10,836 matches
-
În anii 1890, s-au îmbunătățit comunicațiile feroviare principalele colonii estice continentale conduse de generalul maior James Edwards - care realizase o inspectare recentă a forțelor militare coloniale - în credința că aceste colonii puteau fi apărate printr-o mibilizare rapidă a brigăzilor de infanterie. Drept consecință, acesta a dispus o restructurare a apărării și stabilirea unor înțelegeri defensive între colonii. Edwards a argumentat în favoarea federalizării trupelor coloniale și a profesionalizării armatei - obligand-o să servească în orice zonă a Pacificului de Sud
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
navale deținând nava armată în oțel HMVS "Cerberus" în serviciu activ din 1870 și nava de război cu aburi HMS Nelson împrumutate de la Marina Regală, trei canoniere mai mici și cinci vedete torpiloare. Noul Wales de Sud a format o Brigadă Navală în 1863 iar până la finalul secolului avea două vedete torpiloare mici și o corvetă. Forța Maritimă de Apărare Queensland a fost înființată în 1885 în vreme ce Australia de Sud opera o singură navă, HMCS "Protector". Tasmania avea și ea un
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
522 de soldați și 24 de ofițeri și un batalion de artilerie de 212 oameni, a plecat din Sydney la 3 martie 1885 și a navigat până la debarcarea în portul Suakin din nord-estul Sudanului de la 29 martie, fiind atașați unei brigăzi constituite din scoțieni, grenadieri și personal al corpului de gardă Coldstream. Ulterior, aceștia au marșat spre Tamai într-o formațiune mare pătratică formată din 10.000 de soldați. Ajungând în oraș, au incendiat corturile și s-au întors la Suakin
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
era una modestă, britanicii acceptând 200 de oameni din Victoria, 260 din Noul Wales de Sud și vasul Australiei de Sud HMCS "Protector", sub comanda căpitanului William Creswell. Cea mai mare parte a acestor trupe era formată din rezerviști ai brigăzii navale care fuseseră antrenați atât pentru manevrarea vaselor de luptă și marinărie cât și pentru serviciul militar de uscat pentru a-și îndeplini cât mai eficient rolul de apărare de coastă. Contingentele din Noul Wales de Sud și Victoria au
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
a fost creat un corp expediționar format exclusiv din voluntari sub denumirea de Forța Imperială Australiană (AIF) iar recrutările au început la 10 august 1914. Guvernul a înregimentat 20.000 de oameni, organizați ca o divizie de infanterie și o brigadă de cavalerie ușoară plus unități auxiliare. Înrolările și organizarea au au avut loc la nivel regional apoi au fost preluate de planurile de mobilizare elaborate în 1912. Primul comandant a fost generalul William Bridges, cel care și-a asumat și
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
parte ambele divizii călare, ANZAC și cea Australiană, și a fost încununată de succes pentru britanici care au capturat 12.000 de soldați turci depășind linia Gaza-Beersheba. Momentul critic al luptelor a fost capturarea orașului Beersheba în prima zi, după ce Brigada a 4-a de Cavalerie Ușoară Australiană a atacat mai mult de 4 km. Tranșeele turcilor au fost depășite iar australienii au capturat fântânile de la Beersheeba securizând importantele resurse de apă și luând 700 de prizonieri cu prețul a 31
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
și 40 de răniți, majoritatea deceselor înregistrându-se în urma bolilor căpătate în timpul operațiunilor din Mesopotamia. Un mic număr de voluntari australieni a luptat de partea ambelor tabere implicate în Războiul Civil Spaniol deși majoritatea erau susținători ai Republicii Spaniole prin Brigada Internațională. Australienii au fost alocați apoi batalioanelor de alte naționalități mai degrabă decât a forma propriile unități. Majoritatea erau motivați de rațiuni ideologice în vreme ce un număr era reprezentat de imigranți spanioli sosiți în Australia și care acum se întorseseră pentru
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
de o lungă perioadă pentru reconstrucție înainte de a fi din nou capabilă de combat. Germanii și italienii au pornit o ofensivă în Africa de Nord la sfârșitul lui martie împingând armatele Commonwealthului până spre granița cu Egiptul. Divizia a 9-a și Brigada a 7-a australiene s-au aflat sub asediu la Tobruk și au apărat cu succes portul cheie până la înlocuirea lor cu trupe britanice în octombrie. Pe timpul lunii iunie, corpul principal al Diviziei a 7-a, o brigadă din Divizia
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
-a și Brigada a 7-a australiene s-au aflat sub asediu la Tobruk și au apărat cu succes portul cheie până la înlocuirea lor cu trupe britanice în octombrie. Pe timpul lunii iunie, corpul principal al Diviziei a 7-a, o brigadă din Divizia a 6-a și comandamentul central al Corpului I au luat parte la Campania din Siria și Liban împotriva trupelor guvernului de la Vichy. Rezistența a fost mai puternică decât se așteptau; australienii au fost implicați în majoritatea luptelor
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
peninsulă primele unități constând în Batalionul 2 al Regimentului Regal Australian. 2 RAR a praticipat în principal la operațiuni de "curățire" în următoarele 20 de luni, efectuând misiuni de patrulare intensive în apropierea bazelor CT din junglă ca parte a Brigăzii 28 a Commonwealthului. Contactele cu inamicul au fost rare iar rezultatele reduse. 2 RAR a părăsit Malaezia în octombrie 1957 pentru a fi înlocuită de 3 RAR care, după 6 săptămâni de instrucție în junglă, a trecut la împingerea insurgenților
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
în Asia de Sud-Est. În 1964, Menzies a anunțat o creștere importantă a cheltuielilor în domeniul apărării. Puterea Armatei Australiene va crește cu 50% în decursul a trei ani prin creșterea efectivelor de la 22.000 la 33.000, alcătuindu-se trei noi brigăzi de divizie cu 9 batalioane. RAAF și RAN vor crește de asemenea cu 25%. În 1964, serviciul militar a fost reintrodus prin "National Service Act", pentru tinerii care împlineau 20 pe baza datei de naștere, cu o perioadă de doi
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
avioane de transport Caribou la Vung Tau, un oraș port. La începutul anului 1965, Statele Unite au sporit implicarea în acest război la 200.000 de trupe aflate pe pământ vietnamez; Australia a dislocat ulterior 1 RAR pentru a servi alături de Brigada Aeriană 173 a Statelor Unite US din provincia Bien Hoa în iunie 1965 și a luptat într-un număr de bătălii majore la Gang Toi, pădurile Ho Bo și Suoi Bong Trang. În martie 1966, guvernul australian a anunțat desfășurarea unei
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
US din provincia Bien Hoa în iunie 1965 și a luptat într-un număr de bătălii majore la Gang Toi, pădurile Ho Bo și Suoi Bong Trang. În martie 1966, guvernul australian a anunțat desfășurarea unei unități de dimensiunea unei brigăzi denumite " Grupul Operativ 1 Australian" (Australian Task Force 1) care să înlocuiască 1 RAR. Acesta includea un mare număr de soldați înrolați prin controversata Lege a Serviciului Național din 1964. Format din două batalioane de infanterie precum și blindate, aviație, artilerie
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
otoman, dar a devenit în schimb o mișcare naționalistă care a îmbunătățit relațiile hindo-musulmane. Aliații nu au așteptat semnarea unui tratat de pace pentru a ridica pretenții asupra teritoriului otoman. La doar 13 zile după semnarea Armistițiului de la Mudros, o brigadă franceză a intrat în Istanbul (12 noiembrie 1918). A doua zi au intrat în oraș și primele trupe britanice. La începutul lunii decembrie 1918, trupele aliate au stabilit zone de ocupație și au format o administrație militară aliată. Pe 8
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
fiind sub comanda lui Ernst Feßmann. Diviziile Panzer au contribuit semnificativ la succesul armatelor germane de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial și apariția conceptului de Blitzkrieg (război fulger). Tancurile din majoritatea celorlalte armate ale epocii erau organizate în brigăzi care necesitau sprijinul infanteriei și artileriei. Diviziile Panzer aveau însă trupe de sprijin atașate organic, având o doctrină militară diferită: tancurile nu sprijineau acțiunile altor arme, ci erau principalul punct de interes din punct de vedere militar, fiind sprijinite de
Divizie Panzer () [Corola-website/Science/320775_a_322104]
-
în 1990, și a fost ales vicepreședintele Uniunii Democrate Croate (HDZ) din Vukovar, apoi președintele districtului municipal „Bratstvo i Jedinstvo”. Când a început războiul, Zadro s-a înrolat în forțele armate croate. A fost comandantul Batalionului al 3-lea din cadrul Brigăzii 204 (Vukovar) al armatei croate în timpul sângerosului asediu al Vukovarului, unde a condus cu curaj apărarea împotriva Armatei Populare Iugoslave ("Jugoslovenska Narodna Armija" - JNA) și a forțelor sârbe locale. Brigada lui Zadro a fost desemnată să apere Borovo Naselje și
Blago Zadro () [Corola-website/Science/321527_a_322856]
-
armate croate. A fost comandantul Batalionului al 3-lea din cadrul Brigăzii 204 (Vukovar) al armatei croate în timpul sângerosului asediu al Vukovarului, unde a condus cu curaj apărarea împotriva Armatei Populare Iugoslave ("Jugoslovenska Narodna Armija" - JNA) și a forțelor sârbe locale. Brigada lui Zadro a fost desemnată să apere Borovo Naselje și artera vitală Trpinjska Cesta (Bulevardul Trpinja), o stradă conducând direct în Vukovar. Datorită importanței sale, bulevardul era ținta principală a unităților de tancuri ale JNA care atacau orașul și a
Blago Zadro () [Corola-website/Science/321527_a_322856]
-
devotate comitetului revoluționar. În aceste condiții guvernul moldovenesc a fost nevoit să ceară ajutor militar din partea României. Guvernul român a acceptata cerea și la 8 ianuarie trupele românești au trecut Prutul. În direcția Bălțiului au operat Divizia 2 Cavalerie și Brigada V Călărași. La 3 februarie 1918, 18 țărani membri ai Zemstvei județului Bălți, au pregătit o cerere, pe care au înaintat-o la 2 martie Președintelui Adunării Generale a Zemstvei județene (Consiliul județean). În această cerere, ei și-au exprimat
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
Vladimir Macarciuc și locotenentul major Valeriu Nazarco, având vârsta de 37 de ani și, respectiv, 34 de ani. Conform datelor Centrului Militar din Bălți, la războiul cu separatiștii au participat circa 800 de bălțeni, inclusiv circa 400 de militari ai Brigăzii de Infanterie „Moldova” din Bălți . La 12 februarie Monumentul lui Lenin a fost transferat de pe Piața Independenței pe teritoriul Comisariatului militar. La 19 mai 1992, Bălțiul este vizitat de președintele României, Ion Iliescu, și președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur. La marginea
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
1775. Scopul său, așa cum era el declarat într-o proclamație a generalului Schuyler, era de a „îndepărta, pe cât posibil, trupele Marii Britanii” care „sub ordinele unui guvern despotic ... urmăresc să-și pună concetățenii și frații sub jugul grelei robii.” Generalul de brigadă Richard Montgomery a condus forțele din Ticonderoga și Crown Point de-a lungul Lacului Champlain, a asediat cu succes Fort St. Jean, și a capturat Montrealul la 13 noiembrie. Arnold a condus o forță de 1.100 de oameni din
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
și Osijek. Spre sfârșitul lui august 1991, Vukovar era complet înconjurat, însă apărătorii croați au opus o rezistență neașteptată și înverșunată, în ciuda intenselor tiruri de artilerie, a bombardamentelor și asalturilor cu tancuri ale JNA. Colonelul la acea vreme era comandantul Brigăzii 1 Mecanizată de Gardă și a fost numit comandant al „Grupului de Operațiuni Sud”, aflat în subordinea directă a generalului Života Panić. Brigada condusă de colonelul Mrkšić a fost principala forță responsabilă cu atacarea și ulterior ocuparea orașului Vukovar. Forțele
Mile Mrkšić () [Corola-website/Science/321741_a_323070]
-
tiruri de artilerie, a bombardamentelor și asalturilor cu tancuri ale JNA. Colonelul la acea vreme era comandantul Brigăzii 1 Mecanizată de Gardă și a fost numit comandant al „Grupului de Operațiuni Sud”, aflat în subordinea directă a generalului Života Panić. Brigada condusă de colonelul Mrkšić a fost principala forță responsabilă cu atacarea și ulterior ocuparea orașului Vukovar. Forțele croate din Vukovar s-au predat abia pe 18 noiembrie 1991, iar armata iugoslavă și forțele paramilitare sârbe au ocupat orașul. Pe 19
Mile Mrkšić () [Corola-website/Science/321741_a_323070]
-
îi era inferior în grad. General-maiorul Edwin Sumner s-a retras din cauza vârstei (avea 65 de ani) și a problemelor de sănătate. A fost numit la comanda unei armate din Missouri, dar a murit înainte de a ajunge acolo. Generalul de brigadă Daniel Butterfield a fost adus de la comanda V Corps și a fost numit șef al statului major al lui Hooker. Abraham Lincoln era convins că obiectivul cel mai potrivit pentru armata sa era de fapt armata lui Robert E. Lee
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
și care se comportase bine în posturile anterioare. Hooker a demarat o reorganizare a armatei, eliminând sistemul lui Burnside cu câteva mari divizii, pe care Hooker îl considera greoi. A transformat cavaleria într-un corp separat, sub comanda generalului de brigadă George Stoneman (care comandase Corpul III la Fredericksburg), și a avut grijă să se asigure că soldații sunt bine aprovizionați, domeniu neglijat de Burnside. Fostul comandant al armatei a fost trimis împreună cu fostul său Corp IX pe teatrul de operațiuni
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
fi noul comisar al Armatei Virginiei de Nord, ceea ce presupunea rechiziția de provizii pentru forțele lui Lee de la fermierii din Carolina de Nord și Virginia. Ca urmare, cele două divizii ale gen.-mr. John Bell Hood și ale generalului de brigadă George Pickett se aflau la distanță de armata lui Lee și le-ar fi luat cel puțin o săptămână să facă joncțiunea cu ea în caz de urgență. După o campanie de aproape un an, cea mai mare greșeală a
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]