12,849 matches
-
se însufleți. —De aceea am și fost atât de entuziasmat când ți-am văzut mesajul pe site. Nu mai văzusem niciodată un anunț de la o femeie în care să menționeze origami, cel puțin nu în ultimii 15 ani. I se luminase fața și atunci mi-am dat seama de ce mi se păruseră ciudați ochii lui. Erau cei mai triști ochi pe care-i văzusem vreodată. Când zâmbea, ciudățenia dispărea și era înlocuită cu speranță. M-am simțit o vacă absolută pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
bagajele sus. Când a deschis ușa, mi-am revizuit atitudinea. Existau toate șansele ca acea cameră să mă vindece de toate relele. Mă învăluia ca o pătură moale, perdelele din cel mai fin voal lăsau lumina soarelui să invadeze camera, luminând tapetul cu motiv floral discret și ilustrațiile cu peisaje marine locale alese cu grijă. Patul era vechi și moale după cum mă avertizase și Ed, dar vechimea lui era reconfortantă, un simbol al rezistenței. Și mă chema cu o voce plângăreață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
gulerului întors și scrobit. - Sunt Ramses, bâigui eu, ridicându-mă de pe marginea de fier a patului. M-a lăsat cu mâna întinsă. Madam Fișic l-a împins în antreu și ceva mai târziu, după ce s-au reîntors în odaia spoită, luminată cu o lampă de petrol cu spătar de tinichea albă, spânzurată de cuiul din perete, Marcu mi-a întins mâna albă și subțire, vorbindu-mi amical despre respectul ce-l poartă amorului îmbobocit în două inimi tinere. În tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
parcă dinadins dricul în băltoace. A continuat apoi iar lanțul Duminecilor, toate, toate la fel, în casa văduvei. Laura nu mai râdea și nici mâna la gură nu o mai ducea, când surâsul ei pălit de grijă încerca să-i lumineze chipul. Degetele ei prelungi confecționau pălării pentru cucoanele cartierului. Se făcuse modistă peste noapte și, ajutată de talent, izbutea să agonisească ceea ce trebuia pentru acoperirea cheltuielilor modestei lor gospodării. Dar iată că nu mult după aceea, moartea trecu iar pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ochi și mantaua căpătase culoarea mormântului în care trăiam. Era la volan, în ținută de campanie, între doi ofițeri și râdea cu hohote. Toată ziua aceea mi-am pus întrebări, străduindu-mă să înțeleg explozia de veselie care i-a luminat chipul. Aș fi dorit să râd și eu, odată cu el. Dar întâlnirea noastră, cea mai vrednică de pomenit, a avut loc de curând, la capul podului de lângă Catedrală. Regele meu venea călare pe un cal alb, ca din basme. Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o căciulă neagră, ca un potcap. Pantalonii din lână albă, țesuți grosolan, îi erau strânși pe pulpe și carâmbii largi și răscroiți, cu burdufele încrețite, îi ajungeau cam până la vreo palmă mai jos de genunchi. Chipul cu trăsături alese era luminat de un farmec aproape feminin, fără cusur. Ochii lui mari și verzi mi-au trimis o privire atât de limpede, încât amintirea ei după atâția ani trecuți, îmi mai este vie și acum. Coborâșul fu anevoios. Drumul îmi părea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-mi vârfurile degetelor. Făcui o pauză, simțind cum piticul îngrozit se ghemuia în moalele inimii mele, să-mi mai încetinească bătaia. - Zitta! zisei liniștindu-mă puțin, - abia atunci mi-ai surâs muierește, ridicând lanterna aprinsă deasupra capetelor noastre, ca să-mi luminezi astfel drumul cel adevărat, dar și cel mai sărac - spre pierzanie. Dezbracă-te! Urlai după aceea, înălțându-mă cu mult deasupra înțelegerii tale. Însă trupul ce mi l-ai împrumutat atunci, a fost urât și pământesc și atât de neputincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
amputat, de asfaltul lustruit al trotuarului, curva bătrână cu perucă roșie, ciocănind cu cheia raiului în butucul care-i sprijinea șoldul retezat și rânjindu-și mizeria din rana gingiilor fără dinți. Și iată că de după cotitura drumului îngust și palid luminat de strâmbul felinar, ne apăru Omul cu ciocul de aramă. Venea spre mine cu mâinile la spate, cu gâtul întins din care pornea faimosul cap de păstârnac bătrân cu ciocul acela a cărui culoare de cupru m-a ademenit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se pricep să alunge nourii, în timp ce câte unul, stigmatizat, muncește toată viața ca să-i adune. Singuraticii simt frica dar nu se scutură de ea. Ei apucă taurul de coarne și trântiți în luptă inegală, mușcă pământul, blestemând creația. Soarele le luminează drumul spre neant și orele se scurg cu atât mai încet cu cât sunt mai triste. Și când cuget astfel, conștient de soarta oribilă și de finalul absurd și dramatic la care vom asista cu toții, îmi vine să cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
piele. Cred că maiorul Mentz a crescut numai până la vârsta de treisprezece ani. Totuși pare prea bătrân pentru cei cincizeci și cinci pe care îi recunoaște. E mereu bolnav. Numai ochii negri și adânci i se țin proaspeți și vii, luminându-i obrajii scofâlciți și palizi. În ziua cununiei se îmbrăcase în uniformă de campanie. Purta o sabie prea lungă pentru statura lui. Pe piept, între doi nasturi de alamă încheiați, își fixase panglica neagră a crucii de fier. Din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
avea să Înțeleagă și să aprecieze efortul de a fi cât mai exact și mai aproape de adevăr. Luă Însă hotărârea de a pune și ceva sentimente mai umane. „Atunci, chipul păru, Într-un fel straniu, Îndepărtat, mișcător, să i se lumineze. M-am dus la geam, să las să intre mai mult din lumina după-amiezei (era o duminică Însorită, calmă, fără nici un sunet) și, când m-am Întors lângă pat, Își dăduse ultima suflare.“ Reciti paragraful și tăie clișeul „ultima suflare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
casa și să Își dea cu părerea. Dar, două zile mai târziu, Îl copleși panica la gândul că În timpul acesta ar putea-o pierde și Îi telegrafie lui Warren, Înștiințându-l că se duce singur. 6 Soarele Îl trezi devreme, luminând printr-o crăpătură a draperiei. Se Înălța pe deasupra bisericii și, În diminețile senine, avea Întotdeanuna un moment când arunca o rază drept În jos, pe West Street, În Dormitorul Regal și chiar pe pernă, dacă neglijase să tragă draperia complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îmbogățească niciodată, dar, când Lamb House Îi picase În mână, se simțise atins de noroc, iar loc era suficient de unde, mai presus de ceilalți, putea privi În jos cu un justificat sentiment al Împlinirii. Viitorul părea să se Întindă Înainte, luminat de speranțe și posibilități, ca un ocean imens și calm sub razele soarelui de dimineață. Uneori se gândea la Lamb House ca la o navă, al cărei căpitan era, Înaintând Împinsă de aburi către viitor, cu MacAlpine ca secund și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu am fost. Unchiul dispăruse, colegul de școală nu a mai apărut. Dar băiatul acela pe ale cărui urme trebuie să rămân poate fi găsit acolo unde s-au petrecut lucruri îngrozitoare: cu aproape un an înainte de începutul războiului. Violență luminată din plin de lumina zilei. Când, la scurt timp după cea de-a unsprezecea zi de naștere a mea, la Danzig și în alte locuri sinagogile ardeau și vitrinele erau făcute țăndări am fost, ce-i drept, inactiv, dar prezent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de case incendiate ardeau cu flăcări mari ce ieșeau prin găvanele ferestrelor. Iarăși fațade în ruine, străzi întregi care, în precedentele nopți de bombardament, arseseră până-n temelii. În depărtare, o hală de fabrică incandescentă, ca și când în interior ar fi fost luminată ca de sărbătoare. În zorii zilei, trenul spre Dresda era gata de plecare. Nimic despre călătoria până acolo. Nici un cuvânt despre ce anume se afla între feliile de pâine ale proviziilor de drum și nici un gând care s-ar lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ața; în plus, licărirea slabă a farurilor și zgomotul de motoare pe de drumul de pădure confirmau înaintarea dușmanului. Tot mai adânc eram aruncat în pădurea pe care, realmente și dintr-odată, ca la dorința mea, a început să o lumineze o lună în primul pătrar pe un cer parțial noros, în așa fel încât soldatul rătăcit nu se lovea prea des de trunchiurile copacilor. Mirosul lor de rășină l-a închis atât de tare în sine și l-a acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pădure peste câmpuri și prin linia frontului rusesc. Deoarece, spre deosebire de mine, caporalul ajunsese până la marginile pădurii și, în repetate rânduri, judecând după focurile de bivuac, apreciase câmpia deschisă ca fiind ocupată de inamic, am căutat un loc care nu era luminat de nici un foc. Mai exact: el a căutat, eu eram mereu la doi pași în urma lui. Într-o pauză de marș, la lumina lunii care a durat ceva mai mult, și-a săpunit fața și și-a ras temeinic barba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
așadar o secvență prelungită de film, până când un șanț, care mărginea ogorul, ne-a oferit adăpost. Rusul sau, cum spuneam noi, Ivan, nu a întreprins nici o încercare de a ne găsi. Răpăitul a încetat. Nici o altă rachetă care să fi luminat câmpul. Numai luna din când în când. Și, un iepure, care s-a îndepărtat țopăind atât de încet, de parcă nu ar fi avut de ce să se teamă de noi. Așadar, am continuat să mergem cu pași mari de-a curmezișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care zăceam cu toții, cei cu răni mai ușoare sau mai grave, se deplasa spre o țintă necunoscută. Adeseori făcea opriri nesfârșite, alteori unele foarte scurte. Între timp, afară se întuneca. De mai multe ori s-a schimbat linia. Vagonul era luminat numai de o lampă cu carbid. Eram întinși pe paie care miroseau a mucegai și a urină. Lângă mine, un vânător de munte bandajat la cap citea la lumina slabă a lanternei sale o carte pioasă. În timpul ăsta își mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
două picioare și, în final - după ce a schițat scheletul unui alt basm; să fi fost Hänsel și Gretel? -, a ridicat iadeșul, acel așa-numit os al minciunilor, de pe care rosese toată carnea, i-a poruncit capului său de profet să lumineze, invocând acum principiul său frecvent citat, pentru ca imediat să dea tonul pentru un imn întru slava poveștilor mincinoase în general și în particular. La masă, copiii - Franz, Raoul, Laura și micul Bruno - ședeau cu gura căscată și-l ascultau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
are sediul și tipografia în Göttingen, pe Düstere Straße, am de fiecare dată cel puțin un motiv să fac o călătorie acolo. Chiar dacă toate acțiunile secundare ale episodului schițat mai înainte sunt voalate, o întâlnire de un fel aparte este luminată în toate detaliile ei: imediat după ce am părăsit definitiv școala, mă găsesc în sala de așteptare a gării. Unde voiam să plec? Oare aveam planuri de călătorie? Eram oare atras spontan spre sud? Să-mi iau tălpășița, chiar dacă ilegal, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
diferite, în vreme ce eu stăteam, fără să fac nimic, pe Hasenbergsteige în Stuttgart, cu brațele atârnându-mi moi. Tânărul stătea, mut, în fața porții încuiate și privea, fiindcă - acum sunt sigur - era noapte atunci când a început el să caute vila, o fereastră luminată la mansardă; a așteptat zadarnic să apară în lumină profilul atât de familiar rumegându-și încontinuu suferința. Nici o mișcare în spatele perdelei. Nici o bufniță care să strige. Nici o privighetoare nu-i împărtășea suferința. Așa se termina filmul. Am luat-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cunoscută din întâlniri fugare, iar profilul, din sculpturi mici în lemn. Cu siguranță că Itta, așa îi spunea el iubitei sale, îl însoțise la gară sau chiar până pe peron. Abia în ținutul Ruhr-ului, dimineața de ianuarie a început să se lumineze palid. Lud era prieten, încă dinainte de război, cu pictori care se numeau Goller, Macketanz, Grote. Anii stăpânirii naziste și războiul le blocaseră evoluția. În tablourile lui, compoziția severă era aceea care scotea în relief nuanțele cromatice delicate. Păzesc cu strășnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Cesare Cantú, Minunile lumii și ale omului, Biblioteca internațională a cărților vestite, Anuarul „La Razón“, Grădinarul ilustrat de Peluffo, Comoara tinereții, La donna delinquente de Lombroso, și câte alte. Izedin iera cu capsa pusă. Iar lu măndel mi s-a luminat pricina cât ai zice pește: luase atacu literar dă la cap. Pă masă zăcea gogeamitea pachetu dă cărți. Doctoru, care nu-i iera mintea decât la cum să mă pună la Încercare, voia să se scape dă Izedin, așa că i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a perindat prin mintea tânărului. Cel puțin, așa am apreciat eu, subtil cunoscător al fizionomiilor, și, cufundându-mă În fotoliu, i-am cerut, printre vălătucii albăstrii ai fumului, să-mi vorbească despre izbânzile sale. Interesantul chip negricios i s-a luminat. Am ascultat atunci străvechea poveste a scriitorului care se luptă cu lipsa de Înțelegere a burghezului și trece peste valurile vieții purtându-și himera pe umeri. După ce dedicase câteva cincinale farmacopeei montane, familia Bibiloni izbutise să treacă dincolo de fruntariile orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]