12,062 matches
-
noiembrie 1918 la Mersin, la care au participat aproximativ 15.000 de voluntari care făceau parte în cea mai mare parte din Legiunea armeană, comandați de 150 de ofițeri francezi. Principalul lor obiectiv a fost ocuparea porturilor și desființarea administrației otomane. Pe 19 noiembrie, a fost ocupat orașul Tarsos. Această acțiune era destinată asigurării securității regiunii și pregătirii stabilirii Cartierului general al forțelor de ocupație la Adana. După ocuparea Ciliciei la sfârșitul anului 1918, trupele franceze au ocupat la sfârșitul anului
Războiul Franco-Turc () [Corola-website/Science/321431_a_322760]
-
menținut la un nivel mulțumitor, cel puțin până la rezolvarea problemei sanjakului Alexandretta, pe principilul apărării integrității teritoriale și independenței naționale. Politica franceză de spijinire a independenței Turciei a suferit o lovitură în timpul Conferinței de la Lausanne din cauza problemei abolirii Capitulațiilor Imperiului Otoman. Obiecțiunile Franței în timpul discuțiilor despre abolirea capitulațiilor au fost în contradicție cu obiectivele turcilor, care priveau independența și suveranitatea țării. Mai mult, faptul că sanjakul Alexandretta, pe care turcii doreau să-l includă în granițele noului stat național, a rămas
Războiul Franco-Turc () [Corola-website/Science/321431_a_322760]
-
țării. Mai mult, faptul că sanjakul Alexandretta, pe care turcii doreau să-l includă în granițele noului stat național, a rămas sub controlul francezilor, a contribuit la creșterea tensiunilor între cele două tabere. Interesele financiare ale francezilor, care priveau datoriile otomane, au fost satisfăcute de tânăra Republică Turcă odată cu semnarea Tratatului de la Lausanne.
Războiul Franco-Turc () [Corola-website/Science/321431_a_322760]
-
situată pe o platformă artificială înaltă, împreună cu tradiționala curte interioară (avlu). Domină latura de răsărit a vastei Piața Eminőnű de la capătul Podului Galata. S-a ridicat pe locul unuia dintre cele mai animate și prospere cartiere ale Constantinopolului bizantin și otoman, în proximitatea celui mai important port antic și medieval al fostei capitale. Portul este și astăzi extrem de animat de cursele navale locale, pescărești și turistice. În raport cu apele marine, moscheea se află la unirea golfului Cornul de Aur cu strâmtoarea Bosfor
Moscheea Sultan Valide () [Corola-website/Science/321445_a_322774]
-
opusă Cornului de Aur, pe o suprafață întinsă s-a înrădăcinat un bazar aparte, plin de tarabe deschise, ca de târg, pentru cumpărători în căutare de chilipiruri. Impunătoarea Moschee Sultan Valide reprezintă o imagine familiară în peisajul general al Constantinopolului otoman și domină cu autoritate Piața Eminőnű. Cu cascada structurilor ronde ce pornesc de la cupolă spre bază și cu cele două minarete înconjurate de către trei balcoane, se bucură de trăsături elegante, pline de originalitate. Înconjurată din zori și până în noapte de
Moscheea Sultan Valide () [Corola-website/Science/321445_a_322774]
-
intrase deja în declinul abrupt al destrămării. Toate relatările din sec. al XV-lea, cu câteva decenii înaintea prăbușirii Imperiului Bizantin, vorbesc de o stare de întreținere jalnică a bisericii, în concordanță cu decăderea generală. În primele decenii de ocupație otomană locașul nu a pierdut nimic din uimitoarea lui decorație creștină de mosaic și frescă, dar la începutul sec al XVI-lea acelea au fost acoperite cu un strat mizer de tencuială albă, fără a fi distruse. Turcii au adăugat bisericii
Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol () [Corola-website/Science/321437_a_322766]
-
Halide Edip Adıvar, în turca otomană: خالده اديب اديوار , altă formă: Halidé Edib, (n. 1884 - d. 9 ianuarie 1964) a fost o scriitoare turcă și lider al mișcării feministe din această țară. Talentul său este descoperit de scriitorul Ahmet Midhat, însă adevăratul debut al lui Halide
Halide Edib Adıvar () [Corola-website/Science/321466_a_322795]
-
de Ziya Gökalp, considerat a fi părintele Turcismului-Türkçülük, și își continuă și activitatea de scriitor prin publicarea a altor două romane, Handan și Yeni Turan. Scriitoarea și feminista Halide Edip își începe activitatea didactică în Siria - care atunci era teritoriu otoman - unde îl cunoaște pe doctorul Adnan Adıvar cu care se recăsătorește pe data de 23 aprilie 1917. Adeziunea totală a scriitoarei la politica promovată de Mustafa Kemal Atatürk se reflectă în sprijinul acordat acestuia cu prilejul inaugurării "Marii Adunări Naționale
Halide Edib Adıvar () [Corola-website/Science/321466_a_322795]
-
a scriitoarei la politica promovată de Mustafa Kemal Atatürk se reflectă în sprijinul acordat acestuia cu prilejul inaugurării "Marii Adunări Naționale"( Büyük Millet Meclisi) la 23 aprilie 1920, cît și prin implicarea sa directă în campaniile militare, în urma cărora Imperiul Otoman se prăbușește lăsând locul noii Republici turce . Feministă convinsă, Halide Edip va susține cu fervoare dreptul femeilor de a vota și de a candida la alegerile parlamentare, stârnind iritare. După 1924, Halide Edip Adıvar și soțul său vor fi nevoiți
Halide Edib Adıvar () [Corola-website/Science/321466_a_322795]
-
în ciuda acțiunilor locale, până când a fost lansată marea ofensiva a Aliaților din septembrie 1918, care s-a încheiat cu capitularea Bulgariei și eliberarea Șerbiei. Austro-Ungaria a atacat Șerbia în august 1914, dar a reușit să înfrângă rezistență sârbilor. Odată ce Imperiul Otoman s-a alăturat Puterilor Centrale în război, factorul decisiv a fost poziția Bulgariei. Bulgaria a ocupat poziție strategică importantă pe flancul sârb, iar intervenția acesteia pe oricare parte va schimba schimba decisiv echilibrul balanței. Cu toate aceste, Bulgaria și Șerbia
Frontul din Macedonia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/321490_a_322819]
-
întărind și consolidându-și pozițiile în spatele granițelor. Această a fost desigur o victorie incompletă a Puterilor Centrale. Drept consecință, calea ferata de la Berlin către Constantinopol a fost deschisă iar Germania a fost în stare să-și sprijine aliatul nevolnic, Imperiul Otoman. O greșeală a victoriei a fost că Aliații au reușit să salveze o parte din armata sârbă, care, deși era deteriorată, cu mult diminuată și aproape neînarmata, a scăpat de o distrugere completă iar după ce a fost reorganizata a fost
Frontul din Macedonia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/321490_a_322819]
-
de domnie a regelui Carol I. Această oportunitate i-a permis să intre în contact cu mari artiști și arhitecți ai epocii și a avut un impact decisiv asupra carierei sale ulterioare. Călătoriile sale la Viena (Imperiul Austro-Ungar), Constantinopol (Imperiul Otoman) și Budapesta (Imperiul Austro-Ungar) în 1913 și, mai ales, în Italia (intre 15 decembrie 1923 și 20 februarie 1924, iar apoi în ianuarie 1937) și Franța au reprezentat momente esențiale în viața sa. El a găsit aici elemente de inspirație
Toma T. Socolescu () [Corola-website/Science/316317_a_317646]
-
de șef-rabinul Meir Leibuș Malbim și facțiunea progresistă, condusă de omul de știință originar din Galiția, dr. Iuliu Barasch. Lucrările efective au fost începute abia în anul 1864, la inițiativa Asociației pentru Construirea Templului, condusă de Iacob Loebel, șeful Băncii Otomane din București. Proiectul de construcție a fost realizat de arhitecții vienezi I. Enderle și Gustav Freiwald, edificiul urmând a fi realizat într-un stil "mauro-bizantin". La 21 iulie 1864 a fost pusă piatra de temelie, lucrările fiind aproape finalizate la
Templul Coral din București () [Corola-website/Science/316396_a_317725]
-
Hagop Djololian Siruni, mai cunoscut sub pseudonimul H.Dj.Siruni (n. 6/18 aprilie 1890, orașul Adabazar, Imperiul Otoman - d. 7 aprilie 1973, București) a fost un jurnalist, istoric, armenolog și orientalist, poet și traducător român de origine armeană. S-a născut în anul 1890 în Turcia, într-o familie săracă, tatăl său, Arakel, fiind zugrav. După absolvirea cursurilor
H.Dj. Siruni () [Corola-website/Science/316477_a_317806]
-
foarte bun cunoscător al limbii turcești, om a cărui activitate a fost de cea mai bună însemnătate în clarificarea unor aspecte mai puțin cunoscute ale trecutului nostru, în special în ceea ce priveste relațiile noastre politice, economice și juridice cu Imperiul Otoman"" . Siruni a lucrat în special la Arhivele Statului și la Biblioteca Centrală de Stat din București. El a fost secretar general al Eparhiei Armene din România (1922-1933), apoi va conduce Casa Centrală de Cultură Armeană și Uniunea de Cultură Fizică
H.Dj. Siruni () [Corola-website/Science/316477_a_317806]
-
pe locuitorii satului de venirea tătarilor, pentru ca aceștia să ia măsuri de apărare. În timpul războiului turco-austriac, izbucnit în 1716, armatele austriece ale împăratului Carol al VI-lea de Habsburg (1711-1740) trecuseră în țările române, dorind să le scoată de sub stăpânirea otomană. La data de 25 noiembrie 1716, trupele austriece ocupaseră Bucureștiul și, cu ajutorul localnicilor, l-au dus ca prizonier la Sibiu chiar pe domnitorul Nicolae Mavrocordat (1716 și 1719-1730). O soartă asemănătoare se pregătea și pentru domnitorul Moldovei, Mihai Racoviță. Austriecii
Stâlpul lui Vodă () [Corola-website/Science/316491_a_317820]
-
1815 - 1839 și 1858 - 1860. El a participat la Prima Revoltă Sârbă, i-a condus pe sârbi în cea de-a Doua Revoltă Sârbă și a fost fondatorul Casei Obrenovici. În timpul domniei sale, Șerbia a devenit un ducat autonom în cadrul Imperiului Otoman. El este considerat liderul care a început procesul de restabilire a statalității Șerbiei, ca și cel care a pus bazele noii politici interne și externe a țarii. Prințul Milos a domnit autocrat, refuzând în permanență să împartă puterea. În timpul domniei sale
Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei () [Corola-website/Science/322413_a_323742]
-
revoltă a luat parte și fratele său Milan. Acesta din urmă a ajuns la rangul de voievod al districtului Rudnik. După înfrângerea rebeliunii, Miloš s-a numărat printre puținii lideri care au rămas în Șerbia, să facă față reîntoarcerii autorităților otomane. După asasinarea lui Karađorđe Petrović în 1817, Obrenović a devenit liderul de necontestat al sârbilor. În aprilie 1815 a organizat și condus a Doua Revoltă Sârbă. Până în 1817 autoritățile otomane au învins armata răsculaților sârbi. Miloš a reușit să negocieze
Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei () [Corola-website/Science/322413_a_323742]
-
Petrović în 1817, Obrenović a devenit liderul de necontestat al sârbilor. În aprilie 1815 a organizat și condus a Doua Revoltă Sârbă. Până în 1817 autoritățile otomane au învins armata răsculaților sârbi. Miloš a reușit să negocieze încetarea luptelor cu guvernatorul otoman, Marașlı Ali Pasă. Ca urmare a negocierilor, Șerbia a căpătat un anumit grad de autonomie, dar a rămas sub suveranitatea sultanului otoman. Miloš Obrenović a ajuns la putere și a acționat ca un domnitor absolut. Sultanul a lărgit prin decretele
Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei () [Corola-website/Science/322413_a_323742]
-
Până în 1817 autoritățile otomane au învins armata răsculaților sârbi. Miloš a reușit să negocieze încetarea luptelor cu guvernatorul otoman, Marașlı Ali Pasă. Ca urmare a negocierilor, Șerbia a căpătat un anumit grad de autonomie, dar a rămas sub suveranitatea sultanului otoman. Miloš Obrenović a ajuns la putere și a acționat ca un domnitor absolut. Sultanul a lărgit prin decretele din 1830 și 1833 controlul lui Miloš Obrenović asupra unor noi teritorii și a transformat Șerbia într-un principat suveran, iar pe
Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei () [Corola-website/Science/322413_a_323742]
-
a fost constituită pentru înăbușirea Revoltei Boxerilor din China și pentru apărarea intereselor puterilor europene din regiune. Pe 29 septembrie 1911 a început invazia italiană din Libia. Primele trupe italiene au sosit în Tripoli pe 11 septembrie. Războiul împotriva Imperiului Otoman s-a încheiat cu ocuparea insulelor Dodecaneze în 1912 și a regiunii Fezzan în 1914. Primul test major al armatei italiene a fost dat în timpul Primului Război Mondial. Italienii au luptat în principal pe frontul din nordul țării. Pierderile italiene au fost
Regio Esercito () [Corola-website/Science/316909_a_318238]
-
al Austro-Ungariei nota care conținea declarația de război a României. Tot atunci, trupele românești au trecut Carpații și au început lupta pentru eliberarea Ardealului. În această situație, la 30 august și 1 septembrie, Germania și mai apoi Bulgaria și Imperiul Otoman au declarat război României. După o serie de victorii ale armatei române pe frontul din Transilvania au urmat dezastrele din Dobrogea de la începutul lunii septembrie. Trupele rusești însărcinate cu apărarea frontului de sud, pe lângă faptul că erau prost echipate, aveau
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
sau Nahr al Audja din apropiere. În săpăturile arheologice efectuate la fața locului au fost degajate ruinele unei fortărețe, care a fost numită „Fortăreața Antipatris” sau „Antipatros”. Ea a fost construită, pe locul unei fortărețe mai vechi, mameluce, în perioada otoman în anii 1571-1574 și numele ei adevărat este cetatea Binarî Bași sau Qalat Ras al Ayn (Capul Izvorului). Construcția fortăreței a distrus în mare măsură straturile antice ale așezării. Ea era destinată apărării unei porțiuni vulnerabile din drumul principal dintre
Tel Afek (Antipatris) () [Corola-website/Science/328920_a_330249]
-
333 î.e.n., iar mai apoi romanii în 64 î.e.n. Istoria zbuciumată a Siriei continua și după antichitate, astfel începând cu 634 e.n. Siria este cucerită de arabi, în 1516 e.n. de otomani, iar în epoca modernă, ca urmare înfrângerii Imperiului Otoman din Primul Război Mondial, Siria este administrată de Liga Națiunilor sub mandat francez. Siria a devenit independentă la 15 aprilie 1946. Cele mai vechi rămășițe de civilizație umană găsite în Siria datează încă din epoca paleolitică de acum circa 800
Istoria Siriei () [Corola-website/Science/328971_a_330300]
-
Almohad acest stat a dominat Maghrebul și Spania musulmană. Reconquista a pus capăt dominației dinastieit Almohad în Peninsula Iberică și mulți musulmani și evrei au migrat în Maroc. Următoarea dinastie: Saadi ș-a consolidat puterea luptând împotriva invadatorilor portughezi și otomani. Domnia lui Ahmad al-Mansur a adus o nouă înflorire și un prestigiu crescut sultanatului, care inițiază acum și o invazie împotriva Imperiului Songhai. Cu toate acestea, gestionarea teritoriilor în întreaga Sahară s-a dovedit a fi dificilă. După moartea lui
Istoria Marocului () [Corola-website/Science/328975_a_330304]