11,048 matches
-
M-am uitat, totuși, cu interes și cu o ușoară invidie la el când a venit la liceu să ne citească din placheta sa. Era primul poet viu pe care îl vedeam, nu conta că gloria lui nu trecuse de gardul liceului. Din ceea ce am auzit, mai țin minte doar două versuri, care mi se par acum cam rizibile, aproape stupide, dar care, atunci, m-au emoționat, poate, de vreme ce le-am reținut: "Rîd, râd / când inima-mi plînge". Întâmplarea are pentru
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ar fi existat "unchiul George", n-aș fi nimerit la cel mai simandicos liceu din București... Dacă tatăl meu n-ar fi avut motive personale să dorească să "evadez" din Lisa... Sau dacă n-aș fi ezitat să sar un gard care a fost micul meu Rubicon... Și câte alte întîmplări, care puteau să nu se petreacă ori să se petreacă diferit, au contat decisiv în soarta mea! Cele mai multe au fost anodine, dovadă că destinul nu e, neapărat, ocult. Nu am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pământ pietros urcau carele spre pădure și se întorceau, spre seară, încărcate cu trunchiuri de brad sau de fag, precum și carele, cu loitre înalte, ce aduceau fânul ori otava din livezile de la poalele muntelui. De o parte și de alta, garduri de nuiele, întărite de tufe de mărăcini vii, separau drumul de fânețe. Pe locurile unde pământul nu era strivit de roțile carelor, nici amestecat cu bolovani, creștea iarbă, bună de păscut, cât permiteau ferigile care năpădeau părțile mai umede. Existau
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe spate și, foarte serios, mi-a zis: "Felicitări pentru stil". După care a dispărut. Să fi fost prin iarna anului 1939, cred. Ducîndu-mă, în vacanța de Crăciun, în Lisa am trecut pe la livada "unchiului George" din Luncă. Am văzut gardurile distruse, cu spărturi pe unde intrau iepurii, ce roseseră coaja merilor, și cu poarta căzută într-o rână. I-am trimis o scrisoare ca să-i aduc la cunoștință că livada se părăginea. La câteva zile, mi-a sosit în Lisa
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Mi-am încălțat repede bocancii, nebănuind că ei vor atârna greu, hotărâtor, în soarta mea. Era prima oară că nu aveam opinci în picioare, bocancii mă încurcau la mers și, din pricina lor, m-am împiedicat când am vrut să sar gardul din capătul grădinii. De ajuns ca tata, care venise după mine, să se apropie și, în timp ce escaladam gardul, să facă singurul lucru la care nu mă așteptam. Spre marea mea uimire, l-am auzit zicîndu-mi că-mi dă 44 de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că nu aveam opinci în picioare, bocancii mă încurcau la mers și, din pricina lor, m-am împiedicat când am vrut să sar gardul din capătul grădinii. De ajuns ca tata, care venise după mine, să se apropie și, în timp ce escaladam gardul, să facă singurul lucru la care nu mă așteptam. Spre marea mea uimire, l-am auzit zicîndu-mi că-mi dă 44 de lei dacă plec. De ce tocmai "44"? Niciodată nu m-am lămurit. Poate, a fost o simplă întîmplare, prima
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a fost o simplă întîmplare, prima cifră care i-a trecut tatei prin cap. Ceea ce mă tulbură, însă, este o coincidență. "44 de ani" i-a prezis o ghicitoare mamei că voi trăi. Descumpănit, am rămas pe ultima scândură a gardului, între două destine aș zice azi. Nu avusesem niciodată atâția bani în mână. Nu mai țin minte ce calcule îmi voi fi făcut în acele clipe și cât a durat "deliberarea". Fapt e că, până la urmă, m-am dat bătut
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
din copilărie, că am cedat unui mic demon mercantil care m-a îmboldit să nu pierd ocazia unui câștig nesperat, mai ales că "prețul acceptării" urma să intre imediat în buzunarul meu conform asigurărilor tatei. Și am exagerat. Fără îndoială, gardul pe care am stat cocoțat în capătul grădinii a fost o bornă între două drumuri. Unul e cel pe care am mers în viață. Altul e cel pe care aș fi putut merge dacă nu plecam cu "unchiul George". Numai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
eram pregătit să-mi duc intenția până la capăt și apăruse un pretext onorabil pentru a mă supune sorții. Nu eram atât de viteaz încît să-mi decid singur drumul. Am fost un copil cuminte, sfios, inhibat. Dacă aș fi sărit gardul, m-aș fi întors, probabil, înainte de a fi ajuns în ulița din mijlocul satului. Mă îndoiesc că eram mai puțin ezitant decât sunt acum. Nesilit de împrejurări, n-am fost niciodată capabil să iau o hotărâre categorică. Deciziile mele au
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de importanță. De altfel, nu prea mai sunt nici vaci, iar Calea Secii e năpădită de mărăcini. Nu mai poți sui pe ea nici cu piciorul. N-o mai folosește nimeni, e un drum mort, părăsit. Nu mai există nici gardul pe care am stat în cumpănă. E o plasă de sârmă ghimpată acolo, cu mărăcini. Au dispărut și nucii sub care, pe o măsuță cu picioarele înfipte în pământ, am scris, în două veri, o parte din "Reabilitarea Evului Mediu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Pe atunci, liceul "Spiru Haret" poseda două clădiri, situate în imediată apropiere (amîndouă dispărute azi), pe care le punea la dispoziție directorului și subdirectorului. "Unchiul George" ocupa cea mai mică dintre ele, o vilă, cu etaj, cochetă, aproape lipită de gardul curții liceului. La plecarea în vacanță, concediase slujnica și, încă, nu angajase alta. Am dormit, deci, vreo două săptămâni în odaia de serviciu. În acea toamnă, istoria se precipita în culise. La Palatul Regal, se vor fi succedat consfătuiri de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Oroarea mea de spital datează din cea mai grea iarnă pe care am vîzut-o vreodată. Iarna anului 1954 a transformat Bucureștiul într-un sat asediat de zăpezi. Nămeții acopereau mașinile prinse de viscol pe stradă și ajungeau până aproape de vârfurile gardurilor, silindu-i pe cei ce vroiau să iasă din casă, pentru a-și cumpăra pâine sau pentru a căuta vreo farmacie deschisă, să sape galerii ca termitele ori să facă alpinism. Nu mai circula nici un tramvai, nici un autobuz. Într-o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ziua, ci și ora ieșirii din copilărie. Tata pusese ceasul deșteptător să sune și, la opt fără un sfert, pălăria metalică s-a pornit să zbârnâie. Am deschis ochii și am văzut ferestrele albe. Peste puțină vreme, mă aflam pe gardul din capătul grădinii. Țin minte și mirosul acelei zile. Pluteau în aer arome grele de nuci bătuți cu prăjinile. În ajun plouase și rămăsese în umezeala scândurilor ceva care te făcea să dorești soarele... Cum ar fi arătat, oare, viața
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
până a doua zi, am găsit, în sfârșit, strada Tufelor și m-am oprit la numărul 24, în fața unei case mărunte de chirpici, cu acoperișul de tablă aproape ascuns de ramurile unui zarzăr. Cum nu exista sonerie, am bătut în gardul de scânduri. Într-un târziu, a apărut, somnoroasă, coana Veta pe care am lămurit-o cine eram și cine îmi dăduse adresa. După examenele de admitere, când m-am prezentat la Universitate să solicit un loc în căminele studențești și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
luat parcul și liceul Mircea, le-au îngrădit cu plasă de sârmă și erau sub paza lor, iar elevii de la această școală făceau orele în sediul de pe strada Traian. La capătul străzii Dacia era o baltă și-o gaură în gard, pe unde puteau intra iarna ciutanii să patineze pe ghețuș... li se permitea de către ostașii sovietici. După ce s-a terminat Teatrul, rușii și-au oprit liceul și o parte din parc. Sâmbăta seara, se duceau elevii la cravată, obligatoriu, să
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
flancată de o livadă, cu pomii încărcați de fructe pârguite, și mai târziu vom descoperi că în spatele ei era ascunsă între ziduri o mică grădină împărțitătă ca o tablă de șah în pătrate regulate de cărări cu pietriș și minuscule garduri vii de buxus. Dar minunea cea mai mare, aflată lângă gardul de sârmă care marca granița dintre domeniul public și cel privat, era un mic iaz mocirlos în care înotau rațe și venea din când în când câte o gâscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai târziu vom descoperi că în spatele ei era ascunsă între ziduri o mică grădină împărțitătă ca o tablă de șah în pătrate regulate de cărări cu pietriș și minuscule garduri vii de buxus. Dar minunea cea mai mare, aflată lângă gardul de sârmă care marca granița dintre domeniul public și cel privat, era un mic iaz mocirlos în care înotau rațe și venea din când în când câte o gâscă. Ori de câte ori ne duceam acolo nu uitam niciodată să aducem cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din când în când câte o gâscă. Ori de câte ori ne duceam acolo nu uitam niciodată să aducem cu noi o pungă de hârtie maro plină cu pâine veche pe care o aruncam în apă sau, uneori, cutezam s-o legăn prin gardul de sârmă până când gâștele se apropiau și o ciuguleau dintre degetele mele întinse. — Asta trebuie să fie ferma care se vede din drum, a spus tata când am dat de ea prima oară. Cea pe lângă care trec cu mașina în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ființă unică și prețioasă și conștientă de sine - acolo erau păstrate amintirile mele cu încărcătură estetică. Mă îndreptam deci spre ferma domnului Nuttall de odinioară, pe care n-o mai vizitasem de peste zece ani. La început, când am ajuns la gardul din sârmă ghimpată și la clădirile necunoscute, am crezut că îmi juca feste memoria și că mă adusese în alt loc. În fața mea părea să fie un fel de fabrică. Tot ce vedeam era un șir de magazii utilitare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fel de fabrică. Tot ce vedeam era un șir de magazii utilitare din lemn, fiecare cu câte un container uriaș de metal la capăt, proptit pe stâlpi, profilându-se tiranic pe cerul înnorat al după-amiezii. M-am târât nedumerit pe sub gard și m-am apropiat să mă uit mai bine. Magaziile nu aveau ferestre: dar cățărându-mă pe unul din containere, am reușit să privesc printr-o breșă dintre scânduri. Timp de câteva secunde privirea mi s-a izbit de beznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Unde te duci? — Nici nu mă gândesc să calc în picioare găinile alea nenorocite ca să-ți verific circuitul. — Ascultă, cum crezi că... Glasurile se topiră. Am coborât de pe contanier și mi-am scuturat praful de pe haine. În timp ce mă îndreptam spre gardul de la marginea pădurii, am văzut o furgonetă venind pe alee și oprindu-se. Pe o parte era scris PUI VII JUMULIȚI - O DIVIZIE A GRUPULUI BRUNWIN. Pe atunci nu-mi era cunoscută denumirea. Dorothy credea foarte mult în cercetare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
decât călătoria agitată cu taxiul și cele trei sferturi de oră irosite în lipicioasa harababură din sala de așteptare a clinicii. Presupun că îmi pierdusem exercițiul crizelor. Oricum, acum își revenise - ne reveniserăm amândoi - și iată-ne împreună, privind extaziați gardurile vii goale, casele de fermă transformate, urcușurile și coborâșurile timide ale câmpurilor de culoarea cailor murgi, ca doi copii dintr-un ghetou dinăuntrul orașului care nu fuseseră lăsați până atunci la țară. Am ajuns la Eastbourne pe la două. Mașina noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în depărtare sub cerul scund. Hai, Sofronie, ce mai stai? Și sticletele zboară pe altă creangă. S-a zgribulit, spune uitându-se pe fereastră femeia care învârte în mămăligă. Curtea cât pumnul îi întoarce privirea cenușie. Peste tot, pretutindeni, dincolo de gard, pe uliță și dincolo de uliță, în tot orașul și dincolo și de oraș, pe câmpie, pământul e pârjolit de iarnă. Cum în acest ceas depărtat de soare nu crește nimic comestibil în sânul maicii noastre pământul, tot creștinul îl privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
temerari sunt zgâlțâiți de colo colo prin marile hârtoape, dar nu se dau bătuți. Restul pasagerilor, mai cuminți, stau jos și privesc cu sau fără luare aminte pe geam, afară. De-a lungul șoselei n-a mai rămas decât un gard cenușiu, iar dincoace un câmp de gunoaie. Însă zăpada, gerul și lumina roșcată a dimineții îi plămădesc un chip nepământesc, plin de frumusețe. Peste mormanul de gunoaie a nins, apoi zăpada s-a topit, apoi iar a nins, apoi gerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pauza de zece minute dintre două parcursuri. A trecut de ultimele bordeie de la mahala, de câinii cu coada îmbârligată, de curțile cu găini și cuțite lungi. A trecut și acum nu mai are de mers decât vreo două stații pe lângă gardul cenușiu al unității de tancuri, prin pâcla dimineții. Fețele călătorilor se întorc aproape fără să vrea către soarele care iese pe coșul fabricii de hârtie. Flacăra lui rece le colorează obrajii brăzdați, bucălați sau ciupiți de vărsat, li se dizolvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]