12,606 matches
-
smuciseră, a fost redusă dintr-odată la niște linii oblice aurii și tăcute, ce se izbeau, când scurte când lungi, de fundalul tot mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru voluptuos se desfășurau Între nori măreți - grămadă peste grămadă de alb pur și cenușiu purpuriu, lepota („frumusețe maiestuoasă“, În rusa veche), mituri mișcătoare, guașă și guano, În ale căror unduiri puteai desluși o aluzie mamară sau masca mortuară a unui poet. Terenul de tenis era o regiune a marilor lacuri. Dincolo de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
reflectoare. Calul acesta sau celălalt este o pârghie reglată și Încercată, iarăși reglată și iarăși Încercată, până ce problema este acordată astfel Încât să atingă nivelul necesar de frumusețe și surpriză. De câte ori nu m-am luptat să domolesc teribila forță a reginei albului pentru a evita o dublă soluție! Trebuie să se Înțeleagă că În problemele de șah competiția nu are loc Între Alb și Negru, ci Între persoana care compune problema și persoana prezumtivă care o rezolvă (la fel cum Într-o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să atingă nivelul necesar de frumusețe și surpriză. De câte ori nu m-am luptat să domolesc teribila forță a reginei albului pentru a evita o dublă soluție! Trebuie să se Înțeleagă că În problemele de șah competiția nu are loc Între Alb și Negru, ci Între persoana care compune problema și persoana prezumtivă care o rezolvă (la fel cum Într-o operă de ficțiune de prima mână adevăratul conflict nu este Între personaje, ci Între autor și lume), astfel Încât o mare parte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
descopere soluția ei „tetică“, foarte simplă, fără a trece prin chinurile plăcute pregătite pentru persoana sofisticată. Aceasta din urmă va cădea la Început În cursa unei scheme de joc amăgitoare, bazate pe o temă de avangardă la modă (expunând regele albului la șahuri), pe care creatorul problemei s-a străduit mult s-o „planteze“ (ea putând fi dejucată doar de o mică și nesemnificativă mutare a unui pion discret). După ce a trecut prin acest infern „antitetic“, persoana ce caută soluția, devenită
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de Parisul camuflat. Titlul din capul paginii unui ziar care atârna de pe un scaun anunța invazia hitleristă În Țările de Jos. Am În fața mea foaia de hârtie pe care am schițat În acea noapte la Paris diagrama pozițiilor din problemă. Albul: rege la a7 (adică primul dosar, al șaptelea rând), regina la b6, turele la f4 și h5n, nebunii la e4 și h8, caii la d8 și e6, pionii la b7 și g3; Negrul: regele la e5, tura la g7, nebunul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la f4 și h5n, nebunii la e4 și h8, caii la d8 și e6, pionii la b7 și g3; Negrul: regele la e5, tura la g7, nebunul la h6, caii la e2 și g5, pionii la c3, c6 și d7. Albul Începe jocul și dă mat În două mutări. Pista falsă, irezistibilă „Încercare“ este: pion la b8, luând un cal, după care urmează trei frumoase șah-maturi ca răspuns la descoperirea unor șahuri la rege al negrului; dar negrul poate apăra această
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În două mutări. Pista falsă, irezistibilă „Încercare“ este: pion la b8, luând un cal, după care urmează trei frumoase șah-maturi ca răspuns la descoperirea unor șahuri la rege al negrului; dar negrul poate apăra această manevră strălucită nedând șah la alb și În schimb executând o mutare modestă de extindere În altă parte a tablei. Într-un colț al foii de hârtie cu diagramă, observ un timbru ștampilat care Împodobește și alte hârtii și cărți pe care le-am scos din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dureroasă; și când, În sfârșit, grosolana bulă de aer se ridica și exploda din gura lui sobră, eu trăiam un minunat sentiment de ușurare, În timp ce tu, murmurând un fel de felicitare, te aplecai să-l depui În crepusculul tivit cu alb al pătuțului lui. Știi? Mai simt și acum În Încheieturile mâinilor ecourile dibăciei cu care manevram căruciorul, de pildă apăsarea rapidă În jos a barei pentru a ridica botul căruciorului ca să-l urc pe trotuar. Mai Întâi a fost un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un fel de nimb din părul lui blond destul de lung și dădea o nuanță caramel spatelui gol pe care erau Încrucișate bretelele pantalonilor scurți bleumarin (pe sub care, când era dezbrăcat, se arăta un model cu funduleț și bretele de un alb natural). N-am stat În viața mea pe atâtea bănci și scaune de grădină, pe lespezi de piatră și trepte de piatră, pe parapete de terase și pe margini de bazine cu jeturi de apă, ca În zilele acelea. Vizitam
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
îl lovește: ...Ai înnebunit Mihaile?!?! Lasă-mă!! Ștefan în patru labe se târăște prin mocirlă, prin bălți de sânge, peste cadavre, se zbate, strigă, răcnește: Lăsați-mă!! Sunt domnul Moldovei!! Sunt domnul Moldovei!! Nu pot să fug!!... E înnămolit până-n albul ochilor. Se repede la ei, îi apucă de piept, îi zgâlțâie, strigă, poruncește: Tu, Luco!! Și tu, Șendreo!! Și tu, Mihaile!! Nu înțelegeți?!?! Nu pot, măă!! Nu pot!! Rămân cu voi!! Aici, la Valea Albă!! Cu sabia!! Așa vreau eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cireșii o nebunie... Și... și nu știam atuncea că, o dată cu Învierea Domnului, venise și mântuirea Moldovei. Ai fost acolo? Fost! Eram aproape, lângă mitropolitul Teoctist. Și ce tinerel și frumos erai... Parcă te văd: înălțat în scări pe calul acela alb ca spuma. Îți juca vântul în pletele de aur. M-am uitat în ochii tăi albaștri, visători, dar hotărâți. Ai întins mâna; îți tremura... Și glasul îți tremura... Mă uitam peste capetele descoperite ale norodului; mi se pusese un nod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moarte! În clipa aceea am știut că nu putem fi înfrânți: izbânda a noastră era! Cum o înturnat soarta bătăliei Domnul Ștefan... De nu era Domnul Ștefan, nu știu zău, mușcam noi pământul! Și mândrii ieniceri ai Împărăției, nămoliți până-n albul ochilor, orbecăiau prin neguri ca bezmeticii, mocirliți în sânge, blestemând, horcăind. "Allah! Allah!" mai apucau să bolborosească cu ultima lor suflare scuipând noroi și sânge! Au mușcat țărâna Moldovei să-i țină minte gustul și-n Raiul lui Allah! Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
capul. Am câștigat o bătălie numai. Războiul continuă... Brusc, se smulge gândurilor: Cu drept cuvânt Moldova are de ce să se veselească! Și Transilvania e în sărbătoare. Se trag clopotele, se înalță slujbe de mulțumire... Eram în târg, când un călăreț, alb de spumă, a căzut de pe cal și a strigat: "Am învins!" povestește Sora sora Domnului și soața boierului Isaia, o femeie plinuță, cam ofilită de multele nașteri și de grijile pentru copii, pentru soț, pentru frate. Doamne! Ce bucurie! Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plecați pe o carte; ochii mari, încremeniți, o trădează nu citește. E înveșmântată într-o rochie neagră, lungă, închisă la gât; părul e adunat, strâns într-un coc greu. Puțin mai încolo, pe o băncuță, o tânără vestală înveșmântată în alb, coborâtă parcă de pe o antică amforă, ciupește corzile unei harfe, cântă în surdină un vechi și nostalgic cântec grecesc. O dimineață friguroasă de februarie, în iatacul Doamnei Maria... Maria ridică ochii, privește în gol. Ascultă tânguitul cântului, al vântului, al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tipică Clujului copilăriei mele. Un fel de mănăstire muzicală, cel puțin pe dinăuntru, judecând după chilia austeră în care nimerisem și în care mă văd chinuindu-mă și chinuind pianul. Dar în care văd, mai ales, pereții aceia de un alb atât de proaspăt, parcă de abia zugrăviți (cum să fi nimerit clapele când eu mă uitam la pereți!), în care simt - până astăzi - ceea ce simțim de obicei în orice cameră goală: un fel de curiozitate, un fel de neliniște... Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mele întâlniri cu Tiberiu Utan mi-a rămas în amintire inundat de lumina zâmbetului său. Așa a înțeles el să întâmpine un debutant. Fără nici un fel de morgă oficială, ca un prieten mai mare, cu o totală încredere acordată „în alb”. Deși tânărul sfios din fața lui era, cum se spune, un „nimeni”. De abia dacă scrisesem până atunci vreo 15-20 de articolașe și recenzioare. Mai înainte însă de a-mi decide soarta - am devenit critic, în mare măsură datorită lui Tiberiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
așezat biroul, la care cândva își făcea socotelile sale de contabil tatăl Doinei, un om drag mie deși nu l-am văzut decât în fotografii. Pe vremuri, tăblia biroului fusese acoperită cu o frumoasă placă de marmură cenușie stropită cu alb, dar în perioada în care eu am început să folosesc biroul această placă era deja despicată, încât oricât încercam să potrivesc cele două masive bucăți, ele tot se mișcau în timpul scrisului, astfel că a trebuit să renunț la ele. Acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o fac, „continuând-o” pe fatala (și pentru mine) Katerina Ivanovna, am început o nouă pagină, lăsând-o pe precedenta ca memento, pe trei sferturi goală. Semnul meu de doliu a fost, și mai este încă, acolo, în manuscris, unul alb - ca la chinezi. * La câteva săptămâni după moartea mamei, a sunat o prietenă a ei, una din puținele care mai rămăseseră în viață și cu care se conversa din când în când la telefon, în rusește. Nu știa. I-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
genială, neorealismul italian trăiește o clipă de magnifică iluminare. Toate filmele lui Jancso Miklos pe care le-am putut vedea încep cu o execuție. Se intră abrupt în subiect. În Sărmanii flăcăi, primele secvențe ne înfățișează peretele gol, de un alb dezolant, dar proaspăt dat cu var, al unei case pierdute în imensitatea cenușie a pustei. Autorul ne prezintă mai întâi culorile sale: albul mortuar și cenușiul apăsător, pe care le va păstra și în celelalte filme, panglici ale unei embleme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
execuție. Se intră abrupt în subiect. În Sărmanii flăcăi, primele secvențe ne înfățișează peretele gol, de un alb dezolant, dar proaspăt dat cu var, al unei case pierdute în imensitatea cenușie a pustei. Autorul ne prezintă mai întâi culorile sale: albul mortuar și cenușiul apăsător, pe care le va păstra și în celelalte filme, panglici ale unei embleme personale. Apoi arhetipurile: călăul și victima, întrupare necontenit în exemplarele a două serii paralele. În fața casei apar doi oameni și din puținele replici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de mijloc. De la chipul cneazului trădător, copleșit, în cele din urmă, de infama lui trădare, obiectivul aparatului de filmat se deplasează, într-una din cele mai extraordinare metafore sarcastice ale filmului, spre capul, gâtul și torsul unui cal de un alb imaculat. Caii (motiv swiftian simbolizând înțelepciunea, blândețea, pudoarea), ale căror siluete obsedante traversează numeroase secvențe, constituie etalonul de puritate măsurând decăderea omului... ... Și totuși, până la urmă acesta nu pierde partida în filmul lui Tarkovski. Fără nimic convențional sau ostentativ, încrederea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vârsta de 20 de ani; cunoștea, evident, limba când a venit la București să facă o facultate, ceea ce n-a izbutit însă, din lipsă de mijloace materiale. A audiat prelegeri, a dat examene (notarea se făcea pe atunci cu bile: albe, roșii, negre), l-a audiat pe Nicolae Iorga... Înainte de căsătorie, mama a lucrat ca învățătoare într-un sat al cărui nume, mult mai târziu, în nopțile de coșmar ale copilăriei, l-am auzit rostit nu o dată de tata, cu sarcasm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Milostivului Dumnezeu și Maicii Domnului să mă inspire la scris. Că multe și mari lucruri minunate am mai văzut. Aproape de Piatră Ungerii există un locșor frumos marcat și îngrădit cu un fel de gărduț de fier forjat și vopsit în alb. În interiorul gărduțului este o icoană care înfățișează pe Maica Domnului leșinata de durere văzându-și Fiul pe Cruce. Este tare dureros să vezi ce mult suferă ea, cât de îndurerata este. Îți vine să plângi de durerea ei. Sunt și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
cele trei colibe. Le privim de pe alee, de lângă gardul protector. De la o distanță de vreo 7 m. Este pictat pe fiecare câte ceva. Dar pe cea din mijloc este Domnul cu cei trei ucenici. Domnul este schimbat cu totul în alb iar ucenicii sunt plecați cu fetele la pământ. Cele trei colibe de pe Muntele Tabor, care se află în spatele bisericii Privim grădină. Ce frumoasă e! Ce flori, ce copaci,... lamai și portocali. Acest munte cu serpentinele lui parcă urca la cer
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
mi-a rânduit aceste clipe fericite. Părintele David face și slujba de sfințire a apei, că are o tânără de 15 ani care n-a fost botezata. Și o botează acum, aici la râul Iordan. Ea este îmbrăcată totul în alb. Are un costumaș frumos, alb și sandale albe. După ce a făcut botezul, cu toată rânduiala lui, ne botează și pe noi simbolic, stropindu-ne pe creștet cu apă sfințită din Iordan. Apoi se cântă troparul Botezului și alte cântări duhovnicești
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]