să câștige în 1997 premiul Hugo pentru "Cea mai bună nuvelă". Pentru ca "Urzeala tronurilor" să încapă într-un singur volum, Martin a eliminat din ea ultimul sfert, transformându-l în secțiunea de început a celei de-a doua cărți, "Încleștarea regilor" publicată în 1998. În mai 2005, Martin relata că manuscrisul "Urzelii tronurilor" avea
Cântec de gheață și foc () [Corola-website/Science/321956_a_323285]
-
Urzeala tronurilor" să încapă într-un singur volum, Martin a eliminat din ea ultimul sfert, transformându-l în secțiunea de început a celei de-a doua cărți, "Încleștarea regilor" publicată în 1998. În mai 2005, Martin relata că manuscrisul "Urzelii tronurilor" avea 1088 pagini fără anexe, iar "Încleștarea regilor" ajungea la 1184 pagini. Deși Martin a recunoscut influența operelor lui J.R.R. Tolkien, Jack Vance și Tad Williams, seria diferă de aceste opere anterioare prin interesul crescut arătat folosirii unor elemente realiste
Cântec de gheață și foc () [Corola-website/Science/321956_a_323285]
-
însă complicate de dragostea lui Wilhelm pentru Elisa Radziwiłł. Marea Ducesă Maria Pavlovna nu a vrut să bazeze căsătoria fiicei ei pe nefericirea lui Wilhelm. Ea a sperat că Wilhelm se va căsători morganatic cu Elisa și în acest fel tronul Prusiei urma să fie moștenit de fiul Mariei și al lui Carol. La 26 mai 1827 Prințesa Maria s-a căsătorit cu Prințul Carol al Prusiei la Charlottenburg (astăzi parte din Berlin). Fiul lor Friedrich Karl s-a născut 10
Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach (1808–1877) () [Corola-website/Science/322011_a_323340]
-
II-lea, Prinț Elector de Saxonia și Rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei, care aparținea liniei Albertine a Casei de Wettin. Mama lui a fost Cristina Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth. Educat pentru a-l moșteni pe tatăl său la tronul Poloniei, August s-a convertit la catolicism în 1712, iar când a anunțat public acest lucru, a provocat nemulțumire în rândul aristocrației protestante saxone. La moartea lui August al II-lea în 1733, August a moștenit electoratul saxon și a
August al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/321992_a_323321]
-
a convertit la catolicism în 1712, iar când a anunțat public acest lucru, a provocat nemulțumire în rândul aristocrației protestante saxone. La moartea lui August al II-lea în 1733, August a moștenit electoratul saxon și a fost ales la tronul polonez, cu sprijinul Imperiului Rus și al Sfântului Imperiu Roman, spre diferență de opozantul său, Stanislav Leszczyński, care a uzurpat tronul cu sprijinul suedezilor în timpul Marelui Răboi Nordic. Domnind din 1706 până în 1709, Stanislav a fost detronat după înfrângerea suedezilor
August al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/321992_a_323321]
-
La moartea lui August al II-lea în 1733, August a moștenit electoratul saxon și a fost ales la tronul polonez, cu sprijinul Imperiului Rus și al Sfântului Imperiu Roman, spre diferență de opozantul său, Stanislav Leszczyński, care a uzurpat tronul cu sprijinul suedezilor în timpul Marelui Răboi Nordic. Domnind din 1706 până în 1709, Stanislav a fost detronat după înfrângerea suedezilor la Poltava. Întorcându-se din exil în 1733, cu ajutorul lui Ludovic al XV-lea al Franței, Stanislav a declanșat războiul de
August al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/321992_a_323321]
-
Bulgariei. Mărie Clémentine Léopoldine Caroline Clotilde de Orléans, numită "Mademoiselle de Beaujolais", s-a născut la 6 martie 1817 la Castelul Neuilly, în Neuilly-sur-Seine, Franța, curând după Restaurația Bourbonilor. A devenit o prințesă regală, "Prințesa de Orléans", după ascensiunea la tron a tatălui ei în 1830. Istoricul radical Jules Michelet i-a predat istorie Clementinei, care și-a petrecut orele glorificând Revoluția franceză elevei sale. În 1836, existau zvonuri că prințesa Clémentine se va căsători cu verișorul ei, Ferdinand al II
Clementine de Orléans () [Corola-website/Science/321333_a_322662]
-
a fost moștenitoare prezumptivă de la naștere, însă dezamăgirea a fost atît de mare încât inițial a fost tratată numai ca o "infantă". Antonio Cánovas del Castillo, pe atunci șeful guvernului, care o displăcea pe Maria Christina și nu voia ca tronul să treacă din nou la o femeie, după dezastruosul regim al Isabelei a II-a, decide să ignore noul născut. Mătușa paternă a lui Mercedes, Isabella, a deținut titlul de Prințesă de Asturia până când Práxedes Mateo Sagasta, care l-a
Mercedes, Prințesă de Asturia () [Corola-website/Science/321349_a_322678]
-
acorde titlul lui Mercedes, lucru care s-a întâmplat la 10 martie 1881. La 12 noiembrie 1882, Mercedes are o soră, Infanta Maria Teresa. Mariajul părinților a fost nefericit. Alfonso era căsătorit cu Maria Christina pentru a asigura succesiunea la tron, el nu-și iubea soția și era dezamăgit de nașterea a două fiice, în timp ce avea doi fii nelegitimi. În iulie 1883, Maraia Christina a părăsit curtea Spaniei și a călătorit cu fiicele ei în Austria pentru a-și vizita familia
Mercedes, Prințesă de Asturia () [Corola-website/Science/321349_a_322678]
-
împotriva Prințului însuși, dar tatăl său, Contele de Caserta fusese general în ultimul război carlist și a luat parte la jefuirea orașul Cuenca de către trupele carliste. Exista temerea că acestă căsătorie va avea loc, va aduce partidul carlist prea aproape de tronul Spaniei. Chiar și numele prințului - Carlos - a trezit suspiciuni. În plus, Casa de Bourbon-Două Sicilii era considerată cea mai conservativă dinastie catolică, lucru îngrijorător pentru partidul liberal. Au existat atacuri împotriva căsătoriei în ziare și proteste pe străzile din Madrid
Mercedes, Prințesă de Asturia () [Corola-website/Science/321349_a_322678]
-
Franței, în așteptarea întoarcerii regelui Ludovic al XVIII-lea care era la Castelul Cambresis. Comisia a deținut puterea timp de două săptămâni iar Napoleon al II-lea nu a fost chemat ca împărat niciodată. Următorul Bonaparte care a venit pe tronul Franței (în 1852) a luat numele de Napoleon al III-lea, în respectul pentru domnia teoretică a vărul său. După 1815, tânărul prinț, cunoscut acum drept "Franz" (după bunicul matern, împăratul Francisc al Austriei), a locuit în Austria cu mama
Napoleon al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/321355_a_322684]
-
lucruri despre copilăria lui, pe care și-a petrecut-o în întregime la palatul de la Cité. În 1307, Tatăl său a cumpărat comitatul Bigorre pe care l-a oferit la scurtă vreme lui Carol. Din 1314 până la ascensiunea lui la tron, a deținut titlul de conte de La Marche și a fost încoronat rege al Franței în 1322 la catedrala Reims. Carol s-a căsătorit cu prima lui soție, Blanche de Burgundia, fiica lui Otto al IV-lea, Conte de Burgundia în
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
a căsătorit cu prima lui soție, Blanche de Burgundia, fiica lui Otto al IV-lea, Conte de Burgundia în 1308, însă Blanche a fost prinsă în 1314 în scandalul "Turnului Nesle" și a fost închisă. După ce Carol și-a asumat tronul, el a refuzat s-o elibereze pe Blanche, căsătoria lor a fost anulată iar Blanche s-a retras la o mănăstire. A doua soție, Marie de Luxembourg, fiica împăratului Henric al VII-lea, a murit în urma unei nașteri premature. Carol
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
a murit fără un moștenitor masculin, acest lucru ducând la stingerea linie directe a dinastiei capețiene. Cu doisprezece ani mai devreme, o regulă împotriva succesiunii de către o femeie, derivată din Legea Salică a fost recunoscută ca un control la succesiunea tronului Franței. Aplicarea acestei reguli interzicea fiicei de un an al lui Carol, Marie, să succeadă la tron, însă Jeanne era însărcinată în momentul morții lui Carol. Dacă ea ar fi dat naștere unui fiu, urma să se constituie o regență
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
doisprezece ani mai devreme, o regulă împotriva succesiunii de către o femeie, derivată din Legea Salică a fost recunoscută ca un control la succesiunea tronului Franței. Aplicarea acestei reguli interzicea fiicei de un an al lui Carol, Marie, să succeadă la tron, însă Jeanne era însărcinată în momentul morții lui Carol. Dacă ea ar fi dat naștere unui fiu, urma să se constituie o regență sub conducerea moștenitorului Filip de Valois, fiul lui Charles de Valois, și a altor membri ai Casei
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
Valois. După două luni, Jeanne a născut o altă fiică, Blanche și deci Filip a devenit rege și în mai a fost încoronat ca Filip al VI-lea. Eduard al III-lea a susținut că deși Legea Salică interzicea moștenirea tronului de către o femeie, totuși nu interzicea moștenirea pe linie femeească. Sub acest argument Eduard ar fi trbuit să moștenească tronul și acesta a fost baza pretenției sale în Războiul de 100 de Ani (1337-1453). În 1307/1308, Carol s-a
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
a fost încoronat ca Filip al VI-lea. Eduard al III-lea a susținut că deși Legea Salică interzicea moștenirea tronului de către o femeie, totuși nu interzicea moștenirea pe linie femeească. Sub acest argument Eduard ar fi trbuit să moștenească tronul și acesta a fost baza pretenției sale în Războiul de 100 de Ani (1337-1453). În 1307/1308, Carol s-a căsătorit cu Blanche de Burgundia, fiica lui Otto al IV-lea, Conte de Burgundia. Căsătoria a fost anulată în 1322
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
murit la Londra, unde a mers să renegocieze cu Anglia, la 8 aprilie 1364. Trupul său a fost restituit Franței. A fost înmormântat în Basilica Saint-Denis. Cripta sa a fost profanată de revoluționari în octombrie 1793. A fost urmat la tron de fiul sau, Carol al V-lea.
Ioan al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/321366_a_322695]
-
fost instruit ca ofițer al armatei prusace. În 1906, Max von Baden a comandat regimentul 1 de dragoni având rangul de locotenent colonel. După moartea unchiului său, Frederic I, Mare Duce de Baden, în 1907, el a devenit moștenitor al tronului Marelui Ducat al vărului său Frederic al II-lea, Mare Duce de Baden, a cărui căsătorie a rămas fără copii. În 1911, Max von Baden a părăsit armata cu rangul de general maior. La izbucnirea Primului Război Mondial în 1914, el a
Prințul Maximilian de Baden () [Corola-website/Science/321360_a_322689]
-
l-a reconstruit cu gust excelent, a adunat lângă el o societate intimă de artiști și învățați și și-a dedicat timpul pentru studii științifice și istorice. Atunci când abdicarea lui Ludwig I (20 martie 1848) l-a chemat brusc la tron, prin alegerea miniștrilor săi a promis un regim liberal. Atunci când, începând cu anul 1850, guvernul său a avut tendințe în direcția absolutismului, el a criticat Ultramontanismul invitând un număr de oameni celebri ai științei și ai cărții (e.g. Emanuel Geibel
Maximilian al II-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/321399_a_322728]
-
data nu este cunoscută cu exactitate, se spune că a avut loc la casa familiei ei din Northamptonshire la 1 mai 1464 (la nuntă fiind prezente doar mama ei și două doamne de comanie). După trei ani, Eduard a preluat tronul englez după ce a condus susținătorii din Casa de York într-o victorie asupra Casei de Lancaster în bătălia de la Towton. Elizabeth Woodville a fost încoronată regină pe 26 mai 1465, într-o duminică după Înălțare. În primii ani ai domniei sale
Elizabeth Woodville () [Corola-website/Science/321392_a_322721]
-
sa, împreună cu Elizabeth Woodville. Hastings a fost executat sumar. Nu se știe cu exactitate dacă această conspirație chiar a avut loc. Richard a acuzat-o pe Elizabeth că a complotat "să-l ucidă și să-l distrugă". Gloucester a preluat tronul pentru el și pe 25 iunie 1483 i-a executat pe cei doi frați ai Elizabethei la Castelul Pontefract, în Yorkshire. Într-un act al Parlamentului, Titulus Regius, el a declarat copiii fratelui său concepuți cu Elizabeth Woodville ca fiind
Elizabeth Woodville () [Corola-website/Science/321392_a_322721]