10,966 matches
-
o cafea. A început în stilul ei direct și ușor afectat. Din câteva cuvinte, mi-am făcut o idee: era vorba de înființarea unei fundații pentru creaturi fabuloase adunate din toată lumea, aduse aici să trăiască într-o rezervație. Accesul în rezervație era limitat membrilor ei, ce urmau să facă studii asupra acestor ființe uitate de lume; să petreacă timp în compania lor, să le asculte povestirile și problemele. În bună măsură, să asigure un confort psihic acestor creaturi singulare, anacronice, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
bună măsură, să asigure un confort psihic acestor creaturi singulare, anacronice, să le facă să se simtă importante, în centrul atenției, așa cum au fost odinioară. Ca să înțelegi mai bine despre ce e vorba, pot să-ți desfășor un tur în rezervație, să le cunoști. Multe dintre ele îți vor produce repulsie, dar nu este necesar să stai de vorbă cu toate, poți să alegi cine anume te-ar interesa mai mult. Dar va trebui să vii cel puțin de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mult. Dar va trebui să vii cel puțin de două ori pe săptămână, altfel se vor simți abandonate. Am încuviințat pe loc din cap, ca și cum ar fi fost de la sine înțeles. S-a ridicat brusc, a fixat prima vizită în rezervație, apoi și-a văzut de drum. Eram în faza în care îmi doream să se întâmple ceva nou în viața mea; am acceptat mai mult din acest motiv, dar și din curiozitate. Cum spuneam, Aspida ne privea de la geam, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
chipul ei, nu-mi pot aminti ce discutam cu ea, cu toate că stăteam de vorbă ore întregi. Tot ce-mi amintesc foarte clar sunt picioarele. Picioarele, da, le am mereu în fața ochilor, cum se mișcă rapid pe aleea ce iese din rezervație, cum se cambrează ușor, înainte să se așeze pe prispa casei Licornului. Aceeași zi fără noimă. Ea încetase de o vreme să mai vină Umblu singuratic prin ulițele parcului și nu mă pot hotărî unde să mă opresc, cărei ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
șah, dar pricepe de multe ori și ce citește. Pe măsură ce și-a dezvoltat creierul, s-a micit tot mai mult și a pierdut din ferocitate. La asfințit seismograful înregistrează cutremure tot mai slabe pe scara Richter când Zmeul calcă prin rezervație în drumul lui spre casă. Trec mereu ielele. Se întorc înaintând în cercuri, în pas de dans. Nu mă satur să le privesc picioarele ce abia ating firul ierbii. Îmi amintesc de picioarele ei, pe aceeași alee ce duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prietena lui indiană, cu care împărtășea odinioară plăcerile sângelui. Femeia aceea foarte slabă și albă la față ca o mască, care stă pe prispă, este Harpia. Dimineața are părul roșu și seara verde. Nu mai anunță moartea nimănui, căci în rezervație nu moare nimeni, dar stă în această postură de "rău augur" de dimineața până seara. Dacă te așezi alături de ea, îți va spune mereu aceeași poveste despre familia irlandeză pe care a slujit-o vreme de trei sute de ani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
violat o nimfă ce se scălda într-un râu de munte, drept care a fost ucis fără milă de propriul său tată, nu atât pentru a oferi satisfacție Râului, probabil tatăl nimfei, ci pentru a restaura onoarea familiei. Singura creatură din rezervație fără casă este Strigoiul. Ziua stă pe piatra rece a fântânii, noaptea bântuie prin întreaga rezervație. E o arătare într-adevăr înspăimântătoare, îngrozitor de slab, cu pielea translucidă, cu ochii foarte mari și gelatinoși, privirea sclipitoare, fața poroasă ca o coajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
milă de propriul său tată, nu atât pentru a oferi satisfacție Râului, probabil tatăl nimfei, ci pentru a restaura onoarea familiei. Singura creatură din rezervație fără casă este Strigoiul. Ziua stă pe piatra rece a fântânii, noaptea bântuie prin întreaga rezervație. E o arătare într-adevăr înspăimântătoare, îngrozitor de slab, cu pielea translucidă, cu ochii foarte mari și gelatinoși, privirea sclipitoare, fața poroasă ca o coajă de ou, complet fără pomeți. El se prezintă ca spiritul neliniștit al unui tânăr ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
El se prezintă ca spiritul neliniștit al unui tânăr ce-și caută la nesfârșit prietenul, căruia i-a înșelat cândva așteptările. Povestea lui mi-a relatat-o într-o noapte caldă cu lună plină, când ne plimbam împreună pe ulițele rezervației. În zadar își caută și azi prietenul, ca să-i poată explica de ce nu s-a putut ține de cuvânt. Să înțeleg că prietenul tău a murit din cauza asta? Tocmai asta e! Nu l-am putut găsi nici în lumea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
senin sticlă, spuză de stele, iară luna, în timp ce ar fi trebuit să fie plină, ia-o de unde nu-i! A reapărut câteva ore mai târziu, înjumătățită și roșie, recăpătându-și forma și albeața numai înspre dimineață. A doua zi, toată rezervația vorbea că Vârcolacul a mușcat din nou din lună. În aceeași zi, plin de însuflețire și de amintirea zilelor lui de glorie, ne-a relatat cea mai frumoasă dintre poveștile lui. Povestea Vârcolacului Noapte de noapte luam înfățișarea mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
liliac sau de alte plante mirositoare. Oricine e atins de crenguța ei, se spune că întinerește cu un an. Condiția este să te scoli foarte devreme, să fii primul care i-a ieșit în cale. Cea mai veche creatură din rezervație, Iormorogul, trăiește într-un fel de culă înaltă, cu un acoperiș țuguiat ca o catedrală gotică. E o dată și jumătate mai înalt decât Cogea Mitu și conține un cap cu două fețe, patru mâini, patru picioare și, firește, ambele sexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
își vede ambele fețe în același timp, ceea ce-l ajută să ia deciziile mai rapid, obținând o imagine completă și instantanee a multitudinii de posturi cauzate de permanenta sa stare de ambiguitate. Iormorogul este poate cea mai nesociabilă dintre creaturile rezervației. Nu se simte niciodată singur, cele două fețe ale sale sunt într-o permanentă dispută. Spre deosebire de alte creaturi ale rezervației, nu caută tovărășia nimănui și nu are niciodată nimic de povestit, căci e lipsit de amintiri. Totuși, într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
instantanee a multitudinii de posturi cauzate de permanenta sa stare de ambiguitate. Iormorogul este poate cea mai nesociabilă dintre creaturile rezervației. Nu se simte niciodată singur, cele două fețe ale sale sunt într-o permanentă dispută. Spre deosebire de alte creaturi ale rezervației, nu caută tovărășia nimănui și nu are niciodată nimic de povestit, căci e lipsit de amintiri. Totuși, într-o zi, Iormorogul a avut un vis ce i-a provocat o atât de mare neliniște, încât a doua zi l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
armonie precară, în acest spațiu cvasimitic, incert! Peste câteva luni. Note. Reflecții. Discuții cu prietena mea. Fuga din timp Ce-a vrut să spună Vasiliscul, vizavi de Aspidă, ți-amintești? Când l-am vizitat împreună, în prima mea zi în rezervație? Și, în general, el filozofează întruna, pare a fi singurul care să-și pună întrebări legate de condiția lui actuală. Care e de fapt puterea lui? Nu cine știe ce, dincolo de migrene nu s-a înregistrat vreun alt efect, dar e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
priveam adesea în ochi, clipe nesfârșite, și poveștile își urmau cursul lor, nepăsătoare la privirile noastre. Aș fi vrut să-mi pot ucide memoria, ca s-o pot cunoaște în fiecare zi, să retrăiesc zilnic clipa primei mele zile în rezervație, când se îndrepta spre poartă cu privirea mea înfiptă în cocul ei. Aproape de fiecare dată evitam cu măiestrie lăcașul Aspidei, ce ne urmărea cum trecem, cu ochiul ei verde, de la geam. Dacă ni se întâlneau privirile, ne făcea semn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai căutat-o. A fost o pauză premeditată, menită să-mi tocească nervii și să mă aducă la exasperare. Nici ea nu m-a căutat în timpul ăsta, atât doar că ea nu o făcea nici înainte. Continuam drumurile mele la rezervație de două-trei ori pe săptămână, în speranța s-o întâlnesc sau să n-o întâlnesc, ca să-mi pot experimenta sentimentul absenței. A trecut o vreme, nu prea lungă, și am început s-o caut din nou. Ne-am întâlnit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lințoliu, ce se mișca singur deasupra ei. De sub el, încrețit în valuri, doar picioarele i se dezveleau de la genunchi. Pe ele le recunoșteam, da; ființa, ce părea neînsuflețită din prelungirea lor, mi-era complet străină. Umblam ca siamezii pe aleile rezervației, fără să ne mai atingem, doar privirile noastre se întâlneau în reprize lungi, fără să se plictisească, fără să obosească. Am să-i cer să meargă cu mine într-o zi, în ziua în care am să fiu pregătit, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Hipogriful ce a început să necheze, răzuind cu gheara iarba de sub el, ca un cocoș ce se pregătește să-și ia avânt. Nările îi fremătau la auzul gândului meu năstrușnic, vizibil flatat de comparație. Câteva secunde mai târziu, survolam pe deasupra rezervației, lăsând în urmă, pe rând: casa cu patru coșuri a cotoroanțelor, vila cu cerdac a Zânei Zânelor, brazii din grădina Licornului, apoi dealurile, munții, norii. Ne îndreptam spre soare în zbor vertical, absolut. Nici cea mai măiastră dintre păsări n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai fi mers vreodată. Pierd complet șirul. Mă opresc la o benzinărie. Mă dau jos ca să cer direcții. Unde vrei să ajungi? mă întreabă flegmatic benzinistul. Nu-mi vine în minte niciun nume de stradă. Interesant! Mă gândesc că în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Epifanie În pădurile Tanzaniei sălășluiește maimuța vorbitoare. Primii care i-au sesizat calitățile lingvistice au fost băștinașii Makonde, care și acum o consideră un fel de zeitate abdicată, un deus otiosus ce-a părăsit văile cerului în favoarea dealurilor împădurite din rezervația cu același nume. De altfel, printre amuletele lor ritualice figurează un cap antropomorf de maimuță ce în timpuri imemoriale a ocupat un loc privilegiat în generosul lor panteon de zei și zeițe. Maimuța s-a adresat cu ușurință în limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Dar, după câteva exerciții, la următoarele întâlniri, gândirea s-a deschis înțelegerii sintaxei modificate și dialogul s-a desfășurat cu mai mare ușurință. Fenomenul maimuței vorbitoare s-a transmis mai departe la nivelul populației culte, negre și albe din împrejurimile rezervației. Maimuța se arăta mai mult în anotimpul uscat, când dormea spânzurată prin copacii înfrunziți ai pădurii nesfârșite din inima rezervației, în timp ce în anotimpul ploios își făcea somnul într-o colibă de stuf, papură și nuiele, ce probabil fusese clădită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai mare ușurință. Fenomenul maimuței vorbitoare s-a transmis mai departe la nivelul populației culte, negre și albe din împrejurimile rezervației. Maimuța se arăta mai mult în anotimpul uscat, când dormea spânzurată prin copacii înfrunziți ai pădurii nesfârșite din inima rezervației, în timp ce în anotimpul ploios își făcea somnul într-o colibă de stuf, papură și nuiele, ce probabil fusese clădită cu cele patru membre egale ale sale. Era o mare amatoare a poziției bipede, membrele inferioare și le purta aproape drepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ordine. Acesta rămânea perplex și pe loc impresionat de pledoaria elocventă a maimuțoiului despre soarta și condiția lui de victimă claustrată și hăituită, susținută cu multă artă în limba lui maternă. De fiecare dată, reușea să se întoarcă în pădurile rezervației Makonde, unde sălășluia o vreme, până intra în atenția vreunei echipe de cercetători, ziariști, fundamentaliști care nu mai pot cădea la pace cu dumnezeirea de când M.M. le amenința credința cu privirea ei disprețuitoare și superioară. În sfârșit, iat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
apoi răspunsul într-o limbă de circulație universală, spre a fi înțeles de toate posturile T.V. din întreaga lume. Luată în prim-plan și urmărindu-i gestica și expresia feței, M.M. părea schimbată față de ființa ce se cățăra prin copacii rezervației Makonde sau desfăcea banana, așa cum îi stătea bine unei maimuțe. Chipul ei era mai uman decât al multor oameni, trăsăturile ei homini păreau a se fi accentuat în exercițiul conversației, figura i se metamorfoza pe măsură ce o priveai mai intens; zbârciturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau alt animal ciudat ce părea să fi regresat printr-un accident mutant la condiția umană, de unde și asemănarea fizică tot mai evidentă. Până și căpeteniile cele mai de seamă ale tribului Makonde urmăreau conferința de la televizorul hanului din proximitatea rezervației. Ele erau singurele neutre și priveau zeul-maimuță cu calm și detașare, continuau să-l onoreze, deși își încetase de multă vreme serviciile protectoare către tribul lor. Deci, nimic rău sau inoportun nu era de așteptat din partea maimuțoiului oțios. Ori de câte ori se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]