10,806 matches
-
orchestrate în primul rând de Eugen Barbu, ca și de cele de extremă dreaptă sau pretins naționaliste din exil. Ion Caraion s-a stins din viață la Lausanne, la 21 iulie 1986. În 2006 se publică volumul "„Cazul Artur” și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS", editat de Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion. După 11 ani de închisoare, în 1964 este recrutat de Securitate și i se oferă
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
pretins naționaliste din exil. Ion Caraion s-a stins din viață la Lausanne, la 21 iulie 1986. În 2006 se publică volumul "„Cazul Artur” și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS", editat de Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion. După 11 ani de închisoare, în 1964 este recrutat de Securitate și i se oferă eliberarea din închisoare în schimbul statutului de informator. Primește numele de cod „Nicolae Anatol”, apoi pe
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de catre Vasile Alecsandri. După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește prin Austria și Germania se stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți pașoptiști munteni; din perioada exilului datează poeziile "Adio Moldovei" și "Sentinela română". În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna aceluiași an, la Paris. Scrie primele „cântecele comice” ("Șoldan Viteazul", "Mama Anghelușa") și câteva scenete comice și muzicale
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
guvern. Deși a admirat unele aspecte ale politicii Uniunii Sovietice și Italiei Fasciste, el nu era nici comunist, nici fascist: proprietatea privată a fost protejată și încurajată iar inamicii politici nu au suferit de obicei de pedepse mai grele decât exilul în provincie. Kemal avea un program încorporat în deviza partidului său (Partidul Republican al Poporului), constând în "șase stele": republicanism, naționalism, secularism, populism, etatism și revoluție. Baza programului său era planul de secularizare și modernizare a Turciei. Califatul a fost
Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/297611_a_298940]
-
(n. 15 noiembrie 1911, Moroeni, județul Dâmbovița - d. 25 noiembrie 1999, Santa Cruz de Tenerife, Insulele Canare, Spania) a fost un autor, comparatist, diplomat, director literar, dramaturg, enciclopedist, eseist, lingvist, etimolog, istoric, poet, prozator român care a trăit în exil între 1946 și 1999. Frații săi au fost matematicianul Nicolae Ciorănescu, poetul Ioan Ciorănescu, scriitorul ziarist George Ciorănescu și chimista Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu. Tatăl lor, Ion Ciorănescu, născut Cioranu, a fost institutor și director al școlii primare din comuna natală, autor
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
de unul din frați, care îl susține material, face în 1933 o călătorie de studii la Veneția și debutează editorial ca istoric în 1934, cu o colecție de documente privitoare la domnia lui Mihail Radu (Mihnea al III-lea). În exil, Alexandru Ciorănescu și-a uimit adeseori compatrioții prin multitudinea și diversitatea temelor abordate. Într-o recenzie din 1965, Mircea Popescu afirma următoarele: „Dacă am afla că domnul Alexandru Ciorănescu, ale cărui studii de istorie și de istorie literară le cunoșteam
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
bibliotecă românească, fără să dispunem de cărți proprii, fără vreun ajutor sau colaborare, decât aceea a numeroșilor prieteni care ne-au furnizat cărțile absolut necesare”. Referindu-se la studiile de critică și de istorie literară publicate în țară sau în exil, Ion Negoițescu înregistrează aptitudinea lui Alexandru Ciorănescu de a realiza cu aceeași înzestrare ieșită din comun „contribuții” de detaliu, lucrări de interpretare (cele doua mici monografii despre Vasile Alecsandri și Ion Barbu), instrumente bibliografice de referință ("Bibliographie de la littérature française
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
coperțile a doua plachete de versuri - "Atlantic" (1950) și "Biografie pentru rândunele" (1952), „culese și imprimate de autor”, doar „pentru prietenii liberi”, în tiraje confidențiale ce n-au depășit 48 de exemplare de fiecare titlu - stă travestită creația lirică din exil a lui Alexandru Ciorănescu [...]" (Nicolae Florescu, 2000). În "Caietele de miezul nopții", Alexandru Busuioceanu semnalează volumul de versuri în limba spaniolă "Vision desperada" (Madrid, 1953), semnat José Domingo. Utilizând pseudonimul Alexandre Treize, Alexandru Ciorănescu a publicat la Paris, la Editura
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
Divina Comedie (Lausanne, 1964), pornind de la convingerea ca „poemul nu poate fi, dar trebuie tradus”. Este traducător și editor al lui Cristofor Columb în Franța ("Oeuvres de Christophe Colomb", Paris, 1961). Alexandru Ciorănescu este unul dintre puținii scriitori români din exil care, începând cu anul 1967, când lingviștii i-au recenzat „Dicționarul etimologic român”, s-a bucurat în țară de o receptare obiectivă și relativ constantă. În 1980 îi apare la Cluj, în traducere românească, volumul "Barocul sau descoperirea dramei". După
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
prin șiretenia lui. Această glumă nevinovată, despre care însuși Negruzzi ne spune că s-a tipărit mai mult ca să umple coloanele revistei decât cu vreo pretențiune literară, supără grozav clerul și administrația din acel timp - 1844 - încât îl trimiseră în exil la o mănăstire, iar revista "Propășirea" a fost suspendată. Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este "Alexandru Lăpușneanul", publicată în "Dacia Literară" în 1840, una din nuvelele de referință ale literaturii române. Nuvela se compune
Constantin Negruzzi () [Corola-website/Science/297630_a_298959]
-
a atacat Barăcile Moncada pe 26 iulie 1953. Peste 80 din atacatori au fost uciși iar Castro a fost arestat. A fost acuzat și condamnat la 15 ani închisoare. Totuși a fost eliberat în mai 1955 și a plecat în exil în Mexic și Statele Unite, unde a format Mișcarea 26 Iulie. Până la urmă Castro s-a întors în Cuba cu un număr de exilați, navigând clandestin din Mexic în Cuba pe iahtul "Granma". Prima acțiune a avut loc în provincia Oriente
Fidel Castro () [Corola-website/Science/297673_a_299002]
-
o ofensivă împotriva trupelor germane în Bătăliile de la Narvik, dar au fost obligate să se predea la 10 iunie, după ce căderea Franței a însemnat imposibilitatea Aliaților de a mai ajuta Norvegia. Regele Haakon și guvernul norvegian au continuat lupta din exilul lor la Londra, cartierul Rotherhithe. În ziua invaziei liderul cooperaționist al micului partid Național-Socialist "Nasjonal Samling", Vidkun Quisling, a încercat să preia puterea în Stat, dar a fost oprit de ocupanții germani. Puterea adevărată a ajuns în mâna liderului autorităților
Norvegia () [Corola-website/Science/297678_a_299007]
-
primit și conducerea civilă. Două date sunt considerate ca sfârșitul celei de-a doua Republici — 17 septembrie 1939, când autoritățile poloneze au traversat frontiera românească, și 25 septembrie 1939, când președintele Ignacy Mościcki a predat puterile sale guvernului polonez din exil. Statul nou a primit doar teritoriul care a fost controlat de polonezi în noiembrie 1918 și partea vestică a Prusiei (Prusia Occidentală), cu excepția orașului Gdańsk (care a fost transformat în Orașul Liber Danzig sub controlul Germaniei și Poloniei, sub supravegherea
Roma () [Corola-website/Science/296557_a_297886]
-
Guvernul polonez a scăpat refugiindu-se în România și, apoi, în Franța. Când Germania a atacat și Uniunea Sovietică, întreaga suprafață a statului a fost ocupată de forțe armate germane. Polonezii au format mișcarea de rezistență națională și guvernul în exil, la început în Paris și, apoi, la Londra, care au fost recunoscute de Uniunea Sovietică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 400.000 de polonezi au luptat sub conducere sovietică, iar 200.000 au făcut parte din armatele vestice
Roma () [Corola-website/Science/296557_a_297886]
-
Londra, care au fost recunoscute de Uniunea Sovietică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 400.000 de polonezi au luptat sub conducere sovietică, iar 200.000 au făcut parte din armatele vestice, în unitățile loiale guvernului polonez aflat în exil. În aprilie 1944 autoritățile Uniunii Sovietice au rupt relațiile cu guvernul exilat, atunci când soldații germani au anunțat că au descoperit morminte ale ofițerilor polonezi omorâți în Katyń. Sovieticii au răspuns că polonezii i-au insultat prin cererea lor ca Crucea
Roma () [Corola-website/Science/296557_a_297886]
-
758 de victime germane (1.773.700 morți și 4.216.058 răniți). În toamna anului 1918, situația grea de pe front și mișcările revoluționare interne l-au determinat pe împăratul Wilhelm al II-lea să abdice și să plece în exil, în Olanda. Socialiștii au preluat puterea și au proclamat republica. Pentru a împiedica invadarea țării, aceștia au semnat, la 11 noiembrie, armistițiul cu Puterile Aliate, care a pus capăt războiului iar, ulterior, Tratatul de la Versailles, în iunie 1919, atrăgându-și
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
primit și conducerea civilă. Două date sunt considerate ca sfârșitul celei de-a doua Republici — 17 septembrie 1939, când autoritățile poloneze au traversat frontiera românească, și 25 septembrie 1939, când președintele Ignacy Mościcki a predat puterile sale guvernului polonez din exil. Statul nou a primit doar teritoriul care a fost controlat de polonezi în noiembrie 1918 și partea vestică a Prusiei (Prusia Occidentală), cu excepția orașului Gdańsk (care a fost transformat în Orașul Liber Danzig sub controlul Germaniei și Poloniei, sub supravegherea
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
Guvernul polonez a scăpat refugiindu-se în România și, apoi, în Franța. Când Germania a atacat și Uniunea Sovietică, întreaga suprafață a statului a fost ocupată de forțe armate germane. Polonezii au format mișcarea de rezistență națională și guvernul în exil, la început în Paris și, apoi, la Londra, care au fost recunoscute de Uniunea Sovietică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 400.000 de polonezi au luptat sub conducere sovietică, iar 200.000 au făcut parte din armatele vestice
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
Londra, care au fost recunoscute de Uniunea Sovietică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 400.000 de polonezi au luptat sub conducere sovietică, iar 200.000 au făcut parte din armatele vestice, în unitățile loiale guvernului polonez aflat în exil. În aprilie 1944 autoritățile Uniunii Sovietice au rupt relațiile cu guvernul exilat, atunci când soldații germani au anunțat că au descoperit morminte ale ofițerilor polonezi omorâți în Katyń. Sovieticii au răspuns că polonezii i-au insultat prin cererea lor ca Crucea
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
fost primit în "Accademia dei Lincei" și "Accademia degli Arcadi", și a publicat peste 40 de titluri pe an. Iorga a devenit Prim-ministrul României în aprilie 1931, la cererea lui Carol al II-lea, care s-a întors din exil pentru a-și înlocui fiul, Mihai I. Relațiile sale cu monarhul autoritarist s-au îmbunătățit simțitor în timpul vizitelor pe care cel din urmă le făcea la vila din Vălenii de Munte în iulie 1930. Un istoric contemporan, Hugh Seton-Watson (fiul
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
a soțului acesteia, Prințul Bernhard. A fost regină a Regatului Țărilor de Jos care cuprinde: Țările de Jos, Curaçao, Sint Maarten și Aruba, din 1980 până în 2013. În urma abdicării ea este numită Prințesa Beatrix. Copilăria și-a petrecut-o în exil, în Canada, unde a făcut și primii ani de școală. Întoarsă acasă, regina și-a terminat studiile în țară, obținând, în 1961, diploma în drept, la Universitatea Leiden. A fost măritată cu diplomatul german Claus von Amsberg, până la moartea acestuia
Beatrix a Țărilor de Jos () [Corola-website/Science/296833_a_298162]
-
mama sa Iuliana și sora sa Irene, în timp ce tatăl ei Bernhard și bunica regina Wilhelmina au rămas la Londra. Familia a locuit la reședința Stornoway. Cea de-a doua soră a Beatrixei, Prințesa Margriet, s-a născut în 1943. În timpul exilului din Canada, Beatrix a urmat grădinița și școala primară Rockcliffe Park Public School. Familia s-a întors în Olanda la 2 august 1945. Beatrix a urmat școala "De Werkplaats" din Bilthoven. Cea de-a treia soră, Prințesa Christina s-a
Beatrix a Țărilor de Jos () [Corola-website/Science/296833_a_298162]
-
celei cu Regatele Scoției sau al Irlandei. Așadar responsabilitățile feudale au rămas în sarcina Ducelui nominal, inclusiv după ce Regele Angliei a renunțat la acest titlu. După Revoluția Engleză, odată cu restaurația lui Carol al II-lea Stuart care și-a petrecut exilul în Jersey, Insulele Canalului au primit privilegii suplimentare inclusiv puterea de a-și impune propriile taxe vamale. Tot drept răsplată pentru loialitate, Carol al II-lea a donat bailiff-ului de Jersey o serie de teritorii în coloniile britanice din America
Insula Jersey () [Corola-website/Science/296831_a_298160]
-
de drum" - cum o taxau cinic comuniștii) este eliminată din Parlament și Guvern. Devenită ultima piedică în calea instaurării depline a comunismului, monarhia este abolită prin abdicarea silită a Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 și plecarea acestuia în exil forțat. Imagini
România în al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296818_a_298147]
-
excesiv de mândru”", "„stăpânit de hybris”". Paralele între Cartea lui Iov și "Procesul" se pot realiza pornind de la conflictul dintre omul transformat în victimă și Dumnezeul implacabil al iudaismului, Iahwe. În "Metamorfoza", obiectul care ucide, mărul, evocă păcatul originar, dar și exilul (din Rai), în timp ce în "Colonia penitenciară", scrierea sentinței pe pielea condamnatului sugerează modul în care a fost pedepsit Cain. Ritchie Robertson insistă și pe o influență creștină în opera lui Kafka. Doar o singură sinagogă este menționată în proza kafkiană
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]