10,169 matches
-
elemente constitutive ale piesei de teatru / 28 3.2. Primatul acțiunii / 29 3.2.1. "O acțiune unică și întreagă" / 30 3.2.2. Regula verosimilului și a necesarului / 34 3.2.3. Subordonarea personajului față de acțiune / 36 3.3 Configurația tragică ideală / 37 3.3.1. Definiția tragediei / 38 3.3.2. Criteriile tragediei ideale / 41 3.4. Locul spectacolului / 45 4. Aportul lui Horațiu / 47 4.1. Fidelitate față de Aristotel / 47 4.2. Un punct de vedere normativ / 50
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
public. Actele pe care le înfăptuiește nu trebuie să fie în contradicție unele cu altele. Această din urmă trăsătură nu va fi abandonată decât de Romantism, epocă în care începe să fie privită cu interes psihologia profunzimilor.20 3.3 Configurația tragică ideală Scopul profund al Poeticii este de a enunța regulile de compoziție ale tragediei ideale plecând de la analiza componentelor tragediei. Dacă Aristotel definește cu foarte multă precizie tragedia, el nu insistă asupra noțiunii de tragic, considerând fără îndoială că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de situație care lovește personajul depinde de doi parametri, sensul răsturnării (după cum eroul trece de la fericire la nefericire, sau invers) și calificarea morală a protagonistului (plin de virtuți sau plin de răutate). Aristotel, în calitate de perfect logician, are în vedere patru configurații. Cel drept poate trece de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la bun început aceste două posibilități care nu ar putea provoca mila și teama. Nu are în vedere nici soluția după care cel rău
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la actul său, după ce hotărâse să-l înfăptuiască. Este cazul lui Hemon, în Antigona lui Sofocle, care îl amenință pe Creon, pentru ca imediat să abandoneze ideea paricidului. Atunci, tragicul nu se poate produce, evenimentul patetic neavând loc. De aceea această configurație este rar exploatată. "Combinația în care, dispus fiind să acționezi în deplină cunoștință de cauză, nu se trece la fapte, este cea mai rea, căci ea trezește repulsia fără să producă tragicul din lipsa efectului violent." (cap. 14) Eroul acționează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actor, este mut. Dacă autori dramatici ca Eschil, Sofocle și Euripide au respectat cu ușurință o regulă atât de limitatoare, asta se datorează faptului că se potrivea concepției lor despre dialog, static. Ei n-au utilizat, de altfel, decât rareori configurația celor trei actori. Corul sau cel de-al doilea actor dă replica protagonistului pentru a-l pune în valoare. În epoca alexandrină, ca și mai apoi în teatrul latin, numărul de personaje s-a înmulțit, pe când rolul corului a scăzut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Augustus care riscă să fie asasinat, pentru Cinna și pentru Emilie care, în calitatea lor de conspiratori, riscă pedepsirea, asistă cu plăcere la reoncilierea generală, datorită clemenței lui Augustus. Prin crearea uni nou tip de deznodământ, Corneille dă întâietate unei configurații tragice pe care Aristotel o exclude categoric, pe cea a eroului care, cunoscând identitatea victimei sale, decide să o omoare, apoi renunță. El introduce o distincție absentă la Aristotel. Dacă nu se produce o schimbare de situație care să-l
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o omoare, apoi renunță. El introduce o distincție absentă la Aristotel. Dacă nu se produce o schimbare de situație care să-l oblige pe erou să renunțe la actul său, el consideră, ca și Aristotel, că trebuie renunțat la această configurație. Cazul lui Hémon "care scoate sabia contra tatălui său în Antigona și nu se folosește de ea decât ca să se omoare" nu este capabil să genereze pateticul. Dimpotrivă, dacă survine un eveniment care modifică soarta eroului, obligându-l să renunțe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
contra tatălui său în Antigona și nu se folosește de ea decât ca să se omoare" nu este capabil să genereze pateticul. Dimpotrivă, dacă survine un eveniment care modifică soarta eroului, obligându-l să renunțe la actul său, Corneille consideră această configurație optimă. "Să spunem deci că el (Aristotel) îi condamnă numai pe cei care cunosc persoana pe care trebuie să o sacrifice, și renunță la acest lucru printr-o simplă schimbare de voință, fără ca vreun eveniment notabil să-i oblige la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru că nu a văzut niciun astfel de exemplu în teatrul din vremea lui, când nu era moda să fie salvați cei buni prin distrugerea celor răi." (Discurs despre Tragedie) Însă Racine dă, cu Berenice, dovada cea mai strălucită că această configurație, respinsă de Aristotel, poate fi infinit de patetică. Moartea planează pe tot parcursul ultimului act în care Titus, Berenice și Antiohus, disperați că nu-și pot salva dragostea, iau fiecare pe rând hotărârea să se sinucidă. Ei renunță la acest
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui pentru Aricia, care este fiica și sora dușmanilor de moarte ai tatălui său." 7.6. Refuzul recunoașterii 58 Dacă teoreticienii clasici îi sunt fideli lui Aristotel asupra chestiunii greșelii tragice, ei înlătură totuși, vom vedea, un număr oarecare de configurații pe care acesta le consideră susceptibile să creeze pateticul. Spre deosebire de tragedia greacă în care cel care acționează poate ignora identitatea victimei sale, un act criminal, înfăptuit în necunoștință de cauză, nu este admisibil în epoca clasică. Corneille contestă vinovăția pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos", persecutat de unul "foarte rău" , scapă dintr-un pericol în care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care persecută. Configurația este atunci acceptabilă. Pentru a-și ilustra vorbele, Corneille citează ca exemplu Rodogune și Heraclius, piese în care a realizat-o perfect. "Nenorocirea lor aduce aici un sentiment de milă care nu este nicidecum înăbușit de aversiunea pe care o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi mai mare." El nu pare să-și dea seama că părerea lui despre locul scenic este diferită de cea a lui Shakespeare. Pe când în teatrul elisabetan, schimbările de loc, frecvente, pot opera îndată ce există o modificare a tabloului de configurație a personajelor, adică de îndată ce există intrare și ieșire, Mercier cere ca schimbările de loc să "nu se petreacă decât în antracte, niciodată în altă parte". El îi pune față în față, în nenumărate rânduri, pe Shakespeare și pe Voltaire, comparând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toate tipurile posibile de suprafață mobilă. Astfel sunt inventate de el așa-numitele "screens", paravane verticale ce permit construirea scenei cu multiple variații, cvasi instantanee. Într-adevăr, este suficient să se schimbe orientarea unui panou articulat pentru ca să fie imediat modificată configurația scenei. Craig compară această scenă transformabilă cu fața omului compusă din părți multiple, ochii, buzele, nasul etc. Este suficient să se miște una dintre ele pentru ca expresia feței să se transforme. Figura 5 Le Vieux-Colombier, de Jacques Copeau Figura 6
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
19 În Poetica d'Aristotele vulgarizzata e sposta, publicată în 1570, Castelvetro distinge patru tipuri de asemănare, posibilul credibil, posibilul necredibil, imposibilul credibil și imposibilul necredibil. În acest tablou cu patru intrări, în care prima și cea de-a treia configurație (adică verosimilul obișnuit) sunt acceptate, cea de-a doua și a patra (adică verosimilul extraordinar) sunt înlăturate. 20 "Nu-i dați vreodată spectatorului ceva de necrezut Căci adevărul însuși prea des nu poate fi știut. Minunea de-i absurdă nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la variabilitatea de lungime a lanțului polipeptidic, iar microheterogenitatea se referă la diferențele de structură primară prin modificarea unui singur reziduu aminoacidic. Din preprogastrină rezultă trei forme principale de gastrină care conțin 34, 17 și 14 reziduuri aminoacidice cu aceeași configurație Cterminală care sunt cunoscute sub numele de gastrina G34, gastrina G17 și gastrina G14. Ca urmare a acestei heterogenități structurale se descriu diferențe în mecanismele de acțiune; se poate spune că G17 este forma principală responsabilă de secreția gastrică acidă
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
dreapta; deci scad afinitatea hemoglobinei pentru oxigen. Modificări inverse deplasează curba către stânga. Cea mai mare parte din efectul pCO2, cunoscut sub numele de efect Bohr, poate fi atribuit acțiunii prin intermediul pH-ului. O creștere a concentrației H+ modifică ușor configurația moleculei de Hb și astfel reduce accesibilitatea oxigenului pentru gruparea hem. Creșterea fosfaților organici, în special 2,3-difosfoglicerat (2,3-DPG) din hematii, deplasează curba de disociere a hemoglobinei către dreapta și astfel asistăm la disocierea oxigenului. Creșterea 2,3-DPG în
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
la Rapi/aumaxe "Rapi/auma". 2. Arameiitc "2. Arameii" a. Epoca cea mai străveche În contextul profundelor transformări care marchează trecerea de la epoca bronzului la epoca fierului, o atenție deosebită merită, În regiunea Siriei și Palestinei, fenomenul constituirii statelor cu configurație națională, care substituie sau se contrapun fostelor state teritoriale. Aceste state naționale posedă o structură socială modelată după cea a tribului, la fel cum centrele locuite apar acum ca un soi de clan sau subgrup al tribului Însuși. Genealogia și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ai unei comunități stabile, legată de un anumit sanctuar local, În care ea să Își practice propriile culte, În manieră regulară și sub control. Nu există nici un păstor de suflete care să Însoțească cursul vieții omenești și să dea o configurație proprie acelor rites de passage („riturilor de trecere”). Sfătuirea și mângâierea nu fac parte din prerogativele funcționarilor cultului roman. Un ajutor pentru hotărârile ce trebuie luate este căutat pe lângă marile centre oraculare (Anzio, Praeneste) sau la ghicitorii itineranți. Pentru clasele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
circulație redusă. Fie că e vorba de predica propriu-zisă sau sintetică, de omilie, pareneză sau panegiric, ceea ce frapează în aceste rostiri este că ele trec dincolo de cadrele înguste ale cazaniei, așa cum poate fi întâlnită la Coresi sau la Varlaam, cu configurația ei stereotipă și substanța abstractă. Firește, A.I. nu improvizează, el urmează regulile omileticii, având în minte pilda oratoriei bizantine (și îndeosebi pe Ioan Hrisostom și pe Theofilact). Cuvântările lui, care conțin pasaje de fină exegeză teologică, nu sunt însă nicidecum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
R care generează o funcție de alegere C(S,R) pe X, i.e relații complete și aciclice. [o.1.x.2*]: Atât funcțiile de bunăstare socială, cât și funcțiile de decizie socială sunt reguli de alegere colectivă, i.e. pentru fiecare configurație de ordini individuale specifică o singură relație de preferință socială. Diferența dintre cele două este aceea că funcțiile de decizie socială solicită tranzitivitatea preferinței sociale, în vreme ce funcțiile de decizie socială solicită doar aciclicitatea acestora. [t.1.x.1*]<footnote [t
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
afirmații este aceea că nu se pot opera slăbiri ale celorlalte condiții deoarece acestea sunt „pe cât de slabe pot fi”. footnote>, ci și din alt motiv, ce privește un anumit tip de preferințe. În (1970a), Sen nota că, pentru cele mai multe configurații ale preferințelor individuale, conflictul dintre condiția Pareto slabă și cea libertariană nu va apărea. Problema este că, pentru anumite profiluri, condițiile anterior menționate nu sunt compatibile și vor genera ciclicitate. Sen desemna aceste preferințe prin nosy preferences, subliniind, astfel, preocuparea
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
cu un prognostic de supraviețuire nefavorabil, în timp ce nivelele PDGFBB, VEGF și Ang-1 s-au corelat cu prognostic mai bun [186]. Citokinele proinflamatoare Interleukina-6 (IL-6) IL-6, produsă de către celulele mononucleare periferice sau chiar de către celulele tumorale joacă un rol important în configurația tabloului clinic, în principal privind cașexia. IL-6 acționează prin inhibiția apoptozei celulelor neoplazice și inducerea proceselor de angiogeneză. Creșterea concentrației serice a IL-6 se asociază cu stadiile avansate ale CP, agresivitatea tumorală și semnifică un prognostic defavorabil privind durata de
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Luminiţa Leluţiu, Alexandru Irimie () [Corola-publishinghouse/Science/92187_a_92682]
-
și condiționată. A descrie spațiul gravitațional al libertății înseamnă a trece în revistă elementele fondului intim-străin, a proceda la un inventar al hotarelor care mă constituie și care îmi aparțin de dinaintea hotărârilor mele. Spațiul gravitațional al libertății are așadar o configurație de tipul celei prezentate pe pagina următoare. Să observăm că elementele fondului intim-străin alcătuiesc două categorii distincte, după cum libertatea poate sau nu mai poate reveni asupra lor. Deși primite fără voia sau fără știința mea, parte dintre ele pot, odată
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
certitudinii: hotărându-mă, fac dovada faptului că știu ce am de făcut, că dețin certitudinea în privința actelor mele. Ele sunt „hotărâte“, au primit hotar, contur, limită. Ele sunt acum compacte, strâns unite în ele însele - „coerente“. Iar ele au primit configurație și coerență dinlăuntrul meu chiar; eu sunt cel care le-a dat hotar, le-a „hotărât“ așa, le-a delimitat, eu sunt cel care le-a „tăiat“, „tranșat“ (decido), decupându-le din materialul amorf al gesturilor posibile, din posibilul vieții
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
perimetrul vieții și care nu fac din viața proprie o strategie de întâmpinare la condiția finită a vieții. Rezultă că viețile care se rezumă la parcurgerea contingentă a traiectoriei comune dintre naștere și moarte nu se ridică la coerența și configurația unui destin și nici la splendoarea negativă a eșecului. Tot ce nu este destin sau maladie de destin cade în afara esenței umanului, adică în sfera pre-problematică a absenței dialogului dintre finitudine și libertate. Sub destin și sub maladiile de destin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]