10,586 matches
-
așezau marfa pe niște ciolofane, direct pe pământul umed, sperând că în acest mod marfa este mai bine protejată de hoți, hoți care îți sustrăgeau atenția și-ți furau marfa. Ajunsă în piață, Carlina simți că în sufletul ei se strecură un balsam care o liniști, era ca liniștea unui fluviu care se revarsă într-o mare cristalină și albastră. Se simțea ca într-o lumină pe care o așteptase parcă toată viața. Își dorea din tot sufletul un nou început
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un moment dat să constați că țiai trăit viața după niște principii și după un scenariu care nu-ți aparține. Întotdeauna există speranțe, soluții pe care nu trebuie decât să le căutăm. O rază de soare roșiatică, de dimineață se strecură pieziș prin fereastră și căzu direct pe fotoliul ei. Se trezise cu senzația că dormise mai mult ca de obicei. În normalitatea ei, se apropiase de fereastră și observă că soarele reflecta o lumină odihnitoare și transparentă. Cerul părea spălat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care-l respira și o ținea în viață, lumina ochilor săi. Era aurul pe care și-l dorise cu atâta ardoare în toți anii din urmă. Aruncă priviri rapide de jur împrejur și constată că domnea o liniște totală. Își strecură mâna prin păr cu un gest de disperare. Se apropie de un copac, îl măsură din priviri apoi lovi cu piciorul de nenumărate ori în el. Îi venea să-l desfrunzească, iar din frunzișul lui să-i facă un covor
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sunt recompensați. Pe când lumina soarelui era aproape de amurg, se proiecta la întâmplare un curcubeu chiar deasupra lor iar Nicky se gândi că e un semn din cele mai bune și că totul va fi bine cu fiica sa lângă el, strecurându-i-se o bucurie de zile mari până în străfundul inimii și umplându-i pieptul cu o senzație din cele mai plăcute. Chipul Victoriei îi părea o icoană din cele mai reușite de Creator. Îi transmitea o căldură ce venea din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-i spun că a fost nedrept cu celălalt. Și urmează un lung șir de SMS-uri, în care A.G. nu-mi spune nimic despre laudă, dar se arată iritat de reproșul legat de cronica la filmul lui Tudor Giurgiu. îi strecor amuzat constatarea că se comportă fix ca un regizor (român) : poți să le spui de o mie de ori că sunt geniali, dar dacă ai cea mai mică obiecție la vreunul dintre filmele lor, ești considerat idiot. Gorzo consideră că
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ineptele filme mobilizatoare și moralizatoare realist socialiste (uneori făcute de aceeași oameni, că tot se pricepeau). Cinematograful românesc a ratat, din motive ideologice, neorealismul anilor 40 (pe care-l recuperează abia acum), după cum, din aceleași motive, n-a reușit să strecoare mai mult de o mână de titluri (printre care 100 lei, subestimatul film al lui Mircea Săucan din 1973) inspirate de Noul Val. De o oarecare libertate (firește, cât se poate de relativă) beneficiau doar ecranizările, în care, în anumite
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
a pierdut în cuvânt?” Singura șansă pentru purificarea umană este ieșirea din trama epica, evenimențiala, prin foc. Antipa se simte carte, deoarece viața lui nu există decât în textul scris. Filele sunt rupte lent, iar la sfârșit omul însuși se strecoară:,,(...)prin gură dreptunghiulara a sobei. Ultimele flăcări fără putere.” Antipa trăiește în lumea cărților, le devorează. Că narator secund, reproduce povești imaginare, identificându-se lui Poprișcin, cronicarul. Personalitatea să este difuza și disonanta:,, Farmecul ascuns al bărbatului Antipa pe care
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
frumoasă de arhivar din alte vremuri.”. După semnarea contractului, motiv faustic, se realizează un transfer de personalitate, de la Viziru către Antipa:,,(...) simțeam cum o parte din mine trece în el.”. Ființă imateriala, de dincolo de spațiu și de timp, Antipa se strecoară prin zid. Viziru, în urma pactului, este obligat să scrie într-un ritm alert, personajul părând a determina creația. Această, complexă, corespunde matricei plurivalente a lui Antipa, analogon al literarității: stării de exuberanta, bucuriei de a fi, de a pătrunde în
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
la pictură: „după cum scrii mata ar fi subiect de pictură în sala de disecție, dar nu prea se pretează la așa ceva” (p. 24). Cert e că scrisorile devin din ce in ce mai dense în informații despre activitatea artistică, pe care pare că le strecoară printre celelalte: „Am terminat de acum un caiet mare de desemne, e distractiv, mai ales în orele libere” (p. 21), „am gasit timp să umplu cu desene după natură și 2 blocuri mari. Aș fi lucrat și mai mult dacă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
uitat. Acum vreau să intru în birou, așa că merg în atelierul mecanic și-l caut pe Ghiță. Îl găsesc pitit într-un cotlon al magaziei de materiale, frecînd de zor mînerul unui cuțit de bucătărie. Cînd mă vede, încearcă să strecoare cuțitul sub niște cutii cu rulmenți, dar îi fac semn să mi-l dea, rămînînd cu palma desfăcută, întinsă poruncitor spre el. Uf! se înciudează mecanicul. Nu mai apuc să le termin. Dacă mi-l luați și dumneavoastră pe ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rătăcit. Rugați-l să mă primească două-trei minute. Vă primește, tovarășe Vlădeanu, doar să vă anunț... Secretara îmi face semn să aștept, bate la ușa capitonată, apoi intră. Aștept cu privirea ațintită în urma secretarei, parcă aș vrea să mă fi strecurat odată cu ea și mă minunez în sinea mea ce lucru mare e să fii respectuos, fără să întreci limita, ba chiar nici să nu te apropii de limita dincolo de care respectul își pierde total valoarea, putînd deveni dintr-o dată opusul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de la I.L.L.; atîtea suflete deosebite, revărsate în fiecare gest. Cum le-aș mai fi recunoscut și apreciat dacă nu era femeia aceea de la mansardă?! Ușa capitonată, pe care stă lipită privirea mea, se deschide încet, iar prin deschizătura făcută se strecoară secretara. Închide ușa cu grijă, trece pe lîngă mine și pune un dosar pe biroul ei, lîngă mașina de scris. Știți..., începe ea, ocolindu-mi privirea, încercînd să pară ocupată cu aranjarea dosarului. Știu! răspund eu prompt. Secretara tresare, își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cînd?! se miră amicul meu, referentul. Săptămînă trecută am fost după afișe, săptămîna asta am făcut montajul acela de versuri, săptămînă viitoare pregătesc darea de seamă... N-am nici un chef să-i mai ascult, așa că deschid ușa încet și mă strecor afară. Dom' Mihai, strigă secretarul literar în urma mea, care-i răspunsul? Îmi prezinți într-o săptămînă actul întîi? Hai, că sîntem descoperiți la capitolul piesă contemporană. Îl aud pe referent spunîndu-mi și el ceva, așa, ca-ntre prieteni, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Poftim, am fost, dacă asta vă poate face să fiți cu sufletul împăcat, răspund eu tăios. Mda, mormăie șeful, e-adevărat: mă face să fiu cu sufletul împăcat; măcar știu că nu am mințit. Unde să mințiți, cînd?! Șeful se strecoară cu mașina printre două autobuze, intră în piața centrală, apoi pornește pe artera principală a orașului. Unde să vă las? La stația din centru. Mașina trece de stație și intră pe prima stradă la dreapta, oprind lîngă trotuar. Dom' Vlădeanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în toate cele cinci prăvălii cunoscute nu mai erau decât pepeni. M-am întors prin fața librăriei Cioflec; nu știu dacă ne plăcea amândurora strada care coboară, dar în acest amurg de toamnă, scânteind de pulberi de aur roșu, m-am strecurat prin mulțime cu „tine“ în suflet. Când m-am întors, pe la 7, l-am găsit pe Shaga întins pe divanul tău, citind Le Capitaine Fracasse (T. Gautier). Am vorbit mai întâi de plecarea ta: gară, prietene. Închipuie-ți că la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și prost. Mamina Joi seara, 20 noembrie [1947] A trecut ziua de ieri, Monica dragă, cu minunata clipă a țipetelor noastre de iubire și desnădejde, cu glasul tău viu, cu emoția ce mă amuțise și-mi încleștase dinții; cuvintele se strecurau vătuite și tu-mi spuneai „Mai tare, mama, ca să te aud“. Toată seara mi-am cuibărit impresiile și bucuria pe jumătate tristă în mine și am mâncat cu toții, fără ca să mă derideze glumele lui Mihai și nici maimuțăriile Luciei. Am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
patru și cinci; mi se face somn în clasă, la conferințe, în orele de muncă grea. Astăzi la mitingul femeilor m-a disperat faptul că am fost târâtă în urma carului triumfal și, cu ajutorul Stanei, prin Universitate, am reușit să mă strecor pe strada Universității, de unde m-am întors, târându-mi picioarele de parcă ar fi fost țintuite la pământ cu obezi de ocnaș. Ieri am bătut la toate ușile ca să fac propagandă pentru alegeri și pentru Constituție, mâine trebuie să continui propaganda
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nevoie, rămâneți așa.“ „N-am obiceiul să primesc străini, bărbați, ca și cum ar fi din familie.“ Atunci s-au postat în ușa dintre dormitor și sufragerie; și, cum ultimele zece scrisori de la tine erau în dulapul dinspre baie, mi le-am strecurat repede între cordon și chilot; pe urmă, foarte calmă, m-am îmbrăcat și m-am pieptănat repede și m-am întors în birou: radioul, măsuța, biroul, nimic n-a scăpat, totul a fost inventariat. Pe urmă a sunat iarăși și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mi se încețoșează privirea. E un inel cu un diamant vechi, montat în aur, cu niște dințișori fini curbați. N-am văzut niciodată așa ceva, în viața mea. E perfect. — Îmi dai voie? — Da, șoptesc și mă uit cum mi-l strecoară pe deget. El mă privește din nou, cu ochii mai tandri decât i-am văzut vreodată și mă sărută, moment în care încep ovațiile, din toate direcțiile. Nu-mi vine să cred. M-am logodit. Trei OK. Acuma, oi fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
întrebi pe mine... O, Doamne. E Lucy. Și pare de-a dreptul furioasă! Se aude un răspuns murmurat, care nu îi poate aparține decât lui Tom. Că doar ești xpertă, nu! Urmează iar un murmurat. Știi ceva, scutește-mă. Mă strecor cu grijă mai spre gard, dorindu-mi cu disperare să aud ambele părți. — Ei, da, poate că dacă am avea cu adevărat o viață împreună, dacă ai avea și tu o inițiativă cât de cât, măcar o dată la o mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Hotelul Plaza, zice Robyn radioasă. Cred că n-are nici un rost să-ți spun cât ești de norocoasă, să fie liber la data la care vrei tu! Din fericire, un client al meu a anulat, așa că am putut să vă strecor, altfel... Nu mă mărit la Hotelul Plaza! Robyn o săgetează cu privirea pe Elinor, și cute de îngrijorare îi apar brusc pe frunte. — Am vorbit, spune Elinor apăsat. Am vorbit ieri. — Bine! Pentru că știi și tu, timpul ne presează foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și cu mine ne zâmbim încântate una alteia, după care ea se repede și ia Contemporary Bride, iar eu înșfac Martha Stewart Weddings. Dumnezeule, ador Martha Stewart Weddings. În adâncul sufletului, îmi doresc SĂ FIU Martha Stewart Weddings. Să mă strecor ușor în paginile revistei, în mijlocul tuturor acelor oameni ireal de frumoși, care se căsătoresc în Nantucket și Carolina de Sud, și care se duc la capela unde va avea loc slujba călare; care își fac singuri suporturile pentru cartonașe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
făcut vreodată cremă de zahar ars - dar nu știi niciodată. Când o să fiu măritată, o să trebuiască să fac. Am o viziune subită cu mine în șorț, făcând cremă de zahăr ars la flama torței cu o mână, în timp ce cu cealaltă strecor un piure de fructe făcut în casă, în timp ce Luke și mai mulți invitați de marcă mă privesc cu admirație. — Și unde v-ați mai înregistrat? zice fata, luând în mână un tel și uitându-se la el curioasă. O privesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Unicul copil. Deci... cum ies din chestia asta? Mă uit în gol la pagina de hârtie, cu respirația precipitată, lăsându-mi gândurile să se războiască între ele. Caut disperată o soluție, o portiță de scăpare prin care să mă pot strecura. Nu vreau să mă dau bătută până când nu trec în revistă absolut toate posibilitățile. Gândurile mi se răsucesc în minte, iar și iar. Le reiau la nesfârșit, asemenea iepurașului de jucărie care bate toba. — Becky? Mami intră și eu tresar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nuntă, de când te-ai întors! Ce zic eu, adevărul e că parcă faci tot posibilul să eviți subiectul! Nu-l evit deloc! spun, cu un zâmbet crispat. De ce aș face una ca asta? Am nevoie de vodcă. Mâna mi se strecoară încet spre geantă. Trebuie să pun punct discuției imediat. Unele mirese se consumă mult prea mult cu nunta. Nu mai știu altceva decât nunta, nunta, nunta. Dar văd că la tine situația e sub control, sută la sută... — Categoric! zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]