10,353 matches
-
penat-sectată. Frunzele îndeplinesc, de regulă, doua funcții: de fotosinteză și de sporificație. Se întâlnesc și ferigi cu frunzulițe mici (Salvinia natans) sau în formă de panglică (Phllitis scolopendrium). În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla sp.) se dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot. La unele specii de ferigi tropicale epifite, majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului, iar cele de la bază prezintă un ,butonaș” cu resturi vegetale în putrefacție. Unele specii tropicale și subtropicale sunt arborii. Tulpina lor nu crește în grosime, pastrând forma
Pteridofite () [Corola-website/Science/302846_a_304175]
-
nu poate fi topit în aer liber din cauză că arde înainte de a ajunge la punctul de topire, deci acest proces poate fi efectuat doar într-o atmosferă inertă sau în vid. Este, de asemenea, unul din puținele elemente ce ard în azot gazos pur (la 800 °C sau 1,472 °F și formează azotură de titan, care cauzează pierderea ductilității). Titanul este rezistent la acizii sulfuric și hidrocloric diluați, clor gazos, soluții clorice și la majoritatea acizilor organici. Este paramagnetic (slab atras
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
Folosită în medicina populară ca emetic, febrifug, antiepileptic și în scorbut (aplicații locale pe gingii). Aici sunt încadrate unele familii de plante cu nutriție mixtă (fotosintetică și în același timp heterotrofă, carnivoră). Descompun corpul unor insecte mici și astfel asimilează azotul, iar pentru acest fapt și-au transformat frunzele în capcane pentru prinderea și digerarea animalelor mici. Specii acvatice și terestre, autohtone și exotice, care cresc prin mlaștini oligotrofe. Aldrovanda vesiculosa L. (otrățelul bălților) este o plantă acvatică, natant-submersă, fară rădăcini
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
În medicina populară se folosește și scoarta, ca febrifug și antigutos. Din această subfamilie mai fac parte genurile: Armeniaca (cais), Amygdalus (migdal), Padus (mălin). Este format din plante lemnoase sau erbacee, cu rădăcini ce fac simbioză cu bacterii fixatoare de azot atmosferic. Florile sunt de obicei zigomorfe, pentamere, cu androceu gamostemon sau dialistemon și cu gineceu monocarpelar, din care se formează fructul, numit păstaie (legumă), de diverse forme și mârimi. Există și specii cu staminele și carpelele numeroase și libere, cu
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
o familie mai puțin evoluată (Mimosaceae). Cuprinde cca 1000 specii erbacee sau lemnoase (arbori, arbuști sau subarbuști), foarte răspândite în regiunile temperate, subtropicale sau tropicale, atât în stare spontană, cat și cultivate. Rădăcinile prezintă nodozități cu bacterii simbionte, fixatoare de azot (din genul Rhizobium). Frunzele sunt de obicei penat sau palmat-compuse (rar simple), prevăzute cu stipele persistente, care uneori se transformă în spini (Robinia). Florile sunt bisexuate și de regulă sunt grupate în inflorescențe racemoase. Floarea are simetrie zigomorfă și prezintă
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
la 135-140 °C iar apoi distilat cu abur supraîncălzit într-o coloană de distilare. Produsul de distilare până la 140 °C -format din benzen, toluen, xilen-reprezintă benzenul brut. Amestecul cu puncte de fierbere peste 140 °C (naftalină, compuși aromatici cu sulf azot oxigen) formează un bun amestec dizolvant cunoscut sub denumirea de "solvent nafta". Sunt o altă importantă sursă de materie primă pentru industria chimică; ele se prezintă ca un lichid uleios, brun negru, foarte vâscos, cu un miros caracteristic, neplăcut și
Hidrocarbură aromatică () [Corola-website/Science/302478_a_303807]
-
privește numărul de cazuri de îmbolnăviri cu tuberculoză, una din cele mai importante boli transmisibile din lume și cu ample consecințe sociale.Dezvoltarea chimioterapiei din ultimele decenii a evidențiat noi aspecte privind caracterul aplicativ al unor heterocicli conținând atomi de azot în moleculă. Pentru a extinde sfera cercetărilor în acest domeniu, continuând și dezvoltând studiile originale ale colectivului, în prezența lucrare ne-am propus sinteză și determinarea acțiunii antituberculoase a unor noi derivați de tiadiazol și triazol. Literatura de specialitate semnalează
CONTRIBUTII LA SINTEZA SUBSTANTELOR CU ACTIUNE by Cociorva Alina, Popovici Anca () [Corola-other/Science/84273_a_85598]
-
sau cloratul de potasiu. Pulberea acestui metal poate fi aprinsă; în rest este stabil față de aer, apă și halogeni bineînțeles cu excepția fluorului (nemetal care reacționează cu toate elementele inclusiv unele gaze nobile). Reacționează și la cald și la rece cu azotul. Alți compuși interesanți sunt carburile (WC,WC și WC)ce se aseamăna prin duritate cu diamantul. Procentajul de wolfram în scoarța pamântului este de circa 0,0001 g/t, sau 0,0064 procentaj de greutate (Valoarea Clarke). Wolframul nu apare
Wolfram () [Corola-website/Science/304472_a_305801]
-
ul are ca heteroatom ionul de Fe (fier), legat prin valențe secundare de 2 atomi de N (azotul dintr-un heterociclu bazat pe pirol) în timp ce cu ceilați 2 atomi de N este legat covalent. Este cel mai des întîlnit tip de hem, fiind întîlnit atît în structura proteinelor transportoare de O (hemoglobina, mioglobina), cît și în structura enzimelor
Hem () [Corola-website/Science/304545_a_305874]
-
din cele 2 site-uri active.În general hemul B eset atașat de helixul proteic prin intermediul unei legături coordinative între ionul de Fe și lanțul proteic.În cazul hemoglobinei legătura coordinativă este realizată cu histidina,în timp ce NOS (sintaza oxidului de azot) și citocromul P450 realizează legătura cu cisteina.Datorită existenței unui singur electron la atomul de Fe, are poate fi legat printr-o legătura coordinativă cu proteina, fierul adoptă o stare de pentacoordinare, în timp ce în cazul legării oxigenului sau monoxidului de
Hem () [Corola-website/Science/304545_a_305874]
-
la 400 C, pe parcursul anilor ea mai suferă modificări: Verley 1924(catalizator amidura de sodiu), Tyson 1941 (catalizator terțbutoxidul de potasiu). Inelul pirolic are o reactivitate mult mai mare față de nucleul benzenic, acest fapt datorîndu-se electronilor neparticipanți ai atomului de azot, electroni neparticipanți care sunt delocalizați.Conform valorii pK=3,6 acizii tari de tipul acidului clorhidric por protona acest atom de N din nucleul indolic. La indol, spre deosebire de pirol, poziția cea mai reactivă este poziția 3, de 1013ori mai reactivă
Indol () [Corola-website/Science/304582_a_305911]
-
a triptofanului. Datorită prezenței atomului de hidrogen de la N, acesta poate fi cedat în reacțiile cu metalele alcaline și cu compușii organomagnezieni (compuși Grignard), la fel ca și pirolul. Explicația ar sta în valoarea pKa a protonului din legătura cu azotul.Această valoare este de 21 în DMSO, deci bazele tari de tipul hidrurii de sodiu sau butil-litiul și un mediu de reacție anhidru sunt necesare pentru deprotonare.Sarea anionului indol poate reacționa pe 2 căi: Pentru același motiv solvenții aprotici
Indol () [Corola-website/Science/304582_a_305911]
-
terestră, găsindu-se la 87±1 părți pe milion, sau, în aproximativ o parte la 11,5 milioane , și în gazele emise de unele ape minerale. Comercial, xenonul se obține ca un produs secundar al separării aerului în oxigen și azot. După această separare, efectuată general prin distilarea fracțională într-o instalație cu coloană dublă, oxigenul lichid obținut va conține cantități mici de xenon și krypton. Dacă se mai reface procedeul de distilare fracțională, oxigenul lichid ar trebui să fie îmbogățit
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
cea creată la operațiile medicale. Viteza de propagare a sunetului în xenonul gazos este de 169 m/s, adică cu mult mai mică decât cea a aerului , datorită vitezei medii mai mică a atomilor de xenon, în timp ce viteza atomilor de azot sau oxigen este mai mare. Prin urmare, xenonul scade rezonant frecvența tractului vocal în momentul inhalării. Acest fapt produce un timbru vocal scăzut caracteristic, adică efectul invers provocat în timpul inhalării unei cantități de heliu. Însă, ca și heliul, xenonul nu
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
observă aprinderea și arderea telurului cu flacără albastră-verzuie și formarea fumului alb de anhidridă teluroasă. Telurul joacă rol de combustibil alături de oxigen, clor, brom și iod (la fel ca sulful și seleniul). Vaporii de telur, antrenați de un curent de azot peste lame de argint sau cupru, încălzite, dau telururi cristaline. Telurul se dizolvă la rece în acidul azotic diluat (cu greutatea specifică 1,20), din care cu timpul separă TeO precipitat alb. Reacția de mai jos indică comportarea telurului față de
Telur () [Corola-website/Science/303500_a_304829]
-
formă de pulbere, pentru utilizare în fabricarea 0 coloanelor de cromatografie de lichide de înaltă performanță (HPLC) și a cartușelor de preparare a probelor ex 2811 29 90 10 Dioxid de telur 0 ex 2812 90 00 10 Trifluorură de azot 0 ex 2818 30 00 10 Oxid hidroxid de aluminiu sub formă de pseudo-boemit 4 ex 2819 90 90 10 Trioxid de dicrom: 0 - cu o suprafață specifică de 37 m2/g sau mai mare (determinată prin metoda BET), - cu
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/90040_a_90827]
-
pentru utilizare în fabricarea tetrahidrofuranului (a) ex 3815 19 90 10 Catalizator, constând din trioxid de crom sau trioxid de dicrom, fixat pe 0 un suport de dioxid de siliciu, cu un volum al porilor, determinat prin metoda absorbției de azot, de 2 cm3/g sau mai mare ex 3815 19 90 15 Catalizator, sub forma unei pulberi, constând dintr-un amestec de oxizi de 0 metale, fixat pe un suport de dioxid de siliciu, conținând în greutate 20 % sau mai
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/90040_a_90827]
-
Amine terțiare - Din molecula de amoniac se înlocuiesc toți trei atomii de hidrogen. În locul hidrogenilor din molecula de amoniac se vor lega radicali. În funcție de tipul acestora, aminele pot fi: Amine alifatice - Radicalul (sau radicalii) care se leagă de atomul de azot este unul alchil. Amine aromatice - Radicalul (sau radicalii) care se leagă de atomul de azot este unul aril. Amine mixte - Radicalii care se leagă de atomul de azot sunt o parte alchil și alta aril. Toate aminele prezentate anterior sunt
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
din molecula de amoniac se vor lega radicali. În funcție de tipul acestora, aminele pot fi: Amine alifatice - Radicalul (sau radicalii) care se leagă de atomul de azot este unul alchil. Amine aromatice - Radicalul (sau radicalii) care se leagă de atomul de azot este unul aril. Amine mixte - Radicalii care se leagă de atomul de azot sunt o parte alchil și alta aril. Toate aminele prezentate anterior sunt monoamine, însemnând că în moleculă există doar o singură grupare -NH. Poliaminele au două sau
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
fi: Amine alifatice - Radicalul (sau radicalii) care se leagă de atomul de azot este unul alchil. Amine aromatice - Radicalul (sau radicalii) care se leagă de atomul de azot este unul aril. Amine mixte - Radicalii care se leagă de atomul de azot sunt o parte alchil și alta aril. Toate aminele prezentate anterior sunt monoamine, însemnând că în moleculă există doar o singură grupare -NH. Poliaminele au două sau mai multe grupări în moleculă. Aminele se denumesc folosind denumirea radicalilor corespunzători urmați
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
obține amine secundare sau terțiare mixte se folosește în mod special reacția anilinei cu sulfatul acid de metil (CHOSOH). formula 3 formula 4 formula 5 formula 6 formula 5 formula 8, în prezență de nichel formula 9 formula 10 Aminele au un dublet electronic neparticipant la atomul de azot. Prezența acestor electroni neparticipanți conferă aminelor un caracter bazic, ei putând accepta un proton. formula 11 (hidroxid de alchil amină) Cu apa reacționează doar aminele inferioare, deoarece apa este un acid slab. Pentru cele superioare se folosește reacția cu acizi (mai
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
se continuă, apar săruri cuaternare de amoniu. Acilarea aminelor înseamnă înlocuirea unuia sau a ambilor atomi de hidrogen de la gruparea amino. Deci pot fi acilate doar aminele primare și secundare, pentru că doar acestea dispun de atomi de hidrogen legați de azot. Reacția se produce tratând aminele cu acizi organici, cloruri acide sau anhidride acide. Folosită industrial este reacția de obținere a vitaminei H. Protejarea grupei amino prin acilare se face față de următorii reactanți: permanganat de potasiu (KMnO), bicromat de potasiu (KCrO
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
chiar în mediul în care se dorește a fi folosit. formula 13 Din diazotarea aminelor alifatice rezultă alcooli și apă. Grupa amino din amină este înlocuită de hidroxilul din acoladă, rezultând astfel alcoolul. Grupa amino se desface și ea, atomii de azot unindu-se, iar cei doi atomi de hidrogen se leagă de oxigenul rămas din acid, formând apa. formula 14 Din diazotarea aminelor aromatice rezultă săruri de diazoniu. Sărurile de diazoniu sunt foarte instabile, de aceea ele sunt supuse, imediat după obținere
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
enzimelor numite proteaze, proces în urma căruia lanțurile proteice sunt scindate (denaturate). Ingestia aminoacizilor esențiali este foarte importantă pentru sănătatea organismului, deoarece fără acești aminoacizi nu se poate desfășura sinteza proteinelor necesare organismului. De asemenea, aminoacizii sunt o sursă importantă de azot; unii aminoacizi nu sunt utilizați direct în sinteza proteică, ci sunt introduși în procesul de gluconeogeneză, proces prin care organismul asigură necesarul de glucoză în perioadele de înfometare (mai ales proteienele aflate în mușchi). În funcție de compoziția lor chimică ele pot
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
de structura tridimensională a proteinei, dar și de proprietățile acesteia. În lanțul polipeptidic aminoacizii formează legăturile peptidice prin cuplarea grupei carboxil cu o grupă amino; odată legat în lanțul proteic aminoacidul se "transformă" în aminoacid "rezidual" iar atomii de carbon, azot, hidrogen și oxigen implicați în legături formează "scheletul" proteinei. Atunci cînd lanțul proteic se tremină cu o grupă carboxil poartă denumirea de carboxi-terminus (sau C -terminus), în timp ce, dacă se termină cu gruparea amino, devine amino-terminus (N-terminus). Responsabile de proprietățile
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]