10,586 matches
-
mai ducea o comandă, și de fiecare dată cînd trecea pe lîngă el îi dădea cu ciocănașul. El stătea degajat, rezemat de tejgheaua barului și își sorbea berea. și, desigur, o sorbea din ochi pe ea. O urmărea cum se strecura printre mese, cu picioarele încordate și fesele nervoase, dar părînd că nu face nici un efort, și cu sînii aceia colosali, care nu se lăsau clintiți de nici un avînt... „Piff !“ ...Cu sînii aceia străbătînd aerul ca două canoe grele, încărcate cu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
ultimul schimb, ca să facă acest lucru. Când reușeam să ne dezmeticim din somnul profund, ne echipam în grabă și ieșeam în îndrăgitul parc unde, în concertul matinal al păsărelelor și sub mângâierea binefăcătoare a razelor călduțe ale soarelui, ce se strecurau printre coroanele dese ale copacilor, repetam cu glas tare lecțiile. Cu mintea limpede, în aerul tare al dimineții, randamentul studiului era incomparabil mai mare. Cu puține excepții, elevii Școlii Normale la care eram elev aveau o atitudine pozitivă față de învățătură
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
păstreze. A doua zi, în graba pregătirilor pentru plecarea la școală, mama i-a cerut fetiței să explice imaginile de pe coperțile cărților. Era o verificare a modului cum și-a însușit noua școlăriță „prima lecție”, prilej cu care i-a strecurat și un îndemn: la școală trebuie să mergi totdeauna cu lecțiile bine știute, să nu te faci de râs. În felul acesta a fost pusă prima cărămidă la edificarea unui mobil al învățăturii. Pornită pe un drum bun încă din
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
de când tovarășa lui de viață a trecut la cele veșnice, acasă nu mai are cine să-l aștepte. Singura ființă cu care își împarte singurătatea este un motan alintat, care îl întâmpină cu miorlăieli codificate și cu coada în balans, strecurându-i-se printre picioare și așteptând să fie mângâiat. În nopțile lungi de iarnă dar și în nopțile celorlalte anotimpuri, de când orele de somn s-au tot redus, își așterne pe hârtie gândurile înflorite de-a lungul timpului, trăirile emoționale
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
sufletul împăcat că a izbutit să ducă la bun sfârșit o treabă anevoioasă, el a revenit în marele oraș, zgomotos și poluat, în apartamentul său pustiu și neprimitor unde îl aștepta doar singurătatea. O întrebare insidioasă și apăsătoare i se strecurase în minte încă de pe drumul de întoarcere: îl vor ajuta puterile să mai meargă și altădată pe meleagurile îndrăgite ale copilăriei? Vizita Început de Florar, cu zile calde, luminoase și îmbietoare la plimbări și evadări în natură. Când soarele parcursese
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
rudă apropiată, am avut adeseori prilejul să-l întâlnesc, să ne bucurăm că ne am revăzut și să stăm de vorbă pe îndelete. În discuția lejeră și molcomă despre oameni, locuri și întâmplări din țară și de aiurea, s-au strecurat și unele destăiniri mai directe sau mai voalate despre traiul în înstrăinare, despre obsesivele gânduri, nostalgii și amintiri care îi populează neîncetat visele, clipele de răgaz, orele din afara programului istovitor de muncă, dar mai ales zilele libere ale sfârșitului de
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
aproape instantaneu, fiecare dintre cei prezenți își rostuia gândurile și trăirile sufletești așa cum dorea. După puține clipe, inginerul electronist - scotocitorul de amintiri - a evocat o întâmplare cu mare încărcătură emoțională care îl urmărește și astăzi, spune el. Cu privirile abia strecurate printre pleoapele întredeschise, încercând să străpungă zăgazurile anilor care s-au scurs de atunci, cu glas unduios ce trăda tristețe și regrete, ne-a împărtșit-o și nouă... În ultimul lui stagiu de „expulzare” la țară (după absolvirea clasei a II
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
intenționați, așa că cititorul devine volens-nolens confidentul autorului-narator și află multe lucruri care nu sunt la locul lor în contemporaneitate. Dumitru Dascălu, alias Vasile Fetescu, omul care a slujit școala o viață de om, devine martorul realităților contemporane ale școlii românești, strecurate cu grijă între rândurile cărții și atunci nostalgia lui după anii de activitate la catedră capătă un temei nu numai personal. Loviturile primite încearcă să le atenueze prin efortul (încununat de succes, am spune noi) depus la masa de scris
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
fusese încă fluerat până atunci (Flaubert, Zola, Goncourt, Daudet încercaseră, cum am spus, durerea sau mulțumirea aceasta), ar fi cazul să adaog că la dejunurile noastre atmosfera era mai senină decât la faimoasele "dîners Flaubert", pentru că în ea nu se strecura nici un regret, nici o remușcare și nici un fel de revoltă. Și doar, și noi ne-am fi putut găsi în situația aceasta, căci, la epoca de care vorbesc, Prasin reprezintase "Ceea ce nu moare", Codreanu, îmi pare, adusese în scenă "Martira", prelucrată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
nou, în umbră. "Era ca un fel de chemare... Ca o chemare care părea a spune: Adu-ți aminte! adu-ți aminte! într-atât era plină de insistență, de intențiune, de penetrațiune în a spori tulburarea pe care mi-o strecura în suflet." N-am rămas totuși prea mult acolo. Eram nerăbdător să mă văd în singurătatea străzilor pustii, să mă pierd în umbra fumurie a lucrurilor, să-mi scald fruntea fierbinte în aerul umed și rece. Eram, nerăbdător să redevin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
vrut ca el să apară nu numai redus, ci și denaturat, confuz, lipsit de senz. Mai era nevoie să semnalez acest lucru? În același paragraf (despre care aș fi vrut să pot vorbi cu puțin orgoliu, dar care, prin erorile strecurate în el, mă reduce la o adevărată stare de umilință), la pag. 176, frumosul "Monument al cavaleriei" din fața grădinei publice e atribuit unui Georgescu-Bârlad, care nu există, în loc de a recunoaște (cum, o știe toată lumea) că autorul său e sculptorul Dimitriu-Bârlad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
la o parte din portretele mele, se spunea că „acel” portret seamănă cu mine. Este posibil acest lucru, nu contest, dar este doar ceva care vine din subconștient, fără a fi ceva voit. De asemenea în câteva din portretele mele strecuram unele elemente suprarealiste, de exemplu pictam un moș cu o pipă în care era un lac, iar pe lac erau niște păsări, sau în alt caz am făcut un moș care fuma pipă, din care creștea un mic pom, la
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
sfârșit, la primăverile scurte dar cu toți pomii înfloriți și urmați de înverzirea rapidă a naturii, îți dădeau impresia că te afli în Paradis. Vara, cu verdele strălucitor ca smaraldul în lumina soarelui, cu adierea răcoritoare a vântului ce se strecura din pădurea ce înconjoară întreaga așezare, răspândind mirosul florilor de tei și mai ales al cetinii de brad . Toamna, uneori scurtă, alteori lungă, cu dimineți reci și brumă de îți dădea impresia că a nins, cu culorile ei, de la galben
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
mei. În timp ce sora mea era cu Siegfried și cu Grethel în grădină și stăteau la umbra unui nuc, Peidy îmi cere o cutie de chibrituri. Am intrat în casă și am adus o cutie pe care grijuliu a strecurat-o în buzunar. Îmi amintesc că în anul acela nu aveam porc, deci, casa porcului, ”cocina”, era amenajată pentru joacă. Pe podea, erau ghijele de porumb scoase din saltele, peste care era pusă o pătură. Peidy scoate cutia de chibrituri
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
a zis domnu’ Cornel). Domnu’ Cornel se pare că a fost un om foarte curajos în vremurile grele de dinainte de ’89. Tot el a povestit despre cum a publicat o poezie în anii ’80 și a reușit să fenteze cenzura strecurând o aluzie la Yalta. După cum el însuși ne spune, domnu’ Cornel a creat multe probleme regimului trecut: „Am fost un om incomod. Așa cum sunt incomod acum, așa eram și atunci. Eugen Barbu avea o vorbă despre mine: «Și de al
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
la zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În prăpastia unde s-a aruncat. Zeul-Întrebare trăiește... VÎntul de toamnă răscolește o mare pe care n-o mai zăresc. O umbră s-a strecurat parcă printre oțetarii uzi de ploaie. Forma mea de speranță și de demnitate e să văd În Întuneric doi ochi lucind fosforescenți... Cuprinsul SFINXUL OEDIP LABIRINTUL TEZEU ARIADNA SISIF ULISE LOTOFAGII AHILE PASAREA PHOENIX OLIMPUL MUNTELE CÎMPIA PROMETEU NARCIS ICAR
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
osteni prea mult să caute un mijloc pentru a trece marea. Avea în suflet siguranța că Dumnezeu îi va oferi o cale de a ajunge la Ierusalim și aceasta îl întărea atât de mult încât nici fricile care îi erau strecurate în suflet și nici piedicile de care i se vorbea nu-l puteau face să se îndoiască. Într-o zi, un spaniol bogat îl întrebă ce face și încotro dorea să meargă. Aflând ce avea de gând, îl luă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
stomac, se plimbă prin casă de colo până colo zicând: ,,Trebuie să recunosc, sunt îndrăgostită. Ochii lui m-au impresionat. Par ca două stele luminoase care mă urmăresc. Parcă ar fi avut o cheie fermecată și mi-a deschis inima strecurându-se in ea.,, Simți o dorință imperioasă de a avea lângă ea o ființă caldă, căreia să-i poată destăinui orice, o ființă alături de care să se simtă bine, să se poată încrede în ea și să nu-i fie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în pat ca pe un lucru foarte fragil, fără a se așeza și el. Își scoase cămașa imaculată, zăbovi o clipă cu privirea peste fața ei, se așeză lângă ea și începu s-o sărute cu poftă și tandrețe. Își strecurase degetele în părul ei voluminos și se aplecă mai mult peste fața ei, încât îi era aproape imposibil să mai respire. La rândul ei, duse o mână în părul lui, iar cu cealaltă mână căuta să se apere, încercând din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe covorul din mijlocul camerei. Ea dădu pilota la o parte, se ridică în capul oaselor, își ridică genunchii ajungând cu ei până la piept și își rezemă fruntea de ei. Nu-și ridicase capul decât într-un târziu, după ce își strecurase prin minte toate cele petrecute, toate trăirile sentimentale din ultima perioadă. Când deschise ochii și-și ridică de pe genunchi capul, i se păru casa dulce și albă ca un cub de zahăr, iar ea se simțea în ciuda tuturor lucrurilor ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
începeau sărbătorile de iarnă. Afară era un frig cumplit iar fulgii de zăpadă întârziau să apară. Carlina alergă în fugă să deschidă ușa, meditând totodată la absurditatea situației gândindu-se cine o putea deranja la ora aceea atât de matinală. Strecurându-și puțin capul afară prin deschizătura ușii văzu pe Nicky pitit într-un colț de lângă ușă. Brusc își întrerupse șirul gândurilor, bucurând-o plăcerea de a-l revedea. Nicky se urină chiar atunci făcând o mică baltă în jurul lui, udându
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care era lipit un afiș scris cu litere de tipar „Doctor de gardă”. Era pe punctul de a pleca acasă când Valentin o apucase de halatul pe jumătate dat jos, implorând-o să îi salveze soția și copilul, și îi strecură o sumă substanțială de bani în buzunar. Nimeni nu bănuise cauza acestei nașteri întârziate. Nimănui nu îi păsase dacă se pierdeau două suflete. Nimeni nu luase măsuri suplimentare. Nu îi propusese nimeni o eventuală cezariană. Sistemul sanitar funcționa după graficul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe care nu le-ar fi dorit. Își lăsă părul liber pe spate, atingându-i urechile într-un mod plăcut. Înfofoli copilul întrun scutec și îl vârî în două pungi din PVC, una într-alta. Luându-l în brațe se strecura normal pe poarta spitalului. Își mărturisea în gând că avusese destul curaj, simțind că parcă și cerul voia să se limpezească în jurul ei, lăsându-i drum liber. Râse în sinea ei și își presă fruntea cu palma ca și cum ar fi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ochilor aproape se închideau. Nu-și găsea echilibrul. Carlina avea o vibrație mare în stomac, ca atunci când te încearcă mari emoții. Ochii lui erau reci, distanți. Dacă ar fi putut să îi deschidă inima cu o cheie fermecată, să îi strecoare un strop de bucurie și de dorințe ar fi fost bine. - Pentru ce faci asta? Ești complet nebun. - Nebună-i măta! Nu eu. Ce mă faci nebun? îțî trag una acum, de nu te vezi. - Eu nu vreau decât să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
O, mamă! Nu mai fi supărată! Te rog! - Iartă-mă. Tu nu trebuie să fii supărat! Ești încă un copil, nu trebuie să participi la toate problemele de familie. Du-te și te joacă sau citește o carte. Ea se strecură pe lângă el și intră în altă cameră. Deschise un sertar unde se aflau niște medicamente și înghiți câteva. Nu avea de ales. De multă vreme se alimenta cu ele. Mobila din sufragerie avea culoare mahonului și ocupa tot peretele până în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]