KorAP: Find »[drukola/base=exigență & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...393 394 395 ...406 >

10,134 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

cu Împlinirea. Așadar, obiectul de care se ocupă o istorie a religiilor este lumea concretă a religiilor istorice, a tradițiilor religioase capabile să transmită, conservându-l, un anumit patrimoniu de credințe și practici, refăcându-l și adaptându-l totodată schimbării exigențelor interne și sfidărilor externe. În general, sarcina tradițională a unei istorii a religiilor se configurează ca un bilanț istoriografic al achizițiilor pe care cercetarea le-a realizat În diferite sectoare istorico-religioase. Ne putem Întreba ce poate duce astăzi la Încercarea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
răspuns religios, care să fie măsurat, printr-o judecată de valoare mai mult sau mai puțin implicită și deviantă, cu diferite alte tradiții religioase. Orice istorie a religiilor este, În felul ei, un produs al timpului său, căruia Îi reflectă exigențele și cunoștințele alături de limite și slăbiciuni, cu toate că, cel puțin În mod ideal, aceasta urmărește să critice, dacă nu chiar să depășească, limitele și slăbiciunile respective. Este de necontestat faptul că astăzi se asistă, În domeniul studiilor științifice, În general, și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care să ajute la o mai bună Înțelegere a trăsăturilor sale distinctive, a profilului său particular și, prin aceasta, la originalitatea ei În confruntarea cu alte tradiții religioase. Această problemă a condiționat În profunzime planul lucrării. Aflați În fața unei duble exigențe - pe de o parte, de a contextualiza prezentarea diferitelor religii Într-un mod riguros din punct de vedere cronologic, iar pe de altă parte, sacrificând parțial criteriul enunțat mai sus, de a privilegia o prezentare a Întregului care, mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
complexă a trecutului nostru. Pentru a fi convingătoare, „științifică”, aceasta are nevoie de date empirice despre orice aspect al culturii umane. Despre religia văzută asemenea unui comportament cultural se va discuta mai jos, pentru a stabili clar acest mănunchi de exigențe fundamentale și de izvoare informative: arheologia este cea care produce izvoarele pentru identificarea și studiul religiilor preistorice. Prin sublinierea acestui rol al arheologiei intenționăm să avertizăm asupra faptului că unele metode folosite În trecut nu mai sunt considerate valabile. Ne

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
se confundă religia și știința, ritul și know-how-ul practic, „sacrul” și „profanul”: invocarea forțelor supraomenești, dar și cunoașterea felului În care se cioplește piatra după deprinderile manuale Învățate de la părinți; venerarea fecundității animale, dar și controlarea turmelor, având În minte exigențele vânătorii; „inventarea” unei vieți dincolo de moarte, În același moment În care te debarasezi de morți În scop eliberator și igienic. Această temă devine acum utilă, fiindcă ne sugerează arcul de timp care va fi fost necesar pentru distingerea comportamentului religios

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai departe gloria 3. Fără a intra mai adânc În temele pe care aceste Învățături le propun, le putem totuși sublinia caracterul social: ceea ce se cere este ca viața colectivității să se desfășoare În liniște. Virtutea constă În adaptarea la exigențele unei vieți sociale ordonate - acel „stat”, care În brahilogia limbajului mitic egiptean este divinizat ca „rege”. Laicitatea fundamentală a societății egiptene din epoca piramidelor este posibilă, deoarece toată experiența religioasă se polarizează În acest cult colectiv care constă În supunerea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
incomparabil mai complexă determină creșterea numărului de funcționari și, alături de aparatul administrativ al statului, administrația paralelă a templelor Își dublează practic numărul. Se constituie astfel o clasă de mijloc numeroasă care stratifică și mai mult structura socială și Îi diversifică exigențele și mentalitățile. Pe lângă aceasta, există o experiență directă cu diferite culturi. Regii Egiptului nu mai sunt solitari și autocrați Într-o lume Închisă, ci au „frați”, nu mai puțin puternici și autoritari decât ei, cu care trebuie să dialogheze și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pornește de la sinteza primitivă la care participă toate forțele existente, iar fenomenul se repetă În epoci diferite, respectând aceleași matrice. Acest lucru ne permite să elaborăm un studiu unitar al materialului, chiar și din punct de vedere diacronic, păstrând totuși exigența de a lua În considerare inevitabilele diversificări. Această unitate Își are fundamentul În ceea ce am subliniat mai sus: Întreaga civilizație mesopotamiană este, Încă de la origini, rodul sinergiei diferitelor etnii și culturi, care s-au aflat În contact și colaborare pe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Karkamiș, Șarri-Kușuhxe "Kușuh"Î și ale succesorului său Murșilli II, ajung să facă parte din panteonul oficial divinități ale regiunilor cucerite din Anatolia occidentală și orientală, din Kizzuwatna și din Siria de Nord. Atenția acordată acestor divinități este proporțională cu exigențele politice, fiind uneori posibil ca divinități locale să prevaleze asupra marilor zei ai țării (vezi, de exemplu, devoțiunea lui ¾attușili II/III pentru DIȘTAR 3 din Șamu¿a și pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Nerikxe "Nerik"). Ascensiunea noilor divinități

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sau simbolică), În cursul căreia se ajungea În principalele centre anatoliene. Acest respect al tradițiilor locale, bine atestat, de instrucțiunile lui Arnuwanda pentru guvernatorii provinciilor, dar și de inventarele cultelor din timpul lui Tut¿aliya al III/IV-lea, răspundea exigențelor de ordin politic, care priveau menținerea unei coeziuni sociale, fiind posibil datorită omogenității substanțiale a tipurilor divine locale cu cele din capitală. În general, divinitățile principale venerate local aparțin tipului „zeul furtuniixe "zeul furtunii"” și „zeița-mamă”, asociați cu munții, respectiv

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
după incinerare Într-un recipient de argint (metalul purității prin excelență), erau conduse În mormântul regal, pe care hitiții Îl numeau „casa de piatră” și care era un fel de mausoleu, dotat cu personal și cu un bogat patrimoniu funciar. Exigențele cultului morților familiei regale, precum și motive tabuistice au făcut din aceste instituții niște sisteme economice „Închise”, pentru care erau prevăzute scutiri de taxe și de prestări de muncă obligatorii, dar și interzicerea de a Înstrăina lucruri sau persoane. Astfel, suveranului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
păcii și prosperității, apărarea de dușmani externi, de calamitățile naturale. Pentru a obține toate aceste lucruri se atribuia divinității un cult specific, administrat de preoți și sărbătorit În contexte solemne, precum templele urbane sau alte sanctuare publice. În acest tablou, exigențele individului dispăreau total sau parțial În fața nevoii sociale. Era așadar firesc ca individul să aleagă anumite căi de devoțiune personală pentru a fi auzit. În cultul privat, mai puțin solemn, zeii erau percepuți ca fiind mai aproape și mai disponibili

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
micenian. De aceea, este probabil ca atitudinile de viață, obiceiurile și tradițiile culturale și religioase elaborate de lumea minoică să fi fost În parte asumate de micenieni, așa cum este probabil ca aceștia să le fi reinterpretat și adaptat la propriile exigențe materiale și ideologice, fără ca prin aceasta să fie necesară afirmarea unei unități și a unei absolute continuități culturale. a) Indo-europenii În Grecia Cele două civilizații trebuie, așadar, să fi fost antrenate Într-un fenomen de schimb cultural, chiar dacă acestuia nu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și fac astfel Încât persistențele miceniene să fie estimate cu prudență. Se creează mai degrabă impresia a două civilizații diferite, oricât ar fi de omogene din punct de vedere etnic, unde cea mai recentă a remodelat și adecvat la noile ei exigențe amintirea acelui trecut de acum Îndepărtat. Chiar și limba, care este tot greaca, prin alfabetul care Îi favorizează răspândirea nu mai este un instrument folosit numai de mâinile unei caste de scribi. Micile comunități de refugiați apărute după dezastrul regatelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
magistrații sunt cei care se Îngrijesc și prezidează organizarea sărbătorilor periodice și celebrarea cultelor În cinstea zeilor și eroilor. Complexul și articulatul sistem cultual exprimă unitatea ideologică a cetățenilor, afirmă identitatea civică, ratifică ierarhia politică provizorie și oferă un răspuns exigențelor, așteptărilor, aspirațiilor și intereselor Întregii cetăți. În această ambianță, cultele nu pot fi celebrate decât În formă publică, iar riturile tind să Își piardă orice eventuală autonomie proprie, așa cum s-a Întâmplat cu riturile de trecere. Dacă vreo familie aristocratică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Antigonaxe "Antigona" din tragedia omonimă a lui Sofocle exprimă una dintre aceste situații conflictuale care au atins dramatic unul dintre riturile private cu o puternică implicație socială: ritul funerar. Însă dacă motivele conflictului dintre Creon și Antigona implică necesitatea subordonării exigențelor private ale lui genos intereselor supraindividuale ale statului, moartea creează oricum o Întrerupere a raporturilor sociale pentru toată familia defunctului, Întrucât ea este sursă de contaminare. Chiar și cel care făcea o vizită era contaminat, fapt pentru care exista obiceiul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Atena" spațiul extern, „altul”, unde pentru tinerii atenieni aveau loc ritualurile de intrare În comunitatea bărbaților adulți. Însă când au devenit un cult public al cetății, care era de acum o societate stratificată și ierarhizată, misteriile nu mai răspundeau acestei exigențe, nu mai aveau scopul de a schimba condiția socială a celui inițiat, ci pe cel de a-l Întări În rolul lui de cetățean și de a-l confirma pentru destinul cetății. Propaganda ateniană a pus repede stăpânire pe tradiția

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
egalități religioase iluzorii și provizorii clădea În acest caz, prin intermediul secretului, o barieră În fața neinițiaților, care rămâneau departe de misterii și de Atena. Însoțită și gratificată de o perspectivă escatologică, pe care Însă cetatea o Înclinase și relativizase În vederea propriilor exigențe, această egalitate rămânea tot sub controlul Atenei, care, În acest fel, Își confirma identitatea și se garanta. Astfel, cetatea controla posibilul universalism eleusian ce poate fi deja recunoscut În Imnul homeric către Demetraxe "Demetra" (v. 480), nu mai puțin decât

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
divinație, așezate amândouă sub ocrotirea lui Apolloxe "Apollo". Poezia condensa și Îi dădea formă cunoașterii, În timp ce divinația manifesta În folosul oamenilor Înțelepciunea zeilor; poezia, care avea ca obiect povestirea mitică, orienta În funcție de un sistem normativ general; divinația, În schimb, răspundea exigențelor particulare, având scopul de a dirija din nou spre căile sistemului normativ. Prezicătorul, mantis, era singurul care avea titlul pentru practicarea acestei arte prin care făcea lizibile mesajele zeilor. Apoi, dacă toți zeii puteau trimite „semne” prin care Își arătau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
căutând, găsesc cu timpul ceea ce este mai bine”. Puținele fragmente care ne-au rămas nu ne permit să clarificăm care este relația Între Zeul său unic și numeroșii zei. Prin critica adusă mitului și reprezentării divinului În formă umană, prin exigențele morale și spiritualizarea ei radicală, această doctrină prezintă trăsăturile unei tipice „religii de intelectuali”. Problemele pe care pitagoreismul le prezintă În plan istorico-religios privesc relația dintre „confraternitatea religioasă” și „școala științei”, distincția precisă Între doctrina sufletului și escatologia pitagoreică, pe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
direct În cadrul cultelor romane licite; pe de altă parte, ea era În mică măsură eficace chiar și la Roma, dacă e să judecăm după Înflorirea artelor și a spectacolelor. Ca și Cicero sau Seneca, și Varro a subevaluat nevoile și exigențele imaginative și iraționale ale concetățenilor săi și forța catarctică a orgiilor narative sau dramatice inspirate din mitopoiesisul afrodisiac al lui Ovidiu sau din Înspăimântătoarele tragedii ale lui Seneca. Dar el consideră că aceste mituri „grecești” Îi privesc și pe zeii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fondul comun politeist, cu propriile structuri religioase, cetățeanul grec, fără să-și abandoneze credințele și practicile ancestrale, poate decide În mod autonom să adere la unul sau altul dintre acestea, atunci când consideră că găsește În el garanții și satisfacerea unor exigențe spirituale personale. Individualism și cosmopolitism, așadar, converg În afirmarea unui scenariu religios nou În care, după depășirea barierelor naționale, credințele și cultele se propun liberei alegeri a individului care, deși În anumite măsuri persistă În observarea practicilor cultuale ale patriei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
publice naționale și, după câte se pare, chiar și față de cea a misteriilor din perioada clasică. De fapt, deoarece era rodul unei alegeri personale, participarea la acestea din urmă nu implica adeziunea la o comunitate și nici asumarea unor speciale exigențe de conduită, Întrucât experiența de familiaritate cu zeii titulari ai misteriilor rămânea circumscrisă ambientului de cult. c) Serapisxe "Serapis": o creație elenistică O tradiție credibilă În substanță, transmisă de Plutarh (Despre Isisxe "Isis" și Osirisxe "Osiris", 28-29) și de Tacit

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fie pentru faptul că sunt implicate În istorii dramatice de prezență/absență, suferință/bucurie, viață/moarte, au dobândit dimensiunea ezoterică și inițiatică. Semnificativ este faptul că o asemenea transformare coincide cu unele schimbări sociale și spirituale profunde ale elenismului, atunci când exigența unui contact mai direct cu nivelul divin apare mai puternică și când, după căderea barierelor naționale și după destrămarea legăturilor liniștitoare ce Îl uneau pe individ cu propria comunitate din cetate, omul caută noi forme de asociere. Mărturie stau nenumăratele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
forme de asociere. Mărturie stau nenumăratele asociații de tip socioeconomic, profesional și religios care se Înmulțesc În această perioadă (sșnodoi, thìasoi, èranoi), adesea conciliind Într-o unică perspectivă toată gama intereselor evocate (Foucart, 1873). Participarea la un cult ezoterico-inițiatic satisface exigența unei experiențe religioase personale și intense modulate pe istoria divină exemplară, care este evocată și actualizată ritual, astfel Încât să-i ofere credinciosului „buna speranță” că va putea obține și el binefaceri pentru viața prezentă și, În mod verosimil, și pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]