10,311 matches
-
de clar, la ce efecte, atât pozitive, cât și negative, poate duce o astfel de opțiune aceasta nu reprezintă decât una dintre multiplele tipuri de abordări metodologice din perspectiva cărora poate și trebuie să fie apropriat discursul, în general și, îndrăznesc să adaug, în acest moment, discursul academic, în particular. Lewis, prin urmare, demonstrează și el, în mod practic, că și-a însușit lecția teoretică a "maestrului" său, președintele Ronald Reagan al Statelor Unite ale Americii, de această dată, iar coerența propriei sale povești
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
potrivit editorului Burgchardt, orientarea postmodernă în criticismul retoric, constituind o piesă pe care studentul la Științele Comunicării, aici și pretutindeni, nu o poate trece, pur și simplu, cu vederea. Mărturisesc, în același timp, faptul că nu în fiecare an am "îndrăznit" să mă apropii, împreună cu colegii mai tineri de la masteratul de Comunicare și mediere în conflictele sociale, de acest text al profesorului McKerrow. În aceste pagini, însă, am să încerc o analiză a piesei extrem de dificile a lui Ray McKerrow, în
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
și tranșante a limitărilor, de dragul unor construcții ontologice, epistemologice, dar și discursive care să ofere omului locul și menirea de care se simte bine reprezentat pe scenele din toate domeniile existenței, care îl solicită. Ray McKerrow, deci, ne îndeamnă să îndrăznim: el a cucerit lumea cercetării critico-retorice. Cum putem, oare, pune, vreodată, în paranteză, lecția sa unică? Concluzii Răspunsul meu la întrebarea (retorică) de mai sus poate că nu este unul eminamente futil. Evident, și acest răspuns, ca toate răspunsurile pe
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
lecturarea mecanică a unor texte pe care copilul nu le înțelege sau care nu-i plac, nu-i trezesc interesul. La început rezultatele, reușitele se vor lăsa așteptate, dar, odată trezit interesul pentru lectură și cu îndrumările potrivite, copilul va îndrăzni să se apuce singur de citit. Iar în acest momemt putem spune că scopul nostru a fost atins.
Copilul deficient de auz ?i cartea by Chira Dorina [Corola-publishinghouse/Science/83928_a_85253]
-
politicii globale. Relațiile internaționale au avut o mare importanță pentru modelele relațiilor de gen, așa cum și dinamica relațiilor de gen a influențat procesul global de militarizare și globalizarea economică, spre exemplu. Urmând valul revoluției feministe din toată lumea, Cynthia Enloe a îndrăznit să sugereze că "personalul, care este politic" este de asemenea, la fel de bine, și "internațional". În lucrarea Bananas, Beaches and Bases (1989), ea a arătat modul în care politica internațională implică de multe ori relații intime, identități personale și vieți private
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
dezonorează, greșeala niciodată. (Pentru că Înșelătoria izvorăște, de regulă, dintr-o intenție deliberată, pe când greșeala are la bază, de obicei, o incompetență de moment.) „Cei mai răi dintre oameni și cei mai vrednici de cea mai mare pedeapsă sunt aceia care Îndrăznesc să-i acuze pe alții de faptele ce li s-ar putea imputa lor Înșiși.” (Isocrate) Cauză, efect - Întâmplare, neprevăzuttc "Cauză, efect - Întâmplare, neprevăzut" Nu iese fum fără foc. (Tot ce se petrece are o cauză, chiar dacă aceasta este, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
epuizat, nevăzând În ea altceva decât imaginea lupului, adică obsesia temerilor sale dintotdeauna. Dacă despre cel care vede primejdii acolo unde ele nu există de fapt se spune că este „un om pe jumătate Învins”, În schimb, despre cel care Îndrăznește, chiar mai mult decât ar trebui, se afirmă că „a câștigat pe jumătate”.) Până nu Încaleci calul, nu-i cunoști năravul. (Firea omului o cunoști nu atât după vorbele, cât după faptele sale: „Câtă vreme nu mănânci un pumn de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Cine umblă pe toate drumurile nu ajunge nicăieri”.) Corb la corb nu-și scoate ochii. (Cei ce se aseamănă În privința caracterului nu numai că nu-și fac rău unul altuia, dar se și ocrotesc reciproc.) „Există oameni pe care nu Îndrăznești să-i ataci, fiindcă ei se ascund În murdăria lor proprie, ca sepia.” (L. Blaga) Oamenii Îl urmează pe cel care a ieșit Învingător. (Nu numai pentru faptul că le creează un sentiment al siguranței personale, dar și pentru că le
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Μ Viața omului este, din fericire, prea scurtă pentru ca acesta, furat de tot felul de tentații și plăceri, să aibă timp să devină Întru totul ateu: este Încă prea puternică În el teama de necunoscut sau de neprevăzut, pentru a Îndrăzni să se comporte ca și cum totul ar depinde numai de el! Μ Cel care se lasă de mai multe ori amăgit sfârșește prin a fi disprețuit de toți. Μ Când nu te rușinezi de tine Însuți În intenția de a face
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
acel dialog Își pierde expresivitatea, Își pierde autenticitatea). Μ Suntem Înclinați să credem că „tainele” țin mai degrabă de altceva decât de noi și că ele trebuie căutate, prin urmare, În exteriorul nostru: atunci Însă când introspecțiile noastre de moment Îndrăznesc mai mult decât ne-am propus, apare tot mai pregnantă revelația necunoscutului sau a miraculosului din noi. Μ Fiecare profesiune cu frumusețile și cu ingratitudinile ei. Supraveghetorul din incinta aeroportului, de exemplu, pentru a-și menține mereu trează vigilența, Își
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
promovarea fără discernământ a unor porniri subiective și emoționale; dar dacă sufletul nostru nu este pregătit să respingă atitudinile indiferente sau detașate pe care unii le adoptă În raport cu un semen aflat Într-o situație de impas, atunci cum am putea Îndrăzni să pretindem un răspuns afectiv din partea unui semen când noi Înșine am fi Într-un impas? Înțelepciunea populară a surprins foarte bine condițiile psihologice ale obținerii feedbackului afectiv În relațiile dintre oameni, În proverbul: „Ce ție nu-ți place altuia
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
circumspecții, devenim victima iluziilor vanității sau ale ridicolului). Μ Niciodată nu vom ști cu adevărat - și poate că nici nu trebuie să știm - ce cântă și cum Își cântă un pianist atunci când se află singur, doar cu pianul lui. Putem Îndrăzni totuși să ni-l imaginăm cântând o melodie inimitabilă, o melodie a celor mai intime și imprevizibile mișcări ale vieții sale interioare. Spre deosebire de muzica sa din concert, care este În esență o creație a altuia, cea născută În solitudine este
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
agresându-i pe ceilalți. Violența reacției la care urmează să fie supus este pe măsura violenței pe care a exercitat-o asupra acestui spațiu al bibliotecii virtuale, În vreme ce acesta, prin ambiguitatea sa este, mai Întâi de toate, un spațiu ludic. Îndrăznind să afirme adevărul despre lectura lui Shakespeare dar, tocmai prin asta, și despre natura acestui spațiu, Ringbaum este condamnat să iasă din el, pedeapsă care nu se lasă așteptată și care este povestită de Desirée În finalul scrisorii sale. „Ei
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
de acest fel și chiar, ca În situația lui Lucien, calitatea textului. Într-un fel, universul descris de Balzac este inversul celui din Lodge. În vreme ce acela al profesorului universitar este marcat de tabu-ul nonlecturii - până acolo Încât cel care Îndrăznește să-l revendice este exclus din spațiul cultural -, la Balzac, generală este Încălcarea iar ea devine chiar regulă, un soi de tabu sfârșind prin a domina lectura, văzută ca umilitoare. Încălcarea este aici de două feluri. Pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
sedimenteze evoluția. Cine ar putea să mă jignească?/ Măduva surâsului mi-e caldă/ Chiar și-atunci când înghețat pe buze/ Și-ntărit îmi fac din el unealtă.// Însă fericirea-i apă gravă,/ Și în albia mea copilărească-/ Epoleții generației mele/ Cine ar îndrăzni să îi jignească?". (Mândrie) Raportarea permanentă la ceilalți, într-o perfectă suprapunere cu sine, cu propria viață socială și chiar intimă devine elementul definitoriu al condiției poetice, idee care, alături de alte toposuri, precum vârsta copilăriei, fericirea, jocul, bucuria de a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în oglindă"), "trupul și inima cu pricina sunt și ale lui Nichita Stănescu, și ale lui Adrian Păunescu"55, tot așa idea că oamenii unei epoci se aseamănă între ei domină și versurile din Mândrie: "Epoleții generației mele/ Cine ar îndrăzni să îi jignească?", conform cărora "întreaga generație se consacră la începuturile ei unei lirici pe care am putea-o numi de identificare afectivă, caracterizată de un declarativism ingenuu și tineresc, de un entuziasm factice artistic (...) și de recurența câtorva teme
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Blandiana rezervă o parte din spațiul acestui volum pentru adevărate ode închinate purității primare, într-un limbaj postromantic: "Din apă, ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave./ Adolescenți frumoși sau doar femei./ Dulce confuze, pletele jilave/ Nu îndrăzneau dorința s-o ascundă./ Apa era fără sfârșit rotundă,/ Luna turna pe luciul ei/ Ulei.// Pășeam desculți și limpezi/ Îmi simțeam degetele adormite în mâna ta,/ Era atâta dragoste pe ape,/ că nu ne puteam scufunda,/ Era atâta liniște, că
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o ascundă./ Apa era fără sfârșit rotundă,/ Luna turna pe luciul ei/ Ulei.// Pășeam desculți și limpezi/ Îmi simțeam degetele adormite în mâna ta,/ Era atâta dragoste pe ape,/ că nu ne puteam scufunda,/ Era atâta liniște, că timpul/ Nu îndrăznea să spună vreo secundă,/ Cerul nu rostea niciun nor./ Apa nu-ngăima nicio undă,/ Doar tălpile goale,/ Călcând în lumina de lună,/ Scoteau un sunet ușor." (Din apă ieșeau trupuri albe de plopi). Reîntoarcerea în trecut cu ajutorul apei de data
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
soare peste mine/ Și mă udă cu lumină./ Eu în joc stropesc cu soare/ Coala zărilor velină", "Din apă ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave,/ Adolescenți frumoși sau doar femei", "Era atâta liniște că timpul/ nu îndrăznea să spună vreo secundă,/ Cerul nu rostea niciun nor,/ Apa nu-ngăima nicio undă/ (...) Era atâta dragoste pe ape/ Că nu ne puteam scufunda" etc. Într-o strânsă interdependență cu acestea, motivul visului, dublat de cel al somnului, constituie o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Cine-a numit/ Auriu/ Această culoare/ A extazului frunzelor,/ Această triumfătoare/ Țară a nimănui/ Dintre viață și moarte,/ Această beatitudine/ Învăluind în vegetala-i lumină/ pământul,/ Cu mireasmă de fructe/ Dezgolite pe crengi/ În virginală/ Și grea impudoare?// Cine-a îndrăznit/ Să dea un cuvânt/ Celei mai limpezi/ Și-adânci nemuriri/ Spre care curgem,/ Nedemne de atâta speranță,/ Cu toții,/ Printre ciorchini înțelepți/ Și zănatice ramuri subțiri?/ Tăceți!/ Tăceți și-ascultați/ Silabele ierbii foșnind/ În lumina uscată/ Nici ea nu-ndrăznește să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-a îndrăznit/ Să dea un cuvânt/ Celei mai limpezi/ Și-adânci nemuriri/ Spre care curgem,/ Nedemne de atâta speranță,/ Cu toții,/ Printre ciorchini înțelepți/ Și zănatice ramuri subțiri?/ Tăceți!/ Tăceți și-ascultați/ Silabele ierbii foșnind/ În lumina uscată/ Nici ea nu-ndrăznește să spună pe nume/ Acestui ultim regat". (Cine-a numit) Această țară a nimănui, "sursă a inspirației, deținătoare a adevărului, situată între viață și moarte este leagănul creației blandiene"127. Reînviind romantismul blestemat, Ana Blandiana readuce în prim-plan toamna
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
eu și ceilalți, aduce cu sine confundarea a două tipuri de contexte: ideologic și estetic, dacă avem în vedere faptul că aproape fiecare volum cuprinde strigătul disperat al neputinței de a evada, nici măcar prin artă, din gratiile unei societăți totalitare. Îndrăznim chiar să afirmăm că premisa alterității alientate postomoderne, provocată de lipsa capcității raportare și de comunicare corectă cu celălalt, o constituie chiar această lungă și aridă perioadă, marcată de ideologia comunistă. Deși studiul de față nu își propune drept obiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ci retrăgîndu-se într-o altă ordine. În ordinea sa interioară. Este ordinea refulării totale, a fugii din obiectiv în subiectiv. Acest personaj nu este un personaj elevat. Este omul comun, avînd poate, ca punct de pornire, personajul lui Sebastian, care îndrăznește să viseze. Dar eroul lui Constantin Popa se mută definitiv în vis. El violentează în acest fel ordinea obiectivă. Piesa poate fi citită ca o tragicomedie. Saltul în absurd, "locuirea" absurdului, oferă multiple posibilități de interpretare. NICOLAE MAREȘ: Mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
îmi joacă festa... Eu v-am cîștigat... dar aparțineți soțului... Al dracului aparență! (îi sărută mîna și o îmbrățișează; în clipa asta se aud bubuituri în pereți; toți se desfac din îmbrățișări și devin extrem de încordați) Mihai: (într-un tîrziu, îndrăznind) Dar acum cine mai bate?! Vecin 1: (după o pauză) Nu știu. (judecînd cît se poate de logic) Noi nu. Nu, pentru că sîntem aici. Nici dumneavoastră, pentru că și dumneavoastră sînteți aici...! Atunci cine?! Că de bătut a bătut. Dar cine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cît și regia. Întrebat de motivația acestei montări, autorul-realizator a răspuns: "Pentru că acum i-a sunat ceasul scenic... Și pe scena Teatrului Național, pentru că scîndurile acestei scene au suportat și alte piese de-ale mele "Calul verde", "Regulamentul de bloc". Îndrăznesc să cred că nu e prea tîrziu pentru această piesă. Și asta pentru că cele două orizonturi ale piesei corodarea, căderea în rutină a cuplului, încercarea de a-ți regăsi numele într-o altă tensiune lirică, pe de o parte, și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]