10,800 matches
-
este o biserică romano-catolică construită în secolul al XV-lea pe "strada Sării" (în prezent "strada Gheorghe Magheru") din centrul municipiului Sibiu. Ea a făcut parte din mănăstirea călugărilor dominicani. În anul 1543, în urma Reformei Protestante, populația săsească din Sibiu a trecut la luteranism, iar bisericile catolice au intrat în posesia luteranilor. În anul 1728, după eliberarea Transilvaniei din sfera de influență otomană și instaurarea administrației austriece, complexul de
Biserica ursulinelor din Sibiu () [Corola-website/Science/317092_a_318421]
-
monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2004, având codul de clasificare . Complexul fostei mănăstiri a ursulinelor este format din două obiective: În secolul al XIII-lea, pe locul actual al capelei "Sf. Cruce" s-a aflat o mănăstire a călugărilor dominicani, construită în prima jumătate a secolului al XIII-lea în afara zidurilor cetății. Ea se afla în piața formată la capătul străzii Gușteriței (azi 9 Mai), în apropierea fostei porți omonime. În aprilie 1241, în contextul marii invazii mongole, după
Biserica ursulinelor din Sibiu () [Corola-website/Science/317092_a_318421]
-
1688 armatele imperiale habsburgice au pătruns în Transilvania, pe care scos-o de sub influența otomană. Integrarea Transilvaniei în teritoriile Casei de Habsburg a fost consacrată prin Diploma leopoldină din 4 decembrie 1691. Odată cu armatele imperiale s-au așezat în Sibiu călugării iezuiți, care au obținut poziții importante în istoria orașului. La început slujbele religioase catolice se oficiau în Hala Croitorilor din Piața Mare. După iezuiți au venit în oraș călugării franciscani care au preluat fosta biserică minorită (1716) și călugărițele ursuline
Biserica ursulinelor din Sibiu () [Corola-website/Science/317092_a_318421]
-
aparținea Linji, sublinia cunoașterea bruscă, spre deosebire de Școala de nord care sublinia cunoașterea treptată. Practica se caracterizează prin meditație viguroasă, schimburi verbale dure între maestru și discipol, lovirea discipolului cu o bâtă specială ("bō"), și certatul discipolului cu voce tare ("katsu"). Călugărul Eisai este considerat cel care a introdus școala Rinzai în Japonia, după întoarcerea sa din cea de a doua călătorie de studiu din China. Acolo a studiat timp de 4 ani (din 1187) cu maestrul Xu'an Huaichang. Eisai și
Școala Rinzai () [Corola-website/Science/317099_a_318428]
-
din cea de a doua călătorie de studiu din China. Acolo a studiat timp de 4 ani (din 1187) cu maestrul Xu'an Huaichang. Eisai și alți pionieri zen au introdus meditația zen în Japonia, la început găsind opoziție din partea călugărilor școlii "Tendai" (de la templul "Enryakuji"). Șogunul însă s-a lăsat convins de meritele practicilor zen, dându-i voie lui Eisai să construiască templul "Kenninji" din Kyoto. Un alt călugăr care a avut o influență puternică asupra dezvoltării școlii Rinzai a
Școala Rinzai () [Corola-website/Science/317099_a_318428]
-
au introdus meditația zen în Japonia, la început găsind opoziție din partea călugărilor școlii "Tendai" (de la templul "Enryakuji"). Șogunul însă s-a lăsat convins de meritele practicilor zen, dându-i voie lui Eisai să construiască templul "Kenninji" din Kyoto. Un alt călugăr care a avut o influență puternică asupra dezvoltării școlii Rinzai a fost Hakuin (1686-1769). Și-a petrecut majoritatea timpului călătorind pentru a propaga practica zen. Pentru țărani a inventat o metodă simplificată de practicare care lăsa o oarecare libertate și
Școala Rinzai () [Corola-website/Science/317099_a_318428]
-
1686-1769). Și-a petrecut majoritatea timpului călătorind pentru a propaga practica zen. Pentru țărani a inventat o metodă simplificată de practicare care lăsa o oarecare libertate și folosirii rugăciunilor, a fabulelor moraliste, și invocațiilor din sutre. Însă pentru samurai și călugări avea o metodă mai strictă de meditație care includea șezutul pe călcâie ("zazen") și studiul enigmelor "kōan".
Școala Rinzai () [Corola-website/Science/317099_a_318428]
-
servi drept biserică domnească și loc de rugăciune. Fiind construită din lemn, biserica a rezistat curgerii timpului și atacatorilor timp de 150 ani, până în anul 1510, când a fost distrusă din temelii de tătari. Între anii 1511 și 1512, câțiva călugări vrednici au vrut să o refacă tot pe vechiul amplasament, cu sprijinul lui Bogdan al III-lea (cel Orb), fiul lui Ștefan cel Mare. După cum afirmă Narcis Crețulescu în lucrarea „Istoria Sfintei Mănăstiri Râșca” (1901), "„Bogdan o înzestrează cu obiecte
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
întemeind Mănăstirea Râșca. Unele documente istorice mai amintesc câteva încercări de revigorare a vieții monahale pe locul ctitoriei voievodului Bogdan, în secolul al XVII-lea, dar acestea sunt de scurtă durată. Astfel, documentele menționează între anii 1528-1574 un schit de călugări, iar între 1620-1740 sau 1630-1745 este menționat un schit de maici și acesta cu multe întreruperi. Actuala biserică de lemn din Bogdănești a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pe malul râului Râșca și al
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
Neoclasicism. Monarhii din casa de Savoy erau foarte receptivi la noul stil. Aceștia au angajat trei arhitecți faimoși — Guarino Guarini, Filippo Juvarra și Bernardo Vittone — pentru a le ilustra grandioasele ambiții politice și proaspăt dobânditul statut regal. Guarini era un călugăr peripatetic care a combinat concepții multiple (inclusiv ale arhitecturii gotice) pentru a crea structuri neregulate remarcabile prin coloanele ovale și fațadele neconvenționale. Plecând de la descoperirile geometriei și stereotomiei contemporane, Guarini a elaborat conceptul de architectura obliqua, care se apropie de
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
Asceza (din limba greacă ἄσκησις, „exercițiu”) (numită și „ascetism”) este un stil de viață caracterizat de abstinenta de la unele plăceri lumești. Sunt de asemenea, în limbajul religios, un ansamblu de exerciții fizice și spirituale, considerate purificatoare, efectuate de unii călugări. Opusul ascezei este libertinajul. Se poate face diferența între asceza individuală și cea colectivă, un exemplu de asceza colectivă fiind ramadanul în religia islamică. Motivațiile ascezei pot fi de tip religios sau filozofic, dar pot avea și alte origini, cum
Asceză () [Corola-website/Science/317139_a_318468]
-
în lucrarea “Cartea Gomorei”). Istoricii explică că obiceiul închinării copiilor (“child oblation”), practica prin care un copil de 5 (și mai tarziu 12 ani) era dat în Evul Mediu și epoca premoderna unei mănăstiri pentru a fi crescut și format călugăr/călugărita, nu făcea decât să complice endemica homosexualitate de circumstanță din mănăstiri (dacă e să-l credem pe Petru Damian) cu pedofilie. Românul memoriu Călugărita al lui Denis Diderot, a cărei concepție și urzeala chiar se datoreaza unui caz real
Asceză () [Corola-website/Science/317139_a_318468]
-
cele două nișe (0.22 m). Acest spațiu este acoperit și el cu o boltă semicilindrică, în continuarea celor din pronaos și naos. Biserica de lemn din Rădășeni a fost pictată în 1875 în tehnica tempera, în stil popular, de călugării Iulian, Chelsie și Ioan. O inscripție cu litere chirilice de pe icoana Sf. Nicolae de pe catapeteasmă precizează că "„s-au zugrăvit sfântul altar în anul 1875 de robii lui Dumnezeu ieromonahii Iulian, Kelsie și Ioan, trei frați pentru iertarea păcatelor sale
Biserica de lemn din Rădășeni () [Corola-website/Science/317140_a_318469]
-
codul de clasificare . Prima atestare documentară a satului Bilca datează din 9 august 1551, localitatea fiind pe atunci o braniște a Mănăstirii Putna, situată „între Bilce”, adică un loc în care iobagii mănăstirești făceau fânul și pășteau cirezile și turmele călugărilor. Privilegiile mănăstirești au fost întărite printr-un alt act din 10 aprilie 1645. Anul ridicării bisericii a fost însemnat în pisania de peste intrarea în biserică. Textul pisaniei, scris în slova românească a veacului al XVIII-lea în vechea grafie chirilică
Biserica de lemn din Bilca () [Corola-website/Science/317134_a_318463]
-
află astăzi Mănăstirea Agafton era acoperită de păduri seculare. Ieromonahul Agaton (popular Agafton) de la fosta mănăstire a Doamnei, ctitorită de Elena Rareș în anul 1552, se retrăsese ca pustnic, împreună cu doi ucenici, în pădurile din apropiere, unde se nevoiau câțiva călugări. Acolo a trăit ca sihastru timp de zece ani în post și în rugăciune, ajungând un duhovnic vestit în Ținutul Botoșanilor. În anul 1729, văzând că se adună frații în jurul lui, pustnicul Agafton "„au mers în codrul ce este pe
Biserica de lemn din Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/317185_a_318514]
-
la început sub numele de „Sihăstria lui Agafton". Biserica de lemn a fost construită în perioada 1728-1748 pe coasta versantului, la o distanță de circa 50 m de culmea și platoul acestuia. Schitul întemeiat de Agafton a fost obște de călugări până la începutul secolului al XIX-lea, pentru ca mai apoi, prin anul 1814, în timpul mitropolitului Veniamin Costachi să fie transformat în mănăstire de călugărițe, ""unde au strălucit prin evlavie fiicele și văduvele boierilor de altădată, precum și toate acele fiice din popor
Biserica de lemn din Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/317185_a_318514]
-
de restaurare. Au fost îndepărtate adaosurile ulterioare (veșmântăria și pridvorul), iar grinzile și bucățile de șindrilă putrezite au fost înlocuite. În prezent, în această biserică se slujește numai de sărbătoarea hramului. În jurul bisericuței se află cimitirul monahal unde sunt înmormântați călugării de demult și călugărițele. Aici se află și mormintele celor trei mătuși după mamă ale poetului Mihai Eminescu: Sofia, Fevronia și Olimpiada Iurașcu, ultima dintre ele fiind, pentru o vreme, stareță a mănăstirii. Tradiția povestește că de multe ori în
Biserica de lemn din Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/317185_a_318514]
-
din preajmă, pământul fiind mutat mai la vale, iar cu o parte din el s-a acoperit un iaz. Aceste lucrări au dus la destabilizarea terenului, producându-se alunecări de teren și apărând crăpături în chiliile călugărești și anexele gospodărești. Călugării de la Zosin au început construirea unei noi biserici, aproape de drumul național Târgu Frumos-Botoșani, dorind să mute mănăstirea pe deal.
Mănăstirea Zosin () [Corola-website/Science/317186_a_318515]
-
în secolele următoare. Odată cu Mănăstirea Galata, și satul Vorovești este închinat la Locurile Sfinte. Deoarece sătenii începuseră să fugă de pe moșie ca urmare a greutății traiului, în martie 1623, domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea a dat o carte domnească călugărilor de la Galata prin care le-a permis să își aducă locuitori străini de orice neam, din alte țări și să-i așeze în Vorovești. Aceștia erau scutiți pe timp de 3 ani de orice dări, privilegiu pe care monahii Mănăstiriii
Biserica de lemn din Vorovești () [Corola-website/Science/317230_a_318559]
-
neam, din alte țări și să-i așeze în Vorovești. Aceștia erau scutiți pe timp de 3 ani de orice dări, privilegiu pe care monahii Mănăstiriii Galata îl obțin și sub noul domnitor Radu Mihnea Voievod la 1 decembrie 1623. Călugării de la Galata au înființat pe la jumătatea secolului al XVII-lea Schitul "Sf. Gheorghe" Vorovești ce deservea populația satului. Conform tradiției orale, schitul avea pereți numai din bârne, acoperișul din șindrilă și clopotnița cu patru furci deasupra porții de intrare. Clopotnița
Biserica de lemn din Vorovești () [Corola-website/Science/317230_a_318559]
-
aici exista o biserică de lemn încă din veacul al XVIII-lea pe un teren înconjurat de ape și mlaștini, adică puțin populat, propice unei sihăstrii mai vechi în jurul Codrilor Vlăsiei, este posibil ca să fi fost chiar un schit de călugări la marginea Bucureștiului care va fi avut legături cu Sfântul Munte Athos sau care va fi fost înzestrat de un boier sau domnitor cu sfinte moaște. Mărturie ne stă racla sub forma unei coperți de Evanghelie cu inscripții grecești și
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
1780, clucerul Neculai Cristescu, proprietarul moșiei și al satului Cristești, a ctitorit o biserică din bârne de stejar, cu hramul "Sf. Mare Mucenic Gheorghe". Ea este menționată pentru prima dată în 1834. Schitul a fost de la început cu obște de călugări și depindea aministrativ de Mănăstirea Vorona. Slujbele religioase erau celebrate fie de ieromonahi de la Mănăstirea Vorona, fie de preoți de mir din satul Oneaga. Într-un pomelnic din anul 1870, întocmit de presbitera Spiridona Gh. Cernescu de la biserica satului Oneaga
Schitul Oneaga () [Corola-website/Science/317504_a_318833]
-
obținuți de la credincioși au construit primele chilii și o fântână. În anul 1994, din inițiativa lui Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și cu aprobarea mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, a fost reînființat Schitul Oneaga, cu obște de călugări, avându-l ca egumen pe ieromonahul Teodosie Bahnă. Deoarece Mănăstirea Vorona avea atunci obște de maici, schitul a fost pus în ascultare canonică față de Mănăstirea Sihăstria Voronei. În anul 1995 s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică
Schitul Oneaga () [Corola-website/Science/317504_a_318833]
-
tablă. De asemenea, au fost spălate icoanele catapetesmei de depunerile groase de praf și fum, iar ramele pictate de ieromonahul Lavrentie. Lucrările au fost finalizate la 4 septembrie 1853, costând 9065 lei și 10 parale. Biserica a fost schit de călugări până în anul 1863, când acesta s-a desființat ca urmare a Legii secularizării averilor mănăstirești. Lăcașul de cult a devenit biserică sătească, iar, prin Legea din 1893, biserică parohială. Edificiul a suferit reparații și în anul 1883. În anul 1903
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
1961 s-au efectuat noi reparații ale bisericii, fiind înlocuit vechiul acoperiș din tablă, care se uzase, cu altul nou, din tablă zincată. În anul 1992, mănăstirea a fost deschisă pentru a treia oară. În prezent, în mănăstire viețuiesc 5 călugări. necesită în prezent lucrări de restaurare, reabilitare și reconversie, dar și reparații curente și lucrări de conservare. Biserica de lemn din Brădicești este valoroasă prin stilul arhitectural, similar bisericilor rusești medievale. Arhitectul Smaranda Gâlea consideră proporția și volumetria acesteia ca
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]