12,062 matches
-
Imperiul Otoman. Membrii fiecărui millet s-au bucurat în Imperiul Otoman de un anumit grad de autonomie, având propria conducere, colectându-și propriile taxe și trăind în conformitate propriul sistem religios și cultural. Sistemul kemalist de reforme desființa sistemul milleturilor otomane. Acest sistem a fost înlocuit de autoritatea comună seculară. Numeroase comunități religioase nu au reușit să se adapteze noului regim. Situația a fost agravată de emigrație și sărăcirea datorată condițiilor economice dificile de după cucerirea independenței, ca și de prăbușirea sistemului
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
și prin acordarea dreptului de vot femeilor. Încercările făcute pentru schimbarea sistemului feudal (Ağalık) au fost primite cu mai puțin entuziasm. Anumite instituții sociale au continuat să aibă componente religioase și au păstrat o mare influență asupra vieții publice. Imperiul Otoman avea un sistem social bazat pe afiliația religioasă și obiecte de îmbrăcăminte determinate din punct de vedere religios pentru toate funcțiile sociale. Era considerat normal ca fiecare persoană să poarte doar hainele care o identificau cu grupul religios căruia îi
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
îndepărtarea lor din arena vieții publice. Kemaliștii s-au aflat, în acest moment, în primejdie să fie percepuți ca fiind antireligioși. Kemaliștii s-au apărat declarând că islamul consideră toate formele de superstiții ca neavând nicio legătură cu religia. Imperiul Otoman oferise o mare putere ulemalelor, instituțiile seculare fiind subordonate celor religioase. Ulemalele erau reprezentative pentru pietatea religioasă și de aceea le fusese acordată o mare putere asupra afacerilor statului. Noii lideri ai Turciei au proclamat că „statul va fi condus
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
așteptate, numeroase femei, în special cele mai în vârstă, au continuat să-și acopere capul. Georgia Scott, o ziaristă americană, care a petrecut un an studiind obiectele folosite de femei pentru acoperirea capului în Turcia, nota diferențele dintre generații: Imperiul Otoman era un imperiu religios, în care fiecare comunicate religioasă se bucura de o largă autonomie - sistemul milleturilor. Fiecare millet avea un sistem de autoguvernare bazat pe propriile legi religioase - Sharia pentru musulmani, legea canonică creștină catolică sau ortodoxă sau Halakha
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
5 decembrie 1934, cu mult timp înainte de introducerea sufragiului universal în alte națiuni europene. În 1920, ca și azi, de fapt, legea islamică nu a conținut prevederi care să reglementeze relațiile diverse ale „instituțiilor politice” și a „tranzacțiilor comerciale” . Imperiul Otoman s-a dizolvat nu doar datorită unui sistem depășit, dar și datorită faptului că tradițiile sale nu erau compatibile cu condițiile timpurilor moderne. De exemplu, regulile cu privire la „cazurile criminale” guvernate de legile islamice erau inoperante în anumite situații. Începând cu
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
unui sistem depășit, dar și datorită faptului că tradițiile sale nu erau compatibile cu condițiile timpurilor moderne. De exemplu, regulile cu privire la „cazurile criminale” guvernate de legile islamice erau inoperante în anumite situații. Începând cu secolul al XIX-lea, codurile islamice otomane și prevederile legale erau, în general, impracticabile în rezolvarea conceptului unui sistem social. Milleturile nemusulmane, influențate de Iluminismul european, au modernizat legea canonică creștină. Legile islamică și creștină au ajuns să fie profund diferite. Poligamia, care fusese permisă de codul
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
Atatürk's reforms. În codul civil islamic turc au fost mii de articole care nu erau folosite datorită inaplicabilității sale. Se poate considera că reformele juridice ale lui Kemal au pus punct unei istorii a eșecurilor de modernizare a Imperiului Otoman. Imperiul Otoman a încercat să modernizeze codul civil prin Hatt-i Sherif-ul din 1839. Atunci, sultanul Abdul-Medjid a încercat să pună capăt confuziei din sfera judiciară prin acordarea egalității juridice pentru toți cetățenii. În 1841, a fost conceput un nou cod
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
reforms. În codul civil islamic turc au fost mii de articole care nu erau folosite datorită inaplicabilității sale. Se poate considera că reformele juridice ale lui Kemal au pus punct unei istorii a eșecurilor de modernizare a Imperiului Otoman. Imperiul Otoman a încercat să modernizeze codul civil prin Hatt-i Sherif-ul din 1839. Atunci, sultanul Abdul-Medjid a încercat să pună capăt confuziei din sfera judiciară prin acordarea egalității juridice pentru toți cetățenii. În 1841, a fost conceput un nou cod penal. În
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
codul civil prin Hatt-i Sherif-ul din 1839. Atunci, sultanul Abdul-Medjid a încercat să pună capăt confuziei din sfera judiciară prin acordarea egalității juridice pentru toți cetățenii. În 1841, a fost conceput un nou cod penal. În momentul în care Imperiul Otoman s-a dizolvat, nu existau încă o legislație a familiei și relațiilor dintre soți . Conceperea unei legislații a familiei și relațiilor dintre soți a avut loc de-abia după venirea la putere a kemaliștilor. Reformele învățământului au fost combinate cu
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
Unul dintre exemplele cel mai cunoscute ale problemelor pe care le putea genera alfabetul arab este fraza محمد پاشا اولدو, care poate fi citită "Mehmet Pașa oldu" (Muhmed a devenit pașă) sau "Mehmet Pașa öldü" (Mehmed Pașa a murit). Scriitorii otomani au trebuit să găsească soluția pentru asemenea ambiguități prin folosirea unor circumlocuțiuni, de obicei, preluate din limbile persană sau arabă. Abandonarea alfabetului arab nu a fost doar o expresie simbolică a secularizării statului prin ruperea legăturilor cu textele islamice otomane
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
otomani au trebuit să găsească soluția pentru asemenea ambiguități prin folosirea unor circumlocuțiuni, de obicei, preluate din limbile persană sau arabă. Abandonarea alfabetului arab nu a fost doar o expresie simbolică a secularizării statului prin ruperea legăturilor cu textele islamice otomane, la care aveau acces doar un grup restrâns de ulemale, dar alfabetul latin a făcut ca rata alfabetizării să crească. Adaptarea vocabularului tehnic a fost un alt pas spre modernizare. Cuvintele tehnice au fost adaptate, autohtonizate și simplificare, astfel încât să
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
credința conform căreia schimbările care au avut loc în perioada [[Single-Party Period of Republic of Turkey|monopartitismului în Turcia]] au ținut mai mult de atitudinea elitei progresiste a țării, decât de cea a marii mase a populației obișnuită cu stabilitatea otomană, ca și convingerea că asemenea schimbări nu ar fi fost posibile în cazul unei guvernări multipartite. [[Categorie:Istoria Turciei]] [[Categorie:Mustafa Kemal Atatürk]]
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
(1916-1918) (în limbile arabă: الثورة العربية, "Al-Thawra al-`Arabīya", turcă: Arap İsyanı) a fost o rebeliune inițiată de șeriful Hussein bin Ali cu scopul câștigării independenței de sub jugul Imperiului Otoman și crearea unui stat arab unificat care s-ar fi întins de la Alep (Siria) până la Aden (Yemen). Naționalismul în Imperiului Otoman își are rădăcinile la începutul secolului al XIX-lea. Naționalismul arab își are originile în Mashriq (teritoriile arabe din
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
Arap İsyanı) a fost o rebeliune inițiată de șeriful Hussein bin Ali cu scopul câștigării independenței de sub jugul Imperiului Otoman și crearea unui stat arab unificat care s-ar fi întins de la Alep (Siria) până la Aden (Yemen). Naționalismul în Imperiului Otoman își are rădăcinile la începutul secolului al XIX-lea. Naționalismul arab își are originile în Mashriq (teritoriile arabe din Egipt), în particular în regiunea Sham (Levantul). Orientarea politică a naționaliștilor arabi în anii de dinaintea izbucnirii primei conflagrații mondiale era în
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
a fost înlocuit pe tron de fratele lui Mehmed al V-lea Reșad. În 1913, intelectualii și politicienii din Mashreq-ul arab s-au întâlnit la Paris la primul Congres al Arabilor. Ei au cerut o mai largă autonomie în cadrul Imperiului Otoman și au reiterat cererea ca tinerii recruți arabi să-și satisfacă serviciul militar în regiunile de baștină în timp de pace. Se estimează că forțele arabe care s-au implicat în revoltă au numărat aproximativ 5.000 de soldați. Acest
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
din beduini și alți membri ai unor triburi nomade ale deșertului, care s-au dovedit aliați instabili, loiali în principal triburilor lor și mai puțin cauzei generale. Feisal a sperat că va putea să convingă soldații arabi din rândul armatei otomane să treacă de partea rebeliunii și să se alăture cauzei sale. Pentru ca să prevină dezertarea soldaților arabi, conducerea otomană a trimis grosul trupelor arabe pe fronturile europene ale războiului și astfel doar un număr redus de dezertori arabi s-a alăturat
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
în principal triburilor lor și mai puțin cauzei generale. Feisal a sperat că va putea să convingă soldații arabi din rândul armatei otomane să treacă de partea rebeliunii și să se alăture cauzei sale. Pentru ca să prevină dezertarea soldaților arabi, conducerea otomană a trimis grosul trupelor arabe pe fronturile europene ale războiului și astfel doar un număr redus de dezertori arabi s-a alăturat lui Feisal. Principala contribuție a Revoltei arabilor la victoria Aliaților a fost blocarea a zeci de mii de
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
trimis grosul trupelor arabe pe fronturile europene ale războiului și astfel doar un număr redus de dezertori arabi s-a alăturat lui Feisal. Principala contribuție a Revoltei arabilor la victoria Aliaților a fost blocarea a zeci de mii de soldați otomani în regiune, care altfel ar fi putut fi folosiți pentru atacarea Suezului. Britanicii au fost astfel capabili să desfășoare operațiuni militare fără a fi amenințați de un posibil atac otoman. Aceasta a fost de altfel principala justificare a britanicilor în
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
Aliaților a fost blocarea a zeci de mii de soldați otomani în regiune, care altfel ar fi putut fi folosiți pentru atacarea Suezului. Britanicii au fost astfel capabili să desfășoare operațiuni militare fără a fi amenințați de un posibil atac otoman. Aceasta a fost de altfel principala justificare a britanicilor în sprijinirea revoltei, un exemplu clasic de război asimetric, studiat cu atenție de militari și istorici de atunci și din zilele noastre. Imperiul Otoman a luat parte la luptele de pe teatrul
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
a fi amenințați de un posibil atac otoman. Aceasta a fost de altfel principala justificare a britanicilor în sprijinirea revoltei, un exemplu clasic de război asimetric, studiat cu atenție de militari și istorici de atunci și din zilele noastre. Imperiul Otoman a luat parte la luptele de pe teatrul de război din Orientul Mijlociu în conformitate cu termenii Tratatului de alianță germano-otoman. O serie de lideri naționaliști arabi marcanți din Damasc și Beirut au fost arestați și mai apoi torturați de către autoritățile otomane. Drapelul rezistenței
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
noastre. Imperiul Otoman a luat parte la luptele de pe teatrul de război din Orientul Mijlociu în conformitate cu termenii Tratatului de alianță germano-otoman. O serie de lideri naționaliști arabi marcanți din Damasc și Beirut au fost arestați și mai apoi torturați de către autoritățile otomane. Drapelul rezistenței arabe a fost conceput de Mark Sykes. Datorită represiunilor ordonate de guvernul otoman și de aliații lor (Puterile Centrale), Marele Sharif Hussein, liderul naționaliștilor arabi, a acceptat să se alieze cu Regatul Unit și Franța împotriva otomanilor. Data
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
termenii Tratatului de alianță germano-otoman. O serie de lideri naționaliști arabi marcanți din Damasc și Beirut au fost arestați și mai apoi torturați de către autoritățile otomane. Drapelul rezistenței arabe a fost conceput de Mark Sykes. Datorită represiunilor ordonate de guvernul otoman și de aliații lor (Puterile Centrale), Marele Sharif Hussein, liderul naționaliștilor arabi, a acceptat să se alieze cu Regatul Unit și Franța împotriva otomanilor. Data la care shariful a acceptat alianța este încă subiect de dispută, cel mai probabil fiind
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
se alieze cu Regatul Unit și Franța împotriva otomanilor. Data la care shariful a acceptat alianța este încă subiect de dispută, cel mai probabil fiind vorba de 8 iunie 1916. Această alianță a fost facilitată de un misterios tânăr ofițer otoman, Muhammed Sharif al-Faruqi. Hussein controla o armată de aproximativ 50.000 de oameni, dar doar 10.000 aveau arme de foc. Shariful dispunea de anumite informații conform cărora otomanii doreau să-l îndepărteze din funcție la sfârșitul războiului, acesta fiind
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
Antante și i-a promis în schimb crearea unui imperiu arab care s-ar fi întins din Egipt până în Persia, cu excepția posesiunilor sau zonelor de interes britanice și franceze precum Kuweitul, Adenul și litoralul sirian. Flota franco-britanică distrusese forțele navale otomane din Marea Roșie încă de la începutul războiului. Portul Jidda a fost atacat pe 10 iunie 1916 de 3.500 de arabi, care au fost sprijiniți de pe mare de vasele de război și hidroavioanele britanice. Garnizoana otomană s-a predat pe 16
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
Flota franco-britanică distrusese forțele navale otomane din Marea Roșie încă de la începutul războiului. Portul Jidda a fost atacat pe 10 iunie 1916 de 3.500 de arabi, care au fost sprijiniți de pe mare de vasele de război și hidroavioanele britanice. Garnizoana otomană s-a predat pe 16 iunie. Până la sfârșitul lunii septembrie 1916, arabii preluaseră cu ajutorul Royal Navy controlul asupra orașelor de coastă Rabegh, Yenbo, Qunfida și luaseră aproximativ 6.000 de prizonieri otomani. În Hejaz erau cantonați în acel moment încă
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]