13,186 matches
-
A murit, parcă, de scarlatină. Nu găina. El. Atât. POVEȘTI DE ADORMIT P|RINȚII Basme cu gust de migdală Diana SOARE „În 1864, o fetiță care trăia la Paris și se numea Gabrielle Laboulaye a primit într-o zi, de la bunicul ei, un dar neobișnuit: o carte de povești, mare, cu coperte groase, aurite - și toată plină de poze.“ „Era, repet, un dar neobișnuit, din mai multe motive. Întâi, fiindcă micuța Gabrielle, care avea doi ani, primise pentru prima oară o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
motive. Întâi, fiindcă micuța Gabrielle, care avea doi ani, primise pentru prima oară o carte. Și mai exista o pricină pentru care frumoasa carte primită însemna pentru ea un dar de preț: autorul basmelor închise între filele aurite era însuși bunicul ei, Edouard Laboulaye. “ „În 1872 apăruse la București o cărticică intitulată Povești albastre, care tălmăcea câteva dintre basmele lui Laboulaye. De atunci însă - la noi - autorul acesta și poveștile lui au fost date uitării.“ De parcă ai putea să uiți de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
lui, durerea. </em> Foc ce nu arde, o stea căzută din cer, trandafiri verzi și crini negri, o dragoste veșnică și-un colier făcut dintr-o rază de lună împletită și răsucită în trei. Gabrielle ascultă uimită un glas de bunic ce scrie cărți de aur, iar eu mă gândesc cum de-a ajuns iubirea veșnică-n muzeu... „Îndată zbură albina și iată că în curte intră, nu știu pe unde, o caleașcă frumoasă de cristal, cu oiștea de rubin și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
decât orice revista „Cutezătorii“. A mers la cercul de balet sperând că o va primi acolo. Și-a primit-o. Povestea lui Fieroiu începe de la un maieuț și niște chiloței, trece rapid printr-un liceu de muzică pe care, cu bunicul de mână, după o noapte de mers cu trenul, îl confundă cu liceul de coregrafie, unde rămâne, asumându-și conștiincios, ca un brav cititor de „Cutezătorii“, tot ce are de făcut. Solo-ul conceput de Florin Fieroiu, Nimic.Precis, e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
Partidul Social Democrat în Partidul Stenogramelor Demascatoare. Scurgerea în presă a stenogramelor Delegației Permanente a PSD din 2003 și 2004 a lăsat partidul la putere fără pomada democratică: stă în lumină hâd și gol cum l-a lăsat pe lume bunicul său politic, Partidul Comunist. Sute de pagini de documente, pe care purtătorul de cuvânt al PSD le-a considerat atacuri murdare ale opoziției. Însă Năstase le-a confirmat cu jumătate de gură când a recunoscut că s-a vorbit despre
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
birou înspre bărbatul din scaun: — Dacă ai venit abia acum zece zile, spune-mi, cum de știi așa de bine limba italiană? Ai învățat-o la vreo facultate? Nu prea cred! O știi de la împăratul Traian? De unde? Zi! — De la... de la bunicul, spuse bărbatul. — I-auzi, i-auzi! Și el de unde o știa? — De-aici, de la el de-acasă. Vedeți, începu repede bărbatul, bunicul era italian. A venit în România înainte de război, când în Italia era foame mare. A învățat românește și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
Ai învățat-o la vreo facultate? Nu prea cred! O știi de la împăratul Traian? De unde? Zi! — De la... de la bunicul, spuse bărbatul. — I-auzi, i-auzi! Și el de unde o știa? — De-aici, de la el de-acasă. Vedeți, începu repede bărbatul, bunicul era italian. A venit în România înainte de război, când în Italia era foame mare. A învățat românește și după aia s-a însurat și n-a mai venit înapoi acasă. Pe mine el m-a învățat. Urmă un moment de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
România înainte de război, când în Italia era foame mare. A învățat românește și după aia s-a însurat și n-a mai venit înapoi acasă. Pe mine el m-a învățat. Urmă un moment de tăcere. — Și de unde a plecat bunicul ăsta al tău? întrebă comisarul, pentru prima dată sincer curios. — De pe-aici de pe undeva. Dar au venit mai mulți. De-aia îi zice și satului meu așa. Tălienii, adică ăia veniți din Italia. — Și de ce te-aș crede? întrebă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
normală de copil, să meargă la școală, să facă pozne, să se îndrăgostească, să se bată cu găștile, să caute comori - dar, de asemenea, încearcă să-și afle noul rol în familie, ajutându-și mama și împăcându-se cu tăcutul bunic, neîncetând să spere că-și va revedea tatăl într-o bună zi. Când lucram la Regele alb nu-mi imaginam că va ajunge să fie tradus în 25 de țări, dar mă întrebam adesea dacă va fi publicat în România
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
a împușcat pe soldat Nistor. Și-a fugit. Eu m-am aruncat pe burtă, în camion. Dacă eram eu în fața șpioancei, m-ar fi împușcat pe mine. Dar eu am avut noroc. Pe mine m-a păzit Dumnezeu. Atât. *** Sunt bunicul mamei mele. Aveam o fată, Catinca, care nu și-a găsit altceva de făcut decât să fie frumoasă. Oamenii gospodari au fete care mai de care mai urâte. A mea, nu. Și-a găsit ea să fie frumoasă, acum, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
în 2002, iar Nuntă la parter, în regia lui Peter Kerek, un an mai târziu, la Teatrul Odeon. A trecut ceva timp de atunci. Nu vă mai tentează teatrul? Ba mă tentează, însă nu mă mai încape timpul, cum spunea bunică-mea. Am două-trei piese mai vechi pe care mi-aș dori să le revăd. Apoi, aș vrea să fac, într-o bună zi, un monolog după Sunt o babă comunistă!... Acum, de la teatru ajungem la film. Sunt o babă comunistă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
ororile războiului, un roman poetic, melancolic, dinamic, care nu duce lipsă nici de umor și care nu poate fi citit cu indiferență. După ce războiul le distruge casa, Aleksandar împreună cu familia sa pleacă în Vest, stabilindu-se în Germania. La îndemnul bunicului, mare iubitor de povești, Aleksandar începe să-și exerseze talentul de povestitor, care va avea un rol decisiv în viața sa, ajutându-l să-și păstreze, chiar și în exil, amintirile de acasă. Întâmplările obișnuite, de multe ori banale, dobândesc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
unșpe ani. Nu resimțisem acut regimul schizoid care măcinase România. De-abia fusesem uns pionier și mă pregăteam - fără ca eu să știu asta - să intru în alte organisme glorioase ale comuniștilor. Asta chiar dacă aveam în clasă un coleg al cărui bunic era propagandistul perfect, ce se înființa, la sfârșitul fiecărui ianuarie, de ziua Conducătorului, pentru a ridica în slăvi mărețiile regimului și ca să ne spună ce viitor luminos ne așteaptă. Paradoxal, viitorul luminos ni se întrezărea, mie și prietenilor de la scară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
într-un fel de viroză. De totului tot, văd că am adunat 26 de ceasuri bune. Joi, 13 dec. Seara, lansarea Cărții cu bunici la „Joc secund“. Campanie de lectură Timișoara citește. Asta și facem: citim ce-am scris despre bunicii noștri. Îi ascult pe Marius Chivu, Ana Maria Sandu, Matei Florian, Gheo, Robert. Îmi place cum sună prozele lor. Îmi place cum stau toți din sală cu urechile ciulite, cum pe urmă pun întrebări, cum răspundem, cum Marius dă autografe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
aici despre el, ci cumva despre „apărătorii“ lui isterici. Întâi să vă spun că una dintre primele amintiri pe care le am legate de asta e Viața lui Mihai Eminescu, de George Călinescu. Vânzătorul de la magazinul sătesc o convinsese pe bunică-mea că, dacă vrea să cumpere gaz sau ulei - nu mai țin minte exact ce, oricum un produs care „nu se găsea“ -, trebuie neapărat să scoată bani și pentru cartea lui Călinescu. Evident, mi-am închipuit că o asemenea carte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
felul, utilaje și resturi de inventar agricol, resurse diferite de lemn, metal, chimicale, cereale îmi sta la dispoziție. M-am apucat de lucru într-o zi de octombrie, după culesul porumbului. Aveam destule scânduri. Pe cele mai bune le tăiase bunicul din salcâmii uriași ai grădinii din spatele casei. Fusese nevoit să-i scoată, cu rădăcini cu tot, prin 1962-1963, după colectivizare, ca să mărească suprafața cultivabilă. În 1968 mai rezista o parcelă din vechea pădure. Acolo am petrecut multe zile și nopți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
brusc, lumina se stinge, un singur reflector luminează o femeie stând pe treptele scării, de undeva, de departe, răzbește o voce răgușită, cântând stângaci. Gabriel le spune invitaților aflați pe picior de plecare povestea calului Johnny și a bătrânului său bunic, „un gentleman“. Calul Johnny, a cărui funcție era să se învârtă în cerc, pentru a pune instalația fabricii în funcțiune, e reciclat pe post de cal de trăsură, cu ocazia unei parade. Numai că, ajuns într-o piațetă cu statuie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
deturnat scopul vizitei și n-a mai avut nevoie de nici un ghid. Pur și simplu a făcut ture cu tramvaiele elvețiene, amintindu-și cu o așa precizie o parte din copilărie, încât recunoștea până și scaunele pe care stătuse alături de bunică-su. Acum o săptămână am pățit-o și eu cumva la fel. Șoferul ultimului maxi care pleca din Bacău înspre Iași m-a lăsat baltă în stație. Cică n-aveam rezervare. M-am dus în gară și am găsit un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
înjurat un bătrân într-o shawormerie din Dristor, trimițându-l în pizda mamii lui (CNA-ul nu mai există de 5 zile, așa că pot să zic pizda pe postă. Această acțiune a generat valuri de violență stârnite de mamele și bunicii din toată țara, care s-au soldat cu morți și răniți grav în toate marile orașe, după care... Îmi cer scuze, dar dintr-o clipă într-alta emisia noastră se poate întrerupe, deoarece afară e un grup de copii care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
vor intra în atenția cercetătorilor. Și bărbații pot fi victime ale agresivității sexuale, dar impactul, natura sau consecințele acestor acte sunt mai puțin cunoscute. Atunci când agresorul este un adult care are o anumită autoritate și face parte din familie (tatăl, bunicul etc.), impactul traumatismului asupra victimei este foarte important. Impactului traumatic i se mai adaugă impactul folosirii forței. Din punct de vedere istoric, victimele de sex feminin par mai puțin dispuse să dezvolte tendințe agresive ca reacție la abuzul sexual suportat
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan () [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
cu unul sau doi copii,cel mult. Mai ieri erau familii cu 5-6 copii și locuiau cu părinții într-o casă cu o cameră și o tindă. Și ce mâncau ? N-am să uit niciodată cuvintele pe care le spunea bunicul meu, Costache Iosub din Lupeni, un om harnic și plin de demnitate - Mă, voi să știți că, oriunde v-ați duce, voi n-aveți case, unde n-aveți morminte. Și acum, dragi cititori, vă invit să porniți cu plăcere la
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
Havârna...,Iațico din Hudești care a fost Licina, Glige din Hudești...,au aflat cum să le despartă în jumătate hotariul Mlinăuților și Siliștea Lișna. într-un alt document din 8 martie 1559 se scrie: „privilegiu de întărire ce a avut bunicul lor Cozma Bobici, satul ce se numește Bobeștii de Jos, la Bașeu cu loc de iaz și moară. Satul Bobești apare și în secolul al XVII-lea ca „sat întărit cu loc de iaz și moară lui Ioan. în perioada
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
pentru serviciile sfintei slujbe bisericești câte una sută de galbeni (litera B din testament). Hatmanul Iordache Costache Boldur Lățescu a decedat la 19 februarie 1857, fiind înmormântat la biserica „Sfinții Voievozi din Hudești ctitorită de spătarul Mihail Costache Boldur Lățescu, bunicul său. De asemenea, o parte din membrii familiei și alți urmași sunt înmormântați la biserica din Hudești. Referindu-se la decesul hatmanului, Gazeta de Transilvania din 9 martie 1857 scria: „Avem încă a înregistra pierderea unui membru al înaltei societăți
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
ai noștri spunea: Binecuvântată să fie pădurea noastră, care ne-a fost ca un frate, ne-a adăpostit, ne-a ajutat să trăim și să ne apărăm. Și cum să nu fie așa, dacă nu cu mulți ani în urmă bunicul meu, Costache Iosub din satul Lupeni, fost mare livadar, îmi spunea că acești copaci sunt ființe vii, care nu pot vorbi și nu se pot mișca, dar că au o viață ca și a omului și se supără atunci când le
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
supără atunci când le tai o creangă. Și de aici gândul îmi zboară la Eminescu care spunea așa de frumos: Pare că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă/ Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. Când mergeam cu bunicul la pădure să aducă o căruță de lemne, se uita atent la fiecare copac și uneori exclama : - Pe ăsta nu-l tăiem că e drept și crește frumos ! într-o zi de toamnă de-abia reușeam să strângem o căruță
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]