KorAP: Find »[drukola/base=pierde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...3901 3902 3903 ...3946 >

98,632 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

din substanța ei, țin să meargă mai departe. Constrângerile geografice și demografice, precum și lipsa de resurse naturale care au făcut Scoția dependentă de Regatul Unit sunt neschimbate; iar la sfârșitul anilor ’90, În Scoția, ca peste tot, naționalismul și-a pierdut suflul. Nu același lucru se poate spune despre descendenții emigranților scoțieni care au trecut În Irlanda. Canalul ce separă Scoția de Irlanda de Nord nu are nici 70 de kilometri, dar Între sensibilitățile celor două comunități există un abis. Dacă naționalismul scoțian

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
732 de membri aleși ai Parlamentului European sunt cei mai puțin importanți. Puterea revine de fapt Comisiei, numită de guvernele naționale, și Consiliului de Miniștri, format din reprezentanții acelorași guverne. Prin urmare, cruciale sunt opțiunile de la scrutinul național. De ce să pierzi timp selectând maimuța, când trebuie să alegi cu grijă flașnetarul?* De asemenea, chiar și cel mai simplu cetățean Începea să priceapă că oamenii „fără chip” din Bruxelles dispuneau de puteri reale. De la forma castraveților până la textul și culoarea pașapoartelor, totul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să desfășoare forțe armate ori să emită declarații În numele miniștrilor de externe din statele membre, decât cu o autorizație prealabilă. Întrebarea sardonică a lui Kissinger din deceniul anterior („Dacă vreau să vorbesc cu Europa, ce număr formez?”) nu și-a pierdut valabilitatea. Paradoxal, aceste limitări (deși mare și bogată, Uniunea Europeană nu este un stat și În nici un caz o mare putere) n-au făcut decât să-i accentueze prestigiul, acasă și peste hotare. Cel puțin În această privință, UE Începea Într-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pretindă că foștii mineri vor mai găsi de lucru vreodată În branșă. În Moselle, rata șomajului stagna la 10% din populația activă, iar mai la nord, În fostele orașe miniere de la granița cu Belgia, era de 15%. În total, Franța pierduse În ultimele trei decenii 1,5 milioane de locuri de muncă În industrie, majoritatea după 1980. Spania, care a pierdut foarte repede avantajul comparativ derivat din faptul că avea o economie mai slabă decât alte țări din Europa Occidentală, a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
populația activă, iar mai la nord, În fostele orașe miniere de la granița cu Belgia, era de 15%. În total, Franța pierduse În ultimele trei decenii 1,5 milioane de locuri de muncă În industrie, majoritatea după 1980. Spania, care a pierdut foarte repede avantajul comparativ derivat din faptul că avea o economie mai slabă decât alte țări din Europa Occidentală, a pierdut În primii 20 de ani de democrație 600.000 de locuri de muncă. La apogeul recesiunii de la mijlocul anilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În ultimele trei decenii 1,5 milioane de locuri de muncă În industrie, majoritatea după 1980. Spania, care a pierdut foarte repede avantajul comparativ derivat din faptul că avea o economie mai slabă decât alte țări din Europa Occidentală, a pierdut În primii 20 de ani de democrație 600.000 de locuri de muncă. La apogeul recesiunii de la mijlocul anilor ’90, 44% din tinerii sub 25 de ani erau șomeri. șomajul nu era un fenomen nou. și, având În vedere generoasa

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mileniu, În plină liberalizare a pieței europene de energie, EdF a rămas În proprietatea statului. Dar CGT, cândva cel mai puternic sindicat muncitoresc din Franța, era acum doar o umbră (după 1980, mișcarea sindicală franceză În ansamblul ei și-a pierdut două treimi din membri), iar cei pe care Îi reprezenta nu mai erau tipici pentru populația muncitoare din Franța sau de altundeva. Însăși natura muncii se schimbase. În multe locuri a apărut un sistem nou, bazat pe patru clase sociale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care li se adresa „celor mici, asupriți” (pentru a-l cita pe Pierre Poujade, prototipul populismului). Odată ajuns la putere, expus la uzura provocată de actul de guvernare și constrâns să Împartă vina pentru politicile nepopulare, el avea să-și piardă forța de atracție. În alegerile din 2002, PL a obținut doar 10,1% (În timp ce Partidul Popular urcase la aproape 43%). La alegerile pentru Parlamentul European din 2004, partidul lui Haider a scăzut la 6,4% din voturi. Ascensiunea și declinul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Surprinzătoare este nu apariția unui nou val de partide populiste de dreapta, ci neputința lor cronică de a obține rezultate mai bune, de a exploata tulburările și nemulțumirile de după 1989. Exista un motiv pentru acest lucru. Chiar dacă europenii și-au pierdut Încrederea În politicieni, În inima sistemului european de guvernare există un lucru pe care nici partidele antisistem cele mai virulente nu au Îndrăznit să Îl atace fățiș și care continuă să suscite o simpatie cvasiuniversală. Acel ceva nu este, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care nu au fost tineri În acei ultimi ani de siguranță”. șaizeci de ani mai târziu, la sfârșitul secolului XX, apropate totul fusese recuperat sau reconstruit. Dar Încrederea cu care pășeau În noul secol europenii din generația lui Zweig se pierduse pentru totdeauna: se Întâmplaseră prea multe. Europenii din perioada interbelică puteau să-și amintească la belle époque și să murmure „Măcar de-ar mai fi așa...”, dar cei de după al doilea război mondial lăsau În urmă o catastrofă de 30

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
moscovit, statele postimperiale orfane Își Îndreptau acum privirile spre o altă capitală „imperială”: Bruxelles 4. Cu ce sperau aceste națiuni periferice să se aleagă din perspectiva Îndepărtată a includerii În noua Europă este mai puțin important decât ce aveau de pierdut dacă erau lăsate pe dinafară. Consecințele excluderii erau deja vizibile În primii ani ai noului mileniu chiar și pentru vizitatorul cel mai indiferent. Dacă existase cândva un element cosmopolit sau „european” În orașe precum Cernăuți În Ucraina sau Chișinău În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de umbră. Ca limbă europeană, spaniola (ca și portugheza sau italiana) nu mai era predată În afara granițelor statului; ea a rămas un instrument de comunicare dincolo de Pirinei doar prin statutul ei de limbă oficială a Uniunii Europene 7. Germana Își pierdea și ea cu repeziciune locul În liga limbilor europene. Altădată, orice membru al comunității științifice internaționale știa măcar să citească În germană. Alături de franceză, germana era limba universală a europenilor cultivați, fiind, până la război, și cea mai vorbită dintre ele - o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
europenilor cultivați, fiind, până la război, și cea mai vorbită dintre ele - o limbă folosită activ În viața de zi cu zi de la Strasbourg până la Riga8. Dar, odată cu lichidarea evreilor, expulzarea germanilor și sosirea sovieticilor, Europa Centrală și de Est a pierdut contactul cu germana. Orășenii mai În vârstă au continuat să citească și (mai rar) să vorbească nemțește, iar În comunități săsești izolate din Transilvania și din alte părți germana s-a menținut ca limbă marginală, cu o utilitate practică redusă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
comunități săsești izolate din Transilvania și din alte părți germana s-a menținut ca limbă marginală, cu o utilitate practică redusă. Toți ceilalți au Învățat - sau cel puțin li s-a predat - limba rusă. Asociată cu ocupația sovietică, rusa Își pierdea tot farmecul, chiar și În țări ca Polonia sau Cehoslovacia, unde contiguitatea lingvistică o făcea accesibilă. Deși cetățenii din statele-satelit erau obligați să studieze rusa, cei mai mulți n-au făcut nici un efort să stăpânească limba și nu o vorbeau decât dacă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
tot continentul - nu neapărat mai repede decât cu un secol În urmă, dar cu mai puține impedimente. Ca și În secolul al XIX-lea, noile căi ferate europene au avut victimele lor: orașele și districtele nedeservite, ce riscau să Își piardă piața și populația, rămânând În urma concurentelor mai norocoase. Dar exista acum și o rețea dezvoltată de autostrăzi; În afară de fosta Uniune Sovietică, sudul Balcanilor și provinciile cele mai sărace din Polonia și România, mai toți europenii aveau acces la un automobil

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și să comunice pe picior de egalitate. Unii europeni rămâneau, evident, mai egali decât alții. La două secole și jumătate după ce Voltaire schița contrastul dintre o Europă care „cunoaște” și o Europă ce „așteaptă să fie cunoscută”, distincția nu Își pierduse nimic din precizie. Geografia morală a continentului - Europa din mintea europenilor - consta Într-un nucleu de state europene „adevărate” (deși unele, ca Suedia, erau periferice din punct de vedere geografic), ale căror valori culturale, legale și constituționale erau erijate În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a trecutului național În Franța și Marea Britanie la sfârșitul secolului XX era de cu totul altă natură. Nu Întâmplător istoria-ca-nostalgie era atât de pronunțată tocmai În aceste două cadre naționale. Semețe puteri imperiale la Început de secol, ambele țări au pierdut ulterior, sub impactul războiului și al decolonizării, resurse și teritorii. Încrederea și siguranța imperiului global au fost Înlocuite de amintiri neplăcute și persepective neclare. Ce Însemna să fii francez sau britanic nu mai era atât de clar ca deunăzi. Alternativa

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
culminând În 1977 cu sărbătorirea deliberat „retro” a Jubileului de Argint al reginei prin petreceri de stradă, expoziții de fotografie și invocarea În toată țara a vremurilor mai vechi și mai bune. Dar și acest element de continuitate s-a pierdut după revoluția thatcherită. În anii ’80, acea Britanie - mai precis, acea Anglie - care se hrănea din amintirea anilor ’40 sau chiar a anului 1913 a dispărut pentru totdeauna. În locul ei a apărut o țară incapabilă să se conecteze la propriul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
reprezentat dintotdeauna alegoric - vezi feluritele descrieri și avataruri ale simbolului Republicii, „Marianne”. Era firesc așadar ca nostalgia pentru secretele francității pierdute să conveargă spre un ansamblu oficial de simboluri, fie ele materiale sau spirituale. Acestea „sunt” Franța. Dacă ele se pierd sau nu mai sunt Împărtășite, Franța Încetează să fie ea Însăși - la acest lucru se referea Charles de Gaulle când declara că „Franța nu poate fi Franța fără glorie”. Premise Împărtășite deopotrivă de politicieni, intelectuali și oameni cu opinii politice

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
război, ci și de politică. Cert este că el ocupa mai mult spațiu În presă, iar politicienii de pretutindeni aveau grijă să-i omagieze pe eroii sportului, demonstrând că sunt la curent cu victoriile sportivilor. Politica, la rândul ei, Își pierduse În Europa aerul agresiv. Dispariția metanarațiunilor (socialism contra capitalism; proletari contra proprietari; imperialiști contra revoluționari) nu Însemna neapărat că dezbaterile politice nu mai mobilizau ori polarizau opinia publică. Dar opțiunile și adeziunile politice nu mai puteau fi descrise În termeni

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
schimbase radical În ultimele două decenii. Deși dăinuia convenția „dreptei” și „stângii”, nu era deloc clar ce le mai desparte pe cele două. Una dintre victimele acestor transformări a fost, după cum am văzut, partidul politic de tip vechi, care a pierdut membri și puncte procentuale la urne. Altă victimă a fost o instituție europeană aproape la fel de venerabilă: intelectualul ca figură publică. Ultimul fin-de-siècle adusese un prim val de intelectuali implicați În politică: la Viena, Berlin, Budapesta, dar mai ales la Paris

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
odată Czes³aw Mi³osz, față de obsesiile materialiste americane viza acum propriii concetățeni. În Europa de Vest, intelectualul ca povățuitor nu dispăruse complet (cititorii presei franceze sau germane de calitate suportau periodic predici politice Înflăcărate din partea lui Günther Grass sau Régis Debray), dar Își pierduse obiectul muncii. Moraliștii publici tunau și fulgerau Împotriva unor păcate individuale, dar nu aveau un ideal sau un scop general care să le mobilizeze discipolii. Fascismul, comunismul și războiul fuseseră eliminate de pe continent, Împreună cu cenzura și pedeapsa capitală. Avortul și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nostalgie șovinistă. La a 50-a aniversare a debarcării În Normandia, liderul Alianței Naționale (formațiune ex-fascistă) din Italia, Gianfranco Fini, declara pentru La Stampa: „Sper că nu veți considera că apăr fascismul dacă mă Întreb: oare Europa nu și-a pierdut o parte din identitatea culturală odată cu sosirea americanilor?”. Nou la Începutul secolului XXI era faptul că aceste păreri deveneau locuri comune: ele migraseră de la extremele politice sau intelectuale În centrul vieții europene. Sentimente antiamericane atât de profunde și cuprinzătoare nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
povara de pe umerii angajatorilor și plătitorilor de impozite. „Euroscleroza” putea fi vindecată. Ca diagnostic, acesta era și adevărat, și fals. Binefacerile statului asistențial, negociate și fixate la apogeul exploziei economice postbelice, deveniseră, neîndoielnic, o povară. Orice lucrător german care Își pierdea slujba primea timp de 32 de luni 60% din ultimul pachet salarial (67% dacă avea un copil). După care ajutorul lunar de șomaj scădea la 53% (respectiv 57%) din ultima leafă - pe termen nelimitat. Nu este clar dacă această plasă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
proprietăți Însușite de la evreii morți sau germanii expulzați au fost cel mai adesea naționalizate câțiva ani mai târziu În numele socialismului - astfel Încât, după 1989, procesul de retrocedare s-a Împotmolit Într-un hățiș de date. Să fie despăgubiți oamenii pentru ce pierduseră când au venit comuniștii la putere? și, dacă da, cine să primească despăgubirile? Cei care au intrat În posesia proprietăților după război, În 1945, doar pentru a le pierde câțiva ani mai târziu? Sau cei cărora afacerile și apartamentele le-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]