10,586 matches
-
ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit într-o bună zi pe acel țărm, nu l-ar mai fi părăsit, cred; ar fi sculptat acolo toată viața, mulțumindu-se cu pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lucruri pe care le făcuse vreodată și mai scrisese În ultimul timp alte câteva povestiri care Îi dăduseră aceeași satisfacție - În special una de o ironie tăioasă, intitulată Lecția maestrului, despre un scriitor talentat, care Își sacrificase integritatea artistică pe altarul „idolilor pieței; al banilor, luxului și «lumii»; al școlilor pentru copii și al veșmintelor pentru soție; al tuturor acelor lucruri care te Împing pe calea cea mai scurtă și mai ușoară“. Făcând această mărturisire și avertizându-și astfel un tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să Îi ducă Înapoi la adunarea de pomenire. În intimitatea cu perne moi a vehiculului, Îl uimi mărturinsindu-i că era logodită cu altul dintre clienții lui Balestier, Rudyard Kipling, și Încă și mai tare rugându-l să o conducă la altar, În locul fratelui ei. — Wolcot avea mult respect pentru dumneavoastră, Îi spuse ea cu toată seriozitatea. Vă privea cu admirație, ca pe un tată. Nu mă pot gândi la cineva mai potrivit. În situația dată, plină de Încărcătură emoțională, Henry nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
din partea locului. Era o zi de octombrie rece și vântoasă, cu frunze care se scuturau din copaci și acopereau aleile. În biserică, urna care conținea cenușa lui Du Maurier fusese așezată pe un catafalc, la picioarele scării care ducea spre altar, acoperită cu jerbe. Stranele erau Înțesate de lume: artiști plastici și scriitori distinși, colegi de la Punch, vecini din Hampstead, vechi prieteni din timpul studenției pariziene și, ocupând primele două sau trei rânduri, numeroasa familie Du Maurier, În Întregime În doliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pronunța onest și cu convingere. Oricât de profund și de sincer Îi plângeai pe cei plecați, inevitabil și treptat ei ocupau un loc din ce În ce mai restrâns În conștiința ta, odată cu trecerea timpului. Cu vreo doi ani În urmă scrisese o povestire, Altar pentru morți, despre un om care Încerca să oprească acest proces punând stăpânire pe altarul unei capele catolice și aprinzând lumânări pentru prietenii decedați - o Începuse În anul morții lui Fenimore, pe când locuia chiar În vechiul ei apartament din Oxford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
plecați, inevitabil și treptat ei ocupau un loc din ce În ce mai restrâns În conștiința ta, odată cu trecerea timpului. Cu vreo doi ani În urmă scrisese o povestire, Altar pentru morți, despre un om care Încerca să oprească acest proces punând stăpânire pe altarul unei capele catolice și aprinzând lumânări pentru prietenii decedați - o Începuse În anul morții lui Fenimore, pe când locuia chiar În vechiul ei apartament din Oxford, și reprezentase, În parte, un fel de Împăcare cu tragicul ei sfârșit -, dar, când avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
alinarea lor, Încântarea tristelor, muză a poveștilor. Lacrima-i în tine de-o pierde cineva, Albă așa ca tine nu găsești în toată lumea, Albă, străvezie, dar atât de călduță. Mândră și supusă, în același timp vitează De mult aștepți la altar, a visului mireasă, Ideal de frumusețe într-un spațiu ireal, Plângi o mângâiere, poate o durere Plângi tu fericirea, în cinstea ta lacrimile celorlalți, Și te plângi pe tine, petalele-ți una câte una. Ți-au furat cununa Soarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și inima îmi bătea nebună. Însă eu îmi propusesem să stau nemișcată, să las clipa să curgă și să trăiesc momentul ce curge printre noi. La cerere lui de căsătorie rostisei într-un final "Vreau să fiu soția ta". La altar mă conduse tatăl meu. Purtam o rochie albă, lungă în falduri, brodată, cu pietricele pe piept și cu mânecuța din dantelă. Îl priveam și pe el, trăiam și în mine și clipele treceau rapid. Preotul ținuse slujba, noi făcurăm schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
făcea vânt în scrânciob și eu îi strigam: Mai sus, mai sus!"....tot mai sus. Ne simțeam bine noi doi, noi împreună. Eu la rândul meu mergeam numai cu Angi la biserică, era numai el în inima mea când priveam altarul. Și în tot acest timp cât Angi și cu mine eram peste tot, simțeam pace și o liniște interioară foarte mare. Singura tristețe era că mami nu mai era cu noi. Cât despre asta, faptul că ea îl iubise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în Pescăria Veche (mai târziu strada General Florescu), lingând, ca pe acadele, fundațiile hanului Berevoiești (niște căsoaie țestoase, amarnice, fără multă carte, prăvălite ca din ceruri ori smulse cu echipajele de catâri de prin pietrăriile altor tărîmuri). Cotea pe dinapoia altarului bisericuței Răzvan, mânând, de la coadă, flotilele de gâște, peste zona străzilor Stelea Spătaru, Decebal, Armenească, Paleologu și bulevardul Hristo Botev. Secționând Podul Târgului de Afară (Calea Moșilor). Tăind de-a curmezișul Cișmeaua Seacă, până la numărul 18 (niște alea de zăplazuri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - ...Au fost tipii ăștia așa boieri cu tine?!... Cotiza la tine cu gologani? - Nix... Cel care aduna cotizațiile era Popa Stîrlici, de peste drum, primul care-a introdus, în Valahia, vânzarea băuturii cu burta. Intra mușteriul la altar, plătea cinci pitaci și, de banii ăștia, putea să bea atâta trăscău cât îl ținea pe el burta... Dacă ieșea să se ușureze, înțelegerea se spărgea și, ca să intre înapoi, trebuia să mai cotizeze alți cinci pitaci. - Să te rupi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Singura diferență dintre ei părea că Bibi umezea toate clanțele, pe când Robin doar ochii ălora pe care îi lăsa moștenitori. Nimic nu-l lăsa să creadă că-i o năzărire. Dacă se-ntorcea pe călcâie, făcând stânga împrejur, nimerea la altar. - "Te rog să nu consideri oferta pe care ți-o fac ca pe-o favoare. De fapt, este totuși o favoare. Favoarea ai să mi-o faci dumneata. Binevoiește să accepți. Am fi putut fi prieteni..." Cocondy, repede, să ofere
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
afară, de ochiurile lui rămăseseră agățate alge, șosete, poze de buletin, rufărie. La o primă vedere, prăvălia avea, pe jumătate, deltoizi de muzeu. Pe trei sferturi, pectorali de cavou. Pe peretele opus ușii, un șemineu fusese distribuit în rolul unui altar, suspendând pe pervazul său, marmoreean și subțire, imaginea unui Robin cooptat în nu se știa care for, mai emoționat totuși de cele două sfeșnice din bronz, grele cât niște coșciuge, din dreapta și stânga, decât de diploma și cocarda cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dulapuri-bibliotecă, împovărate cu fotografii înrămate cu Caitlin. Caitlin când era mică, Caitlin în ziua absolvirii, Caitlin și Nick în ziua nunții și Caitlin și Milly în diverse posturi. Caitlin, Caitlin, Caitlin. Susan se așteptase ca locuința să fie un adevărat altar închinat femeii moarte, dar văzând totul cu ochii ei s-a tulburat. S-a mișcat repede prin încăpere și l-a urmat pe Nick către o scară adiacentă, parțial ascunsă. Dacă își închipuise cumva că acolo avea să scape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Susan și-a oftat mulțumită. Intenția noastră fusese s-așteptăm până după nuntă înainte să-ncepem încercările, dar acum se pare că va trebui să amănâm nunta, a adăugat ea și și-a mângâiat abdomenul. Nu vreau să merg la altar și să arăt de parc-aș avea un balon îndesat sub rochie. Fiona nu se putea abține să nu zâmbească. —Sunt așa de bucuroasă pentru tine. Știu cât de mult ți-ai dorit copilul ăsta. Susan s-a întors din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nume. Acolo unde alunecă lama cuțitului, acolo alunec și eu. Se urcă în barcă, făcându-i semn lui Virgil Jones să rămână pe loc, iar domnul Jones, neajutorat și greoi, se așeză pe mal, timp în care Vultur-în-Zbor vâsli către altarul de piatră, vocea trecutului său, ce-l chema înapoi. Bicicletele zăceau răsturnate și inutile lângă Virgil, pe malul pustiu. Cea care i-a provocat a doua iluzie a fost flacăra rituală. Când Vultur-în-Zbor a pătruns precaut prin ușa deschisă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de piatră, vocea trecutului său, ce-l chema înapoi. Bicicletele zăceau răsturnate și inutile lângă Virgil, pe malul pustiu. Cea care i-a provocat a doua iluzie a fost flacăra rituală. Când Vultur-în-Zbor a pătruns precaut prin ușa deschisă a altarului, a văzut în lumina redevenită murdară și galbenă siluetele a doi giganți proiectate pe peretele îndepărtat. Umbre imense: o căpetenie de trib axona purtând pe cap podoaba de sărbătoare și așezată în profil pe un scăunel de ceremonie, în timp ce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
parte a acelui trecut. — Vino, îi zise ea, dându-se înapoi, către pat, și făcându-i semn. Vino și consfințește-ți legământul. Vultur-în-Zbor rămase nemișcat pe scaun, neștiind cum să reacționeze. — Privește-mi trupul, Umbră, spuse Liv. Nu e un altar potrivit? își duse brusc mâinile spre ceafă, unde acestea desfăcură o închizătoare. Rochia ei neagră căzu pe podea. Stătea goală înaintea lui, cu fața încă ascunsă de vălul negru, privindu-l pe sub el cu ochi pătrunzători, poate chiar batjocoritori, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
camerei au fost uitate grație perfecțiunii acelei viziuni. Liv știa cum să-și arate corpul, cu suficientă îndrăzneală cât să-i sporească frumusețea, dar fără să devină ostentativă. O venus fără cap într-un muzeu de mahala. — Nu e un altar potrivit? spuse ea. El încuviință din cap, rămas fără cuvinte, iar atunci, cu o mișcare bruscă a mâinii drepte, ea își scoase vălul cu ferestruică. Acesta căzu, fluturând, pe podea și se alătură tovarășei ei, mantia. Indianul știuse că trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în apropierea ei, spuse: Poate că ai dreptate. Atunci după cină, zise Grimus. Desigur, vei fi și tu de față. — îți place casa mea? întrebă nerăbdător Grimus. Foarte drăguță, îi răspunse Media. — Am construit-o ca pe un fel de altar pentru lucrurile mele preferate, zise Grimus. Pentru ideile mele preferate. Pentru frasinul de afară. Pentru portretele păsărilor. E o mare încântare pentru un om singur.E foarte mare, spuse Media. — Când locuiam în K, îi explică Grimus, eram dispus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un supermarket. Cum de știu toate astea? Știu pentru că Îmi amintesc Încă privirea pe care propria mea mamă a schimbat-o cu doamna Frieda Davies În 1974 când un băiețel Îmbrăcat cu un hanorac verde prăfuit s-a apropiat de altar, la Festivalul Recoltei, purtând două cutii de compot de piersici Într-o cutie de pantofi. Privirea a fost memorabilă. Spunea cam așa: ce fel de șleampătă amărâtă a dat fuga până la magazinul din colț pentru a celebra generozitatea Domnului, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
acceptă jumătate de normă. Sinceră să fiu, ei cred că norma Întreagă Înseamnă să tragi chiulul. Celelalte mame râd, mai puțin Claire Dalton, partener la Sheridan și Farquhar. Observ cum Claire Încearcă să strecoare un bol cu jeleu verde pe altarul festinului internațioal. Ține jeleul nemișcat, ca să nu se vadă că nu e Închegat. 12.46: Candy s-a hotărât să păstreze copilul. Refuză să vorbească despre asta, dar burtica ei Îi face intențiile din ce În ce mai evidente. Garderoba Stratton, Întotdeauna cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să dezumflu din nou. Când Îmi mai revin, Îl sun pe Jack și-i las un mesaj pe mobil contramandând cina. Mă dezbrac și fac un duș. Sunt prosoape din acelea Îngrozitoare, italiene: subțiri și mici ca o acoperitoare de altar, mai mult Îți Împrăștie apa pe piele decât o absorb. Am nevoie de un prosop care să mă Îmbrățișeze. Tresar când mă văd În oglinda din baie și-mi dau seama că arăt la fel cum arătam și ultima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
e steluță tremurătoare Să nu gândească în drum de nor La altă steauă strălucitoare, La alt amor. Numai o viață pe gând de moarte, Numai o frunte ce-a-ngălbenit, Numai un atom fără de soarte Nu e iubit. Galbena steauă fără lumină - Altar să n-aibă un Dumnezeu - Este-al meu suflet, care declină, Sufletul meu! {EminescuOpIV 9} DIN LYRA SPARTĂ Din lyra spartă a mea cântare Sboar-amorțită, un glas de vânt, Să se oprească tânguitoare Pe un mormînt! Oare femeea pe care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca balsamul ceresc, Să curăți moliciunea, nedemnă moștenire, La pragul casei tale, palat dumnezeesc". Virtutea românească, virtutea strălucită De patrie și lege, aici în sanctuar Se știe-nmormîntată. O dalbă zi-i sosită, Poporul stă-n genunche s-o-nvețe la altar. Și imn de rugăciune sub bolțile bătrâne Vibrează cu putere, și fumul majestuos De smirnă, de tămâie, din vasele divine Se urcă către tâmplă în nour luminos. Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte, Iar jos l-a lui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]