98,632 matches
-
sub egida unui holding public, a fost „transferată” la Fiat. În șase ani, toate marile holdinguri (IRI, INA, ENI și ENEL14) au fost convertite și ele În societăți pe acțiuni. Ele nu aveau valoare În sine, dimpotrivă: În 1984, IRI pierdea 4,5 milioane de lire pe an pentru fiecare din cei 500.000 de angajați ai săi. Dar puteau să emită obligațiuni convertibile În acțiuni ale firmelor subordonate, programate pentru privatizare. În țările recent ieșite din regimuri autoritare, situația era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evenimente. Când Arhipelagul Gulag a apărut În franceză, cotidianul comunist L’Humanité l-a expediat sumar, amintind cititorilor că, de vreme ce „toată lumea” știe deja despre Stalin, să reiei toată povestea era un semn clar de „antisovietism”. Dar acuzația de „antisovietism” Își pierduse din vigoare. După invazia sovietică, măsurile represive din Praga și zvonurile despre „revoluția culturală” din China, condamnarea fără apel a proiectului comunist de către Soljenițîn era verosimilă chiar și pentru foștii simpatizanți - sau mai ales pentru ei. Comunismul, era limpede, pângărise
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
destinului lor În inima Europei, unde națiunile și popoarele mici au fost supuse dintotdeauna riscului dispariției. Rostul opoziției intelectuale din țară și de peste hotare, credea el, era de a aduce această preocupare În atenția opiniei internaționale, și nu de a pierde timpul Încercând să transforme imperiul „bizantin” al Moscovei. Mai mult, Europa Centrală era „destinul Vestului, Într-o formă concentrată”. Havel era de aceeași părere: comunismul era oglinda Întunecată pe care istoria o punea În fața Occidentului. Polonezii (cum ar fi Michnik
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și etică Împotriva unor „aventuri” periculoase și fără sens. Realizările noii opoziții erau de altă natură. În Est, ca și În Vest, anii ’70 și ’80 au reprezentat o eră a cinismului. Energia anilor ’60 se risipise, idealurile politice Își pierduseră credibilitatea morală, iar angajamentul În folosul interesului public cedase locul calculelor ce vizau avantajul personal. Lansând o conversație despre drepturi, atrăgând atenția asupra conceptului confuz de „societate civilă”, vorbind neobosit despre tăcerile din prezentul și trecutul Europei Centrale - predicând cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
5 ore pentru „coșul alimentar” tipic (cârnați, lapte, ouă, cartofi, legume, ceai, bere etc.). Același coș „costa” 21,4 ore de muncă la Londra, dar 42,3 ore la Moscova, În ciuda subvențiilor ridicate 14. În plus, cumpărătorul sovietic sau est-european pierdea mai multe ore pentru a găsi și achiziționa mâncare și alte bunuri. Măsurată În timp și efort, dacă nu În ruble, coroane sau forinți, viața În comunism era scumpă și extenuantă. E greu de măsurat succesul comunismului În gradul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ioan al XXIII-lea. Când a fost ales, el era deja un conservator - atât administrativ, cât și doctrinal. Originea poloneză și o copilărie tragică explică și ele tăria neobișnuită a covingerilor lui Karol Wojty³a și pontificatul său aparte. și-a pierdut mama când avea 8 ani; trei ani mai târziu s-a stins Edmund, fratele mai mare, iar ultima rudă apropiată, tatăl, a murit În timpul războiului, când Karol avea 19 ani. După moartea mamei, a fost dus de tatăl său la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mână, de teama revenirii la controlul centralizat. Toată această poveste le era bine cunoscută criticilor conservatori ai lui Gorbaciov. Toate programele sovietice de reformă, Începând cu Noua Politică Economică a lui Lenin din 1921, Începuseră În același mod și Își pierduseră suflul din același motive. O reformă economică profundă Însemna implicit slăbirea sau abandonarea pârghiilor de control. Nu numai că ea exacerba În faza inițială problemele pe care era menită să le rezolve, ci Însemna realmente o pierdere a controlului. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult, dacă nu Împotriva partidului, cel puțin pentru a dejuca rezistența acestuia la schimbare. În octombrie 1987, Gorbaciov a vorbit În public pentru prima dată despre crimele staliniste și a avertizat că, dacă partidul nu promovează reforma, avea să-și piardă rolul conducător În societate. La Conferința partidului din iunie 1988, Gorbaciov și-a reiterat atașamentul față de reformă și relaxarea cenzurii, cerând organizarea de alegeri libere În anul următor pentru un Congres al Deputaților Poporului. În octombrie 1988, el i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lepădând numai excrescențele patologice produse de cele șapte decenii de putere absolută, indică o anumită naivitate politică din partea lui Gorbaciov. Într-un sistem autoritarist puterea este indivizibilă - dacă cedezi o parte din ea, ajungi În cele din urmă să o pierzi cu totul. Cu patru secole În urmă, regele Iacob I din dinastia Stuart era conștient de acest lucru - de unde refuzul tăios adresat prezbiterienilor scoțieni care protestau Împotriva puterii episcopale: „Unde nu există episcop, nu există rege”. Gorbaciov și revoluția sa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îl făceau pe Gorbaciov să pară slab. De la Începutul anului 1989, popularitatea președintelui sovietic a scăzut continuu În sondajele de opinie. În toamna lui 1990, Gorbaciov nu mai avea decât sprijinul a 21% din populație. Așadar, cu mult Înainte de a pierde puterea, Gorbaciov ieșise din grațiile opiniei publice. Dar numai acasă: În alte părți, „Gorbimania” era În floare. În vizitele tot mai dese peste hotare, Gorbaciov era copleșit cu onoruri de politicienii vest-europeni și aclamat de mulțimi entuziaste. Către sfârșitul anului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu aveau absolut nici o credibilitate În fața populației - și, oricum, au fost imediat depășiți de evenimente. Pe 19 noiembrie, Václav Havel, care era arestat la domiciliu În nordul rural al Boemiei, s-a Întors Într-o capitală În fierbere, unde comuniștii pierdeau rapid puterea, dar lipseau cei care ar fi putut să o preia. Alegându-și ca sediu un teatru praghez, Havel și prietenii săi din Carta 77 au format Občanské Fórum (Forumul Cetățenesc), o rețea neoficială și fluidă care, dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la știrile televizate. Pentru populația Pragăi, reluările evenimentelor din 17 noiembrie pe micul ecran au constituit un soi de educație politică ad-hoc, inoculând un dublu mesaj: „n-au ce să ne facă” și „am Învins”. În consecință, comunismul și-a pierdut principalul atu: controlul și monopolul informației. Teama că ești singurul - imposibilitatea de a ști dacă alții Îți Împărtășesc sentimentele - s-a risipit pentru totdeauna. Chiar și În România, momentul decisiv al revoltei a fost ocuparea studiourilor televiziunii. Nu degeaba soarta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
până când faptul s-a consumat. Iar modelul social american - „piața liberă” - era invidiat sau emulat de oameni doar ocazional. Pentru cei care trăiau sub comunism, dorința de eliberare nu Însemna că tânjeau după competiție economică neîngrădită sau că voiau să piardă serviciile sociale, garanția unui loc de muncă, chiriile ieftine și alte avantaje ale sistemului. Unul dintre farmecele Europei, așa cum era imaginată În Est, era că părea să ofere abundență și siguranță, libertate și protecție. Într-un cuvânt, avantajele socialismului alături de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era „prizonierul propriilor succese În politica externă”. Odată ce metropola imperială recunoscuse Într-un mod atât de public că nu vrea și că nu poate să țină cu dinții de periferia colonială - și fusese universal aclamată pentru aceste declarații -, coloniile erau pierdute și, odată cu ele, colaboratorii indigeni ai imperiului. Singurul mister era când și unde aveau să se prăbușească. Colaboratorii au Înțeles cu siguranță ce se petrecea: din iulie 1988 până În iulie 1989, Károly Grósz și Miklós Németh, principalii reformiști din Partidul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Moscova pentru a se Întâlni cu Mihail Gorbaciov. Colegul lor, Rezsõ Nyers, a vorbit și el cu liderul Uniunii Sovietice la București, pe 7 iulie 1989, la o zi după moartea lui Kádár, când era deja clar că totul e pierdut. Gorbaciov nu a precipitat sau Încurajat În mod activ revoluțiile din 1989; nu a făcut decât să stea deoparte. În 1849, rușii au pecetluit soarta revoluției maghiare și din alte țări intervenind; În 1989, ei le-au asigurat succesul prin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să le acorde orice fel de recunoaștere conspiratorilor, ce erau din ce În ce mai izolați 17. Rezistența nu a fost o simplă formalitate: În noaptea de 20 spre 21 august, trei demonstranți au murit În ciocnirile cu armata. Dar protagoniștii loviturii de stat - pierzând inițiativa publică - Începeau să-și piardă curajul. Nu aveau susținerea armatei, indispensabilă pentru controlarea țării, și, pe măsură ce confruntarea de pe străzile Moscovei (și Leningradului) se prelungea, Își pierdeau principalul atu: frica celor din jur. În loc să fie intimidați de evoluțiile de la Kremlin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recunoaștere conspiratorilor, ce erau din ce În ce mai izolați 17. Rezistența nu a fost o simplă formalitate: În noaptea de 20 spre 21 august, trei demonstranți au murit În ciocnirile cu armata. Dar protagoniștii loviturii de stat - pierzând inițiativa publică - Începeau să-și piardă curajul. Nu aveau susținerea armatei, indispensabilă pentru controlarea țării, și, pe măsură ce confruntarea de pe străzile Moscovei (și Leningradului) se prelungea, Își pierdeau principalul atu: frica celor din jur. În loc să fie intimidați de evoluțiile de la Kremlin, democrații și naționaliștii au prins curaj
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trei demonstranți au murit În ciocnirile cu armata. Dar protagoniștii loviturii de stat - pierzând inițiativa publică - Începeau să-și piardă curajul. Nu aveau susținerea armatei, indispensabilă pentru controlarea țării, și, pe măsură ce confruntarea de pe străzile Moscovei (și Leningradului) se prelungea, Își pierdeau principalul atu: frica celor din jur. În loc să fie intimidați de evoluțiile de la Kremlin, democrații și naționaliștii au prins curaj: pe fondul acestei nesiguranțe, Estonia s-a declarat independentă pe 20 august, urmată a doua zi de Letonia. Pe 21 august
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
istorice În 1389. Pentru unii intelectuali și politicieni sârbi, preponderența albanezilor În regiune era așadar o amenințare demografică și o provocare istorică - și amintea de faptul că În Bosnia Învecinată musulmanii deveniseră majoritari În locul sârbilor. Aceștia din urmă păreau că pierd teren În defavoarea minorităților altădată supuse, care beneficiaseră de egalitatea federală aplicată riguros de Tito4. Kosovo era deci o problemă potențial explozivă, din motive prea puțin legate de sfada balcanică „veche de când lumea”. În anii ’60, André Malraux Îi semnala cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Catalizatorul, cum anticipaseră mulți, a fost Kosovo. În anii ’80 au avut loc, mai ales În capitala provinciei, Priština, demonstrații și proteste sporadice ale albanezilor față de felul cum Îi trata Belgradul. Instituțiile le-au fost desființate, liderii lor și-au pierdut slujbele, iar traiul zilnic le-a fost afectat de reguli aspre de menținere a ordinii și, din martie 1989, de instituirea stării de asediu. Amendamentele constituționale impuse de sârbi i-au deposedat pe albanezi (deja o subclasă dezmoștenită și deprimată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Bosnia, unde sârbii erau mult mai numeroși, perspectiva unui stat independent cu o majoritate croato-musulmană a stârnit temeri asemănătoare. Poate că independența Bosniei nu era inevitabilă: ea era cea mai integrată dintre republici și avea cel mai mult de pierdut prin separararea forțată a comunităților constituente, răspândite și amestecate pe tot teritoriul; Înainte de ascensiunea lui Miloševiæ, nici una dintre minoritățile etnice sau religioase nu manifestase o dorință susținută de a avea instituții separate. Dar, când republicile nordice s-au desprins de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
său armat. și tot Miloševiæ este cel care a autorizat și a orchestrat atacul susținut asupra populației albaneze din Iugoslavia ce a provocat războiul din Kosovo. Măsurile luate de Belgrad au fost dezastruoase pentru sârbii de pretutindeni. Ei și-au pierdut teritoriile din regiunea croată Krajina; au fost nevoiți să accepte o Bosnie independentă și să renunțe la planul de a decupa din ea un stat sârb suveran; au fost Învinși În Kosovo, iar majoritatea populației sârbe a părăsit regiunea, temându
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
incidența ei au intrat 300.000 de oameni, care au făcut cereri de certificare; se estimează că doar 9.000 nu au fost validați - un număr surprinzător de mic În comparație cu jumătatea de milion de cehi și slovaci care și-au pierdut slujbele sau au fost eliminați din partid după 1968. Dar, pe termen mai lung, legea a lăsat un gust amar, alimentând cinismul cehilor cu privire la ce ieșise din „revoluția de catifea”. În Republica Cehă „lustrația” a părut să servească mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interesați de mișcarea separatistă: numai 18% dintre basci s-au pronunțat pentru independență, restul preferând autonomia regională deja obținută. Chiar printre suporterii Partidului Naționalist Basc, majoritatea erau de aceeași părere. Cât despre Herri Batasuna, aripa politică a ETA, ea a pierdut voturi În favoarea autonomiștilor moderați și chiar a partidelor spaniole obișnuite. La sfârșitul deceniului, nu mai era decât un partid al marginalilor de toate culorile, de la ecologiști și feministe rebele la marxiști și militanți antiglobalizare. În Spania, clivajul statului-națiune a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Paris; puținii separatiști bretoni sau occitani care mai rămăseseră, de regulă militanți vârstnici, relicve ale entuziasmului șaizecist, nu au avut niciodată succes. Dimpotrivă, zone bogate ca regiunea Ron-Alpi de lângă Lyon și Grenoble ar fi prosperat pe cont propriu, dar pierduseră de mult amintirea independenței și nu manifestau aspirații politice În acest sens. Dincolo de Canalul Mânecii, În Marea Britanie, zonele celtice - deși foarte dependente de Londra din punct de vedere economic - aveau Însă parte de o adevărată renaștere națională. În țara Galilor revirimentul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]