10,690 matches
-
mai puțină apă. Caracteristică pentru acuarelă este transparența culorilor. Lumina este dată de albul hârtiei, care este necesar să fie prezervat în zonele luminoase. Deoarece materialele necesare sunt ușor de transportat, acuarela este o tehnică care se pretează bine pentru schițe și studii efectuate în călătorii, un exemplu fiind carnetele de călătorii ale lui Eugène Delacroix. Ea permite colorarea rapidă a desenelor schițate în creion sau în tuș. Asta însă nu exclude folosirea ei în lucrări elaborate, cum sunt lucrările lui
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
tehnicile de desen în tuș și guașă. El a pictat o serie de acuarele cu plante și animale, precum și peisaje. În Germania el a fost urmat de Hans Bol (1534 - 1593). Acuarela a fost folosită în perioada barocă doar pentru schițe, cópii sau desene la scară mică. Între pictorii de seamă din această perioadă se numără Van Dyck (perioada petrecută în Anglia), Claude Lorrain, Giovanni Benedetto Castiglione, și diverși artiști olandezi și flamanzi. În lucrări predomină ilustrații despre plante și animale
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
continent acuarela a fost mai puțin populară, lucrări remarcabile fiind produse doar de pictori francezi, ca Eugène Delacroix, Théodore Géricault, Paul Huet, Théodore Rousseau, François Marius Granet, Henri-Joseph Harpignies și caricaturistul Honoré Daumier. Mulți dintre ei au folosit acuarela pentru schițele peisajelor și pentru notarea impresiilor de călătorie. Dintre impresioniști, Manet a folosit-o doar pentru schițe, dar Boudin și Jongkind au apreciat-o pentru spontaneitatea sa. Paul Gauguin a făcut multe acuarele pentru ilustrarea albumului său despre Tahiti "Noa Noa
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
Eugène Delacroix, Théodore Géricault, Paul Huet, Théodore Rousseau, François Marius Granet, Henri-Joseph Harpignies și caricaturistul Honoré Daumier. Mulți dintre ei au folosit acuarela pentru schițele peisajelor și pentru notarea impresiilor de călătorie. Dintre impresioniști, Manet a folosit-o doar pentru schițe, dar Boudin și Jongkind au apreciat-o pentru spontaneitatea sa. Paul Gauguin a făcut multe acuarele pentru ilustrarea albumului său despre Tahiti "Noa Noa", iar Paul Cézanne a utilizat un stil bazat pe suprapunerea tușelor de culori pure. Alexandr Ivanov
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
pe suprapunerea tușelor de culori pure. Alexandr Ivanov (1806 - 1858) a plecat de tânăr la Roma, unde și-a petrecut restul vieții. Este considerat întemeietorul romantismului în școala rusă. A pictat o serie de acuarele cu temă religioasă concepute ca schițe pentru picturi murale, între care se remarcă lucrarea "Acoliții lui Cristos". Frații Alexandr (1798 - 1877) și Karl Briullov (1799 - 1852), arhitecți, au realizat ambii numeroase acuarele. Alexandr a preferat stilul neoclasic, iar Karl a înclinat spre romantism. Ambii au petrecut
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
suport prin reumezire și tamponare cu un material absorbant (cârpă, burete sau sugativă). Astfel de manevre nu reușesc întotdeauna, ceea ce este un motiv în plus de teamă pentru începători. Etapele obișnuite de realizare a unei lucrări constau în executarea unei schițe abia vizibile în creion, apoi colorarea suprafețelor mari începând cu nuanțele cele mai deschise, iar în final pictând detaliile după ce straturile anterioare s-au uscat. Școala clasică de acuarelă are câteva principii: să se folosească doar culori transparente, să nu
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
hotărăsc să-l încurajeze. În 1695 - Antoine Watteau avea 11 ani - începe să lucreze în atelierul lui Jacques-Albert Guérin, un pictor nu tocmai strălucit, dar care se bucura la Valenciennes de o solidă reputație. În timpul liber cutreieră împrejurimile orașului, executând schițe după peisaje și scene care îl interesează. Are ocazia chiar la Valenciennes să admire câteva pânze ale pictorului flamand Peter Paul Rubens, sub influența căruia va rămâne toată viața. În 1702, la vârsta de optsprezece ani, Watteau se hotărăște să
Antoine Watteau () [Corola-website/Science/300896_a_302225]
-
mărunte, delicate și precise evocă stălucirea atlasului, moliciunea dantelei și a cârlionților, scenografia grațioasă a grădinii. "Sfânta Familie" (1717-1719), una dintre puținele opere cu tematică religioasă din creația lui Watteau, reflectă influența lui Antoon van Dyck. Deși face impresia unei schițe, tabloul are o schemă compozițională foarte sugestivă: personajele sunt dispuse în formă de triunghi cu vârful la capul lui Iosif, în timp ce în centrul triunghiului se află Pruncul Iisus. Arlechinul "Pierrot" (1718-1719), cu tematică din lumea teatrului, reprezintă un personaj de
Antoine Watteau () [Corola-website/Science/300896_a_302225]
-
tabără, Nansen consemna: „în sfârșit s-a întâmplat minunea—pământ, pământ, și după ce aproape abandonasem credința în ea!” Dacă acest pământ încă îndepărtat erau Insulele Franz Josef sau o nouă descoperire, ei nu știau—nu aveau pentru îndrumare decât o schiță de hartă aproximativă. La 6 august, ei au ajuns la marginea gheții, unde au împușcat ultimul câine — îl ucideau regulat începând cu 24 aprilie pe cel mai slab pentru a-i hrăni pe ceilalți. Și-au legat apoi cele două
Fridtjof Nansen () [Corola-website/Science/300842_a_302171]
-
printr-o greșeală de calcul sau de transcriere, sau poate chiar prin tendința de originalitate care se resimte la toate cronicile sătești. Oricare ar fi însă explicarea acestor nepotriviri cronologice, întemeierea Leșului trebuie pusă mult înainte de anul 1620. Potrivit unei schițe istorice, scrisă de un necunoscut între 1840-1857, "Satul Leșu s-a întemeiat... de către leși. Atunci au venit cinci familii din țara leșească care au rămas cu același nume până în ziua de azi: Moț, Hurdiș, Todica, Varvarii și Constantin. Mai târziu
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
Respectivele cărți "rusești" nu sunt însă altceva decât manuscrise și cărti redactate în limba slavonă, limba de cult în Biserica ortodoxă din Transilvania, până în secolul al XVIII-lea. Această limbă le era deja străină celor care au încercat să realizeze schițe istorice despre întemeierea Leșului în secolul al XIX-lea și de aici până la explicarea prezenței acestor texte în patrimoniul bisericii parohiale din Leșu prin crearea legendei despre leșii sau rușii întemeietori pasul a fost ușor de făcut. Potrivit altei variante
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
prezenței acestor texte în patrimoniul bisericii parohiale din Leșu prin crearea legendei despre leșii sau rușii întemeietori pasul a fost ușor de făcut. Potrivit altei variante cei dintâi locuitori au fost din Sângeorz (azi orașul Sângeorz Băi). Mai există o schiță istorică a comunei Leșu, scrisă tot de un necunoscut între 1857-1871, în care se spune că Leșu s-a format din mijlocul românilor din Ilva Mică. Cea mai plauzibilă explicație a formării noului nucleu de locuire pe Valea Leșului pare
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
și un romano-catolic. Ca reacție la legea liberală a învățământului din 1868 a lui József Eötvös, responsabilii din Bocșa s-au pronunțat pentru menținerea caracterului exclusiv confesional al școlii. O nouă școală confesională greco-catolică a fost construită în 1897. Potrivit Schiței monografice a Sălajului din 1908, Bocșa avea 206 gospodării și 980 greco-catolici. Învățătorul calificat Emil Pocola avea un "salar de 740 cor. din care 100 cor. dă statul. Dintre 102 copii înscriși la școală (56 baieți și 46 fetițe) știu
Bocșa, Sălaj () [Corola-website/Science/301777_a_303106]
-
înspre anii 1900, bătrânii vorbeau de preotul Ungur Ioan. Începutul sec. al XX-lea îl găsește ca paroh pe preotul Dragoș, care, în anul 1900, zidește actuala casă parohială, care este cel mai vechi edificiu din sat. In 1908, potrivit Schiței monografice a Sălagiului, Criștelecul avea "132 fumuri cu 778 suflete de religiunea greco-catolică". Din anul 1919 până în 1933 păstorește preotul Ioan Olteanu, iar din 1933 preotul Gheorghe Șinca, cel care a ridicat și actuala biserică. In ultimii 120 de ani
Criștelec, Sălaj () [Corola-website/Science/301789_a_303118]
-
Domnin este un sat în comuna Someș-Odorhei din județul Sălaj, Transilvania, România. În concordanță cu Schița monografică a Sălagiului din 1908, localitatea avea 900 greco-catolici. Pe la 1722 erau 36 familii romanesti, avand preot greco-catolic pe Maftei. Denumiri topice din hotarul satului Domnin: În trecut, hotarul satului Domnin a fost împărțit in 5 furdulauă (trupuri de hotar
Domnin, Sălaj () [Corola-website/Science/301792_a_303121]
-
Cizer este documentat de câțiva istorici sălăjeni și localnici. Petri Mór a făcut în Monografia județului Sălaj din 1901 o primă trecere în revistă a datelor istorice cunoscute despre sat. Dionisie Stoica și Ioan P. Lazăr au publicat o nouă Schița monografică a Sălagiului în 1908, din perspectivă românească, în care apar câteva date și imagini despre Cizer. După război se remarcă istoricul Paul Abrudan, care a scris în 1963 o primă și consistentă monografie a comunei Cizer. În același an
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
În decursul timpului satul a avut mai mulți proprietari iar după 1694 se află în stăpânirea familiei Teleki. Din 1820, Luminișu (Secătura) apare că proprietate a contelui Ujfalvi Alexandru (1792 - 1866), recunoscut și că un mare scriitor de povești și schițe vânătorești. În timpul revoluției de la 1848 locuitorii din Luminișu și-au arătat nemulțumirea față de autorități, multi dintre ei aflându-și sfîrșitul în închisorile din Gherla și Dej. Peotul Vasilie Boț a murit în în închisoarea de la Gherla, preoteasa Dochia a rămas
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
cuprindea două târguri (Șimleu și Crasna) și 33 de sate. Majoritatea satelor sunt cuprinse în voievodate. Marin se găsea în voievodatul Petru Lupșa, iar numărul persoanelor înscrise în urbariu era de 26 în 1658, respectiv 21 în anul 1671. În „Schița monografică a Sălagiului”, apărută în 1908 se menționează despre Marin următoarele: "...este sat românesc, așezat în partea de miazăzi a comitatului. În scrisorile vechi aflăm că, pe la anul 1708, oamenii din acest sat și-au lăsat vetrele și s-au
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
și bivoli și din trăiau din vânzarea produselor obținute de la acestea. Pământ arabil aveau foarte puțin, ei neprimind teren nici măcar la reforma agrara pentru că nu era de unde, așa că au fost nevoiți să-și ducă traiul fiecare așa cum putea. Într-o schița monografica făcută în anul 1973 de către învățătorul Birișan Grigore aflată în arhiva școlii, se arată că prin anii ʼ60 mulți din locuitorii acestui sat încă mai trăiau în bordeie sau în case foarte mici. Aceștia erau mai ales crescători de
Viile Jacului, Sălaj () [Corola-website/Science/301852_a_303181]
-
și în apropierea unei surse de apă pentru animale, trei grajduri mari pentru bovine și cabaline, respectiv două corpuri de clădire din piatră pentru porcine și păsări, la care se adaugă o amenanjare provizorie { saivan } pentru turmele de ovine conform schiței alăturate [ construcțiile apar în partea stingă a schiței, sub forma unor dreptunghiuri negre, mărginite de cele două pâraie la nord și est }. Suprafață construită a fiecărui grajd de bovine era de circa 900 mp., avînd următoarele caracteristici : lungimea = 75 m.
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
animale, trei grajduri mari pentru bovine și cabaline, respectiv două corpuri de clădire din piatră pentru porcine și păsări, la care se adaugă o amenanjare provizorie { saivan } pentru turmele de ovine conform schiței alăturate [ construcțiile apar în partea stingă a schiței, sub forma unor dreptunghiuri negre, mărginite de cele două pâraie la nord și est }. Suprafață construită a fiecărui grajd de bovine era de circa 900 mp., avînd următoarele caracteristici : lungimea = 75 m., lățimea = 12,0 m. Fiecare grajd era împărțit
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
reputație de pudică, a publicat "Histoire d'O]]", un roman erotic despre sadomasochism și sclavie sexuală. Câteodată, un pseudonim este folosit pentru evitarea prezența în exces a numelui pe piață. Robert Heinlein a publicat de multe ori două sau trei schițe în același număr de revistă. Editorul a creat mai mulți autori fictivi fără ca autorii să-și dea seama de asta. În alte cazuri, pseudonimul protejează pe cel care-l folosește de persecuții în cazul în care publică opinii nepopulare. În
Pseudonim () [Corola-website/Science/298577_a_299906]
-
1945 a câștigat Premiul Național Pentru Proză. După 1937 alunecă în atitudini profasciste, teoretizate în opuscule programatice: "Huliganism" (1938), "Germanofobie" (1940). În literatură a debutat sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. Primul volum, culegerea „Nuvele și schițe” i-a apărut în 1903. A urmat în 1906 „În lumea dreptății”, iar în 1912, „Întuneric și lumină”. În anii primului război mondial a scris, în colaborare cu A. de Herz (1887-1936), o piesă de teatru numită „Sorana”. În perioada
Ioan Alexandru Brătescu-Voinești () [Corola-website/Science/298687_a_300016]
-
sau 1182 s-a stabilit o nouă dioceză cu sediul episcopului în Kamień Pomorski, iar chiar mai înainte, în 1152, s-a clădit prima abație în regiune, Abația Stolpe, situată în jurul estuarului râului Peene. În secolul XII a apărut o schiță a următoarei împărțirii regiunii în partea de vest, dominată de ducii din Szczecin și alte orașe aparținând Pomeraniei Occidentale, și partea de est, sub controlul ducilor din Gdańsk. În timpul fragmentării feudale ale Regatului Poloniei, atât Pomerania Occidentală cât și Pomerania
Pomerania () [Corola-website/Science/299557_a_300886]
-
scrie Signac - nu asigură prin amestecul optic al elementelor pure numai un maximum de luminozitate, ci, prin dozarea și echilibrarea acestor elemente după regulile contrastului, garantează de asemenea armonia totală a operei"". Se interesează și de redarea figurilor omenești, multiplicând schițele de la litografii până la compoziții de mari dimensiuni. Anul 1892 marchează o etapă importantă în viața lui Signac. După perioade de lucru prin porturile Franței, petrece cea mai mare parte a timpului în Saint-Tropez, unde își construiește o casă cu un
Paul Signac () [Corola-website/Science/299608_a_300937]