11,179 matches
-
sale și de la Uniunea Europeană. Apetitul de proprietăți funciare al călugărilor de la Muntele Athos a provocat și în trecut conflicte nu numai cu statul grec, ci și cu cetățeni din diverse comunități rurale afectate de revendicările atoniților pe baza unor documente medievale aflate în arhivele lor, prin care potențați feudali, prinți și împărați bizantini, le-au acordat în epocile apuse generoase și întinse fiefuri. Într-o astfel de manifestație, mai multe femei au intrat pe teritoriul comunității monastice, protestând contra revendicărilor mai
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
portuare din regiune. Ca urmare a acestui declin, redresarea cetății, după distrugerile suferite în sec. IV d.Hr., s-a dovedit imposibilă, iar locuirea ei a fost nevoită să se restrângă la zona acropolei. Această așezare este ignorată de izvoarele medievale timp de mai bine de cinci secole. Ea reapare într-o listă episcopală din 879, sub numele de „Polystylon”, fiind reprezentată la Conciliul ecumenic din Constantinopol (869-870) de către episcopul ei, Dimitrios. Noul nume (care înseamnă „loc cu multe coloane”) face
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
care a vizitat orașul în 1342, în căutare de aliați, folosește alături de „Polystylon” și vechiul nume al cetății antice „Abdera”. Odată cu extinderea Imperiului Otoman în regiunea Traciei (1380-1390), urmele așezării se pierd din nou. Cel mai probabil e că fortăreața medievală și portul ei au trecut sub controlul exclusiv al armatei turcești, iar populația locală s-a refugiat în zonele rurale din împrejurimi. În prima jumătate a sec. XVIII, un nou nucleu de locuire se dezvoltă, la o distanță de cca.
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
(în germană "Schemnitz", în maghiară "Selmecbánya") este un oraș din centrul Slovaciei, situat în munții Štiavnické vrchy. Orașul avea în anul 2005 10.648 locuitori. Orașul medieval (integral protejat), precum și împrejurimile sale au fost înscrise la 11 decembrie 1993 în "lista patrimoniului mondial" al "Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultură" (UNESCO). Începând cu Evul Mediu, principala activitate din localitate era producerea argintului și aurului. Aici
Banská Štiavnica () [Corola-website/Science/297387_a_298716]
-
2004). Potrivit CIA World Factbook, 8.000-10.000 de moldoveni au devenit refugiați în timpul războiului din 1992, mulți dintre ei provenind din , 1.000 dintre ei încă au statutul de refugiați și astăzi. Numele provine de la "Tyras", denumirea antică și medievală a Nistrului, și "polis", însemnând deci „orașul, cetatea Nistrului”. După războiul ruso-austro-turc din anii 1787-1792, a fost semnat Tratatul de la Iași, conform căruia Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus regiunea dintre rîurile Bug și Nistru, cunoscută ca regiunea Oceacov. Pentru întărirea
Tiraspol () [Corola-website/Science/297401_a_298730]
-
se înalță astăzi pe un dîmb la întrare în oraș. Tot aici a fost instalată și statuia din bronz a lui Vasile Lupu, domnitor al Țării Moldovei în anii 1634-1653. Acest edificiu este unul dintre primele monumente de arhitectură moldovenească medievală și a fost ridicat conform voinței domnești. Târgul a cunoscut o înflorire economică în timpul domniei (1634-1653) lui Vasile Lupu, care a refăcut lacul Orheiului, a construit poduri, a reamenajat mai multe străzi, a întemeiat lângă Orhei, o „slobozie”, venitul căreia
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
fost aprobată la 5 decembrie 1997 de către Consiliul orășenesc cu următoarea descriere: Fiecărui element heraldic i-a atribuită o explicație: Calul conturnat de argint exprimă și dorința de libertate, măreția, căutarea spirituală. Aștrii însoțitori sunt luați de pe unul din sigiliile medievale și semnifică continuitatea așezării urbane pe locul original al Orheiului Vechi. Zidul crenelat de aur din vârful scutului simbolizează cetatea medievală a Orheiului și vine să întregească ideea de continuitate, dăinuire, eternitate. Câmpul roșu al scutului face aluzie la principala
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
conturnat de argint exprimă și dorința de libertate, măreția, căutarea spirituală. Aștrii însoțitori sunt luați de pe unul din sigiliile medievale și semnifică continuitatea așezării urbane pe locul original al Orheiului Vechi. Zidul crenelat de aur din vârful scutului simbolizează cetatea medievală a Orheiului și vine să întregească ideea de continuitate, dăinuire, eternitate. Câmpul roșu al scutului face aluzie la principala funcție dintotdeauna a Orheiului medieval - funcția militară. Această culoare mai semnifică curajul, îndrăzneala, dragostea și sacrificiul. Stejarii susținători ai scutului - simbol
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
urbane pe locul original al Orheiului Vechi. Zidul crenelat de aur din vârful scutului simbolizează cetatea medievală a Orheiului și vine să întregească ideea de continuitate, dăinuire, eternitate. Câmpul roșu al scutului face aluzie la principala funcție dintotdeauna a Orheiului medieval - funcția militară. Această culoare mai semnifică curajul, îndrăzneala, dragostea și sacrificiul. Stejarii susținători ai scutului - simbol al forței fizice și morale, dârzeniei, statorniciei și veșniciei, se referă așezarea urbei în zona codrilor moldavi omonimi orașului. Drapelul orașului Orhei, aprobat la
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
satelor Butuceni și Trebujeni din raionul Orhei, la 20 km de centrul raional, Orhei. Este un monument care a cunoscut diverse culturi arheologice, pe aici au trecut diferite popoare migratoare: bastarnii, sarmații, goții, hunii, avarii, slavii, ungurii s.a. În perioada medievală (sec. IX-XIII) aici se înființează schituri săpate în stânca. La începutul secolului al XIV-lea aici se află așa-numitul Șehr al-Djedid - „Orașul Nou” al Hoardei de Aur. Până astăzi s-au păstrat fundamentele moscheii, mihrabului, minaretului, caravanseraiului și ale
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
aici se înființează schituri săpate în stânca. La începutul secolului al XIV-lea aici se află așa-numitul Șehr al-Djedid - „Orașul Nou” al Hoardei de Aur. Până astăzi s-au păstrat fundamentele moscheii, mihrabului, minaretului, caravanseraiului și ale bailor. Orașul medieval moldovenesc Orheiul Vechi este înființat în secolul al XV-lea pe ruinele „Orașului Nou” al Hoardei de Aur. Perioada de maximă dezvoltare a Orheiului Vechi moldovenesc este atinsă în a două jumătate a secolului al XV-lea. În această perioadă
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
de Orhei și cele două biserici ortodoxe. Cercetarea arheologică a complexului Orheiul Vechi a început în anul 1947. Tot în acea perioadă a fost creat și complexul muzeal „Orheiul Vechi”. Numele Complexului muzeal provine de la denumirea unei localități istorice Orașul medieval Orhei, care a existat în secolele XV-XVI, denumire evoluată în Orheiul Vechi după părăsirea așezării și întemeierea în alt loc al unui oraș, cu același nume, păstrat până în zilele noastre. Complexul muzeistic Orheiul Vechi reprezintă un sistem de monumente istorice
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
al unui oraș, cu același nume, păstrat până în zilele noastre. Complexul muzeistic Orheiul Vechi reprezintă un sistem de monumente istorice și priveliști naturale amplasate între satele Trebujeni și Butuceni. Dintre aceste monumente de o semnificație aparte sunt: cetatea getică, cetatea medievală, feredeul, hanul și biserica, complexele rupestre.
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
azi provenind din diferite grupuri ardelene), acestea se încadrează în două grupuri mari: grupul de nord și grupul de sud al dialectelor. Trăsătură comună întregului grup de graiuri este că toate variantele acestuia sunt dialecte arhaice ale unei limbi maghiare medievale și nu includ cuvintele apărute în timpul reformei limbii maghiare (proces de înnoire a limbii maghiare, care a avut loc între 1790 și 1870, determinat de intelectuali ca György Bessenyei și Ferenc Kazinczy) sau cele apărute în urma acesteia. Pe lângă un substrat
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
unde astăzi abia de loc nu se mai vorbește limba maghiară. Este cel mai mic și asimilat grup al ceangăilor, iar dialectul lor constituie varianta cea mai arhaică a limbii maghiare dintre graiurile de azi: de fapt o limbă maghiară medievală cu preluări și neologisme românești. Nivelul de cunoștință a limbii maghiare aici este cea mai mică între comunitățile ceangăilor, conform cercetărilor etnografice. Etnograful Vilmos Tánczos a găsit doar 8.180 persoane care au mai cunoscut limba maghiară dintr-o populație
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
Moldova a dus la apariția a zeci de sate situate în bazinul mijlociu al Siretului cu accent pe Bacău, Neamț și lași. Această plecare în pribegie apare abia după ce în câteva rânduri românii din Ardeal, scoși în afara celor trei națiuni medievale (unguri, sași și secui), s-au ridicat cerându-și drepturile, la Bobâlna (1437), în 1514 sub Gheorghe Doja și în 1784 cu Horea, Cloșca și Crișan. Adânciți în grozăviile legilor Tripartitului Werboczi românii erau la 1764 potrivit geografului austriac Hacquet
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
proslăvit la picioarele unor stejari bătrâni și uriași, iar numele corecte, din cronicile genoveze, este „Alciona” însemnând „albastră” sau „Polihromia” însemnând „colorată” în grecește, dar aceste denumiri sînt tardive, din perioada bizantină). Există o legendă mai veche, din perioada moldovenească medievală, despre „"Barza albă a cetății Soroca"”, în care se spune că pe timpul unui îndelungat asediu de către Tătari, o barză albă ar fi adus struguri apărătorilor înfometați și însetați ai cetății, salvându-le astfel viața și dăruindu-le biruința. În 1999
Soroca () [Corola-website/Science/297399_a_298728]
-
ceea ce a dus la o încleștare deosebită. Eroarea aparține M.C.G. și conducerii Diviziei 11, prin faptul că detașamentul era redus numeric față de inamic și nu s-a ținut cont de ostilitatea populației rusofone, precum și de specificul orașului prin cetatea militară medievală, oferindu-i dușmanului condiții prielnice de a duce lupte subterane. S-a pornit de la informații contradictorii și parțial inexacte: 1. în zonă se află doar un regiment de ucraineni pentru paza podului Tiraspol-Bender care au ocupat orașul. 2. în Bender
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
se află așezat pe malul râului Prut, al doilea râu după mărime din Moldova. Debitul multianual al Prutului la Ungheni este de 83,2 m/sec . Prin oraș trec și două râulețe Delia și Băielești. Hidronimul Delia (numit în documente medievale "Deala", fiindcă-și începe cursul din șiragul de dealuri ale Basarabiei centrale) ar putea fi un nume de sorginte turanică. Râul Băilești trece prin sudul municipiului, vărsându-se în Prut. Numele său se explică prin cel al văii din care
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
Tursun Bey . S-au scris Gazavetname -Cronică expediției militare, Fetihname - Cronică cuceririi. Aceste cronici au fost utilizate drept modele de către mării cronicari din secolele XVI-XIII. Cronicile serveau ca material de propagandă în secolul XV. Până în secolul XVI, cronicile urmau modelul medieval. În contextul cuceririi Palestinei, musulmanii au intrat în posesia unor centre culturale din Ierusalim, Cairo, Mecca și Medina. Sultanul și-a însușit titlul de calif, având nevoie de o justificare ideologică care să îi ofere posibilitatea adoptării titlului. S-au
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ar fi fost adoptată și de otomani); atitudinea negativă a musulmanilor, în special față de comerțul cu infidelii ( cauzat fie de caracterul războinic al turcilor, fie de religia islamică, care nu ar fi încurajat negoțul); adoptarea și de către otomani a principiului medieval al personalității legilor, principiu aplicat deja în lumea mediteraneană față de străini. Originea juridică a „sistemului capitular” se regăsea în principiul medieval al personalității legilor. Însă treptat, în sec XVI, occidentalii abandonează acest principiu în favoarea celui al teritorialității legilor. În Imperiul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
războinic al turcilor, fie de religia islamică, care nu ar fi încurajat negoțul); adoptarea și de către otomani a principiului medieval al personalității legilor, principiu aplicat deja în lumea mediteraneană față de străini. Originea juridică a „sistemului capitular” se regăsea în principiul medieval al personalității legilor. Însă treptat, în sec XVI, occidentalii abandonează acest principiu în favoarea celui al teritorialității legilor. În Imperiul Otoman principiul personalității legilor a fost aplicat pentru o perioadă destul de lungă. Existau mai multe modele: creștine ( bizantine, cruciat) sau musulmane
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de a fi rechiziționate de autoritățile otomane. În Mediterana era practică de 4 mari grupuri: nord-africanii ( cu sediul la Alger, unde se aflau și foarte mulți renegați), scocii, maltezii și nord-europenii ( în special englezii). Prin capitulații, este eliminată o cutumă medievală conform căreia marfă și oamenii care supraviețuiseră aparțineau celui care îi găsea în caz de naufragiu. Conform seri' at-ului, aman-ul acordat unui harbi era echivlanet cu protecția temporară a vieții, libertății și avutului acstuia, atât timp cât se află în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
funcție un înal demnitar, desemnarea unui succeor de către sultan, reglementarea statului unor comunități religioase nemusulmane, desemnarea înțelegerilor de pace și comerț încheiate de otomani cu principii străini, fie ei musulmani sau nemusulmani, fi eie tributari sau nu. Capitulațiile erau diplome medievale europene care conțineau mai multe capitole. Capitulațiile reprezentau ansamblul privilegiilor comerciale și imunităților juridice care defineau regimul străinilor în statele musulmane, în general, si in Imperiul Otoman, în special. Otomanii le-au numit imtiyazat ecnebi, adică privilegii pentru străini, iar
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
organizate de otomani împotriva voievozilor români în sec. XIV-XVI erau considerate gazavat ( expediții sfinte): Bayazid I ( 1394-95), Mehmed I ( 1417,1419), Mehmed ÎI ( 1462,1476), Bayezid ÎI ( 1484) și Suleyman Kanuni ( 1538). În instroiografia relațiilor româno-otomane, termenul „închinare” - specific cronisticii medievale - a fost și este de regulă utilizat, din punct de vedere cronologic, cu două înțelesuri:Pentru a desemna un moment anume din evoluția Relațiilor Porții cu Țara Românească, Moldova sau Transilvania, respectiv „momentul inițial”. Din punct de vedere terminologic, cuvantul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]