11,066 matches
-
vă mulțumesc pentru deosebita amabilitate ce ați arătat. În plin concediu de 195 odihnă am făcut o gravă intoxicație alimentară. Datorită bolii, am întârziat scoaterea pachetului de la poștă. Acum, după ce lucrurile sunt oarecum restabilite (urmez încă tratamentul pentru alergie), mă aplec asupra foii albe, spre a vă răspunde. Țin să vă felicit în primul rând pentru cartea pe care ați publicat-o recent. Am citit-o pe nerăsuflate. Ați reușit în mod superb să reînviați o lume de mult apusă. În afara
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
deoarece mi-am petrecut luna decembrie la reciclare în București. Revenit la Fălticeni, am fost complet blocat de lucrările de sfârșit de an, cu termen, și care mi-au paralizat bunele intenții de a fi prompt în răspunsurile la scrisori. Aplecat asupra corespondențelor, am început să scriu în avalanșă, încât, iată mă, în sfârșit, în măsură să răspund amabilei Dv. scrisori și felicitări care mi-a parvenit azi. Îmi îngădui la început de an să vă transmit tradiționalul „La mulți ani
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
minoritate le are. Dacă vom pune pe două coloane, în stânga drepturile minorităților din alte țări (Grecia, Serbia, Bulgaria, Ucraina etc.) și, în dreapta, drepturile minorităților secuio-maghiari din România, vom vedea că balanța nu numai că se înclină, de-a dreptul se apleacă, pentru secuio-maghiari, pentru că ei au, pe lângă drepturi, favoruri, hotărâri și privilegii. Ultimele cereri cu limba oficială, ziua națională, nu că nu le-ar fi avut, vor ca statul român să le recunoască în legea fundamentală, ba sunt sigur că mințile
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
Constituției și un parlament cu o singură cameră vor consfinți victoria taberei președintelui, care se va mulțumi cu puterea asupra unei țări umilite, jumulite și jefuite, de tip bananier, la dispoziția capitalului străin, amenințată cu dezmembrarea . Vă rog să vă aplecați asupra direcțiilor spre care se îndreaptă politica lumii: nu vreau să murim cu U.E. în brațe, când peste capul acestei organizații suprastatale, interesele celor puternici cer o Europă divizată, hăcuită și bună de stăpânit. Unde va fi locul României, dacă
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
o crease și În a trage foloase de pe urma ei. IBM a devenit o companie arogantă. Deși și-a construit Întreaga franciză În jurul ideii de a-și ajuta clienții să-și rezolve problemele, după ceva vreme a Încetat să-și mai aplece urechea la nevoile clienților. A crezut că nu mai e nevoie. Iar când IBM a Încetat să-și mai asculte clienții, a Încetat de a mai crea valori care să conteze pentru clienții săi, iar În aceasta consta Întreaga tărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
obișnuiți“. Totuși, În condițiile În care lumea Începuse să se aplatizeze, IBM a descoperit că nu mai poate rămâne o companie Înfloritoare, având atât de mulți oameni obișnuiți ca salariați ce lucrau pentru o companie care a Încetat să mai aplece urechea la nevoile clienților săi. Dar când o companie desfășoară activități de pionierat, de avangardă, când este grangurul cel mare, bijuteria coroanei, Îi vine greu să se privească În oglindă și să recunoască criza nu tocmai tăcută pe care o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
câștigurilor aduse de liberalizare, ci un apel adresat statului, de a pune rânduială În lucruri, prin adoptarea și mai multor reforme... Revolta Împotriva deținătorilor puterii nu este o revoltă a săracilor Împotriva bogaților: oamenii de rând sunt mult mai puțin aplecați spre resentimente la adresa succesului altora decât Își imaginează intelectualii. Ne confruntăm, mai degrabă, cu o expresie a faptului că reforma Întreprinsă de către stat nu a ajuns prea departe“. De aceea, În opinia mea, cele mai importante forțe ale luptei Împotriva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
-și definească abilitățile, pe care acum le oferă spre vânzare Întregii lumi. „Cum În media electronică sharing-ul face totul mai ușor“, mărturisește el, „putem lucra aici mult mai ușor și le putem oferi doritorilor abilitățile noastre artistice la fel de ușor“. Cine apleacă urechea la critici ar putea crede că globalizarea nu a Însemnat decât răspândirea capitalismului fără scrupule, a mărcilor globale, a culturii fast-food și a valorilor societății de consum, tăbărâte toate asupra unor comunități locale, industrii și culturi cuibărite În mediul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
de împlinirea ta spirituală ca, ajuns la vârsta deplinei maturități, să-ți evoci tinerețea, făcând din fapte și întâmplări un pretext pentru a reconstitui începutul zidirii tale lăuntrice. Nu cunosc, încă, o carte ca aceasta, în care autorul să se aplece asupra mediului concentraționar, unde și-a petrecut anii cei mai rodnici din viață, care să pună accentul mai mult pe dimensiunea interioară a încercărilor prin care trecuse decât pe contextul exterior. E lesne de presupus că la Virgil Maxim, chiar dacă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
decembrie, 15 ani. Părintele Brezeanu era însuflețit de râvnă deosebită pentru turma pe care o păstorea și pentru ,,mielușeii” din internatul școlii noastre, unde era și profesor de religie și duhovnic. Asupra celor mici (din clasele 1-4, astăzi 5-8) se apleca cu dragoste și răbdare deosebită, răsplătită de noi prin ascultarea și învățarea lecțiilor în chip desăvârșit. Cu cei mari (din clasele 5-8, astăzi 9-12) ataca subiecte și teme uneori dificile; dar mai ales ca viitori învățători îi pregătea pentru lupta
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
care apăreau, mereu bine dispus și veșnic zâmbitor. Era de ajuns să-l vezi și te atrăgea. Bălănoiu, bun la carte, veșnic lângă ceilalți doi, era poet. La vârsta aceea, mai mult închipuit, dar... poet! Toată atenția lor s a aplecat asupră-mi, să nu mă simt stingher în clasa mea, cea mai aglomerată, cu 46 de elevi. În afara examenului de fine de an trebuia să dăm și examenul de capacitate (examen de treaptă) pentru clasa a noua, în cursul superior
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
instinctuale, a plăcerilor perverse și, în fine, a rămâne prieteni devotați regelui (Rațiunii Supreme), „căzând mai bine pe drumul onoarei, decât învingând printr-o mișelie”. Acesta este adevăratul joc de șah: șahul de pe tabla vieții. Nu pierzând vremea ore întregi, aplecat la o masă, la sfârșitul jocului având doar o satisfacție egoistă, înfumurată, de învingător lumesc. Trebuie să observ mișcarea forțelor malefice care vor să acapareze lumea cu dorința de a înscăuna puterea răului. Iraționalul în locul Raționalului; să dejoc aceste forțe
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
linia de atac asupra gamelelor mai erau 8-10 inși pe care nu-i cunoșteam, aduși probabil din alte camere de tortură. Erau în aceeași stare deplorabilă ca și noi. Bâta era deasupra capului fiecăruia dintre noi. Am încercat să mă aplec la gamelă, dar am căzut cu fața în arpacașul fierbinte, opărindu-mi buzele, nasul și ochii și m-am prăbușit alături, răsturnând și gamela pe dușumea. La fel au pățit și ceilalți. Bâtele au intrat în funcțiune și sub lovituri
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și medicul, i-a făcut controlul și și-a dat avizul pentru începerea supliciului. Deținutul a fost introdus în cămașa de forță iar doctorul și milițienii făceau glume proaste cu privire la viața lui. La un moment dat un milițian s-a aplecat asupra lui. A leșinat!, a zis. Imediat l-au eliberat din strânsoare și doctorul a aruncat pe el o găleată de apă. A venit și ofițerul politic, care era ungur. Ei, Luca, mai ești legionar? Da, mai sunt, a răspuns
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ani. Finu’ Vasile și tanti Leonorica au rugat mulțimea să plece, și oamenii au început să se retragă, grupuri, grupuri. Se mirau: Ce douăzeci, mă! Douăzeci și doi! Tata mergea sprinten la cei 71 de ani ai săi, puțin cam aplecat din cauza unei hernii neoperate la timp, având în vedere munca și povara suferințelor, mai ales. Mama pășea destul de greu, la aceeași vârstă. Și-a revenit repede din emoția pe care o trăise, deși era hipertensivă. Înaintam spre căsuță, între ei
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
cercetat și în gură și sub limbă și în urechi și sub unghii și unde trebuia și unde nu trebuia, pentru a se găsi ceva compromițător, care să atragă o pedeapsă. După ce milițianul îmi spunea să-mi iau boarfele, mă aplecam să le ridic și găseam batista cu Sfânta Împărtășanie deasupra lor, fie printre ele, neatinsă, nedezlegată, necălcată în picioare, așa cum aveau obicei să facă cu orice găseau asupra celui percheziționat. O singură dată m-a întrebat la Jilava un milițian
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
cea mai blajină făptură pe care am cunoscut-o vreodată. Nu vreau să spun prin asta că era timid, deși presupun că era un timid. Dar avea o certă trăsătură morală de blândețe. Îl văd atât de limpede în fața ochilor, aplecându-se, cu zâmbetul lui nervos, perpetuu, ca să culeagă un păianjen pe o foaie de hârtie, pe care-l arunca apoi, cu grijă, afară pe fereastră sau îl plasa într-un alt colț al casei, unde putea să-și vadă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
n-ai drept de apel. În teatru, relația dintre artă și clienții ei este cea mai directă, cea mai imediată! În celelalte domenii artistice poți da vina pe clienți; sunt ignoranți, nerafinați, neatenți, blazați. Dar teatrul trebuie neapărat să se aplece - să se îndoaie - până când atinge acea comunicare directă, universală, pe care ceilalți artiști o pot afla pe căi mai ocolite și mai pe îndelete. De aici, asaltul, zgomotul, nerăbdarea caracteristică. Toate acestea făceau parte din răzbunarea mea. Cât de vulgar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îmbrățișările și sărutările tale. Trebuie să pleci și să chibzuiești limpede. Câteva picături de ploaie porniră să cadă, și pe rochia ei albă apărură pete lungi, întunecate. Își atinse cu palmele obrajii înfierbântați și apoi, în continuarea aceleiași mișcări, se aplecă și își culese geanta de pe jos. — Pleacă, Lizzie, fetițo, nu vreau să ajungem la o discuție confuză sau la ceartă. La revedere. Scoase un scâncet jalnic, se întoarse și o zbughi pe ușă. Am mai așteptat un moment sau două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
brusc posibil, așa cum ne imaginăm posibilitatea sfârșitului lumii. Și, într-adevăr, era sfârșitul lumii. Îmi amintesc apoi că am întins foarte încet o mână, ca să mă pot sprijini de stâncă. Când m-am simțit în sfârșit în stare să mă aplec ca să-mi culeg lanterna, am devenit conștient că Hartley trebuie să fi dispărut, trebuie să-și fi continuat drumul și, deci, să se fi aflat acum la mare distanță, sau poate că o luase pe o scurtătură peste câmp. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vadă dinții neregulați, își trecu mâna prin părul tuns scurt, ciufulindu-l. Spuse: „Ascultă!“, după care a urmat o pauză, a înghițit în sec, iar eu am simțit că mi se taie răsuflarea. Stăteam împreună înghesuiți în mica încăpere, eu aplecându-mă ușor spre el. — Ascultă, începu din nou, n-are rost, regret, dar noi nu dorim să te cunoaștem, îmi pare rău că trebuie să ți-o spun pe șleau, dar văd că nu înțelegi când ți se face o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
greu, continuând să se țină de ușă, și dădu să iasă, apoi se răsuci iar spre noi, cu fața încrețită și botoasă, mișcându-și buzele de zor și, după ce-și adună suficientă salivă în gură, scuipă pe podea, se aplecă pentru a-și examina scuipatul, și ieși lăsând ușa deschisă. Peregrine sări în picioare, se repezi la ușa pe care o trânti violent cu piciorul, apoi își înșfacă paharul și-l zvârli în cămin. Ca prin minune, nu se sparse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în obiectivul lentilelor mele pe Ben, care n-avea cea mai vagă bănuială, așa cum mă urmărise și el. Niciodată n-am mânuit vreo pușcă adevărată, dar mânuisem multe puști de recuzită, și cunoșteam senzația. Când ajunse aproape de capătul grădinii, se aplecă peste unul din răzoarele de flori indistincte, începând să scormonească pământul cu grebla, la întâmplare. Pe urmă, deodată, începu să izbească ceva cu grebla. Nu săpa, ci lovea. Oare ce-o fi lovind? Un melc, o buruiană? La ce s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se interpusese casa. Îmi dădusem seama că vor fi două sau trei secunde, după ce voi ieși în câmp deschis, în care s-ar putea să mă zărească. I-am aruncat o ultimă privire prin binoclu. Era cu spatele spre mine, aplecat lângă răzorul de flori. Am străbătut cu pași mari, precauți, porțiunea de iarbă cea mai apropiată, apoi, dintr-un salt, am ieșit în drum și, de acolo, am intrat pe poartă și, ]u[t, pe alee către ușa din față
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
străbăteam cu pași lenți ulița satului și coteam pe potecă, urmărit, poate, de binoclul lui Ben, am început să mă simt nepăsător și puternic, așa încât și recentele mele precauții mi se păreau a fi o lașitate. Oare Ben mai stătea aplecat peste răzorul lui de flori, sau se afla în casă, smulgându-i scrisoarea din mâini? Aveam senzația că aproape nici nu-mi mai pasă, ba chiar că aș fi preferat să știu, în acest moment, că-mi citește cuvintele și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]