14,040 matches
-
1135) și s-au construit abații, atât material cât și spiritual, în marile centre ale religiei, cum ar fi Canterbury, Winchester sau Durham, unde au luat ființă și școli de caligrafie și ilustrare a manuscriselor. Tendința a continuat și în timpul domniei regelui Ștefan (1135-1154), când au fost fondate numeroase mănăstiri. În secolul al 12-lea, Biserica era foarte strictă în ceea ce privește subiectele care puteau fi reprezentate în pictură iar stilul utilizat era și el cenzurat. De exemplu, există mărturii care atestă că
Romanic () [Corola-website/Science/299802_a_301131]
-
Arcul de Triumf nu este primul monument de acest gen ridicat în capitala României, el fiind precedat de câteva construcții provizorii cu semnificații asemănătoare, care au marcat, succesiv, victoria României în războiul de independență (1878), jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I (1906) și revenirea familiei regale române din exilul de la Iași (1918). În București au mai fost ridicate și alte arcuri de triumf, cu existență temporară, în 1848, 1859, 1878, 1906 și 1918, dar după primul război
Arcul de Triumf din București () [Corola-website/Science/299812_a_301141]
-
1364) și Teodora, căsătorită cu țarul Ivan Alexandru al Bulgariei (1330 - 1371). Din legătura ultimilor doi se va naște țarul Strațimir al Bulgariei. Fiind repudiată de țar, Teodora se va călugări sub numele de Theofana. În lipsa oricăror elemente documentare, începutul domniei lui Basarab I a fost situat cu aproximație în 1310, potrivit tradiției consemnate în cronica lui Luccari cu privire la întronarea lui Negru Vodă. Un document maghiar atestă că Basarab se afla la domnie încă din 1317, când este implicat într-un
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
numele de Theofana. În lipsa oricăror elemente documentare, începutul domniei lui Basarab I a fost situat cu aproximație în 1310, potrivit tradiției consemnate în cronica lui Luccari cu privire la întronarea lui Negru Vodă. Un document maghiar atestă că Basarab se afla la domnie încă din 1317, când este implicat într-un conflict local între nobilii din zona cetății Mehadiei. Istoricul Constantin Kogălniceanu consideră că, în perioada luptelor pentru tron din Ungaria (deci până în 1318), Basarab ar fi unit cnezatele din sudul Carpaților, întemeind
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
creat un stat independent în urma victoriei „de la Posada” (denumirea s-a încetățenit abia în secolul al XX-lea, sub influența operei lui Nicolae Iorga), a primit și apelativul de "Basarab Întemeietorul". În jurul anului 1343, Basarab I l-a asociat la domnie pe fiul său Nicolae Alexandru. Acesta din urmă a plecat la curtea regelui Ludovic I al Ungariei pentru a mijloci reluarea relațiilor dintre Ungaria și Țara Românească. În anii următori, Basarab a participat alături de regele ungar la campania militară împotriva
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
Dunării, de la Prut până către Nistru. Această regiune, intrată în stăpânirea lui Basarab și a urmașilor săi pentru câteva decenii, va fi numită de alții Basarabia, nume extins la tot teritoriul dintre Prut și Nistru o dată cu ocupația rusească din 1812. Domnia lui Basarab I s-a încheiat în 1352. Pe peretele încă netencuit al bisericii domnești din Curtea de Argeș stă scris: "„În anul 6860 (1352) la Câmpulung a murit marele Basarab voievod”". Tradiția consemnează că tot acolo a fost și îngropat, lucru
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
document din 1714 pentru mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung de la domnitorul Ștefan Cantacuzino. Acesta, vorbind despre Negru Vodă (Basarab I) și Nicolae Alexandru spune că "„le sunt trupurile lor îngropate în această sfântă mănăstire”". Lui Basarab îi va urma la domnie fiul și asociatul său, Nicolae Alexandru (1352 - 1364). Țara lui Basarab se mărginea la nord cu Transilvania, la vest cu Regatul Ungar, prin Banatul de Severin, la sud cu Bulgaria, la est cu Dobrogea lui Balică și mai târziu a
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
puțin în ceea ce privește zidăria. Istoricul Nicolae Iorga socotește că, similar voievozilor următori, lui Basarab i se cuveneau toate dijmele produselor locale și vămile din oi, albine și porci. La acestea se adăugau gloabele (amenzile), darea calului și muncile prestate în folosul domniei. Monezile, nu prea multe, proveneau în special din comerțul cu străinii, căci local tranzacțiile - chiar și cele de anvergură - se făceau prin troc (schimb în natură).. Aceste monezi (florini, dinari, perperi) ajungeau mai mult în visteria domnească, iar o vreme
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
de către Negru Vodă în 1215 (6723). I. Lapedatu consideră că inscripția veche a fost citită greșit, întrucât numerele chirilice 700 (ψ) și 800 (ω) au fost confundate datorită gradului ridicat de uzură, și corectează anul la 1315 (6823). Acesta corespunde domniei lui Basarab I. Aceeași opinie a fost împărtășită și de Gh. I Brătianu, și de Ioan Constantin Filitti. De asemenea, tradiția atribuie doamnei Margareta și soțului ei Negru Vodă ctitorirea mănăstirii catolice din Câmpulung, cunoscută sub numele de „Cloașter”, și
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
decembrie. Despre sfântul papă Silvestru I se cunosc foarte puține date, afară de faptul că a condus Biserica Romei de la anul 314, ca urmaș al sfântului Miltiade și până la anul 335; un pontificat de lungă durată, care a mers paralel cu domnia împăratului Constantin cel Mare (306-337), într-o perioadă de mare importanță pentru Biserică. Prin Edictul de la Milano (312) persecuțiile au luat sfârșit și s-a început organizarea vieții bisericești, operă la care Constantin cel Mare a avut o contribuție însemnată
Papa Silvestru I () [Corola-website/Science/299839_a_301168]
-
vostru ați pecetluit pe veci unirea neamului. Eroii în veci nu mor. Jertfa voastră ne va fi mereu un indiciu spre sacrificiu pentru patrie, neam și rege“. „Acest monument a fost ridicat de fiii comunei în anul 1938 sub glorioasa domnie a M.S. regele Carol al II-lea“. Urmează numele a 67 de eroi. Această zonă este interesantă din punct de vedere al costumului popular, prin caracterul arhaic l unor piese de port, ca învălitoarea sau țundra și având câteva note
Apoldu de Jos, Sibiu () [Corola-website/Science/299829_a_301158]
-
moderne. La jumătatea secolului I î.e.n. Armenia a devenit pentru scurtă durată un imperiu regional cu o cultură bogată, de orientare elenistică și care se întindea de la Marea Neagră la Marea Caspică și de la Caucazul Mare la Marea Mediterană. Se întâmpla în timpul domniei lui Tigranes cel Mare ce se intitula "rege al regilor" profitând de o slăbire temporară a Regatului Parților pe care îl înfrânge. Este la rândul său înfrânt de Roma, al cărei rege clientelar va deveni, împreună cu urmașii săi Artașizi. Situația
Armenia () [Corola-website/Science/299842_a_301171]
-
sale începe construcția unui sistem defensiv de fortificații pe Rin și Dunăre, provinciile beneficiază de o bună administrare și o bogată activitate edilitară (șosele, apeducte, porturi). Acordarea cetățeniei romane locuitorilor unor orașe din afara Italiei, îi atrage ostilitatea cercurilor senatoriale. În timpul domniei lui Claudius începe cucerirea Britanniei, care devine cea mai vestică provincie a Imperiului Roman. În 44 Iudeea și în 46 Tracia sunt transformate în provincii romane. După executarea Messalinei, cea de-a treia soție, în 48, acuzată de Narcissus de
Claudius () [Corola-website/Science/299856_a_301185]
-
Lucreției, Lucius Junius Brutus (strămoș al lui Marcus Brutus), a convocat Senatul și l-a expulzat pe Tarquinius și monarhia sa din Roma în 510 î.Hr.. După înlăturarea lui Tarquinius, Senatul a votat ca niciodată să nu mai fie permisă domnia unui rege și a reformat Roma într-un guvern republican în 509 î.Hr.. Lucius Junius Brutus și Lucius Tarquinius Collatinus, un membru al familiei Tarquin și văduvul Lucreției, au procedat în a deveni primii consuli ai noului guvern al Romei
Lucius Tarquinius Superbus () [Corola-website/Science/299872_a_301201]
-
familiei Tarquin și văduvul Lucreției, au procedat în a deveni primii consuli ai noului guvern al Romei. Acest nou guvern îi va conduce pe romani în cucerirea majorității lumii mediterane și va supraviețui pentru următorii cinci sute de ani, până la domnia lui Iulius Cezar și Cezar August. În 510-509 î.Hr. este înlăturat de la putere de către o revoltă populară care instituie Republica Romană. Versiunea lui Titus Livius a înființării republicii spune că Sextus Tarquinius - fiul ultimului rege al Romei, (Tarquin cel Mândru
Lucius Tarquinius Superbus () [Corola-website/Science/299872_a_301201]
-
și că în timpul vizitei în Nicomedia (214/215) a delegat-o pe mama sa, Iulia Domna, să se ocupe de câteva probleme administrative. Ca urmare a lungului proces de formare a statului, Caracalla a emis în primul său an de domnie, 212, edictul Constitutio Antoniniana. Pe plan militar, Caracalla a dus o politică externă ofensivă. La est de Rin a dus campanii împotriva alemanilor (213), la Dunăre împotriva carpilor (214), iar în 215 a pornit un nou război împotriva Imperiului Part
Caracalla () [Corola-website/Science/299860_a_301189]
-
Publius Licinius Egnatius (218 - 268) a fost un împărat roman între anii 253 - 268. El a domnit la început alături de tatăl său, Valerian (până în 260). Domnia i-a fost tulburată de nenumărate răscoale. s-a născut prin 218, ca fiu al lui Valerian și al Egnatiei Mariniana. Mama sa era de rang senatorial, fiica lui Egnatius Victor Marinianus. Valerian a ajuns pe tronul Romei în 253
Gallienus () [Corola-website/Science/299880_a_301209]
-
au împărțit imperiul între ei, tatăl luând provinciile estice, iar fiul provinciile vestice. Valerian a avut de luptat împotriva perșilor sasanizi, sub conducerea lui Shapur I. Pe timpul când a fost co-împărat cu tatăl său, Gallienus l-a mai asociat la domnie și pe fiul său, Valerian II. Acesta a fost asasinat în 257 /258, iar Saloninus, alt fiu al lui Gallienus, a fost ridicat la rang de "Caesar". Domnia lui Gallienus a fost frământată de revolte și de atacuri ale barbarilor
Gallienus () [Corola-website/Science/299880_a_301209]
-
a fost co-împărat cu tatăl său, Gallienus l-a mai asociat la domnie și pe fiul său, Valerian II. Acesta a fost asasinat în 257 /258, iar Saloninus, alt fiu al lui Gallienus, a fost ridicat la rang de "Caesar". Domnia lui Gallienus a fost frământată de revolte și de atacuri ale barbarilor. În prima perioadă a domnie, Gallienus a vizitat Atica, din Grecia. Aici a fost inițiat în misterele de la Eleusis. El a promovat cultura elenistică, în armonie cu cea
Gallienus () [Corola-website/Science/299880_a_301209]
-
Valerian II. Acesta a fost asasinat în 257 /258, iar Saloninus, alt fiu al lui Gallienus, a fost ridicat la rang de "Caesar". Domnia lui Gallienus a fost frământată de revolte și de atacuri ale barbarilor. În prima perioadă a domnie, Gallienus a vizitat Atica, din Grecia. Aici a fost inițiat în misterele de la Eleusis. El a promovat cultura elenistică, în armonie cu cea romană clasică. Filozoful Plotinus din Lycopolis îl arată pe Gallienus ca "ultimul om al antichității". În 257
Gallienus () [Corola-website/Science/299880_a_301209]
-
a fost recucerit de Aurelian. Perșii au încercat să cucerească partea de est a Imperiului Roman după înfrângerea lui Valerian. Macrianus Major, fost general al tatălui lui Gallienus, s-a declarat împărat în provincia Siria. El i-a asociat la domnie pe fii săi, Macrianus Minor și Quietus. Balista, prefect al lui Valerian, a fost de asemenea o persoană importantă din această revoltă. Macrianii au respins ofensiva persană și au cucerit Iudeea și Asia Mică. Macrianus Major cu Minor au fost
Gallienus () [Corola-website/Science/299880_a_301209]
-
lui Lionel, Roger Mortimer, al IV-lea conte de March ca moștenitor prezumtiv. Până în cele din urmă, Bolingbroke, a fost încoronat rege sub numele de Henry al IV-lea. El a fost acceptat ca rege datorită lipsei de popularitate a domniei lui Richard al II-lea. Bolingbroke a murit în 1413. Fiul și succesorul său, Henry al V-lea, a fost un foarte priceput conducățor militar, iar succesele sale în luptele din Franța în războiul de o sută de ani i-
Războiul celor Două Roze () [Corola-website/Science/299849_a_301178]
-
a fost un foarte priceput conducățor militar, iar succesele sale în luptele din Franța în războiul de o sută de ani i-au crescut foarte mult popularitatea, permițând casei de Lancaster să-și întărească poziția dominantă pe tronul Angliei. Scurta domniei a lui Henry al V-lea a supraviețuit unei conspirații conduse de Richard, conte de Cambridge, un fiu al lui Edmund de Langley, al cincilea fiu al lui Edward al III-lea. Cambridge a fost executat pentru trădare în 1415
Războiul celor Două Roze () [Corola-website/Science/299849_a_301178]
-
din urmă a fost Edmund Beaufort, al doilea duce de Somerset și William de la Pole, primul duce de Suffolk, care erau acuzați de proastă guvernare și conducerea defectuasă a conflictului continuu cu Franța, (războiul de o sută de ani). În timpul domniei lui Henric al VI-lea, practic toate posesiunile englezești din Franța, inclusiv cele cucerite prin luptă de Henric al V-lea, au fost pierdute. Henric al VI-lea era perceput ca un rege slab, incapabil. Mai mult decât atâta, regele
Războiul celor Două Roze () [Corola-website/Science/299849_a_301178]
-
York în lupta pentru menținerea puterii. Revenirea pe tron al lui Edward al IV-lea din 1471 este văzută de unii istorici ca fiind sfârșitul al Războiului celor Două Roze. Pacea nu a mai fost tulburată pe toată durată restului domniei lui Edward. Acesta a murit însă în mod neașteptat în 1483, iar dezordinile dinastice au reizbucnit. În timpul lui Edwar al IV-lea au apărut facțiuni formate pe de-o parte de rudele din familia Woodville ale reginei, (Anthony Woodville, al
Războiul celor Două Roze () [Corola-website/Science/299849_a_301178]