11,439 matches
-
vorba de tulburătorul totuși, căci logicul deși nu lipsește, fiind filigranat în structura intimă a poemei de la un capăt la celălalt. Tălmăcirea ideatică a Florii albastre în viziunea lui Vladimir Streinu este splendidă: „...deși poetul consimte la dulcea injoncțiune a iubitei de a se retrage din lumea inumană a „stelelor”, a „norilor” și a „cerurilor înalte”, deși a admis că numai mormintele faraonice, „piramidele învechite” vin în atingere cu asemenea realități transcendentale, că fantoma civilizației de pe „câmpiile asire” induce la meditații
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
care ne aflăm, ca niște pete verzi de culoare, ca Într-un tablou impresionist. E Gangele, fluviul sfânt al hindușilor... Iată și Golful Bengal pe marginile căruia s-a dezvoltat Calcutta marelui poet Rabindranath Tagore și al poetesei Maytrey Devi, iubita tandră și fermecătoare din tinerețea lui Mircea Eliade... Până să ne revenim din contemplarea acestor frumuseți naturale de excepție, am trecut În spațiul aerian al peninsulei Indochina. Miracolul asiatic continuă cu senzuala și pitoreasca Thailandă, fostul Siam, cu pretenții hegemonice
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
putea zice mai bine? este Încercarea spiritului omenesc de a satisface o mare nevoie a spiritului omenesc... care are nevoie pentru a fi satisfăcut de o satisfacere tot din partea unui spirit, care și acela... În fine... da, În fine... „Prea iubita mea angelă...” Trăind cu ardoarea comunicării, ce adeseori se constituie monologal, personajul caragialian este omul zilelor lui, anclanșat social, sensibil la evenimentele politice contemporane și fascinat de cuvântul scris. Citește mai totdeauna gazetele, uneori scrie la câte un ziar (ca
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
găsite În haina uitată la vreun amic (Dandanache dă de scrisoare din Întâmplare: Îmbrăcând pardesiul amicului becher cu care jucase cărți, găsește În buzunare o scrisorică de amor ce, dacă e publicată, e compromițătoare). Nae Girimea Îi scrie Didinei: „Prea iubita mea angelă, s-a Întâmplat un caz de o comèdie mare În chestia noastră prin respectivu tău Pampon și o individă!... Trebuie să ne vedem deseară ca să-Ți spui cum curge În defavor toată intriga asupra romanțului nostru, să juri
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
oricând posibil de reiterat. Mița e fiică din popor (și, de aceea, e violentă!), e republicană (și, de aceea, poartă atavic povara martirilor / luptătorilor pentru instaurarea efemerei republici), e ploieșteancă (și, deci, revoluționară), dar mai ales ea este concubină, ibovnică, iubită și ar putea deveni soție: Crăcănel e hotărât să se Însoare la o nouă trădare („Crăcănel: Mița? Mița?... (hotărât) Nu!... o mai iert acum, dar daca s-o mai Întâmpla Încă o dată... hotărât mă Însor!”). Întrebarea e dacă intenționează
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
Prefectul trebuie să ne dea cheia comèdiei ăștia...”; „TRAHANACHE: E comèdie, mare comèdie, Fănică...” „TRAHANACHE: A! aici la noi, stimabile, a fost luptă crâncenă, orice s-ar zice... s-au petrecut comèdii mari.” etc. Nae Girimea Îi scrie Didinei: „Prea iubita mea angelă, s-a Întâmplat un caz de o comèdie mare În chestia noastră prin respectivu tău Pampon și o individă!... Trebuie să ne vedem deseară ca să-Ți spui cum curge În defavor toată intriga asupra romanțului nostru, să juri
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
conștiință și a neluării în calcul a diferențelor religioase, se ascundea aceeași incapacitate de percepere a diversității din moment ce considera că "fiecare pământean este român", iar idealul spre care se tindea era acel moment în care "toți vor fi români în iubita Românie". "Pentru mine, fiecare fiu al țării, fiecare pământean este român. Nu mă îngrijesc nicidecum cum și în ce fel se închină lui Dumnezeu. Cred că în curând va sosi timpul când religia în România nu va mai fi un
România la răscruce. Anul 1866 by Liviu Brătescu () [Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
cum și în ce fel se închină lui Dumnezeu. Cred că în curând va sosi timpul când religia în România nu va mai fi un titlu de excluziune pentru nici un cetățean, va sosi timpul când toți vor fi români în iubita Românie"576. Privind retrospectiv, putem spune că anul 1858 reprezenta debutul preocupărilor pe care guvernele europene începeau să le aibă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea față de o problemă internă a statului român. Rezistența acestuia în fața solicitărilor
România la răscruce. Anul 1866 by Liviu Brătescu () [Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
ce friptură va pregăti diseară la cuptor, „după ce se termină odată tura asta. Să nu uiți să iei și un vinișor bun cum ne place nouă. Ne simțim bine, o viață are omul”. Vorbește cu o amantă sau cu o iubită, a spus moale de mai multe ori „pisicuță iubită”. Interiorul cortului este dominat de o lumină intensă, albastră, fluidă. Pe mijloc se găsesc mai multe bănci de lemn, așa cum sunt cele din parcuri sau din grădini publice. Ocupanții cortului sunt
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
groasă, toți laolaltă. Lângă baldachinul plin de flori, „punctul zero”, pelerinajul funcționează la foc continuu, raclele strălucesc în mii de ape sub luminile orbitoare ale lămpilor cu sodiu. Se intră și se iese intens pe sasul secundar de acces : rude, iubite, neveste, verișoare etc. ale preoților, pompierilor, jandarmilor, oficialilor de la primărie. Oricine are un dram de putere simbolică în organizarea pelerinajului pare a se folosi de ea în aceste momente. Ceva mai departe, lângă gardurile de protecție, se află o familie
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cu experiență, aleargă pentru a intra cât mai rapid în rând, știu că în astfel de cazuri orice minut de „contemplație” inutilă înseamnă zeci de minute de așteptare efectivă în plus. Apuc totuși să aud cum el, băiatul, îi spune iubitei sale cu o voce încărcată de uimire și de mulțumire, concomitent : „Ia uite, Isaura, câtă lume-i adunată aicea ! Asta-i Parascheva de București, gata !”. Merg, de-a lungul rândului, la „vânătoare” cu carnetul de notițe și aparatul foto în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
neofitul continuă să înainteze. O voce din adâncuri /șoptea profund și penetrant: /aici pier nebunii care râvnesc lumina.// O clipă i-a trecut prin minte munții înalți/ cu brazi și ciute, lacul de smarald/ în care se-oglindeau /el și iubita sufletului său, / rămasă să-ngrijească de copii./ Apoi marea, valurile legănând/ corabia cu care se învrednicise să pogoare/ din traiul lui patriarhal. Dar ghes/ i-a dat dorința/ de-a avea fărâmă /din focul pe care l-ar putea / la
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Podul Curcubeu. Dar unde se ascund când materialiștii vor cu-n deget s-atingă măcar culorile luminii? În mijloc de furtună, am înțeles să plâng, să mă ridic și fruntea udată de fulgii cerului să se-nalțe spre cea hărăzită. Iubito, e timpul ca pomii-n floare să ne ningă/ Prea mult în veac am așteptat această primăvară/ Când astrele coboară să ne-atingă/ Iar tânguirea noastră în lacrimi de bujor și tei dispară./ E visul, e speranța, iubirea venită să
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
mult în veac am așteptat această primăvară/ Când astrele coboară să ne-atingă/ Iar tânguirea noastră în lacrimi de bujor și tei dispară./ E visul, e speranța, iubirea venită să ne-ncingă/ Cu lină adiere, cu dor ce ne -mpresoară./ Iubito, e timpul ca pomii-n floare să ne ningă/ Prea mult în veac am așteptat această primăvară.// Când în fântâni răcoarea să ne-mpingă. Adâncul înspre clopot va dori afară/ Vom înțelege Domnul va în noi să prindă/ Un har
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ne ningă/ Prea mult în veac am așteptat această primăvară.// Când în fântâni răcoarea să ne-mpingă. Adâncul înspre clopot va dori afară/ Vom înțelege Domnul va în noi să prindă/ Un har, o taină vie ce aure să pară./ Iubito, e timpul ca pomii-n floare să ne ningă! Atunci, în zorii verii Călătorii au dispărut în clopot să-nceapă a clădi un Templu, să sădească în mijlocul grădinii lor eternul, nevăzutul Copac Plutitor, iar lângă roata căruței lor mnemonice să
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Pădure, verde pădure mesaj mnemoclastic Fantasticul izvorăște din iluzie, câteodată din delir, însă întotdeauna din speranța și mai ales din speranța salvării 369. Din poezia lui Grigore Vieru naște o lume, o întreagă lume în care dragostea pentru mamă, pentru iubită, pentru cea care te-a născut, pentru femeia care te adoptă e ca o luptă fără de sfârșit; plângându-și frații, el încearcă să uite, el tinde să fugă în munți, pe mare, în codru, în spicele câmpiei, în aripile păsărilor
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
să dea Domnu'!) apărut în 1976, la editura Lumina din Chișinău, începe printr-o propoziție de simplitate totală, aș zice mai puțin poetică, cu un lirism izvorât doar din tragismul afirmației ușor retorice, accentuat și prin ecou. "I-a fugit iubita. Cu-altul/ S-a ascuns în codru. Uuuu!/ El a smuls pădurea toată/ Însă n-a găsit-o, nu". E oare o hiperbolă a frământărilor în care se cufundă autorul? (căci nu e oricine acel căruia iubita i-a fugit
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
I-a fugit iubita. Cu-altul/ S-a ascuns în codru. Uuuu!/ El a smuls pădurea toată/ Însă n-a găsit-o, nu". E oare o hiperbolă a frământărilor în care se cufundă autorul? (căci nu e oricine acel căruia iubita i-a fugit, cu altul, ci chiar poetul este cel ce trăiește prin discursul dramatic al cuvintelor). De aici versurile curg, povestea devine basm, mit, urcând în fantastic. Autorul devine un semizeu din mitologie în lupta cu... cu cine de
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
toată/ Din grâu azime-a gătit/ Și-o corabie-și cioplise/ Din stejarul prăvălit". La prima lectură am fost tentat să cred în lașitate, în părăsirea ideii de încercare a obținerii dreptului de trăire în paradis, în Olimpul dominat de iubită. Nu. Fuga e continuarea mitului, e diversiunea înaintea luptei care nu mai poate fi dusă frontal, ci doar prin intermediul irealului. Nebunia e de fapt inteligență. De o sclipitoare rezonanță cu... pădurea, dacă vreți. Stejarul, simbol al măreției Moldovei 370, al
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
asemenea scrieri sunt aleșii. Visele se precipită, imaginea Aureliei lui Nerval domină irealul și dedublarea creației, lumina din vis mai strălucitoare ca soarele se întinde-n ghirlande, în liane, creând o lume de fericire. Apoi totul în urmărirea ei, a iubitei se năruie în întuneric. Monștrii, el însuși devenit unul, colindă, ocnași ai străfundurilor. Totul în jur devine mânie și dispreț. Orice început are și sfârșit. Neplăcut e apusul. Și prezicerea lui. Obsesie îngrozitoare a unui real ce devine act morbid
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
o presimt și nu o descifrez / Ea, cheia tainelor, mă trage-n miez / Și-alunec peste apele afunde". Gândurile sunt tulbure furtuni, privirile lacuri gemene; o muzică de astre înmormântează parcă gestul fantastic al existenței. Pământul tinde să fie trupul iubitei, locul în care etern să poarte oaza nemuririi. Poetul e un nemuritor. Dormind pe o pernă de aer, somnul, visul îl mângâie. Oare cât a căutat omul din poet mângâierea? " În ochii tăi îmi spăl întâi privirea/ Și apoi/ Privesc
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
o parte a lumii, să zicem a cosmosului, și altfel în câte o altă parte(. Timpul și spațiul își găsesc locul doar pentru a întări demonstrația relației universale a omului prin simțurile sale, mai ales prin cel tactil. Apropierea de iubită, de fenomenul cosmic prin care Eminescu înțelege pătrunderea dermică a omului în eternitate, are un sens spațial și temporal totodată "Cum oare din noianul de neguri să te rump,/ Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,/ Și fața mea
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
pentru pământ/ apa pentru pești/ blana și pielea pentru carne,/ țipătul pentru frică,/ literele pentru cuvânt,/ și, la urmă, peste tot aerul". Pielea, organ al simțului tactil poate deveni, dulcea de ea, o amforă (Epica Magna), trupul putând deveni pentru iubita care-l îmbracă o respirare, dragostea putând fi înfășurată în speranță sau aer mat. Durerea se asociază tot mai mult atingerii, uneori exprimând fabulosul ireal "Ghimpi mi-au crescut în interior/ înțepând ceea ce ar fi trebuit să mă învelească", alteori
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
degetului zămislit de Michelangelo în intuiția lui Nichita Stănescu capătă o nouă interpretare. Interceptarea mesajului și transformarea senzațiilor simple în limbaj poetic devine un cântec "Ai văzut vreodată vreo pasăre/ s-o usture aerul pe care-l zboară?/ Crezi tu, iubito, că peștele/ se zgârie de apa lui sărată?// Putem noi doi să credem oare/ mirosului să nu se simtă bine în nări?/ Poți tu, obositor să crezi că fără mine/ ai naște un răsărit de stea?". Poetul, deci, întrevede sensul
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
sfere de repaus și de mișcare. Și trandafirul mistic, în Paradis, seamănă cu un imens amfiteatru, divizat în două hemicicluri, de o parte credincioșii Vechiului Testament, de cealaltă ai Noului Testament, Sfânta Fecioară ocupând locul cel mai înalt, iar al iubitei poetului, Beatrice lângă Rachel, la picioarele Evei, la nord femeile, la sud bărbații. Îngerii, arhanghelii etc. stau în ierarhia rosicruciană a cerurilor. Totul e de o precizie matematică a unei geometrii perfecte și misterioase în versurile sale, poem de esență
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]