10,579 matches
-
de chitară. Jay arăta normal amuzat. Dulcea aromă de iarbă începu să-și anunțe prezența în încăpere. Pulsul mi se dublase din cauza cocainei și dobândisem o nouă, cristalină putere de concentrare; voiam să fiu prieten cu toată lumea. Atunci l-am zărit pe Robby învârtindu-se pe acolo într-un tricou cu Kid Rock și blugi largi, așa că l-am apucat pe după gât și l-am tras spre noi. - Pun pariu că te-a dat gata, hm? Să cobori tu atâtea scări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
siluetă înaltă îmbrăcată în costum. Am inspirat adânc și mi-am scos capul și mai tare pe fereastră, să pot vedea mai bine. Silueta s-a întors scurt, de parcă și-ar fi dat seama că e urmărită, iar eu am zărit o clipă fața celui care venise la petrecere costumat ca Patrick Bateman. M-am cutremurat, ușurat că ne părăsea - amintindu-mi iarăși că va trebui să mă reîncarc. (Tipul nu era decât o glumă, mi-am spus; nu era decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de gelozie - m-am simțit vinovat, ca întotdeauna când o sunam, pentru că memorasem numărul lui Aimee Light, dar încă mi-era greu să-mi amintesc numărul casei în care locuiam. Am privit foarte atent cum și ea, și tipul (am zărit o parte din profil, dar nu suficient să-i văd fața) s-au uitat la mobilul de pe bord în aceeași clipă. Așteptam. Aimee a ridicat mobilul să verifice numărul celui care o suna. Apoi l-a pus la loc pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
când am văzut că era beată, fiindcă astfel visul meu rula în siguranță pe un ecran lat ca alternativă la ceea ce vedeam cu adevărat. În curte o cascadă mică se spărgea leneșă într-un lac special proiectat în care am zărit o clipă zvâcnirea portocalie a unui pește koi. Crengile copacilor se legănau deasupra noastră și liane groase și aspre drapau zidurile de granit înconjurătoare colorate în galben și verde de becurile lămpilor de la nivelul solului. Nadine își încheie strâns haina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se deschise curând, urlând. Mintea mea continua să-și șoptească sieși, iar în amintirile mele totul era acolo - casa cu stucatură roz, mocheta verde și flocoasă, chiloții de baie din Mauna Kea, vecinii noștri Susan și Bill Allen - și puteam zări mașina crem 450 SL rulând pe benzile unei autostrăzi străjuite de portocali și lămâi, gonind spre o rampă de ieșire nu foarte departe de acolo, Sherman Oaks, și cândva în noaptea dinspre zorii zilei de 4 noiembrie am izbucnit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de stâlpul de lemn, dar pe urmă mi-am desprins mâna, lăsând pumnul vântului să mă izbească de zid. Bătea atât de puternic încât un automat de lângă mine fu trântit la pământ. Când am privit în sus, printre pleoape, am zărit brațele ceasului din turn zbătându-se ca niște pendule. Efectiv puteai auzi vântul mârâind. (Am închis ochii și m-am strâns în brațe, protejându-mă, și în aceeași clipă m-am întrebat fără să gândesc: Ce e și vântul? Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ce-ar fi trebuit să se afle pe hol. (Însă am făcut-o fără intenție - pentru că în cele câteva secunde care s-au scurs în timp ce căutam lanterna în camera întunecată uitasem de arătarea care ne aștepta pe hol.) Atunci am zărit arătarea pentru o fracțiune de secundă. Robby nu era deloc sigur ce-a văzut în lumina lanternei. Se „ascundea“ în spatele meu, cu ochii strânși cât putea de tare, iar acel ceva a ieșit din calea jetului de lumină al lanternei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
răsputeri. Nu-mi păsa dacă arătam înspăimântat. - Simt o prezență masculină, l-am auzit pe Miller murmurând în timp ce scana încăperea. - Luminile pâlpâie, Bob, strigă Sam de pe coridorul de la etaj. De unde stăteam eu și Miller am privit sus și am putut zări luminile pâlpâitoare ale aplicelor reflectate în fereastra mare din capul scărilor. Ca și cum ceva și-ar fi dat seama că observam acest fenomen, pâlpâitul se curmă brusc. Miller se postase în fața spărturii din perete. Se uita la ea, umil. - Un om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acestui Donald Kimball era, de fapt, numărul de celular al lui Aimee Light? Da.) După care m-am gândit: dacă Donald Kimball era responsabil pentru asasinatele din Midland County, atunci cine era Clayton? Și în timp ce mă gândeam la asta am zărit ceva lângă pantoful meu. Era un desen dintr-o carte pentru copii pe care îl făcusem când eram copil. Era una din mai multele pagini împrăștiate pe podea după ce scotocisem în debara. Aceste pagini făceau parte dintr-un volum ilustrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
făceau parte dintr-un volum ilustrat pe care îl scrisesem când aveam șapte ani. Cartea avea un titlu. Titlul era Jucăria Bret. M-am aplecat încet să ridic pagina pe care era scris titlul, dar m-am oprit când am zărit vârful unui triunghi negru. Am dat toate celelalte pagini la o parte până mi-a fost revelată întreaga coală. Și atunci am fost confruntat cu Terby și teribila lui uitătură. Răsfoind aceste pagini l-am văzut pe Terby într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am ieșit în drum și eram staționar în mijlocul străzii Elsinore Lane am văzut mașina crem 450 SL. Dăduse colțul pe Bedford Street și era cam la o sută de metri de mine. Uitându-mă cum plutește tot mai aproape, am zărit pe cineva pe locul șoferului: încruntat, hotărât, ușor de recunoscut. Așa cum figurase deja în visele mele, Clayton era cel care conducea mașina. Când am văzut mutra lui Clayton am dat drumul la volan și Range Rover-ul, încă în marșarier, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
deși le-am spus că eram sigur că-l văzusem) și probele în favoarea unei conspirații (o Nadine Allen beată, șoaptele în joacă ale unor băieți în piațeta de la Mall, cele două cutii cu haine pentru Salvation Army pe care le zărisem în camera lui Robby - nimeni nu putea fi sigur dacă lipseau din haine sau nu - și cele douăsprezece vizite pe care le-am evaluat că le-ar fi făcut în total la Mail Boxes Etc. numai în luna octombrie, al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să fie brav și să se replieze rapid: o nouă viață. Oriunde s-ar fi dus, nu-i era teamă. 450 SL de culoare crem ieși din parcare și intră pe Ventura Boulevard, rulând în trafic până nu se mai zări, iar povestirea se sfârși. Întâlnirea durase doar zece minute, dar când m-am întors șchiopătând la mașină, era în amurg. Peste de drum de McDonald’s se găsea Bank of America unde fusese depozitată cenușa tatălui meu. Ceea ce nu spusesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un moment dat să credem că vom fi cu toții cruțați, dar cenușa a viscolit înainte și a acoperit întregul oraș cu un nor trecător împins de vânt continuând să se înalțe, iar imaginile au început să se micească și puteam zări orașul în care m-am născut în timp ce cenușa zbura deasupra munților Nevada amestecându-se cu zăpada care cădea acolo, traversând râul, apoi l-am văzut pe tata venind spre mine - era din nou copil și zâmbea, oferindu-mi portocala pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
1970”> Mult stimate Domnule Dimitriu, Vă mulțumesc mult pentru scrisoarea În care Îmi descriați sărbătorirea Centenarului . Ați fost mai clar și mai detailat decât Dl. Ciurea În scrisoarea sa. La televizor am urmărit și eu câteva secvențe, În care am zărit figura D lui Ciurea. Mi s-a părut foarte Îmbătrânit, totuși distins În grupa În care se găsea. După scris, Îmi pare tot atât de trecut; are un scris foarte tremurat și aproape indescifrabil. În asemenea situație, mă miră Însă luciditatea minții
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
care a și plecat la Iași, unde, În urma calităților lui excepționale, a ajuns la o treaptă mare. Cuvintele lui la plecare au fost: „Dacă știam că va lua pe Costescu, mai bine Îndrăzneam să o cer eu!”. După câteva zile, zăresc pe Dragoslav - cu pălăria În mână -, plecând spre iaz, prin fundul grădinii noastre, foarte amărât. La Întrebarea mea, Îmi răspunde: „Mă duc să mă Înec, sunt foarte amărât de soartă!”. Și bietul Dragoslav, În ce modestie a murit! Noroc de
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
să se aștearnă din nou praful peste lucrurile trimese de mine la (...) „Galeria oamenilor de seamă”. Dl. nou Director le ține În umbră. A vizitat de curând Muzeul, nepotul Dr. Tănăsescu de la Iași (fost operator, prof. univ.), a căutat să zărească bustul „Muncitorului” În verde Închis, cu șapcă și țigară, sau fotografiile mari colective, În care pe lângă mine apărea ca Directoare, Dna Delavrancea, soția lui Barbu Delavrancea, alta În care figura sora lui Pârvan, fotografia statuiei așezate În oraș etc. Nimic
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
care mi-a făcut-o spre dezolarea mea. Dacă totuși, sunteți În posesia celor 4 poezii traduse, cred că ar fi necesar, cu ocazia unei deplasări a Dvs. la București să i le arătați lui Demostene Botez. L-ați putea zări la direcția „Vieții Românești” marția și vinerea, ora 6-7 ½ seara. Uneori și În celelalte zile ale săptămânii. Referindu-vă la cele ce vă comunic prin prezenta - am convingerea că veți obține rândurile utile pentru evocarea Lucreției Andriu. Pe Romulus Vulpescu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
VASILE GÂRNEȚ: Mă trezesc liniștit, calm, protejat, aproape fericit, ca un copil. Senzații pe care nu le-am mai încercat de mult. Patul enorm, pereții albi ai camerei de hotel, cu mici tablouri intens colorate, fereastra mare prin care se zărește un viaduct îmi amintesc că mă aflu la Lisabona. Un oraș - fratele mai mic al Romei, cum îl recomandă toate prospectele turistice - în care n‑am sperat să ajung vreodată... VITALIE CIOBANU: Dimineața, la micul dejun, cu ai noștri, îmbrățișări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
unui bărbat scund, cu mustață scurtă, la aproximativ 45-50 de ani, purtând un trenci de toamnă, ochelari, papion și pălărie, zâmbind îngândurat unor percepții lăuntrice. Impresia de autenticitate este atât de puternică, încât arunc priviri angoasate în jurul meu, așteptând să zăresc silueta cunoscută lunecând pe după colț. Nu e nici o îndoială. Sunt chiar acolo și calc pe pietrele de care și-a ros încălțările Pessoa la începutul veacului. De atunci încoace, s-au perindat multe celebrități pe aici. Una dintre ele, foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vin alb, care a fost transformată chiar înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Mauriac ședea rar la birou, de regulă își făcea loc la un colț de șemineu, unde scria pe genunchi. Pe masa rotundă din centrul odăii am zărit două cărți: Jules Verne, L’ Ile mistérieuse (o ediție Hetzel), și un volum Pascal din seria Pléiade - doi autori favoriți ai proprietarului de la Malagar, puși unul lângă altul pentru a sublinia, probabil, această relație privilegiată. Biblioteca, pe ambele părți ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
deasupra, Alexanderplatz, Friedrichstrasse, turnul TV din fostul Berlin RDG-ist. Felicitas Hoppe se alătură micii noastre „excursii”. Spune că Berlinul nu e un oraș la fel de vechi ca Parisul sau Madridul, dar este interesant, cu o viață clocotitoare, inclusiv artistică. Ce zărim noi acum, din goana trenului, este mai mult un imens șantier. Se construiește și se reconstruiește enorm la Berlin. Nemții vor să-și transforme capitala recuperată într-o mare metropolă și vor reuși, evident. După îndelungi rătăciri, această națiune își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Intrăm pe teritoriul rus. Peisaj cunoscut, pe care îl revăd, după câteva săptămâni de Occident, cu o strângere de inimă. Au dispărut parcelele bine cultivate, ca în Germania sau ca în Polonia, le-au luat locul câmpiile părăginite. Uneori, mai zărești câte o rusoaică melancolică, în costum de baie, plivind într-o semănătură cu ceapă - un artefact pe o placă fotografică năpădită de albeața omogenă a pustietății. La stația de frontieră Mamonovo, ne întâmpină o fanfară. Urmează o mică și radioasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
loc izolat, marea își rostogolește valurile furioasă, sub un cer de ametist, prevestitor de furtună. Vântul puternic și rece umflă balonzaidele prietenelor noastre letone și umbrelele deschise în așteptarea ploii, care poate reîncepe în orice moment. În dreapta, pe un promontoriu, zăresc un turn înalt cu far, acum stins, martorul tăcut al unor nesfârșite despărțiri, și, nu știu de ce, mă gândesc la Casablanca. Alături, o casă împrejmuită cu un gard, aparent părăsită și ea. Lumea s-a împrăștiat pe plajă, bucurându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe față cel puțin expresia unor cosmonauți întorși dintr-o expediție făcută pe Marte. Investiția de sentiment a celor de pe peron nu admite o replică mai plăpândă. Unii dintre ai noștri își iau rolul în serios și pășesc țanțoși. Îl zăresc pe islandezul Einar Orn Gunnarsson, beat criță, manifestându-și zgomotos bucuria de a fi în capitala rusă. Insuficiența de soare și frigul din patria lui îi creează, cum se vede, nevoia ingurgitării permanente de licori euforizante. În starea aceasta, echivocă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]