14,215 matches
-
pătrund în lumea îndepărtată și fericită a amintirii: Scumpă tinerețe,-i târziu. Dar pot iubi tot ce e pe pamant / în lumina cerurilor, în beznă vântului; / și-n orice chip femeia / venită, nu-i mult de-atunci, la mine, / în râsul căreia mă scald, / care cheamă iubirea, frageda-i vigoare. (În lumina cerurilor, trad. MB).407 Contopirea visului cu imaginile din trecut debutează în poezia Angeli, prima în care dubletul apare explicit. Este doar cea dintâi manifestare a nucleului tematic: recuperarea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cu ajutorul memoriei, ci printr-o reînnorire fantastică, prin contopirea amintirii cu visul. În Îngeri visul amintire este glorificat: Apusa orice alinare a vieții în tine / visul slăvești (...) Nemărginit să-ți fie: să'nvingă fiece clipă / din timp, care păru veșnică: / râs de tinerețe, durere, / unde pe-ascuns ai căutat / nașterea zilei și a nopții (trad. MB). În Nicând te-nvinse noapte așa senina poetul descrie o călătorie onirica spre trecut: pare că-ntreagă-atingi de stele o scară / ce a coborât deja rotindu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
elementelor împrumutate din registrul artelor: parantezele diegetice în care cititorul descoperă scrierile epistolare, cu un pronunțat caracter autenticist manuscriptul reprezintă mărturii incandescente în cheie literară; fantasmele subconștientului protagoniștilor sunt zugrăvite pe marginile paginilor de carte (ca și cum desenul ar lua în râs arta cuvântului din tomuri) sau pe pereți; iar metempsihoza își atinge finalitatea comprehensivă și devine accesibilă prin cântecul sau tropul viorii metaforă a inter textului. Sunetul fizic al viorii este anticiparea alegoriei ce va dezvolta o întreagă serie de intratexte
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
recunoaștem, i-a adus, în definitiv, lui Sharpe, faima mondială!), atunci scriitorul nu va ezita să lase între paranteze, către final, indiciul aproape detectivist al "lucrului complicat". "Subiectul" demersu rilor lui codificatoare, i.e. cititorul, realizează atunci că, dincolo de hohotul de rîs, se derulează în fond, mai mereu, o realitate gravă, la care oricine merită să mediteze. Cea de-a doua narațiune a seriei nu refuză, în mod similar, "dedesubturile", așa-zicînd, metafizic-complicate, tratate totuși cu destinderea și comicul deja consacrate de volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
face cu ajutorul timpului viitorului, timp care îi succede visului: Va ninge-n odaie tăcut,/ Cu fulgi enormi/ Cu suflet de păpădie,/ Căzând atât de încet/ Încât între tavan și podea/ Au nevoie de o veșnicie/ (...) vor scoate/ Un fel de râs cârâit/ Arătând cu aripa/ Cum tălpile mele/ Nu lasă urme-n zăpadă". Când mă voi trezi). În orice caz, somnul este binefăcător, având, întotdeauna, efecte constructive: "Adormi,/ Nu te speria,/ Pletele noastre vecine/ Răsfirate în iarbă/ Au început să prindă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
În fiecare hohot/ Un zeu se dezvăluie/ Umflându-și faldurile/ Hainei lui largi prin văzduh/ Sunt atâtea feluri de zei/ Pe pământ,/ Încât nu vom prididi niciodată/ Să plângem sau să râdem destul/ Pentru a-i scoate din ascunzători./ De râs sau de plâns,/ Nici nu contează:/ Important este hohotul". (Hohotul) Este surprinzătoare metafora zeului la Ana Blandiana, chiar știind-o preluată de la Nichita Stănescu, cu atât mai mult cu cât ea capătă o nuanță mai mult profană decât sacră. Desacralizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poem în neomodernism, am prezentat și într-un capitol anterior al lucrării noastre faptul că acesta este un curent literar destul de eterogen, cu prelungiri până în epoca postmodernismului, ai carui reprezentanți au exploatat, într-o manieră personală, toate resursele liricului, de la râsul grotesc, la sensibilitatea pură, de la ironic la tragic, de la retorica angajată, la inefabilul sublim al cuvântului liber. Prin urmare, avem de-a face cu un colaj de stiluri scriitoricești, care se nasc din tot atâtea trăiri ale autorilor care aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Un om va ieși-ncet cu crucea sa-n spinare." (Cimitirul vesel) Permanentele deconstrucții și reconstrucții pe care Ileana Mălăncioiu le realizează în interiorul poeticii sale au ca premisă demolarea continuă a oricăror certitudini, de aparență sau de esență. Luarea în râs a morții sau acceptarea ei, pusă în legătură cu simbolul binecunoscutului cimitir vesel de la Săpânța, se suspendă brusc atunci când autoarea pare să își amintească de rolul tragic al omului pe pământ: "Asemeni unui mort dus de curând/ în cimitirul vesel din Săpânța
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cazul ploii, comparația cu Bacovia este pertinentă, deși, la poeta șaizecistă, acest simbol impune o semantică a metamorfozabilului. Dincolo de metaforă este și ironie, sarcasm și-o imensă tristețe, a neputinței de-a înainta. Revoltă, spaimă, curaj și foarte puțin umor. Râsul e expulzat din lumea ideală, puternic estetizantă, a poeziei blandiene. Caracterul aforistic al poeziilor sale este, mai degrabă, cel care iese în exergă. Gravitatea nu se preschimbă-n ludic neapărat, ci-ntr-un dinamism al zicerii, o poftă nebună de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ieroglifică. Postfață de Elvira Sorohan. Iași: Junimea, 1988, 648 p. (Scrieri românești esențiale) Elvira Sorohan: Postfață, p. 593 648. CREANGĂ, Ion. Povestiri. Povești. Amintiri. Postfață de Elvira Sorohan. Iași: Junimea, 1990, 470 p. (Scrieri românești esențiale; 4) Elvira Sorohan: Postfață. Rîs și grotesc în opera lui Ion Creangă, p. 368-463. Măștile puterii. Traducere din italiană de Nina Façon, traducere din franceză de Lăcrămioara Petrescu. Ediție îngrijită și prefațată de Elvira Sorohan. Iași: Institutul European, 1996, 233 p. (Civitas; 2) Cuprinde: Principele
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
căutare de "pagini unice", care înfrâng canoanele unei epoci, singularizând creația unor autori (fie Dimitrie Cantemir, fie Ion Creangă, fie Urmuz) ce practică "subversiunea" față de formulele inerțiale. Elvirei Sorohan îi plac incomozii, frondeurii, insurgenții, nonconformiștii care sfidează sau iau în râs "regulile admise". Individualități iradiante care, rupând-o cu poncifele, plăsmuiesc un spațiu al "altfelității", adică "un nou fel de a face literatură". E secretul perenității lor. Tinerețea clasicilor, o sintagmă la modă cândva și care poate fi și aici invocată
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
mai amplă, sinuoasă și expresivă pentru figura interioară a memorialistului. (...) Ne putem imagina chipul întunecat al cronicarului în fața paginii " (p. 223). Singurătatea... "Studiile sunt scrise cu gândul consolidării imaginii particulare a fiecărui scriitor" (p. 8); Revenind la criteriul junimist, al râsului, suntem mai aproape de figura autentică a spiritului humuleșteanului genuin" (p. 53); Chipul interior al povestitorului e în nora isteață, în Dănilă cel intrat în competenței cu dracul" (p. 67). G. Călinescu... "Călinescu își recompunea propria imagine în conferințe (...). Prin acest
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
se ridică un actor-retor, consumând de fapt patosul oratoric, refulat, al autorului. Regizor și actor totodată, el se zbuciumă necontenit sub toate măștile, creează și distruge, apără și acuză, plânge și râde pentru a-și regăsi liniștea" (p. 300). Singurătatea... "Râsul lui molipsește auditoriul și cititorii, protagonistul adevărat al operei fiind marele povestitor, cu mimica și cu gesturile lui verbale irepetabile" (p. 48). G. Călinescu... "Se configurează, treptat, un Călinescu personaj și regizor spiritual al propriei opere" (p. 28); În subtext
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
putea privi lumea viitoare. Prin ea se primeau insuflările și inspirațiile de sus. Apoi ea se retrăgea și se ascundea iar sub oasele capului. Aici se făcea în timpurile barbare tonsura preoților, pe unde s-ar fi înlesnit, țineți-vă rîsul, pătrunderea Duhului. Alți autori și mai ridicoli susținuseră că ea ar fi fost ochiul ciclopului"; "Vechile superstiții din erele primitive puneau în inimă centrul cunoașterii suprafirești. Și, pentru unirea cu duhul, pretindeau că pot, cu anumite practici de închinare, să
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
brațele. Soldatul îl ajută să coboare. Aleargă, aleargă și se aruncă în brațele mamei care se așezase pe cîmpul de iarbă de-a lungul căruia înaintau supraviețuitorii în șir. E nebun de bucurie: "O mie de puncte ca să mori de rîs. Suntem primii. Ne întoarcem acasă cu tancul. Am cîștigat!" Ridică brațele în semn de victorie. Tatăl lui îi explicase că tot ceea ce vedea în lagăr era doar un joc la care participau toate persoanele din jur. Ca să cîștigi, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
o lume cu o "datorie inversată". Ce-și doresc, ce anume cer oamenii din lumea noastră: o lume fără șefi sau niște șefi "buni" (competenți, eficienți, curajoși, vizionari, carismatici, încrezători, drepți)? Ce facem atunci cînd îi denigrăm, îi luăm în rîs sau îi condamnăm pe șefii noștri (președintele republicii, șeful unui partid politic, primarul, directorul unei întreprinderi, șeful de serviciu)? Să critici un șef nu înseamnă să vrei un altul? Ce altă întrebare animă toate dezbaterile lumii noastre (în Europa, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să fii înconjurat de tenebre adînci. Pentru a cunoaște liniștea, trebuie să treci printr-o violență care îți scapă. Fragmente dintr-un interviu al lui Didier Jacob, 26 august 2011). Sun Tzu à la française Un zîmbet uriaș, hohote de rîs cum rareori auzi în sferele înalte ale templelor literare pariziene, un chip luminos și franc, o rafală de mărturisiri dezarmante cum că toate manuscrisele sale anterioare au fost respinse de mai multe edituri, că este un scriitor de duminică și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sau pe rîndul imediat următor, telescopîndu-l pe Michel, ciocnindu-și și comparîndu-și, prin interfața Mathieu, opiniile despre literatură, strategiile de dominație, pînă la modul în care privește lumea fiecare din ei tatăl, cu un zîmbet timid, rezervat, Michel, cu un rîs sonor și molipsitor. Fraternitatea foucaldiană dezvăluită de Lindon va fi cu siguranță atent decorticată de biografi, epigoni, dușmani, curioși, în căutarea anecdotelor picante și a confidențelor veninoase. Dar miezul cărții nu rezidă în futilitatea sclipitoare și egocentrică a unei elite
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sus, Edith Piaf, Jung, Tolstoi, de Funès, sau imaginare, restituite cu aceeași forță a privirii ascuțite pe care Emmanuelle Pireyre o aruncă asupra epocii noastre și îndeosebi asupra derapajelor sale din ultimii ani. Pistele false le intersectează pe cele reale, rîsul se îneacă adesea în gînduri amare, jocul de roluri ca remediu la morozitate și angoasă duce, în fapt, mult mai adînc și mai tulburător în zone de nesiguranță în care nu prea ne place să ne aventurăm, și prin toate
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
eram decît un eveniment. Eram ceva ce li se întîmpla celorlalți. Nu te naști niciodată pentru tine. În vreme ce Léo Ferré cîntă C'est extra afară, el cîntă probabil C'est intra înăuntru! aruncase tatăl meu, punctînd acest aforism cu un rîs de superșobolanelectrocutat. Eu aș fi un jalnic erou preț de o secundă, după care m-aș alătura oceanului deja veșnic semenilor mei. Echad ikem yirdof revava, spune Biblia. Unul singur dintre voi va alunga zece mii. Trebuie să faci loc. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nietzscheană, completată totuși de un sentiment acut de melancolie ("melancolia este calitatea inerentă a modului de dispariție a sensului [...]. Toți suntem melancolici." 437). De asemenea, așa cum carnavalul face apel la o gamă largă de strategii și procedee ca parodia, grotescul, râsul, la fel și "carnavalul postmodern" se recunoaște în scene ale persiflării, distrugerii și nimicirii bunurilor culturale moderne îndelung venerate, care ar încorpora spiritul vechii ordini culturale. Scenele care trebuiau să provoace râsul general al publicului în carnavalul tradițional pot fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
largă de strategii și procedee ca parodia, grotescul, râsul, la fel și "carnavalul postmodern" se recunoaște în scene ale persiflării, distrugerii și nimicirii bunurilor culturale moderne îndelung venerate, care ar încorpora spiritul vechii ordini culturale. Scenele care trebuiau să provoace râsul general al publicului în carnavalul tradițional pot fi asociate cu teoriile privitoare la latura distructivă a carnavalului și, prin urmare, a modernității înseși. Conturarea carnavalului postmodern se realizează astfel atât la nivelul conținutului, al temelor luate în discuție, al vocabularului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
voce din sud se poate mînca o mîncare bună la voi? sînt pe punctul de a deveni o ruină și asta mă bucură ca atunci cînd am aflat că poezia se vinde cu tva i-am rîs în nas cu rîsul lui boureanu pe zidul primăriei agenții de ordine ștergeau un graffiti cu sînge: minunea blondă a orașului candidează din nou Vînt tutun și alcool Într-o seară atît de îngîndurat fui vînt tutun și alcool se anunța la meteo că
Poezie by Nicolae Coan () [Corola-journal/Imaginative/8463_a_9788]
-
fi răbufnit în el, secătuitoare, dacă unul din foștii săi colegi de la școala de ofițeri nu i-ar fi povestit că azvârlirea lui în Dunăre din greșeală devenise materie de studiu pentru viitorii apărători ai ordinei stabilite. - Se sufoca de râs colegul ăsta al meu când mi-a povestit. Păi, dacă el, care mă cunoaște de-o viață, nu se rușinează să-mi hohotească în față, atunci înseamnă că toată poliția se prăpădește de râs pe seama mea, și mâine toată patria
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
ai ordinei stabilite. - Se sufoca de râs colegul ăsta al meu când mi-a povestit. Păi, dacă el, care mă cunoaște de-o viață, nu se rușinează să-mi hohotească în față, atunci înseamnă că toată poliția se prăpădește de râs pe seama mea, și mâine toată patria, credeți că mi-a picat bine? Nu credeam. - Mi-a picat bine, domnu^ Victor, vă înșelați, altfel n-aș fi ieșit din amorțeală. Colegul ăsta al meu, trebuie să știți, ca să înțelegeți, e o
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]