12,265 matches
-
(limba greacă: Ευρυσθέας) a fost, în mitologia greacă, rege al Tirintului și al Micenei, fiul lui Sthenelos și al Nikippei, nepotul marelui erou Perseu. El s-a căsătorit cu Antimache, fiica regelui Amphidamas al Arcadiei. Înainte să se nască, a fost ales
Eurystheus () [Corola-website/Science/311855_a_313184]
-
(limba greacă: Ευρυσθέας) a fost, în mitologia greacă, rege al Tirintului și al Micenei, fiul lui Sthenelos și al Nikippei, nepotul marelui erou Perseu. El s-a căsătorit cu Antimache, fiica regelui Amphidamas al Arcadiei. Înainte să se nască, a fost ales de Hera pentru a-l prigoni
Eurystheus () [Corola-website/Science/311855_a_313184]
-
(numită uneori și Raportul de aur, Proporția de aur, Numărul de aur) ("sectio aurea" în limba latină), notată cu litera greacă Φ (phi majuscul) sau și cu φ (phi minuscul), care se citesc "fi", este primul număr irațional descoperit și definit în istorie. El este aproximativ egal cu 1,618033 și poate fi întâlnit în cele mai surprinzătoare împrejurări. Euclid l-
Secțiunea de aur () [Corola-website/Science/311883_a_313212]
-
întotdeauna pozitiv: Mulți artiști și arhitecți și-au proporționat lucrările conform raportului de aur, considerând că acesta conferă lucrării o estetică plăcută. În matematică acest raport are proprietăți interesante, și mai poate fi exprimat ca: În secolul V î.Hr. matematicianul grec Hippasus din Metapontum a descoperit că Φ este un număr cu un număr infinit de zecimale, care nu prezintă nici o regularitate în repetarea lor (adică este neperiodic, și anume irațional). El a descoperit că Φ nu poate fi exprimat ca
Secțiunea de aur () [Corola-website/Science/311883_a_313212]
-
î.Hr., că Φ este un număr care nu este nici întreg (ex:1;2;...), nici măcar raportul dintre două numere întregi (precum fracțiile:1/2,7/6,45/90,etc., care sunt cunoscute în ansamblu drept numere raționale), adepții faimosului matematician grec Pitagora și anume pitagoreicii au fost extrem de șocați. Concepția pitagoreică despre lume se baza pe o extremă față de arithmos - adică proprietățile intrinseci ale numerelor întregi și ale fracțiilor lor - și presupusul lor rol în cosmos. Înțelegerea faptului că există numere
Secțiunea de aur () [Corola-website/Science/311883_a_313212]
-
(limba greacă: Αίγισθος, "capră puternică") a fost fiul lui Tieste și al fiicei sale Pelopia. După ce Atreu, fratele lui Tieste, i-a ucis fii, acesta s-a dus la Delphi să întrebe Oracolul ce să facă. Acesta i-a spus să se
Egist () [Corola-website/Science/311906_a_313235]
-
au fost romanizați, lăsând însă urme în toponimie: partea de nord a Italiei s-a numit în continuare Lombardia. În sudul Italiei și în Sicilia, ca și la Veneția, precum și în teritoriile rămase sub stăpânirea bizantină, s-au menținut limba greacă și elemente ale civilizației bizantine până târziu în Evul Mediu. Noțiunea de „italian” este foarte veche, fiind rezultatul unui amalgam de componente distincte, de multe ori conexe, ce contribuie la o diferențiere regională perceptibilă și astăzi. Un puternic element de
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
independență, deoarece în scurt timp au căzut sub stăpânire romană. Apelativul "italian" derivă probabil din numele cu care grecii numeau vechii locuitori din zona sud-centrală a actualei Calabria. Din limba oscă derivă termenul Viteliu transformat în Italia, printr-o mediere greacă. Oamenii din Calabria vorbeau un dialect al limbii osca și se denumeau "Italici". Potrivit lui Antioco din Siracusa, pământul dintre vechiul golf Nepetinico (Golful Sf.Eufemia) și Scillentinico (golful Squillace), actualul istm din Catanzaro, era condus de regele Italo de la care
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
îmbogățită cu elemente ale limbilor italice,etrusca și greaca veche) ce a fost utilizată ca limba francă de popoarele din Europa Continentală și într-o măsură mai mică de cei din Africa și Asia Mică(unde era mai răspândită vorbirea greacă). În timpul dominației romane (între secolul III-V d.Hr) popoarele locuitoare ale peninsulei(Gali, veneti, liguri, greci, etrusci,sarzi, messapi) au asimilat limba latină cum s-a întâmplat cu toți locuitorii din SE Europei. După căderea imperiului roman, au pătruns
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
Mogoșoaia, nu are o îndreptățire de tehnicism estetic, nu se revendică de la analogii din istoria spectacolului - cutare parte precedând intrarea Corului, la antici, ori articulând uvertura și primul act, în partiturile tragediei lirice, cum o elaborase clasicismul. Dacă adopta scriitura greacă, Prologos și o întipărește în suprafață efigiei pictate, că urma a unei strădanii impavide, calm încrezătoare, este pentru că, astfel, devenite un soi de labarum al dreptei vestiri, tablourile să desfacă, mereu emergentă din axul lor constructiv, o trimitere irezistibila către
Paul Gherasim () [Corola-website/Science/311937_a_313266]
-
Sinagogii Ibn Ezra. Printre acestea a fost uimit să descopere versiunea originală ebraică a cărții "Ecleziasticului", adică a Învățăturii sau Ecleziastului lui Yeshua Ben Sira (Iisus Ben Sira) care vreme de sute de ani nu era cunoscută decât în traducere greacă și latină. Entuziasmat, s-a grăbit să obțină, de la factori de la Universitate, și din alte surse, sprijin financiar pentru efectuarea unei călătorii de studiu la Gheniza din Cairo. L-a ajutat in mod deosebit colegul său, ebraistul Charles Taylor. În
Solomon Schechter () [Corola-website/Science/311282_a_312611]
-
lui Mișa Alexovici. A avut cu soția sa trei copii: doi băieți, Constantin Lecca, Dumitru Lecca și o fiică, Caliope Lecca. Maria Leca Răuț (mama pictorului) a mai avut o soră numită Elena Alexovici, care s-a căsătorit cu negustorul grec Luca Kiriac supranumit după unii Karaboa, după alții Karaboas sau Karaba. Elena și Karaboa au avut o fiică, numită Ecaterina Kiriac (cunoscută după porecla tatălui drept Karaboa), care prin căsătoria sa cu Luca Caragiale a devenit mama scriitorului Ion Luca
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
dedicată lui Lecca din același an. Viitorul pictor a primit o educație aleasă, așa cum se obișnuia în familiile cu stare materială bună din acele vremuri. Se știe că pictorul a urmat școala românească din Șchei unde a învățat și limba greacă. Istoricul literar Barbu Theodorescu presupune în monografia dedicată acestuia, că Lecca ar fi urmat și cursurile Gimnaziului Săsesc din Brașov de unde a plecat la Blaj, similar fratelui său Dimitrie care a ajuns apoi, învățător în orașul natal. Barbu Theodorescu aduce
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
revista "Mozaicul", literatura românească s-a manifestat mai ales sub influența modelelor rezultate din spiritul francez. Cultura germană pătrundea greu, chiar dacă înainte de apariția "Mozaicului" se mai făcuseră traduceri din limba germană. Aceste traduceri veneau filtrate ca proveniență tot prin limba greacă sau franceză, astfel că prin apariția "Bibliotecii românești" a lui Carcalechi și Lecca de la Buda și prin apariția revistelor transilvănene, s-a deschis drumul culturii germane în spațiul românesc. Constantin Lecca și Ion Triffu au considerat că literatura franceză era
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
este vechea denumire a populațiilor romanizate din Europa Centrală și Răsăriteană, de o parte și de alta a Carpaților, Dunării și Prutului, anume românii, aromânii, meglenoromânii și istroromânii. Această denumire provine din denumirea "βλάχοι" în limba greacă, care a dat și denumirile de "воло́хи" în rusă și "oláh" în maghiară. Mai recent a apărut neologismul „Valahi”, un calc lingvistic recent, datorat înmulțirii traducerilor din lucrări în limbi străine ("Walachen" în germană, "Valacchi" în italiană, "Vlachs
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
adesea folosită pentru a-i desemna pe Români înainte, dar și după apariția statului modern român. „Vatra străromână” a Vlahilor este controversată, fiindcă sursele nu-i menționează sub acest nume între romanizarea Traco-Geto-Dacilor și apariția cuvântului βλάχοι în scrierile cronicarului grec Ioan Skilițes din anul 976 apoi în „Compendiul” cronicarului bizantin Ghiorghios Kedrenos din sec. XI (vezi istoria vlahilor de la sud de Dunăre). De fapt, populația romanofonă era, până atunci, și aidoma populației elenofone și albanofone, inclusă în denumirea generală de
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
din anul 587 (episodul cu expresia "Torna, torna, fratre!"). Ulterior, Primul Imperiu Bulgar cucerește bazinul Dunărei de Jos și partea de răsărit a peninsulei Balcanice, despărțind astfel populațiile romanice de Imperiu, care între timp devine din ce în ce mai puțin roman, și din ce în ce mai grec. Apariția cuvântului βλάχοι (Vlahi) în scrierile lui Skilițes și în „Compendiul” lui Kedrenos este legată de lipsa lor din Imperiu timp de mai bine de două veacuri, datorată extinderii stăpânirii bulgare asupra teritoriilor locuite de romanofonii orientali, numiți Власи în
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
ul este o parte a encefalului (creierul mare) de natură nervoasă. El secretă două tipuri de hormoni ce sunt depozitați în hipofiză. ul (din limba greacă = sub talamus) este o regiune a creierului mamiferelor (de dimensiunea unei alune) localizat sub talamus, fiind o arie importantă a regiunii centrale a diencefalului, având importanță în procese metabolice și alte activități anatomice. Hipotalamusul leagă sistemul nervos de sistemul endocrin
Hipotalamus () [Corola-website/Science/311348_a_312677]
-
că mănăstirea a fost închinată de către ctitor "la sfânta și marea biserică din Cetatea Ierusalimului (...) unde este începutul și capul și întărirea credinții noastre". Istoricul ieșean N.A. Bogdan a văzut la începutul secolului al XX-lea o inscripție în limba greacă deasupra ușii de intrare în pridvor, în care era precizat anul 1627 ca an al începerii construcției. De asemenea, acest an apărea și pe cele două portrete ale ctitorului din biserică. Alături de domnitor, și mama sa Elena (călugărită sub numele
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
recopiat la 14 februarie 1835 pe lângă domnitorii Moldovei care au sprijinit biserica (Miron Barnovschi, Alexandru Coconul, Moise Movilă și Vasile Lupu) și ale boierilor binefăcători, sunt trecute numele a 19 patriarhi ai Ierusalimului. Mănăstirea Barnovschi a fost administrată de către călugări greci până la secularizarea averilor mănăstirești (1863) din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. După cum precizează N.A. Bogdan, mănăstirea a fost înzestrată cu șapte moșii: Șipote (din jud. Iași) de peste 2.000 fălci, Bârzești și Muntenii de Jos (jud. Vaslui), Ivăncăuți (jud.
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
pentru călugări, dar și pentru oaspeții de rang înalt ai mănăstirii. Deoarece se degradaseră în timp, casele egumenești au fost complet refăcute în jurul anului 1786 de către arhimandritul Iacov. Prin anul 1724 exista în curtea mănăstirii o școală domnească în limba greacă, pentru copii marilor familii boierești, care a funcționat o lungă perioadă. Aceasta fusese mutată aici după incendiul din 1723, fiind mutată ulterior, prin 1762, lângă Mitropolie. În decursul timpului, biserica a fost restaurată de mai multe ori, mai precis în
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
a orașului, a fost înlocuit acoperișul de olane refăcut de Vasile Lupu în urma unui alt incendiu cu un acoperiș de tinichea. Prin Legea secularizării averilor mănăstirești din decembrie 1863, Mănăstirea Barnovschi a fost desființată, și-a pierdut proprietățile, iar călugării greci au părăsit-o. Ea a devenit biserică de parohie, având ca filie Biserica Sf. Lazăr. Cu timpul, construcțiile din incinta sa s-au deteriorat, clădirile anexe fiind demolate prin Planul de sistematizare a Centrului Civic al Iașului, din anul 1983
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
pridvor a portretelor lui Miron Barnovschi și a mamei sale, Elisabeta, ținând biserica în mâini. În pronaos pe peretele nordic se afla pictat portretul ctitorului, iar pe peretele sudic portretul mamei sale. Sub aceste portrete se aflau inscripții în limba greacă. Astfel, sub portretul domnitorului se afla următoarea inscripție: "În veci pomenitul Miron Barnovschi Voievod, ctitorul acestei sfinte mănăstiri cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în anul 1627", iar sub cel al mamei sale scria: În veci pomenita mama lui Elena Doamna
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
Și încuscrindu-să Dabije-vodă cu Iordachi, l-au pus spătarǔ mare, și n-au spătărit vreme multă ș-au murit Iordachi spătarul, care cu multă pofală și cu mare jele despre toți pemintenii l-au îngropat înǔ Bărnovschii, că, măcar că era grec, omǔ strein, dar era om bun; să punè tare pentru peminteni la domnie". Printre alți boieri înmormântați în Biserica Barnovschi sunt menționați și Maria Cantacuzino (+1676?), soția marelui vistiernic Gheorghe Ursache, și Anica Bogdan (1773-1852), soția marelui logofăt Iordache Rosetti-Roznovanu
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
și pentru oaspeții înalți care vizitau Iașul. Clădirile inițiale din secolul al XVII-lea s-au deteriorat în timp și au fost refăcute în anul 1786 de arhimandritul Iacov. În aceste chilii a funcționat și o școală domnească în limba greacă, pentru copii marilor familii boierești. Nemaifiind întreținute după secularizarea averilor mănăstirești (1863) și plecarea călugărilor greci, casele egumenești, chiliile și celelalte anexe au început să se deterioreze. La începutul secolului al XX-lea, toate construcțiile anexe ale bisericii, cu excepția turnului-clopotniță
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]