10,052 matches
-
noiembrie 1916, Grupul de cavalerie Schmettow, acum format din Diviziile 6 si 7 Cavalerie, a înainta în Muntenia spre Craiova . La inceputul lunii decembrie grupul a participat la Bătălia pentru București și, de asemenea, a luat parte la cucerirea Bucureștiului. Comandamentul Corpului de cavalerie a fost transformat la 11 ianuarie 1917 în "Comandamentul General 65" (tip corp de armată) și transferat pe frontul de vest. În aprilie 1917 Commandamentul General 65 a condus forțele "Grupului Sissonne" din cadrul Armatei 1 în bătălia
Eberhard von Schmettow () [Corola-website/Science/334235_a_335564]
-
7 Cavalerie, a înainta în Muntenia spre Craiova . La inceputul lunii decembrie grupul a participat la Bătălia pentru București și, de asemenea, a luat parte la cucerirea Bucureștiului. Comandamentul Corpului de cavalerie a fost transformat la 11 ianuarie 1917 în "Comandamentul General 65" (tip corp de armată) și transferat pe frontul de vest. În aprilie 1917 Commandamentul General 65 a condus forțele "Grupului Sissonne" din cadrul Armatei 1 în bătălia de la Aisne. La sfârșitul lunii mai 1918, Grupul Schmettow a luat parte
Eberhard von Schmettow () [Corola-website/Science/334235_a_335564]
-
dintre Marna și Vesle, Schmettow a fost decorat cu ordinul Pour le Mérite, cu frunze de stejar a fost. După armistițiul de Compiègne și-a condus rămășițele trupelor sale înapoi în Germania, după care și-a prezentat demisia, odată cu demobilizarea Comandamentului General pe care l-a condus, pe 22 februarie 1919. Pentru activitatea sa ca militar, Eberhard von Schmettow a fost decorat cu o serie de ordine și medalii, germane și străine:
Eberhard von Schmettow () [Corola-website/Science/334235_a_335564]
-
final din Pădurea Hürtgen a fost dat la Langerwehe-Merode, în partea de nord-est a pădurii. Două companii americane au cucerit satul, dar au fost mai târziu decimate și alungate de pe pozițiile ocupate de contraatacul germanilor. În raportul zilnic al Înaltului comandament al Wehrmachtului ("Oberkommando des Heeres" (OKH)) din 27 noiembrie, era cosemnat în zona de pătrundere veche Langerwehe, inamicul (americanii) au cucerit teren. Elemente ale Diviziilor de infanterie americană 8 și 28 au înaintat mai târziu spre Brandenberg. Divizia a 28
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
aliate era vremea nefavorabilă. Odată cu sosirea anotimpului friguros, ploaia a transformat pistele în bălți noroioase, iar operațiunile aeriene de amploare au trebuit să fie oprite. Această situație putea forte bine să continue până la dezghețul de primăvară, ceea ce a determinat Înaltul Comandament German ("Oberkommando der Wehrmacht") să lanseze "Unternehmen Wacht am Rhein" ("De veghe pe Rin") pe 16 decembrie. Ofensiva terestră trebuia să îmbunătățească situația Germaniei pe frontul de vest prin cucerirea portului Antwerp și separarea forțelor terestre britanice de cele americane
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
aerodromurilor aliate, ceea ce avea să fie numită Operațiunea "Bodenplatte". În cele din urmă, condițiile meteo s-au dovedit prea dificile, iar operațiunile au fost oprite. Ofensiva a început în condițiile asigurării elementului surpriză. Sarcina respingerii atacului terestru german a revenit Comandamentului XXIX al Aviației Tactice din cadrul USAAF (comandant generalul Hoyt Vandenberg) și RAF (generalul Arthur Coningham). Pe 23 decembrie, RAF a venit în sprijinul forțelor americane și a prevenit cucerirea de către germani a orașelor Malmedy și Bastogne. În această situație, germanii
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
Kreipe - șeful Mareului Stat Major - să pregătească o flotă de avioane necesară ofensivei. Pe 21 octombrie, Kreipe a ordonat avioanelor care asigurau apărarea Marelui "Reich" ("Luftflotte Reich") să transfere șapte grupuri aeriene de vânătoare ("Jagdgeschwader") și bombardament ("Schlachtgeschwader") sub comanda Comandamentului Aerian Vest ("Luftwaffenkommando West") în vederea viitoarei ofensive. Pe 14 noiembrie, comandantul suprem al "Luftwaffe" Hermann Göring a ordonat diviziilor de vânătoare 2. "Jagddivision" și 3. "Jagddivision" să își pregătească unitățile pentru un atac de amploare în sprijinul ofensivei terestre din
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
declanșării acesteia și oararul de zbor au fost ținute secrete. Ca urmare, mai multe unități de vânătoare germane au suferit pierderi cu mult înainte declanșării atacului împotriva obiectivelor ordonate datorită focului propriei artilerii antiaeriene. La granița dintre anii 1944/1945, Comandamentul Aerului Vest dispunea de 267 baterii de tunuri antiaeriene grele și 277 medii sau ușoare. Apărara antiaeriană era sprijinită de cele 100 de baterii antiaeriene ale vaselor "Kriegsmarine" aflate de-a lungul litoralului danez. Ruta de deplasare a nemeroase avioanele
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
ca sarcină atacarea aeroportului USAAF de la Metz-Frescaty. Pentru această sarcină au fost disponibile avionele escadrilelor Stab., II., III. și IV./JG 53. III./JG 53 trebuia să distrugă instalațiile antiaeriene de regiunea Metz, în vreme ce restul grupului trebuia să distrugă aeroporturile. Comandamentul Tactic Aeriana XIX al USAAF mobilizase forțe aeriene puternice în nord-estul Franței, de unde sprijinea Armata a 3-a SUA. JG 53 trebuia să scoată din funcțiunea aeroporturile americane. 26 avioane Bf 109 au decolat, dar au fost interceptate de 12
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
râul Olt, cu Divizia 13 Infanterie (comandant general de brigadă Gheorghe Sănătescu) în flancul stâng și Divizia 23 Infanterie (comandant colonel Traian Moșoiu) în flancul drept. Suplimentar, Brigada 1 Călărași asigura legătura cu forțele Armatei 2.. Pentru atacul pozițiilor românești, comandamentul german destinase unele dintre forțele principale ale Armatei 9, inclusiv Corpul Alpin. Acționând energic și eficient, generalul David Praporgescu a reușit să stabilizeze situația frontului după retragere în debandadă și cu pierderi semnificative a Corpului 1 Armată, care a urmat
Bătălia de pe Valea Oltului (1916) () [Corola-website/Science/335116_a_336445]
-
Cruciada Împotriva Comunismului. S-a distins în luptele pentru apărarea orașelor Galați, Brăila, Ploiești și București. A fost decorat pentru bravura cu ordinul militar Steaua României și Coroană României cu panglică de Virtute Militară. În februarie 1944, urmează cursul de comandament de la Gottingen și devine membru în comisia de recepționare a tehnicii de luptă cumpărată din Germania în baza acordului Olivenbaum. La 18 martie 1944 s-a căsătorit cu Virginia Grigorescu, de origine dintr-o familie de militari, cu care a
Titus Popescu () [Corola-website/Science/335175_a_336504]
-
Bateriei ĂĂ 147 Vickers pe poziții succesive: Turnișor, Sebeș, Simeria, Radna, Orosháza, Szeged, Budapesta, Komarom. În anul 1948 este avansat Căpitan, lucrează în M.Ap.N. la Direcția Înzestrarea Aeronautică care făcea parte din Subsecretariatul de Stat pentru Aviație. Devine Maior la Comandamentul Artileriei Antiaeriene a Teritoriului în anul 1951. Din 1956 este Lt. Colonel Conferențiar la Academia Militară, disciplina Tragerile Artileriei, Profesor al Academia Militare. Se consacră tot mai mult matematicii din această perioadă, incepand să editeze primele lucrări bine primite în
Titus Popescu () [Corola-website/Science/335175_a_336504]
-
de la Blaj din 3/15 mai 1848, care "„cere înarmarea poporului său gardă națională spre apărarea tarei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români”". La 17 octombrie 1848 înarmarea românilor a fost confirmată de comandamentul militar austriac de la Sibiu. Primele tabere de instrucție ale Legiunii Aurăria Gemina, numite în epoca și lagăre ("loagăre" de către țăranii români) au fost înființate la Câmpeni, Bistra, Bucium și Măgina și au fost mobilizate la 19 octombrie 1848. Prefectul Avram
Legiunea Auraria Gemina () [Corola-website/Science/335241_a_336570]
-
raidului din 1933 a rezultat că este nevoie de avioane cu motoare mai puternice decât motoarele Siemens Halske SH 13b de 80 CP. Organizatorii raidului au propus avioanele Fleet F-10G sau ICAR Universal Biloc, cu motoare de 130 CP, iar Comandamentul Forțelor Aeriene a propus avionul SET-7K, un biplan metalic cu motor mult mai puternic, de 420 CP. Subsecretariatul de Stat al Aerului a optat pentru ICAR. Acestea au fost amenajate prin dotarea cu rezervoare de benzină suplimentare, radiatoare de ulei
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]
-
de zbor la Școala Militară de Pilotaj Tecuci, în 1926 având grad de căpitan. În 1934 lt.-com. Jienescu este numit comandant al Flotilei de Luptă de aviație de vânătoare și bombardament. În 1940, comandor, devine șef de stat-major al Comandamentului Forțelor Aeriene. Între 1941-1944 este subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale pentru Aer în guvernele Ion Antonescu. După război este condamnat și închis. Gheorghe Olteanu (13 mai 1902, Sebeș-Alba - 29 iulie 1936, Băneasa) obține brevetul de pilot în 1923
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]
-
ajuns la locul lor de aterizare planificat în Chină. După război, s-a constatat că Tokio a primit mesajul de la Nitto Maru într-o formă deformata și că nava japoneză a fost scufundata înainte de a putea trimite un mesaj clar comandamentului japonez. Horneț era pregătit să lanseze bombardierele, cu valuri de 9,1 m, care zdruncinau navele, udau puntea de zbor și echipajele de punte. Primul avion, comandat de colonelul Doolittle, a avut doar 142 m punte liberă să decoleze. La
USS Hornet (CV-8) () [Corola-website/Science/331708_a_333037]
-
și cu consumarea ultimelor încercări de redresare a monarhiei austro-ungare, Legiunea și-a considerat misiunea încheiată și s-a repatriat pe o rută care a parcurs Austria și Regatul Sârbo-Croato-Sloven. Dat fiind că viitorul Banatului nu era încă definitiv lămurit, comandamentul militar sârb a pus în practică dezarmarea forțele militare bine echipate ale Legiunii aflate în tranzit, aducându-și în acest mod contribuția la împiedicare formării unei armate proprii transilvănene. În cele din urmă toți soldații Legiunii au ajuns totuși în
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
în oraș, precum și pe o rază de 10 kilometri jurul acestuia, urmând să-și dea concursul inclusiv în cazul unei rezistențe maghiaro-germane. Soldații români au continuat cu luarea unor măsuri asiguratorii. Astfel, fideli fiind în continuare ideii de imperiu, generalii Comandamentului austriac din Praga, Kestranek și Stonsche au fost arestați, soldații maghiari existenți au fost dezarmați și membri organizației revoluționare paramilitare a sokolilor cehi de pe plan local, au fost înarmați cu armament din depozitele celor 3 regimente. La 1 noiembrie 1918
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
de individualizare a soldaților, din 9 noiembrie 1918 comandantul acesteia a dispus renunțarea la la vechile însemne imperiale și purtarea în locul acestora la braț și pe chipiu a unei panglici tricolore cu inscripția „Legiunea Română”. În perioada 4-24 noiembrie 1918, comandamentul Legiunii a luat o serie de măsuri în ceea ce privește asigurarea unor condiții acceptabile de igienă, instituirea ordinii și disciplinei, echiparea și înarmarea, organizarea unei propagande active contra ideilor propagate de Revoluția bolșevică din Rusia și asigurarea cu rapiditate a asistenței militare
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
Mircea", căpitanul "Simon" și locotenentul "Herbay" râmânând în Praga pentru a definitiva predarea inventarului. La Zagreb însă, unitățile românești au fost oprite și dezarmate în mod umilitor de către sârbi. Dat fiind că viitorul Banatului nu era încă definitiv lămurit, prudent, comandamentul militar sârb a decis astfel să dezarmeze forțele militare bine echipate ale Legiunii, spulberând în acest mod speranța românilor din Ardeal de formare a unei armate proprii. În cele din urmă toți soldații acesteia au ajuns Transilvania, fiind la Cluj
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
intereselor etnicilor români din Transilvania, ale Convenției de armistițiu. În anul 1935 în prezența unui fost membrul al Legiunii - în același timp și reprezentant al României, doctorul "Gheorghe Repede", autoritățile cehoslovace au amplasat o placă omagială din bronz pe clădirea Comandamentului Militar din Praga, cu următorul text: Dupa Primul Război Mondial, voluntari români - inclusiv dintre cei aflați l-a Praga, s-au organizat într-o "Uniune a foștilor voluntari din Războiul pentru întregirea neamului" și au editat "Gazeta voluntarilor" între anii
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
vest de Rin până în martie 1945, forțele germane de pe frontul de vest fuseseră reduse la doar 26 de divizii organizate în trei grupuri de armată ("H", "B" și "G"). Pe frontul de vest erau trimise întăriri puține, de vreme ce OKH (Înaltul Comandament al Armatei) a concentrat principalul efort de război pe frontul de est, împotriva sovieticilor. Istoricii militari estimează că germanii au avut în aprilie 1945 214 de divizii implicat în lupta cu Armata Roșie. Pe 21 martie, cartierul general al Grupului
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
frontul de est, împotriva sovieticilor. Istoricii militari estimează că germanii au avut în aprilie 1945 214 de divizii implicat în lupta cu Armata Roșie. Pe 21 martie, cartierul general al Grupului de Armate H a fost transformat în "Oberbefehlshaber Nordwest" ("Comandamentul de Nord-vest al Armatei ") și a fost pus sub comanda lui Ernst Busch. Fostul comandant al Grupului, Johannes Blaskowitz, a fost trecut la conducerea Comandamentului Armatei „Olanda” (Armata a 25-a), încercuită în Țarile de Jos. Busch trebuia să organizeze
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
21 martie, cartierul general al Grupului de Armate H a fost transformat în "Oberbefehlshaber Nordwest" ("Comandamentul de Nord-vest al Armatei ") și a fost pus sub comanda lui Ernst Busch. Fostul comandant al Grupului, Johannes Blaskowitz, a fost trecut la conducerea Comandamentului Armatei „Olanda” (Armata a 25-a), încercuită în Țarile de Jos. Busch trebuia să organizeze aripa drepta a defensivei germane, bazându-se în principal pe Aramata I de parașutiști. În centul frontului, pentru apărarea regiunii Ruhr, fusese repartizată Grupul de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
a avut de ales pentru îndeplinirea ordinului variata Strâmtorii Danemarcei și cea a Canalului Mânecii. Această a doua rută era mai scurtă, dar mai periculoasă. Hitler a ales ruta rapidă prin Canalul Mânecii, iar întreaga acțiune de planificare a căzut în sarcina Comandamentului naval german de vest cu sediul în Paris. Deși întreaga operațiune avea să fie plasată sub comanda viceamiralului Otto Ciliax, (care și-a înălțat pavilionul pe "Scharnhorst"), amiralul Alfred Saalwächter și subordonații săi au fost responsabili pentru planificarea și emiterea
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]