11,011 matches
-
(în limba rusă: Русская Правда) este o compilație de vechi cutume ("lex barbarum") slave, realizată in perioada secolelor al IX-XII, inițiată in cnezatul Kievului și continuată în cnezatele succesoare acestuia. Apariția în formă scrisă a pravilei în cursul secolului al XI-lea este datorată cneazului Iaroslav I cel Înțelept. A doua versiune apare în timpul
Pravila rusă () [Corola-website/Science/301067_a_302396]
-
municipiul reședința de județ, Reșița, Domasnea e situată la o distanță de aproximativ 90 km, iar fata de cele mai apropiate orașe, 45 km de Caransebeș și respectiv 25 km de stațiunea Băile Herculane. Numele de Domasnea vine din limba slavă, cuvantul "Domasch" însemnând casă, casnic, blând, locuința, domiciliu dar atribuindu-se însă sufixul [(n)ia] de origine latină, acesta din urmă îi stabilește paternitatea română, latinescul "Domus", având același înțeles cu "domasch"-ul slav pe care l-au îmbrățișat sătenii
Comuna Domașnea, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301081_a_302410]
-
pe dealurile joase, la zona de contact cu câmpia, între orașele Caransebeș și Lugoj, pe partea sudică, paralel cu râul Timiș, cu drumul principal DN6-E70 și cu magistrala feroviară care leagă cele două orașe. Numele satului Mâtnic este de origine slavă și înseamnă "tulbure", probabil de la pârâul Mâtnicelul, izvorând din sud de Ruginosu, care străbate mijlocul satului, se unește cu Vâna Secănească mai jos de sat și se varsă în Timiș pe raza localității Sacu. Satul are două ulițe lungi, paralele
Mâtnicu Mare, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301089_a_302418]
-
din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. Prima atestare documentara a comunei datează din anul 1436 și este făcută de istoricul maghiar Pesty - Fragyes, în istoria banatului și a județului "Szoreny" (Severin), apărând sub denumirea de Topleț, ceea ce în limba slavă înseamnă cald. Odată cu ocupația maghiară, comuna primește numele de toplecz, pe care il păstrează până în anul 1908, când este denumită Cernaheviz. În anul 1918, după unirea Banatului cu țara mama, comuna este denumită oficial Topleț. Comună Topleț este formată din
Comuna Topleț, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301099_a_302428]
-
o fabrică de spirt, o fabrică de făină, o biserică și o școală mixtă cu 50-55 de elevi. Comuna Băleni-Sârbi avea 1563 de locuitori și își trăgea numele de la faptul că aici s-au stabilit în vechime imigranți de origine slavă. La Băleni-Sârbi funcționau o biserică și o școală cu 69-75 de elevi, înființată în 1859. În 1925, cele două comune fuseseră unite și comasate în comuna Băleni, cu reședința la Băleni-Români. Comuna era arondată plășii Bilciurești și avea 3980 de
Comuna Băleni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301152_a_302481]
-
să meargă la biserică. Prima atestare a satului de reședință este din 22 octombrie 1572 și apare în condica unei mănăstiri locale. Satul este menționat ca fiind de moșneni, neaserviți vreunui boier sau vreunei mănăstiri. Numele satului este de origine slavă, bez=fără, deadea=bătrâni, adică satul fără bătrâni. Se presupune că satul a fost fondat în jur de 1200 de familii tinere în căutare de teren, de aici denumirea. În România mai există un singur sat numit asemănător, Bezded în
Comuna Bezdead, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301154_a_302483]
-
construită în anul 1786. Satul își trage numele de la boierii Sărăcin - care cu timpul și-au luat numele de Sărăcinești - primii stăpâni ai acestor locuri. Această familie a ridicat un schit care s-a numit Sărăcinești. Un pergament cu litere slave redactat la București la 22 august, 1580 menționează o întărire domneasca asupra satului, iar la 16 ianuarie, 1615 un hrisov menționează "Slobozire de sat la Sărăcinești". Despre satul Sărăcinești C. Alexandrescu menționează următoarele: "Sărăcinești - comună rurală - plaiul Cozia compusă din
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
Populația stabilă la 1 ianuarie 2009 era de 460 persoane, din care 210 de sex masculin și 218 feminin. În anul 1415 este amintit nobilul Benedict de Buzad în documente istorice. În Sintar, sat locuit inițial de populație de origine slavă, s-au așezat români din județele Arad și Hunedoara. Între 1770-1771 satul Sintar primește numele de Buchberg, în cinstea cancelarului cameral Eduard Buchberg. În 1771 la Comeat sunt colonizate 42 de familii de germani iar satul primește numele Lichtenwald. Satele
Comuna Bogda, Timiș () [Corola-website/Science/301343_a_302672]
-
Silagiul. Altă versiune vorbește despre un haiduc din Sălaj, cu numele de Moise Silăgeanu sau Sălăgeanu, care ar fi unificat cătunele răsfirate într-un singur sat. Helmut Wettel, în lucrarea „Der Buziascher Bezirk” (Plasa Buziaș), presupune că denumirea satului este slavă, derivată fie de la slavul "Syla" (stâlp, coloană), fie de la "Zil" (țambal) sau "Silva" (prună), însă nu prezintă dovezi istorice concludente care să susțină această presupunere. În timpul ocupației otomane a Banatului, până la 1659, Ținutul Lugojului, din care făcea parte și Silagiu
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
cea de rușini. Explicația este prezentată de Paul Robert Magocsi în "Encyclopedia of Rusyn History and Culture", care arată că primul termen, rutean, este folosit de popoarele neslave, iar cel de rusin este folosit de slavi, definind o populatie distinctă slavă locuind în Regiunea transcarpatica. Sunt pomeniți de Caesar în "Comentario de bello Gallico", ca trib celtic așezat în Gallia Narbonensis. Afirmația să este confirmată în antichitate de Pliniu cel Bătrân. Mărturii scrise din Evul Mediu timpuriu continuă să îi ateste
Ruteni () [Corola-website/Science/301424_a_302753]
-
desfacere a lânii. Turmele traversau apoi Dunărea pe la Vadu Oii și iernau în zonele calde de pe țărmul Mării Negre (cea mai cunoscută fiind valea Batovei, în apropiere de Bazargic, numită de mocani "Valea fără iarnă"). "Ialomița "este un nume de origine slavă, reprezentând o prezență neobișnuită în cadrul grupei hidronimelor majore românești, ele fiind de origine autohtonă. Potrivit lingvistului Dragoș Moldovanu, care reevaluează minuțios stadiul problemei, numele râului a fost dat de slavii așezați în regiune, forma inițială fiind *"Ilavǐnika "‘lutoasa’, un derivat
Râul Ialomița () [Corola-website/Science/300048_a_301377]
-
râu se găsește la cronicarul Theofilact Simocatta (sec. VII), care descrie expediția întreprinsă de bizantini asupra slavilor în anul 592, oastea imperială ajungând până în mlaștinile râului "Ilivakía". Forma aceasta, în ciuda faptului că este coruptă, atestă un stadiu arhaic al graiurilor slave, când "k+i "încă nu devenise "ț "(Ilavǐnika-Ilavnița). Numele antic al râului "Ialomița" era "Naparis", înregistrat deja de Herodot. Dispariția acestui nume și înlocuirea lui cu unul slav se datorează faptului că în secolul al VI-lea, bazinul inferior al
Râul Ialomița () [Corola-website/Science/300048_a_301377]
-
ciobanii din Carpați, care coborau pe valea Ialomiței pentru a ierna oile în Bărăgan sau în Dobrogea, râul era cunoscut sub numele de "Gălbinița" sau "Galbenul", având la bază același principiu descriptiv care a dat naștere și numelui de origine slavă. Limita bazinului hidrografic Ialomița, în zona superioară (cumpăna apelor) o constituie crestele masivelor muntoase Leota, Bucegi, Clăbucet și Ciucaș din Carpații Meridionali și dealurile subcarpatice. În zona inferioară, delimitarea bazinului hidrografic Ialomița este realizată la vest și sud de înălțimile
Râul Ialomița () [Corola-website/Science/300048_a_301377]
-
acestea sunt proclitice. Alte cuvinte care devin clitice în limba română sunt formele nearticulate ale pronumelor personale: "le-am citit", "prinde-o", etc. Exemple în alte limbi: La o parte din limbile romanice (înclusiv limba română) și în câteva limbi slave se constată existența unor pronume personale care nu înlocuiesc un substantiv ci îl dublează. Semantic, prezența unor astfel de pronume în propoziție este redundantă. Aceste pronume au caracteristicile generale ale unor clitice și se numesc "clitice de dublare". În limba
Clitic () [Corola-website/Science/300094_a_301423]
-
Neagu Djuvara, a reluat unele din afirmațiile istoricilor Giurescu: "...trebuie subliniat că toate sursele pe care le avem asupra lui Basarab îl califică drept valah". De exemplu, Mircea cel Bătrân sau Vlad Țepeș poartă și ei nume străine, de origine slavă. Numele tatălui lui Basarab I era "Thocomerius" (așa este menționat într-un document medieval maghiar). În general se consideră că numele ar fi slav, Tihomir (tih "liniște", de unde și "tihnă" și "a tihni"; mir = "pace" sau "lume"), în Bulgaria fiind
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
larg al literaturii române. Pentru a sublinia presupusele diferențe și pentru a rupe legăturile cu România, limba română (moldovenească) a fost scrisă cu alfabetul chirilic. Numele unor orașe și sate au fost modificate pentru a le da o sonoritate mai slavă sau au fost rebotezate cu numele unor lideri bolșevici. Propaganda oficială a încercat să îndoctrineze prin propagandă ideea că "românii i-au asuprit pe moldoveni înainte ca Basarabia să fie eliberată de sovietici". Astfel, ideologia sovietică de stat a Republicii
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească () [Corola-website/Science/300191_a_301520]
-
în mai multe ramuri printre care iașii, stabiliți în zona Moldovei, unde au lăsat numele lor orașului Iași. Cronicarii bizantini au dat denumirea de "sarmați" și altor popoare care au locuit ulterior la nord de Marea Neagră: popoare asiatice (mongolice) sau slave, din care coboară o parte dintre ruși și ruteni. Sarmația, era țara locuită de sarmați, după Ptolemeu: Sarmația europeană ținea din Germania și Dacia până la Don, iar Sarmația asiatică, de la Don până la Volga. Aceasta este o denumire dată de paleogeografi
Sarmați () [Corola-website/Science/300202_a_301531]
-
dată în anul 1372 în acte de donație, dar istoricul Silviu Dragomir susține că acest nume a fost dat satului și comunei înainte de cucerirea acestei părți a Transilvaniei de către feudalii unguri (sec. al XI-lea, anul 1085), provine din limba slavă nordică de la cuvântul "ohabinu", iar în Dicționarul limbii române moderne este explicat ca reprezentând o proprietate ce nu poate fi înstrăinată. Date mai importante s-au transmis despre Ohaba în anul 1839 în Lexiconul transilvănean în care se spune " ..... satul
Ohaba, Alba () [Corola-website/Science/300254_a_301583]
-
registru de impozite și taxe. Acest registru era "al quinquaresimei" impozit plătit doar de satele românești și se mai numea "valahorum sau quinquaresima olachais". Cuvântul "Ohaba" mai înseamnă scutire, exemptio, immuntas și ca formulă atât de des folosită în documentele slave " da estj na ohabu "sau" da imsutj ohabu" înseamnă: să-i fie scutire sau să le fie spre scutire, iar dacă găsim această formulă într-un hrisov de donație, atunci noua proprietate era scutită de dajdiile către domn și avea
Ohaba, Alba () [Corola-website/Science/300254_a_301583]
-
stabilit huni, pecenegi și slavi. În această perioadă, pe teritoriul actual al județului Alba se constituie puternicul voievodat al Bălgradului, care avea să joace un rol deosebit de important în viața militară, economică și socială a următoarelor secole de existență. Populația slavă care s-a stabilit în parte pe teritoriul județului Alba fiind minoritară, cu vremea a fost asimilată de populația autohtonă, singurele dovezi ale trecerii lor fiind toponimele de origine slavă, care s-au păstrat până în zilele noastre: Bălgrad („orașul alb
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
militară, economică și socială a următoarelor secole de existență. Populația slavă care s-a stabilit în parte pe teritoriul județului Alba fiind minoritară, cu vremea a fost asimilată de populația autohtonă, singurele dovezi ale trecerii lor fiind toponimele de origine slavă, care s-au păstrat până în zilele noastre: Bălgrad („orașul alb”), Țeligrad, cneaz, zapodie, zăvod. Cucerirea Ardealului de către invadatorii maghiari s-a făcut treptat cu prețul unor confruntări sângeroase cu populația băștinașă română. Procesul s-a terminat spre sfârșitul secolului al
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
există o concentrare masivă de toponime de origine pecenegă se află în sud-est, în județele Brașov și Covasna. Cel mai important dintre aceste toponime este chiar Brașov. Deși sufixul este slav (ceea ce a condus la presupunerea că denumirea ar fi slavă, s-a putut demonstra că Brasso, devenit apoi Brașov, provine din termenul türcic Barasu, care înseamnă “apă albă”. Alte toponime și hidronime din sud-estul Transilvaniei de origine türcică sunt Arpaș, Avrig, Baraolt, Bățani, Biborțeni, Bögöz (in romana: Mugeni), Borcea, Racoș
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
a amforelor globulare în Europa este propusă ca o „patrie secundară” a PIE, cultură ce se separă ulterior în și cultura ceramicii cordate în jurul 2300 î.Hr.. Acest lucru a dus în cele din urmă la apariția familiilor lingvistice italică, celtică, slavă și germanică, dar și a altor grupuri lingvistice parțial dispărute din Balcani și Europa centrală, ce includ, eventual, invazia proto-miceniană din Grecia.
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
sau Rutenia Kieveană a fost cel mai timpuriu stat al slavilor estici dominat de orașul Kiev, aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea. Din punct de vedere istoriografic , este considerat statul predecesor a trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: Belarus, Ucraina și Rusia. Domniile lui Vladimir cel Mare (980-1015) și a lui Iaroslav I cel Înțelept (1019-1054) constituie Epoca de Aur a Kievului, când slavii au fost creștinați și au primit primul cod de legi
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]
-
legi al slavilor de răsărit, "Russkaia Pravda". În conformitate cu însemnările din "Cronica vremurilor trecute", prima cronică a Rusiei Kievene, un vareg (viking) pe nume Rurik și-a așezat reședința în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave și finice, pe la 860, după care și-a extins autoritatea și asupra Kievului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al Dinastiei Rurik. "Povestea anilor care au fost" spune: "La anul 6367 (859): Varegii de peste mare primeau tribut de la ciudi, slavi, meriai
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]