12,372 matches
-
13. Focalizarea și punctul de vedere Problemele analizate mai sus interferează cu problema focalizării (pe care unii autori o numesc și "punct de vedere", "viziune", "perspectivă"), temă aflată de multă vreme în centrul preocupărilor pe care le au teoreticienii tehnicilor narative. Astfel, mult timp a fost acceptată clasificarea lui G. Genette, care distinge trei tipuri: non-focalizarea sau focalizarea zero: ar fi cea a romancierului omniscient, care nu are propriu-zis un punct de vedere; focalizarea internă, care prezintă situațiile prin conștiința unui
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
punând în opoziție doar două tipuri de focalizare, pe care el preferă să le numească două tipuri de puncte de vedere: cel al personajului și cel al naratorului. Acesta din urmă are astfel două statuturi: este responsabilul omniscient al firului narativ, însă poate fi și sursa percepțiilor și a aprecierilor subiective. Să analizăm următorul început de roman: În realitate, trebuia să fii un original precum acest minunat doctor Cézambre ca să revii de acolo atât de nonșalant, la pas, pe căluț, fără
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ziua următoare O lună mai târziu Anterioritate, simultaneitate sau posterioritate față de punctul de reper Astăzi În această vară În acea zi În acea vară Anterioritate sau posterioritate Imediat Luni DEICTICE în acea zi de luni NON DEICTICE 1.16. Temporalitatea narativă Pentru narațiune este deosebit de important să se opereze o alegere potrivită din cele trei posibilități existente localizarea temporală absolută (12 decembrie 1950), relativă față de enunț (a doua zi după plecarea sa) și relativă față de enunțare (astăzi). Este greu de conceput
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
presupune că naratorul vorbește (scenografia narațiunii) și momentul și locul evenimentelor pe care le narează (povestirea). În acest domeniu, varietatea dispozitivelor posibile pare nelimitată. Am amintit deja cele mai simple cazuri, diametral opuse: disocierea completă dintre lumea povestită și instanța narativă, care încearcă să șteargă orice urmă a prezenței sale. Este vorba, în special, de textele la perfectul simplu, cu non-persoană, în care nu intervine naratorul (cf. infra, cap. 2: conceptul "povestirii non-ambreiate"); coincidența dintre nivelul narațiunii și nivelul povestirii. Este
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
e decât o ironie! Însă omul se simte atât de neputincios în fața morții că se mulțumește cu atâta lucru. Să va mulțumiți și voi cu atât!86 Întâlnim aici o noțiune importantă, mai ales pentru literatura clasică, cea a contractului narativ. Se întâmplă adesea ca povestirea să nu fie spusă pur și simplu cititorului, ci prezentată drept produsul unui fel de tranzacție între un personaj, identificat adesea cu autorul, și personajul-narator. Același lucru se întâmplă și între naratorul romanului și Rollon
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Lucrare care studiază relația dintre focalizare și mărcile lingvistice care arată focalizarea într-un text.) RIVARA R., 2000 La langue du récit. Introduction à la narratologie énonciative, l'Harmattan, Paris. (O încercare de sinteză personală a diferitor problematici de analiză narativă bazate pe teoriile enunțării.) Exerciții 1.1. Analizați din punctul de vedere al ambreierii enunțiative elementele subliniate în următoarele două texte. Țineți seama de constrângerile impuse de genul teatral și de narațiune (fragmentul din Maupassant constituie începutul unei nuvele): (Soții
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
gramaticale care trimit la sisteme de reperare a enunțurilor. Ține de "discurs" orice enunțare scrisă sau orală raportată la situația de enunțare (EU / TU / AICI / ACUM), altfel spus care implică o ambreiere. "Povestirea", în schimb, corespunde unui mod de enunțare narativă care se prezintă drept disociată de situația de enunțare. Acest lucru nu înseamnă, bineînțeles, că un enunț care ține de "povestire" nu ar avea un enunțător, un co-enunțător, un moment și un loc al enunțării, ci doar că urma prezenței
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
paliere mult mai limitat, funcționând doar pe două paradigme: perfectul simplu și imperfectul. Rezultă următorul tabel : Discurs Povestire Perfect compus /Imperfect Prezent Viitor simplu / Viitor perifrastic Perfect simplu /Imperfect (Prospectiv) Oral și scris Mai ales scris Folosire non specificată Folosire narativă Ambreiori (sau deictici) Absența ambreiorilor Modalizare Modalizare "zero" (aserțiune) Imperfectul este comun ambelor sisteme care, prin urmare, se intersectează. Relația dintre perfectul compus și imperfect este comparabilă cu cea care există între perfectul simplu și imperfect, având în vedere că
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
antrenează și altele în enunț: după cum am văzut, un viitor anume se combină mai bine cu anumite unități ale co-textului decât cu altele. 2.4. Planul ambreiat și planul non-ambreiat Până aici am folosit conceptul de "povestire" doar pentru textele narative. De fapt, lucrările apărute după Benveniste au extins problematica la ansamblul enunțurilor, considerând că textele narative de acest tip nu sunt decât un caz special al unui fenomen mult mai general: posibilitatea pe care o are locutorul de a produce
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
anumite unități ale co-textului decât cu altele. 2.4. Planul ambreiat și planul non-ambreiat Până aici am folosit conceptul de "povestire" doar pentru textele narative. De fapt, lucrările apărute după Benveniste au extins problematica la ansamblul enunțurilor, considerând că textele narative de acest tip nu sunt decât un caz special al unui fenomen mult mai general: posibilitatea pe care o are locutorul de a produce enunțuri care nu conțin mărci menite să trimită la situația lor de enunțare. Există într-adevăr
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ambreiere enunțiativă care nu sunt narațiuni: este cazul proverbelor, al cuvintelor din dicționar, al teoremelor matematice etc. În aceste condiții, unii lingviști au fost obligați să folosească termenul de "povestire" într-un sens foarte larg, definindu-l ca orice enunț narativ sau nu rupt de situația de enunțare. Este ușor de remarcat că există aici riscul unui echivoc considerabil, de vreme ce "povestire" ar putea să se refere la texte non-narative. Este mai bine să vorbim despre plan ambreiat (= "discurs") și despre plan
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
neutră" indică cititorului faptul că evenimentul este povestit din perspectiva familiei Boche, printr-un fenomen de "contaminare lexicală". Ar fi eronat să se identifice pur și simplu "povestirea" cu textul din care lipsesc mărci ale subiectivității. Chiar și în textele narative la perfectul simplu și la non-persoană se întâmplă adesea ca naratorul să-și manifeste subiectivitatea, fără a introduce reperaje deictice. Într-adevăr, naratorul poate să fie și el sursa evaluărilor: Când văzu că frumoasa lui rufărie s-a ferfenițit, își
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și cu fenomenul invers, intruziunea "povestirii" în "discurs", cu excepția, bineînțeles, a citatului. Trecerea de la un sistem enunțiativ ancorat în situația de enunțare la un sistem care se bazează pe o ruptură nu se face fără dificultate. 2.7. Dubla temporalitate narativă Mai sus am amintit de interferența dintre "povestire" și "discurs". Ne vom opri acum la un fenomen de interferență între reperări care, fără a obliga "povestirea" să cadă în "discurs", fără a-i perturba cu adevărat omogeneitatea, implică o reperare
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
amintit de interferența dintre "povestire" și "discurs". Ne vom opri acum la un fenomen de interferență între reperări care, fără a obliga "povestirea" să cadă în "discurs", fără a-i perturba cu adevărat omogeneitatea, implică o reperare temporală față de scena narativă, și nu față de povestire. Să analizăm un alt fragment din Stendhal: Nenorocirea slăbește inteligența. Eroul nostru făcu prostia să se așeze pe scăunelul de paie, care odinioară fusese martorul unor victorii atât de strălucite. [Azi] nimeni nu-i adresă un
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o ficțiune secundară care implică un narator și un naratar: Încotro? Puțin ne pasă. Nu face decât să treacă prin povestirea noastră. Nu-l veți mai revedea 103. Aici vedem cum personajul dispare atât din povestire, cât și din scena narativă. Deicticul viitor (veți revedea), de exemplu, este interpretat față de momentul lecturii. Autorul are deci libertatea de a data evenimentele pe care le povestește prin "reflectarea" lor pe scena textuală, și de a nu face trimitere la cronologia povestirii narate decât
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
textuală, și de a nu face trimitere la cronologia povestirii narate decât indirect. 2.8. Eul din "povestire" Am considerat "povestirea" ca un tip de enunțare fără deictice. Făcând acest lucru, ne lovim de o obiecție imediată: există numeroase texte narative la perfectul simplu asociate unui eu; or, eu a fost definit drept un deictic. În realitate, nu există contradicție; eul din "povestire" nu este un deictic adevărat (precum cel din "discurs", care este asociat lui tu și aici acum), el
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fie ca personaj al "povestirii" ("văzui"..., "spusei"...), fie ca un element din "vorbirea" naratorului. Acesta din urmă este cel care își asumă responsabilitatea, de exemplu, a lui "poate" sau a lui "nu mai știu". 2.9. Perfectul simplu și înlănțuirea narativă După cum am văzut, în cazul "povestirii" nu există interlocuțiune și nici un adevărat trecut interpretat față de situația de enunțare. Combinația eu + perfectul compus, în schimb, ține de "discursul direct". Eul este corelat cu un tu implicit sau explicit; în plus, a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
înseamnă a produce, a relata procese trecute față de situația de enunțare prezentă. Perfectul simplu este un timp al trecutului, însă servește mai puțin înscrierii temporale a evenimentelor și mai mult inserării lor într-un univers textual autonom, într-un ritual narativ. Desigur, există o legătură naturală între narațiunea la perfect simplu și evocarea unor evenimente trecute, însă aceasta este o convenție internă narațiunii, și nu o adevărată ancorare temporală, ca în "discursul direct": se presupune că întâmplarea ar fi doar încheiată
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Formele de trecut simplu reprezintă intervale temporale reduse la un fel de "punct" insecabil, juxtapunerea lor fiind interpretată ca o succesiune de evenimente care se sprijină, fără a se intersecta. La rândul său, perfectul compus este puțin compatibil cu înlănțuirea narativă. El prezintă procesele ca fiind disjuncte, trecute față de momentul enunțării și, în virtutea legăturii cu aspectul împlinit, statice, în loc să le orienteze către elementele care urmează. Astfel, El cumpără o prăjitură și luă trenul va fi interpretat ca o succesiune, în timp ce situația
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
integrate într-o înlănțuire de cauze și efecte, de mijloace și scopuri, ci ca pe o juxtapunere de acte închise în ele însele, dintre care niciunul nu pare a-l implica pe următorul. Or, această descompunere a formelor de continuitate narativă se potrivește perfect cu teza întruchipată de Meursault prin comportamentul său: nu există o totalizare semnificativă a existenței; iată ce este în mod obișnuit rezumat prin noțiunea de "absurd". Interesul acestui roman este tocmai de a nu dezvolta explicit această
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fie pentru "povestire", chiar dacă acceptă numeroase interferențe între aceste două registre. Se întâmplă totuși ca anumite texte să nu stabilească o ierarhie între aceste două planuri ale enunțării și să le amestece constant, depășind, oarecum, opoziția. Această "violentare" a economiei narative obișnuite nu este, în mod evident, gratuită, ci este consecința opțiunilor estetice ale autorului. Acest fenomen nu are nimic univoc; ne vom da seama de acest lucru analizând două texte foarte diferite, deși scrise totuși în aceeași perioadă: Călătorie la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ia zborul, [...] membrele mele"), cuvântul popular, departe de a întări legăturile de solidaritate între oameni, între oameni și lume, dezarticulează corpul textual. În Călătorie la capătul nopții, prezența unui registru al "povestirii" la perfect simplu păstrează un minim de continuitate narativă. În schimb, în operele de după Moarte pe credit, tensiunea dintre "discurs" și "povestire" va face loc unei dezmembrări generalizate a articulațiilor sintactice naturale, datorită punctelor de suspensie care perforează narațiunea. În aceste condiții, asigurarea continuității textului într-un univers sfârtecat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
bancurile " Într-o zi un om intră la coafor și cere...), acest prezent nu înlocuiește pur și simplu perfectul simplu, el îl înlocuiește pe alocuri, în scopuri stilistice bine determinate. Astfel, în următorul fragment din Memorii de dincolo de mormânt, armatura narativă este definită prin perfectul simplu, iar prezentul narațiunii nu intervine decât punctual: Pe 23 iunie 1812, Bonaparte recunoscu în noapte Niemenul; ordonă să se facă trei poduri. A doua zi, câțiva infanteriști trec râul pe un vapor; nu găsesc pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
denotă procese contemporane cu un reper trecut, în narațiune trebuie să distingem două niveluri: pe de o parte, evenimentele care fac să progreseze acțiunea, reprezentate de formele la perfectul simplu, pe de altă parte, nivelul proceselor afirmate ca exterioare dinamicii narative, reprezentat de forme verbale la imperfect. Folosirea imperfectului este caracterizată aici în mod negativ, el nu trimite la o clasă consistentă din punct de vedere semantic: vom regăsi atât indicații referitoare la decor, cât și comentarii ale naratorului, percepțiile unui
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
text. De exemplu, fraza "Știa [...] în casă" formează un domeniu cu cea care o precede. Afirmațiile făcute în legătură cu perfectul simplu sunt valabile și pentru formele de perfect compus perfectiv, chiar dacă, după cum am văzut, sunt prea puțin propice construcției unei înlănțuiri narative. În următorul fragment din Străinul, repartiția între imperfect și perfectul compus se face ca și pentru perechea imperfect / trecut simplu: Am făcut câțiva pași spre izvor. Arabul nu s-a mișcat. Cu toate astea era încă destul de departe. Poate din pricina
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]