12,606 matches
-
neînvinsă de nimeni. - Să ne bucurăm că existăm, iar dacă avem prieteni, nu ne trebuie nici dușmani și suntem bogați, spuse Carlina pe un ton plin de bunătate. C. Pe cărările iubirii Soarele era strălucitor, de un galben deschis, aproape alb incandescent. Copacii erau înmuguriți, iar pământul se pregătea să explodeze cu toată forța lui într-un verde proaspăt. Vântul adia ușor peste pământul fără margini, iar apusul era de un roșu stins. Mirosul ghioceilor dispăruse demult. Diamantul o conduse acasă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la rândul ei bâigui ceva dar din fericire nu fusese auzită de nimeni, iar Nicky nu avusese nici o reacție de vinovăție. Când îl luă în brațe, ochii lui căpătară o strălucire aparte. Îmbrăcat în paltonașul de urson alb și costumaș alb părea un omuleț de zăpadă din cei mai frumoși câți sau văzut. Când văzu că apare din urmă și mama soacră simți o bucurie în plus. Se agreau reciproc. Se sărutară pe obraji, strângându-se puțin la piept cercetând fără
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Carpați. Carlina făcuse și ea un lucru pozitiv pe plan personal. Se mutase de la Dunăre la munte. Era atât de splendid să-ți aștepți nepoții și copiii, să primești buchete de flori la aniversare, să privești coama munților pudrați în alb sau cu muguri cruzi. Botezul lui Denis-Gabriel fusese făcut în mijlocul naturii, amenajat pe un lac iar Carlina era alături de el, prinși unul cu altul ca timbrul și scrisoarea. Viața o premiase a nu știu câta oară, chemând-o încontinuu spre
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
eroul bun cu chip hidos sau eroul rău cu chip angelic este aici un erou „complex”, cu un chip deconstruit. Dar, așa cum am văzut, esența lui dom’ Virgil ține de aparență, de vestimentație. Cu o excepție : deși dom’ Virgil bea, alb pe negru, lapte, esența lui nu ține de domeniul lactatelor ; aici, dimpotrivă, laptele este în mâinile lui dom Virgil un element în egală măsură invariant și schizoid ; el îl semnifică, la fiecare cadru, pe împărat, dar numai pentru a i
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
critică semnată de Mihai Chirilov , ea vorbește de la sine.) Iar dacă Cristi Puiu ar fi citit articolul Despre un Cinematograf care nu există, apărut în Dilema încă din 1993, sub semnătura mea, ar fi văzut că acolo scrie negru pe alb exact ce spune Cristi Puiu într-un interviu în 2004, și anume că nu avem un Cinema, ci doar niște accidente (vreo cinci la număr), care sunt cu adevărat cineaști și fac uneori filme bune (alte accidente)... A bon entendeur
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
priza la realitate (a tinerilor cineaști), gustul pentru defrișarea unor noi teritorii (din partea criticilor străini), efectul bulgărelui de zăpadă Lucrul cel mai bun în legătură cu succesele din străinătate este că stimulează competiția aici, în România. Nimeni nu primește un cec în alb, dar faptul că Puiu, Porumboiu, Mungiu și Nemescu au fost premiați la mari festivaluri a redat încrederea celor care nu mai credeau că însemnăm ceva din punct de vedere cinematografic. Răzvan Brăileanu : Cum comentați sistemul de finanțare a filmelor prin
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
particular, este mai curând împotriva avortului din considerente morale , ceea ce mi se pare exemplar este că lucrul acesta nu se vede în film : 4, 3, 2 este și din acest punct de vedere de o rectitudine estetică fără cusur, absolut alb ca tonalitate, fără vibratouri partizane... Or, tocmai acest grad zero al scriiturii filmice ceva între Flaubert și Camus, ca să găsesc un echivalent literar cred că a contrariat multă lume, fiecare găsind în film argumente pro sau contra (avortului), în funcție de convingerile
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și infinit mai multă inteligență, dar Scena edificatoare este cea în care Charlotte Rampling îl învață pe celălalt Diaconu (Mircea, din fericire) pașii tangoului : este cel mai prost moment al filmului, Rampling șarjează, iar Diaconu, pierdut printre penele acelui boa alb ce s-ar vrea simbolic (amărâtul de român care și lasă fulgii în confruntarea cu femeia-rechin capitalistă !), uită și el cum e să fii mare actor Una peste alta, Asfalt tango este aidoma autobuzului din film : cam prăfuit, cam solicitat
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
basme). Este divorțul comic între sofisticarea lookului de firmă și sărăcia (de angro) a poveștii : o fată frumoasă care trăiește într-o vilă design (cu baie confort 2...), compozitoare astmatică este urmărită cu albastrul de o ființă misterioasă (ea preferând albul) ; thrillerul se sufocă foarte devreme, din lipsa de aer a poveștii bicolore și, pe la jumătatea ei, deja nu mai are suflu nici să treacă strada. E un film astmatic. Pentru un thriller adevărat, e totuși nevoie de respirație. Dacă se
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și-n viață, spun încet, încruntîndu-mă la vederea celor două cuțite cu lama lată și mînerul alb, ca de fildeș, puse de Livia pe masă, pentru micul dejun. Unde naiba am mai văzut cuțitele astea?!", mă întreb, privind cum în albul mînerului se pierd cîteva firișoare negre, ca niște vene. În viață! rîde Livia. Domnul confundă viața cu literatura scrisă de dumnealui în parfum de vodcă și aburi de cafea. Ca după aceea să vină pe la miezul nopții la urgență, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sub o broboadă de cașmir gri, cu motive florale mici pe margini. Zăpada de pe broboadă și de pe umeri începuse să se topească, iar acum picăturile de apă reflectau razele luminii, lăsîndu-mi impresia unei pulberi de diamante. Ochii Tamarei, mari, cu albul imens, mă priveau fix, în timp ce buzele, deschizîndu-se încet, lăsînd în bătaia luminii dinții scînteietori, șopteau încet, aproape cu teamă: Bună seara, Mihai! Trebuia să-mi revin! Doamna Tamara, cu care discutasem pînă atunci de la distanță, încercînd să-i fac curte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
formez împreună cu Livia?!... Atunci, în '70, am stat împreună cu Tamara doar o noapte. O singură noapte, după care, cîteva luni, n-am mai vrut să știu de nimeni chiar simpla privire a vreunei fete mă înfuria, de parcă ar fi pătat albul iubirii mele. "Cum, nu știi că eu aparțin Tamarei?!", îmi venea să-i strig. Și, dacă n-aș fi fost un pic mai reținut, aș fi vorbit prietenilor despre Tamara ca despre un lucru ce crezi că trebuie să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o stradă străjuită de brazi, dincolo de care se înalță vile cu două niveluri, care mai de care mai cochetă, cu stiluri arhitectonice variind pe toată lungimea gamei europene, de la austeritatea scandinavă, în interiorul căreia ghicești cîte o Noră zbuciumîndu-se, pînă la albul orbitor, cu terase mari, de pe care aștepți din clipă în clipă să umple văzduhul o canțonetă. Incisivi, locuitorii orașului i-au și găsit o denumire zonei: "cartierul eticii și echității socialiste". Ies din nou în strada centrală și ajung lîngă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a întîmplat cu mine?! Cum de-am devenit o brută?! Am să găsesc, oare, cuvinte să-i explic Cristinei?!... Căci trebuie să-i explic. Nu pot ieși din cameră hoțește, ca un laș... Ridic încet privirea. Ochii Cristinei, mari, cu albul proeminent în jurul pupilelor, mă privesc lung, fix. Îmi plec din nou privirea. Vrei să-mi dai poșeta? îmi arată doamna Cristina cu mîna fotoliul pe care și-a aruncat haina de blană. Mă ridic de pe scaun, scot de sub blană poșeta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gest în parte. Cu bine! îmi întinde ea mîna plină de grație. Îți mulțumesc pentru că m-ai așteptat în fața cofetăriei! îi zic după ce-i iau mîna și i-o sărut. De ce rîzi? o întreb mirat, privind-o cum își dezgolește albul dinților într-un zîmbet larg. Știi..., rîde ea în continuare, în viața oricui sînt clipe cînd... În spatele meu se aude un clinchet, apoi ușile metalice ale liftului se deschid automat. Urcați? întreabă cineva din lift. Nu-nu, răspund eu. Peste cîteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
răspuns, ci ca să-mi dea putere. E ALĂTURI DE MINE... Uitîndu-mă la ea, nici nu o văd măcar; mă pierd într-o imensitate albă, deasupra căreia ninge; ninge ca în noaptea mea de Ajun, cînd buclele astea brumate și-au scuturat albul odihnitor peste întreaga mea cămăruță. Ea dorește să înving, să înving în primul rînd pentru mine. O simt cum tremură toată, aproape cu sufletul la gură, să nu spun cumva "nu se poate" înainte de-a fi cîntărit îndelung toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
circuitul electric să se fi închis, să pornească troliul, ușa metalică este deschisă, iar în deschizătura ei o văd pe Tamara: întinde încet mîna și deschide una din cele două uși ale cabinei, să mă poată vedea. Ochii ei, cu albul imens, par să mă înghită. Sune-mi ceva frumos, Mihai, să am puterea s-o refuz pe Brîndușa! Ești slabă, Tamara. Du-te și dă-i declarația, are nevoie de ea. Mai știi, surîd eu, lăsîndu-mi capul pe umăr, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu așa, Tamara?! o întreb eu. Ar fi trebuit să-i dai Brîndușei declarația fără să mă întrebi; ar fi fost mai cinstit; mai ales că nu-ți cerea să minți... Ori ar fi trebuit s-o sictirești dacă... dacă albul acelei nopți de Ajun ar fi fost într-adevăr un alb curat, nu șiroaie de zăpadă topită... Hm!... surîde scurt și trist Tamara, prostia vieții mele, făcută într-o clipă de rătăcire... Ai să regreți pentru tot ce mi-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dai Brîndușei declarația fără să mă întrebi; ar fi fost mai cinstit; mai ales că nu-ți cerea să minți... Ori ar fi trebuit s-o sictirești dacă... dacă albul acelei nopți de Ajun ar fi fost într-adevăr un alb curat, nu șiroaie de zăpadă topită... Hm!... surîde scurt și trist Tamara, prostia vieții mele, făcută într-o clipă de rătăcire... Ai să regreți pentru tot ce mi-ai spus acum! îmi șoptește, aruncîndu-mi o privire plină de ură, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te-a așezat în brațele mele arzând de dorința să devină un cuib matern. Și bunul Dumnezeu a ales atât de bine bebelușul pe care aș fi vrut să-l am: era așa de drăgălaș, îmbrăcat frumușel și curat în alb, cu cărarea într-o parte, cu ochii încă tulburi, deschiși lacom asupra vieții. Vezi, Mouette, asta n-am să uit niciodată: prima mea întâlnire cu tine, în pragul băii din Câmpineanu. Am simțit atunci instincte de lupoaică cu pântecul spintecat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
eu te binecuvântez din nou și întotdeauna. M. 19/1949 Marți, 8 noiembrie [1949] Frumoasă aniversare, dulcea mea dragă. Azi sunt 33 de ani de la ziua nunții mele. Încă o dată, teoria mea: ce legătură este între acea tânără îmbrăcată în alb din cap până-n picioare, puțin rebelă, puțin emoționată, poate foarte fericită și cu siguranță foarte mulțumită, în cadrul acela tomnatic, de vis și de feerie, de la Crușeț, și această bătrână cu piciorul drept în ghips, căreia îi joacă proteza în gură
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
actorii nu stăteau înțepeniți ca să-i vadă publicul din trei sferturi sau din profil, ci îi întorceau spatele, ca și cum s-ar fi aflat într-o cameră cu patru pereți; un leagăn o masca pe Maria; în actul întâi, îmbrăcată în alb, degaja o impresie de prospețime provincială, fermecătoare. Aura fără cusur, într-adevăr o actriță de prim rang, Elvira și ea firească, mișcându-se în voie. Totul foarte bine condus; Mony Ghelerter semnase regia. [...] M. 30/1950 Joi dimineață, 16 februarie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
azi-dimineața la zece. Era totul înăuntru, afară de un ruj de buze. Ai scris trei, nu erau decât două. Dar ce lux! Rochiile îmi vin ca turnate. Doar gulerul celei cu flori trebuie ajustat. Îmi place grozav rochia cu negru și alb. Sunt mândră ca un păun. Te ador. Să n-ai nici o remușcare pentru ceea ce mi se întâmplă. Totul era, încă de mult, scris în cartea vieții mele. Nu mai sunt descurajată. Nu știu de ce. Poate fiindcă îmi recapăt sănătatea? Toată lumea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și am putut aranja un colțișor frumos și izolat [acolo], deocamdată, până la următoarea încercare de a rezolva situația asta penibilă; am aprins candela, am frecat, am curățat tot: covorașul, icoana, crucea, candela și cartea lui de vizită, vasul albastru cu alb cu cei doi bujori ai mei care au schimbat totul, au îmbogățit totul. Am să încerc să sensibilizez SSR ca să pot cumpăra o nișă numai pentru el, dacă e posibil. Dar cum mi s-a rupt inima, dulcea mea, iubita
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
începem! De ce n-am mai făcut asta niciodată, nu știu. Nu m-am distrat în viața mea mai bine ca acum, probând rochii de mireasă. Cynthia mă conduce într-o cabină de probă imensă, cu tapet cu heruvimi pictați cu alb și auriu și cu oglindă uriașă și îmi dă un body de dantelă și pantofi cu toc înalt, de satin, ca să îmi fac o impresie exactă când probez - apoi asistenta ei aduce rochiile, câte cinci. Încerc rochii mulate de șifon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]